ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2472/2014

Deliberând asupra

conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dâmbovița sub nr. 7040/120 din 20 septembrie 2012, reclamanta

Uniunea Sindicatelor Teritoriale "D.F." București, în numele și

pentru salariații menționați în tabelul anexă, a solicitat, în contradictoriu

cu pârâta C.N.C.F. SA, obligarea acesteia la plata diferențelor dintre

drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700

RON, conform art. 31 alin. (3) lit. a) din Contractul colectiv de muncă la

nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 și drepturile salariale

efectiv plătite pe perioada 1 iunie 2009 - 31 decembrie 2010, sume care să fie

actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe la data plății

efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente

diferențelor de drepturi salariale.

Prin Sentința civilă

nr. 331 din 31 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția I

civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

În considerentele

hotărârii s-a reținut că, prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată de instanța

supremă într-un recurs în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, instanța

competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor

acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Prin Sentința nr.

4986 din 24 aprilie 2014, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița

competența de soluționare a cauzei și, constatând ivit conflictul de

competență, a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a

pronunța regulatorul de competență.

Instanța a reținut

următoarele în motivarea sentinței:

Prin art. 28 din

Legea nr. 62/2010 s-a recunoscut organizațiilor sindicale dreptul de a acționa

în justiție, în numele membrilor lor, în exercitarea atribuțiilor, în baza unei

împuterniciri scrise, situație în care organizația dobândește calitate

procesuală activă. Potrivit alin. (2) al art. 28, acțiunea nu poate fi

introdusă sau continuată de organizația sindicală, dacă salariatul se opune sau

renunță la judecată.

În speță, dreptul

material ce face obiectul litigiului, constând în diferențe de drepturi

salariale, aparține salariaților care sunt membri ai sindicatului semnatar al

acțiunii, astfel că aceștia își păstrează calitatea de reclamanți în cauza

dedusă judecății, deoarece sunt părți în raportul de drept material în

conținutul căruia intră dreptul și obligația reclamate a fi neexecutate, respectiv

nerecunoscute de către angajator, organizația sindicală fiind recunoscută ca

având calitate de parte numai în raportul de drept procesual.

În consecință,

alături de Uniunea Sindicatelor Teritoriale "D.F." București au

calitate de reclamanți și salariații în favoarea cărora a fost promovată

acțiunea. Cum organizația sindicală a înțeles să se adreseze Tribunalului

Dâmbovița pentru soluționarea cererii, instanță în raza căreia domiciliază,

respectiv își au locurile de muncă membrii săi, această instanță, ce a fost mai

întâi învestită, este competentă să soluționeze pricina, potrivit art. 210 din

Legea nr. 62/2010.

Învestită astfel a

pronunța regulatorul de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție va

stabili în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a pricinii

pentru considerentele ce succed:

Acțiunea cu care a

fost învestită instanța de judecată a fost formulată de Uniunea Sindicatelor

Teritoriale "D.F." București, în numele și pentru membrii de

sindicat, în valorificarea unor drepturi salariale aparținând acestora.

Declinarea reciprocă

de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în

legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie

recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la

sediul sau domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială,

conform art. 269 alin. (2) (fost 284 alin. (2) C. muncii).

Această dispută

jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile

art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale

posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor

lor (în valorificarea, așadar, a drepturilor acestora), dar fără a avea nevoie

de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea

la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a

fost tranșată însă, prin Decizia nr. 1/2013 de Înalta Curte de Casație și

Justiție, decizie prin care s-au admis recursurile în interesul legii declarate

de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov,

statuându-se că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin

Legea dialogului social nr. 62/2011) stabilește că organizațiile sindicale au

calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de

sindicat.

În interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2))

C. muncii, republicat, instanța competentă teritorial în soluționarea

conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul

sindicatului reclamant.".

În concluzie,

instanța supremă a arătat că "raportat la acțiunile reglementate expres de

lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în

determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2)

C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare (fost art.

284 alin. (2), se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant".

Cum în speță sediul

sindicatului reclamant se află în circumscripția Tribunalului București,

competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 septembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ