ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 208/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul S.N.C.F. în nume propriu și în calitate de reprezentant al membrilor săi, în contradictoriu cu pârâții O.C.P.I. Harghita A.N.C.P.I. și M.A.I.

a solicitat obligarea la plata următoarelor drepturi salariale: sporul de confidențialitate și sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare, pentru perioada 12 august 2009 - 31 decembrie 2009, în cuantumul menționat în contractele individuale de muncă și în carnetul de muncă al fiecărui salariat, membru de sindicat; prima de vacanță aferentă concediului de odihnă efectuat în anul 2010, pentru fiecare salariat, membru de sindicat; suma de 250 lei/copil, reprezentând cadou de Paști; recalcularea și plata indemnizației de concediu de odihnă pentru anul 2008, corespunzătoare tuturor veniturilor obținute în ultimele 3 luni anterioare celei în care salariatul a efectuat concediul, pentru fiecare salariat, membru de sindicat; orele suplimentare aferente lunilor noiembrie și decembrie 2008, conform dispozițiilor art. 120 C. muncii și art. 67 și 68 din Contractul colectiv de muncă nr. 2151 din 10 aprilie 2008 pentru fiecare salariat, membru de sindicat, toate sumele solicitate urmând a fi indexate cu indicele de inflație la data plății efective.

Tribunalul Brașov a dispus disjungerea cererilor formulate în numele membrilor de sindicat care nu au domiciliul în Brașov, formându-se dosarul cu nr. 6720/62/2011, în care s-a invocat excepția necompetenței teritoriale. Prin sentința civilă nr. 819/ M din 20 mai 2011, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, motivat de faptul că membrii de sindicat au domiciliul în județul Harghita. La rândul său, Tribunalul Harghita, prin sentința civilă nr. 3202 din 24 noiembrie 2011, a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov, reținând că instanța de la sediul sindicatului reclamant este competentă să soluționeze cauza.

Astfel, s-a arătat că, în raport de dispozițiile art. 269 (fost 284) alin. (2) C. muncii, art. 28 pct. 1 și 2 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și de jurisprudența Înaltei Curții de Casație și Justiție, se instituie o competență teritorială exclusivă în materia judecării conflictelor de muncă, determinant fiind domiciliul sau reședința, ori după caz sediul reclamantului. Chiar dacă acțiunea a fost formulată în numele membrilor de sindicat, doar sindicatul dobândește calitatea de reclamant, nu și membrii pe care îi reprezintă. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, cauza a fost transmisă Înaltei Curți pentru pronunțarea regulatorului de competență. Legal învestită, față de dispozițiile art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: Cererea ce a învestit instanța de judecată a fost formulată de către S.N.C.F., în valorificarea unor drepturi salariale aparținând membrilor de sindicat. Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca raportat la sediul/domiciliul acestora să se stabilească și competența teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. muncii. Această dispută jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în valorificarea așadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a fost tranșată însă, prin noua lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat printre altele, și Legea nr. 54/2003). Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor. De asemenea, se statuează expres [(alin. (3) al art. 28)] că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă. Așadar, în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze în care sindicatului i se recunoaște calitatea nu doar de a acționa (de reprezentant), ci legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului-reclamant.

Cum, în speță, sediul sindicatului se află în circumscripția Tribunalului Brașov, în favoarea acestei instanțe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competența de soluționare. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.