ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2258/2013

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 11 decembrie 2009, reclamantul Sindicatul învățământ Special și Protecția Copilului, pentru G.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al municipiului București, Consiliul local al sectorului 4 București și Școala specială nr. 6 București, obligarea acestora la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, începând cu 1 octombrie 2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.

Prin Sentința civilă nr. 3528 din 11 aprilie 2011, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținând în considerente că, potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în circumscripția căreia își are domiciliul persoana fizică reclamantă, chiar dacă acțiunea a fost promovată de sindicat, în numele membrilor săi, acesta având doar calitatea de reprezentant. Prin Sentința civilă nr. 351 din 5 februarie 2013, Tribunalul Dâmbovița și-a declinat, la rândul său, competență în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tribunalul Dâmbovița a reținut în considerentele hotărârii că, în raport de cele statuate prin Decizia nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, instanța competentă, în acest caz, fiind cea de la sediul sindicatului reclamant. Învestită astfel a pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a pricinii pentru considerentele ce succed: Acțiunea; cu care a fost învestită instanța de. judecată a fost formulată de către Sindicatul învățământ Special și Protecția Copilului, în numele și pentru membrii de sindicat, în valorificarea unor drepturi salariale aparținând membrilor săi, printre care și G.A.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. muncii. Această dispută jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în valorificarea, așadar, a drepturilor acestora), dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a fost tranșată însă, prin Decizia nr. 1/2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate de prim adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, statuându-se că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. 2) C. muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant." În concluzie, instanța supremă a arătat că "raportat la acțiunile reglementate expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (fost art. 284 alin. (2)), se va ține seama de sediul sindicatului – reclamant. Cum în speță sediul sindicatului reclamant se află în circumscripția Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2013. Procesat de GGC - DG