ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7415/2011

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată de reclamanții B.G., B.F., P.C., I.D., B.J., P.I., etc., reprezentați

de Sindicatul liber Direcția R. București, aceștia au solicitat obligarea

pârâtei Societatea Națională de R. S.A. la plata sporului de 3% din salariul de

bază al fiecărui reclamant, în conformitate cu art. 213 alin. (3) din

contractul colectiv de muncă.

Prin Sentința civilă nr. 3168 din 31 martie

2011, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat cauza, spre

competentă soluționare, Tribunalului Brașov, cu următoarea motivare:

Art. 284 alin. (2) C.

muncii reglementează, din punct de vedere teritorial, competența de soluționare

a conflictelor de muncă, aceasta aparținând instanței în a cărei circumscripție

se află domiciliul sau reședința reclamantului.

Domiciliul

reclamanților este situat în județul Brașov, astfel încât, având în vedere că

normele legale referitoare la competența de soluționare a conflictelor de muncă

au caracter absolut, în temeiul Legii nr. 54/2003, Sindicatul acționând numai

în calitate de mandatar al salariaților reclamanți, care sunt membrii săi, în

baza art. 158 și următoarele C. proc. civ., instanța a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Brașov.

Tribunalul Brașov,

secția civilă, prin Sentința civilă nr. 1110/M din 12 iulie 2011, a admis

excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Potrivit art. 41

alin. (2) din Legea nr. 54/2003, două sau mai multe organizații sindicale

constituite la nivelul unor unități diferite din aceeași ramură de activitate

sau profesiune se pot asocia în vederea constituirii unei federații sindicale.

Art. 42 alin. (1) din

același act normativ stabilește că federațiile și confederațiile constituite

prin asociere, potrivit art. 41 alin. (2) și 3, dobândesc personalitate

juridică, conform dispozițiilor prezentei legi.

Ca atare, sindicatul

reclamant este persoană juridică proprie, distinctă de cea a membrilor de

sindicat pe care îi reprezintă.

Chiar dacă acțiunea

în pretenții este promovată în numele membrilor săi, nu aceștia dobândesc

calitatea de reclamant, ci sindicatul, care a promovat acțiunea.

Cum reclamantul are

sediul în București, raportat la dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii,

potrivit cărora cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează

instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul

sau reședința ori, după caz, sediul, instanța a reținut că soluționarea cauzei

îi revine Tribunalului București.

Constatându-se ivit

conflictul negativ de competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru soluționare.

Analizând conflictul

negativ de competență în condițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta

Curte constată că instanța competentă să soluționeze cererea de obligare a

pârâtei Societatea Națională de R. S.A. la plata drepturilor salariale către reclamanți

este Tribunalul Brașov.

Sindicatul Liber

Direcția R. București a acționat în calitate de mandatar al membrilor săi

sus-menționați, iar nu în nume propriu, și, prin urmare, calitatea de reclamant

o au persoanele fizice ce au înțeles să formuleze acțiunea prin intermediul

sindicatului.

Ca atare, față de

dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, prezintă relevanță domiciliul

reclamanților, iar nu sediul mandatarului lor, domiciliu care se află în Brașov

și atrage, astfel, competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului

Brașov.

Faptul că Sindicatul

are personalitate juridică nu transferă calitatea de reclamant în persoana sa,

atât timp cât nu a acționat în nume propriu, ci în numele și interesul

membrilor săi, enumerați în petitul acțiunii.

În consecință, în

raport de art. 284 alin. (2) C. muncii, instanța competentă teritorial să

soluționeze litigiul de față este Tribunalul Brașov, în a cărui rază

teritorială își au domiciliul reclamanții persoane fizice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Stabilește competența

de soluționare a cererii formulată de reclamanții B.G., B.F., P.C., I.D., etc,

reprezentați de Sindicatul Liber Direcția R. București, având ca obiect

obligarea pârâtei Societatea Națională de R. S.A. la plata drepturilor

salariale, în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 21 octombrie 2011.

Motivarea opiniei

separate a doamnei judecător A.L.C.

Consider că soluția

ce trebuia adoptată în cauză este aceea a stabilirii competenței Tribunalului

București de soluționare a cererii formulate de Sindicatul Liber Direcția R.

București privind plata drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat,

pentru următoarele considerente:

Conflictul negativ de

competență din cauză a fost generat de interpretarea și aplicarea art. 284 C.

muncii, în sensul dacă sindicatul poate fi considerat reclamant în litigiile ce

privesc raporturile de muncă, astfel încât competența de soluționare a acestor

acțiuni să fie stabilită în raport de sediul acestuia.

Conform art. 28 alin.

(2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în vigoare la data formulării cererii -

17 mai 2010), "În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) …"

(de apărare a drepturilor membrilor de sindicat) "… organizațiile

sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv

de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de

un mandat expres din partea celor în cauză".

Legiuitorul

recunoaște legitimarea procesuală activă a organizațiilor sindicale, chiar dacă

nu prevede explicit o atare calitate, atât timp cât acestea pot formula cereri

în justiție, salariatul având dreptul de a se opune fie la introducerea

acțiunii, fie la continuarea ei.

Prevederea legală

menționată are caracter de normă specială în raport de dispozițiile art. 222 C.

muncii, care dispun că "la cererea membrilor săi, sindicatele pot să îi

reprezinte pe aceștia în cadrul conflictelor de drepturi", aplicându-se cu

prioritate față de norma de drept comun, în aplicarea regulii specialia

generalibus derogant.

Intenția

legiuitorului ca, în acțiuni precum cea de față, sindicatul să acționeze chiar

în calitate de reclamant, este confirmată de o interpretare istorico -

teleologică a normei din art. 28 alin. (2).

Astfel, prin noua

reglementare ce a abrogat expres Legea nr. 54/2003 cu începere de la data de 12

mai 2011, respectiv Legea dialogului social nr. 62/2011, la art. 28 a fost

adăugat alin. (3) (fără a se modifica alin. (2) anterior citat), în care se

prevede explicit că "În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și

(2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

Ca atare, conform

art. 22 alin. (5) C. proc. civ., a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea

nr. 54/2003 și a art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. rap. la art. 284 C.

muncii, competența soluționării cauzei revine Tribunalului București, în a

cărui rază organizația sindicală reclamantă își are sediul.