ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4070/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2010 la Tribunalul București

reclamantul Sindicat Învățământ Special

și Protecția Copilului a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar

al municipiului București, Consiliul General al Municipiului București, Consiliul

local al sectorului 4 și Școala generală nr. 6 ca prin hotărârea ce se va pronunța

pârâții să fie obligați la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate,

rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile

salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat.

Tribunalul București

prin sentința civilă nr. 3524 din 11 aprilie

2011 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu,

declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a se pronunța astfel instanța a

reținut că sunt incidente dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii potrivit căruia

judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în circumscripția căreia

își are domiciliul reclamantul; din conținutul art. 28 din Legea nr. 54/2003 rezultă

că printr-o acțiune promovată de sindicat, chiar fără mandat expres din partea celor

în cauză, în numele membrilor de sindicat, aceștia din urmă dobândesc calitatea

de reclamanți, sindicatul fiind doar reprezentant.

Astfel învestit, Tribunalul Iași prin sentința

civilă nr. 1095 din 3 aprilie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale a

acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Tribunalului

București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea soluției sale Tribunalul Iași

a reținut că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 21 ianuarie

2013, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 118/1.03.2013 cu privire la

interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor

nr. 54/2003 în referire la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale

în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor

art. 269 alin. (2), fost 284 alin. (2), C. muncii s-a statuat că „în interpretarea

și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2), fost 284 alin. (2), C.

muncii republicat cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea

de la sediul sindicatului reclamant.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal

învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între două instanțe,

care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel,

în conformitate cu art. 22 alin. (3) C.

proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, pentru considerentele ce succed:

Prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013,

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul

legii a statuat că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse și conflicte decurgând

din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective și, aplicând

principiul „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, s-a concluzionat

că organizațiile de sindicat au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele

individuale de muncă. Prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social

nr. 62/2011 republicată prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizații.

Atâta timp cât organizației sindicale i

se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței

teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii republicat, cu modificările și

completările ulterioare, rezultă că în determinarea competenței teritoriale urmează

să se țină seama de sediul sindicatului.

Această interpretare a legii nu neagă caracterul

exclusiv al competenței teritoriale stabilite prin normele C. muncii, ci asigură

o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației de

sindicat.

În consecință, raportat la acțiunile reglementate

expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în

determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2)

C. muncii republicat cu modificările și completările ulterioare, fost art. 284

alin. (2), se va ține seama de sediul sindicatului reclamant.

Față de considerentele expuse, având în

vedere că reclamantul Sindicat învățământ Special și Protecția Copilului are sediul

în București competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.