ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2964/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2964/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 15 februarie 2011, reclamantul S.L.I. județul Bacău, în numele membrilor de sindicat indicați în tabelele anexă, a solicitat, în contradictoriu cu Școala de Arte și Meserii X, Consiliul local Bacău și Municipiul Bacău prin Primar, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fără diminuarea cu 25%, invocată ca aplicare a Legii nr. 118/2010 și la plata diferenței dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul de odihnă aferent anului școlar 2009-2010, precum și obligarea Consiliului local și unității administrativ-teritoriale la asigurarea finanțării pentru plata sumelor menționate.
Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 1099 din 20 iunie 2011, a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei litigii de muncă promovată de reclamantul C.S., având ca obiect drepturi bănești - disjungere 741/110/2011 - în favoarea Tribunalului București. S-a reținut că domiciliul reclamantului este în București, împrejurare față de care, în raport de dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, competența soluționării cauzei revine Tribunalului București. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 2846 din 22 martie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Bacău.
A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat orice altă procedură și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. S-a reținut că acțiunea a fost formulată de S.L.I. județului Bacău, în baza art. 28 din Legea nr. 54/2003. Pornind de la considerentele deciziei Înaltei Curți nr. 1/2013 dată în interesul legii, având în vedere că la data introducerii acțiunii era în vigoare Legea sindicatelor nr. 54/2003 și ținând cont de faptul că sediul sindicatului reclamant se află în municipiul Bacău, precum și că obiectul cauzei îl reprezintă un conflict de muncă, instanța a constatat că Tribunalul Bacău este competent pentru soluționarea litigiului.
Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Bacău, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit art. 28 din Legea nr. 54/2003, în vigoare la data promovării acțiunii, o rganizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, în fața instanțelor judecătorești, în exercitarea acestor atribuții având dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză . Se reține că prin decizia nr. 1/2013 dată în interesul legii, Înalta Curte a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C. muncii, republicat, a stabilit că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Or, în speță, cererea cu care a fost învestită instanța de judecată a fost formulată de S.L.I. județului Bacău, în numele membrilor săi de sindicat, printre care și C.S., în valorificarea unor drepturi salariale. În considerarea celor ce preced, având în vedere că sindicatul reclamant are sediul în județul Bacău, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.