ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2248/2015

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale, la data de 26 august 2014 sub nr. 29083/3/2014, disjunsă

și înregistrată sub nr. 16877/3/2015 reclamantul F.C. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători

"CFR Călători" ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată

pârâta la plata tuturor sporurilor și drepturilor salariale de care ar fi

trebuit să beneficieze în baza contractului individual de muncă și a

contractului colectiv de muncă pentru perioada iulie 2011, până la data

pronunțării hotărârii, la piața diferendelor dintre drepturile salariale

calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei și cele efectiv

încasate pentru anii 2011, 2012, 2013 și până la soluționarea acțiunii, la

plata actualizării cu indicele de inflație a acestor sume de la data nașterii

dreptului și până la data plății efective precum și la cheltuieli de judecată.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 20 din Legea nr. 19/2000 și ale Codului muncii.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă

nr. 4683 din 8 mai 2015, a declinat competența în favoarea Tribunalului

Vrancea.

S-a reținut că

obiectul pricinii este un conflict de muncă, așa cum este definit de art. 231

C. muncii.

Potrivit

dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 competența revine instanței de la

domiciliul reclamantului, iar reclamantul are domiciliul în județul Vrancea.

Tribunalul Vrancea,

secția I civilă, prin Sentința civilă nr. 343 din 7 septembrie 2015, a declinat

competența în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul

negativ de competența, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și

Justiție în vederea stabilirii instanței competente în soluționarea pricinii.

Pentru a hotărî

astfel această instanță a reținut că potrivit Legii nr. 62/2011 și art. 269

alin. (2) din Legea nr. 53/2003 stabilesc instanța competentă ca fiind cea de

la domiciliul reclamantului, însă art. 269 alin. (3) din Legea nr. 53/2003

(Codul muncii) statuează că instanța competentă este oricare dintre instanțe,

dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, iar în speță

sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, drepturile

solicitate de reclamanți având izvorul în Contractul colectiv de muncă și cel

puțin unul din reclamanți are domiciliul în București. S-a mai reținut că

reclamanții au ales ca instanță Tribunalul București, unde a fost înregistrată cererea

de chemare în judecată.

În fine, s-a mai

reținut că dispoziția instanței de disjungere a judecării pricinii în tot

atâtea dosare câți reclamanți sunt nu poate fi cenzurată, potrivit

dispozițiilor art. 465 C. proc. civ., dar competența stabilită potrivit

opțiunii reclamanților, conform art. 116 C. proc. civ., nu poate fi modificată

prin niciun act ulterior sesizării, iar instanța aleasă de reclamanți este

Tribunalul București.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de

competență ivit între cele două instanțe, stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Cauza dedusă

judecății are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit normelor de

competență teritorială de drept comun, instituite de dispozițiile art. 260

alin. (1) C. muncii (astfel cum a fost modificat), instanța competentă să

soluționeze cauza este aceea în a cărei circumscripție teritorială își are

domiciliul sau reședința reclamantul.

Legea nr. 62/2011,

constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluționare a

conflictelor individuale de muncă și prevede, în art. 210 (astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 2/2013) competența în favoarea instanței în a cărei

circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În consecință, în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 210, mai sus evocat, potrivit

principiului specialia generalibus derogant.

Dat fiind că

reclamantul are domiciliul în satul Muscelu, județul Vrancea, Înalta Curte va

stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Vrancea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Definitivă.

Pronunțata în ședința

publică, astăzi, 16 octombrie 2015.

Procesat

de GGC - NN