ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4070/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2010 la Tribunalul București reclamantul Sindicat Învățământ Special și Protecția Copilului a solicitat în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al municipiului București, Consiliul General al Municipiului București, Consiliul local al sectorului 4 și Școala generală nr. 6 ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat. Tribunalul București prin sentința civilă nr. 3524 din 11 aprilie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii potrivit căruia judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul; din conținutul art. 28 din Legea nr. 54/2003 rezultă că printr-o acțiune promovată de sindicat, chiar fără mandat expres din partea celor în cauză, în numele membrilor de sindicat, aceștia din urmă dobândesc calitatea de reclamanți, sindicatul fiind doar reprezentant. Astfel învestit, Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 1095 din 3 aprilie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea soluției sale Tribunalul Iași a reținut că prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1 din 21 ianuarie 2013, publicată în M. Of. al României, Partea I nr. 118/1.03.2013 cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 în referire la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2), fost 284 alin. (2), C. muncii s-a statuat că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2), fost 284 alin. (2), C. muncii republicat cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între două instanțe, care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, în conformitate cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru considerentele ce succed: Prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse și conflicte decurgând din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective și, aplicând principiul „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, s-a concluzionat că organizațiile de sindicat au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale de muncă.

Prevederile art. 28 alin. (3) din Legea dialogului social nr. 62/2011 republicată prevede expres calitatea procesuală activă a acestor organizații. Atâta timp cât organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii republicat, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că în determinarea competenței teritoriale urmează să se țină seama de sediul sindicatului. Această interpretare a legii nu neagă caracterul exclusiv al competenței teritoriale stabilite prin normele C. muncii, ci asigură o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației de sindicat.

În consecință, raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii republicat cu modificările și completările ulterioare, fost art. 284 alin. (2), se va ține seama de sediul sindicatului reclamant. Față de considerentele expuse, având în vedere că reclamantul Sindicat învățământ Special și Protecția Copilului are sediul în București competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.