ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4067/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 22 iulie 2011 la Tribunalul Vaslui

reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor

din Învățământ V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Consiliul local D. și

Primarul comunei D. obligarea pârâților la decontarea cheltuielilor de transport

la și de la locul de muncă pentru personalul didactic din Școala cu clasele I-VIII

R., care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi locuință corespunzătoare

în localitate, începând cu 1 decembrie 2009 până la pronunțarea sentinței, actualizate

în funcție de rata inflației, precum și pe viitor.

Tribunalul Vaslui,

prin sentința civilă nr. 529 din 12 aprilie

2012, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu,

cu privire la membra de sindicat N.C., declinând competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Bacău.

Pentru a se pronunța astfel instanța a

reținut că, în ceea ce o privește pe membra de sindicat N.C., care are domiciliul

în municipiul Bacău, sunt incidente dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii, care

prevede că „Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează

instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau

reședința, ori, după caz, sediul.”

Astfel învestit, Tribunalul Bacău prin

sentința civilă nr. 27 din 11 ianuarie 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale

a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Tribunalului

Vaslui și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea soluției sale Tribunalul Bacău

a reținut că acțiunea a fost formulată de Uniunea Județeană a Sindicatelor din Învățământ

V. și, în raport de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 62/2011, uniunea este persoană

juridică proprie, distinctă de membrii de sindicat pe care îi reprezintă. Chiar

dacă acțiunea este formulată în scopul ca prin hotărârea pronunțată să se acorde

membrilor de sindicat unele drepturi salariale, aceștia nu dobândesc calitatea de

reclamanți. S-a mai reținut că prin decizia nr. 1/2013 pronunțată în recurs în interesul

legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că, în interpretarea și aplicarea

unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (abrogată

prin Legea dialogului social nr. 62/2011) organizațiile sindicale au calitate procesuală

activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar în interpretarea

și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) C. muncii, instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea

de la sediul sindicatului reclamant.

Înalta Curte de Casație și Justiție, legal

învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între două instanțe,

care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, în conformitate cu

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Vaslui,

pentru

considerentele ce succed:

Prin decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013,

Înalta Curte de Casație și Justiție, completul competent să judece recursul în interesul

legii a statuat că în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse și conflicte decurgând

din executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective și, aplicând

principiul „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, s-a concluzionat

că organizațiile de sindicat au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele

individuale de muncă.

Prevederile art. 28 alin. (3) din Legea

dialogului social nr. 62/2011 republicată prevede expres calitatea procesuală activă

a acestor organizații.

Atâta timp cât organizației sindicale i

se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenței

teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii republicat, cu modificările și

completările ulterioare, rezultă că în determinarea competenței teritoriale urmează

să se țină seama de sediul sindicatului.

Această interpretare a legii nu neagă caracterul

exclusiv al competenței teritoriale stabilite prin normele C. muncii, ci asigură

o protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației de

sindicat.

În consecință, raportat la acțiunile reglementate

expres de lege, organizațiile sindicale au legitimare procesuală activă, iar în

determinarea competenței teritoriale potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2)

C. muncii republicat cu modificările și completările ulterioare/fost art. 284

alin. (2) se va ține seama de sediul sindicatului reclamant.

Față de considerentele expuse, având în

vedere că reclamanta Uniunea Județeană a Sindicatelor din Învățământ V. competența

soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Vaslui

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vaslui.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.