ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 539/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 539/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 12 aprilie 2011 pe rolul Tribunalului Bacău, secția

civilă, reclamanta R.N.P.R., D.S.B. a chemat în judecată pe pârâtul N.O.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea

pârâtului la plata sumei de 6.796,96 lei reprezentând prejudiciu produs

unității.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în urma controlului efectuat în

perioada 27 iulie 2010 - 29 iulie 2010 și a constatărilor cuprinse în Nota nr. 192963

din 31 august 2010, pârâtul, în calitate de șef ocol Agăș, cu încălcarea

atribuțiilor prevăzute în fișa postului, este răspunzător pentru debitul în

valoare de 6.796,96 lei, reprezentând contravaloarea masei lemnoase livrată

către S.C. „B.P.” S.R.L., întrucât a permis accesul firmei respective la masa

lemnoasă fără respectarea clauzelor contractuale cu privire la modalitățile de

plată și a emis autorizațiile de exploatare fără ca beneficiarul să depună fila

CEC cu cea mai mare valoare a ratei.

În drept, reclamanta

a invocat dispozițiile art. 270 și următoarele C. muncii.

de Tribunalul Bacău, secția civilă

Tribunalul Bacău, secția

civilă, prin încheierea din 28 martie 2012, a admis excepția necompetenței secției

civile a Tribunalului Bacău, a scos cauza de pe rol și a dispus trimiterea

acesteia la secția de contencios administrativ a Tribunalului Bacău.

Pentru a pronunța

această soluție, secția civilă a Tribunalului Bacău a avut în vedere

următoarele:

Potrivit art. 58 alin.

(1) din O.U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, „Personalului

silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul

funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu

dispune altfel”.

Chiar dacă personalul

silvic răspunde patrimonial potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 85/2006 în

conformitate cu prevederile Cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003,

Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele

produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, constatate și evaluate

în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, aceasta nu produce consecințe

juridice cu privire la secția competentă să soluționeze aceste conflicte, atât

timp cât singura prevedere legală expresă care trimite și la norme de procedură

în acest sens este cea din art. 58 din O.U.G. nr. 59/2000 care, fără a distinge

după cum personalul silvic este contractual sau are calitatea de funcționar

public, face trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999.

de Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal

Tribunalul Bacău, secția

contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 24 mai 2012, a admis

excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ a

Tribunalului Bacău, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Bacău, secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a trimis cauza, în vederea soluționării conflictului, la Curtea

de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Pârâtul își

desfășoară activitatea în baza deciziei nr. 266 (fila 16), iar reclamanta a

învestit instanța cu o cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a

angajatului pentru prejudiciul produs unității.

În raport cu

dispozițiile art. 6 și art. 58 din O.U.G. nr. 85/2006, ale art. 254, art. 269 C.

muncii și ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, competența instanței de

contencios este reglementată doar pentru situațiile care implică raporturile de

serviciu ale funcționarilor publici, nu și în cazurile în care litigiul poartă

asupra raportului de muncă al personalului contractual.

În cauza de față,

litigiul poartă asupra stabilirii răspunderii patrimoniale a angajatului,

răspundere care este antrenată în temeiul legislației muncii, trimiterea la

dispozițiile Codului Muncii fiind expresă. Norma de trimitere vizează și

procedura de judecată, respectiv competența instanței, aplicarea regulilor din

dreptul muncii revenind secției civile, în cauză nefiind emis niciun act

administrativ de imputare care să facă obiectul controlului instanței de

contencios.

Mai mult decât atât

acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului Muncii și nu pe Legea

188/1999, incidența dispozițiilor Codului Muncii la situația de fapt invocată

de reclamantă și îndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale urmând a fi

analizată de secția specializată în litigiile de dreptul muncii.

pronunțată de Curtea de Apel Bacău în soluționarea conflictului negativ de

competență

Învestită cu

soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Bacău, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 23/CC

din 5 iunie 2012, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, reținând, în

esență, următoarele:

4.1. Potrivit art. 20

pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai

multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a

judeca aceiași pricină.

Justiția, potrivit art.

2 alin. (2) din Legea 304/2004, se realizează prin Înalta Curte de Casație și

Justiție, curți de apel, tribunale, tribunale specializate, instanțe militare

și judecătorii, iar, potrivit art. 36 alin. (3) din aceeași lege, în cadrul

tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru

cauze civile, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios

administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

societăți comerciale, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau

pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, secții

maritime și fluviale.

Așadar, constituirea

secțiilor sau completelor în cadrul instanțelor, așa cum au fost nominalizate

prin art. 2 din Legea nr. 304/2004, este, în principiu, o chestiune de

organizare judecătorească, secțiile fiind componente funcționale ale aceleiași

instanțe.

Pe de altă parte,

Constituția, prin art. 52, consacră dreptul persoanei vătămate de o autoritate

publică de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim,

anularea actului și repararea pagubei. Condițiile și limitele exercitării

acestui drept, dispune art. 52 alin. (2) din legea fundamentală, se stabilesc

prin lege organică. Consacrarea legislativă a acestui drept constituțional s-a

realizat prin Legea 554/2004 care, prin art. 2, definește termenii cu care

operează acest act normativ.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este activitatea

de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente

potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o

autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din

nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, instanțele care sunt

definite la art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 554/2004 ca fiind secția de

contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și

tribunalele administrativ-fiscale.

De asemenea, potrivit

art. 30 din Legea nr. 554/2004, până la constituirea tribunalelor

administrativ-fiscale, litigiile se soluționează de secțiile de contencios

administrativ ale tribunalelor.

Așadar, secțiile de

contencios administrativ ale tribunalelor nu sunt simple componente funcționale

din structura tribunalelor ci, potrivit art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea

554/2004, sunt instanțe de contencios administrativ cu o competență materială

expres consacrată prin lege organică, respectiv art. 10 din același act

normativ.

În acest context

între tribunal prin secțiile funcționale ale acestuia și instanța de contencios

administrativ reprezentată de secția de contencios administrativ din cadrul

aceluiași tribunal, poate exista conflict de competență în sensul prevăzut de art.

20 C. proc. civ.

4.2. Pârâtul N.O.

îndeplinea funcția de inginer silvic în cadrul reclamantei.

În raport cu

dispozițiile art. 1, art. 4 și art. 7 din O.U.G. nr. 59/2006, părțile din

prezenta cauză sunt autoritatea silvică și salariatul acesteia, care are

funcția de inginer silvic, iar obiectul litigiului îl constituie recuperarea

pagubei cauzate de inginerul silvic reclamantei.

Potrivit art. 58 alin.

(1) din O.U.G. nr. 59/2000, personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr.

188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care ordonanță

de urgență nu dispune altfel, iar, potrivit art. 109 din Legii nr. 188/1999,

cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de

competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor

pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

O.U.G. nr. 59/2000 nu

conține dispoziții referitoare la modul în care urmează să fie recuperate

pagubele produse cu vinovăție patrimoniului R.N.P. în cadrul căreia își

desfășoară activitate, dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 devenind

aplicabile în temeiul normei de trimitere cuprinsă în art. 58 alin. (1) din O.U.G.

nr. 59/2000.

Conform art. 6 din O.U.G.

nr. 85/2006, personalul cu atribuții de pază a pădurilor răspunde patrimonial

în conformitate cu prevederile Cap. III al Titlului XI din Legea nr. 53/2003,

Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele

produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, constatate și evaluate

în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

În prezentul litigiu

nu se urmărește recuperarea unei pagube produsă prin tăierea, degradarea,

distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieților sau lăstarilor,

tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu de însușirea acestora, în

condiții ilegale, ci un prejudiciu cauzat de nerespectarea, pe de o parte, a

contractului de către unii din partenerii comerciali ai reclamantei, iar pe de

altă parte, încălcarea obligațiilor de serviciu de către pârât.

Cum dispozițiile O.U.G.

nr. 85/2006 au caracterul unor norme speciale, acestea sunt de strictă

interpretare și sunt aplicabile exclusiv situațiilor expres prevăzute.

exercitată

Împotriva sentinței

civile nr. 23/CC din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios

administrativ și fiscal a declarat recursul R.N.P.R., D.S.B..

Printr-o primă

critică din recurs, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit a reținut

Curtea de apel existența conflictului negativ de competență între cele două

secții ale Tribunalului Bacău, deși, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. g) din Legea nr. 554/2004, art. 1-4 și art. 20 pct. 2 C.proC. civ. și art.

36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, conflictul de competență poate exista doar

între instanțe, iar nu între secții ale acestora.

Printr-o a doua

critică din recurs, recurenta-reclamantă susține că în mod greșit curtea de

apel a stabilite competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de

contencios administrativ a Tribunalului Bacău. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă

invocă faptul că pârâtul are calitatea de personal contractual căruia îi sunt

aplicabile, sub aspectul răspunderii patrimoniale dispozițiile art. 270 și

următoarele C. muncii, iar nu dispozițiile Legii nr. 188/1999. Totodată, susține

recurenta că, în temeiul art. 58 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 59/2000,

dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 sunt aplicabile numai personalului

silvic având calitatea de funcționar public, iar nu și personalului

contractual.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

și de drept relevante

1.1. Cu privire la

prima critică din recurs vizând existența conflictului negativ de competență

între două secții ale aceleiași instanțe, Înalta Curte constată că nu pot fi

primite susținerile recurentei.

În mod temeinic și

legal, atât Tribunalul Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, în

fața căreia s-a ivit conflictul, cât și Curtea de Apel Bacău au reținut existența

conflictului negativ de competență între cele două secții ale tribunalului,

Înalta Curte împărtășind motivarea detaliată, raportată la dispozițiile legale

incidente, a Curții de Apel Bacău și expusă în cuprinsul pct. 4.1. din prezenta

decizie.

În plus, Înalta Curte

constată că în același sens sunt și dispozițiile Codului de procedură civilă

aprobat prin Legea nr. 134/2010, care, în cuprinsul art. 136 alin. (1), prevede

expres că „dispozițiile prezentei secțiuni (Secțiunea 1, „Necompetența și

conflictele de competență” din Capitolul IV, „Incidente procedurale privitoare

la competența instanței”) privitoare la excepția de necompetență și la

conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor

specializate ale aceleiași instanțe judecătorești”.

1.2. Cu privire la a

doua critică din recurs, se constată că, potrivit celor expuse anterior,

obiectul cauzei îl reprezintă cererea reclamantei privind obligarea pârâtului N.O.

la plata sumei de 6.796,96 lei reprezentând prejudiciu produs unității. În

esență, reclamanta susține că pârâtul, prin încălcarea atribuțiilor prevăzute

în fișa postului, este răspunzător pentru debitul reprezentând contravaloarea

masei lemnoase livrată către S.C. „B.P.” S.R.L., întrucât a permis accesul

firmei respective la masa lemnoasă fără respectarea clauzelor contractuale cu

privire la modalitățile de plată și a emis autorizațiile de exploatare fără ca

beneficiarul să depună fila CEC cu cea mai mare valoare a ratei.

Din probatoriul

administrat, rezultă că obiectul cauzei, angajarea răspunderii patrimoniale a

pârâtului, vizează perioada în care N.O. a îndeplinit funcția de conducere de

șef ocol Agăș, fiind incidente dispozițiile O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul

personalului silvic.

Or, conform art. 58 alin.

(1) din O.U.G. nr. 59/2000: „personalului silvic i se aplică

dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în

măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel.”

O.U.G. nr. 59/2000 nu

cuprinde dispoziții derogatorii în privința răspunderii patrimoniale a

personalului silvic, astfel că, în virtutea normei de trimitere de la art. 58 alin.

(1), nu se poate reține incidența altor dispoziții decât cele ale Legii nr. 188/1999.

Totodată, în acord cu

cele reținute de Curtea de apel, dispozițiile O.U.G. nr. 85/2006

privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor

produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora

, sunt

aplicabile personalul cu atribuții de pază a pădurilor, în timp ce în prezentul

litigiu nu se urmărește recuperarea unei pagube produsă prin tăierea,

degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieților sau

lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu de însușirea

acestora, în condiții ilegale, ci un prejudiciu cauzat de nerespectarea, pe de

o parte, a contractului de către unii din partenerii comerciali ai reclamantei,

iar pe de altă parte, încălcarea de către pârât a obligațiilor de serviciu

prevăzute în fișa postului.

În consecință,

nefiind identificate norme derogatorii în cuprinsul

O.U.G. nr. 59/2000

privind Statutul personalului silvic, în virtutea dispoziției de trimitere de

la art. 58 alin. (1) din ordonanța de urgență, sunt aplicabile normele de

competență prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999 raportate la art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora în mod corect a fost stabilită

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția

contencios administrativ și fiscal.

Un argument în plus

în sprijinul interpretării expuse îl reprezintă și faptul că, potrivit anexei

la H.G. nr. 1009/2000, gradul profesional de inginer silvic, deținut de către

pârât, este corespunzător funcției publice din clasa a III-a, gradul 3 sau 2, iar

funcția de șef ocol silvic, ocupată de pârât în perioada vizată, este o funcție

de conducere conform art. 17 lit. d) din O.U.G. nr. 59/2000, care, în sensul art.

3 din H.G. nr. 1009/2000, conferă persoanei care o exercită calitatea de

funcționar public.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proC. civ., Înalta Curte

va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de R.N.P.R., D.S.B. împotriva sentinței civile nr. 23/CC din 5 iunie

2012 a Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2013.