ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7354/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, mandatarul

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, pentru reclamanții membri de

sindicat I.V. și S.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

constate neconformitatea dreptului intern cu dreptul comunitar și încălcarea

mai multor drepturi fundamentale ale membrilor de sindicat, ca urmare a

aplicării Legii nr. 329/2009, precum și obligarea pârâtului la plata de daune

cominatorii până la modificarea legislației aferente acestei categorii de

pensionari. Prin precizarea depusă la dosar, s-a învederat că obiectul

principal al acțiunii îl constituie aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar,

și, pe cale de consecință, să cumuleze pensia cu salariul.

Tribunalul București,

prin Sentința nr. 2638 din 18 martie 2011 a admis excepția de necompetență

teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Brașov. S-a reținut, pornind de la precizarea depusă, că natura

litigiului este de natură salarială, iar potrivit dispozițiilor art. 284 alin.

(2) C. muncii, competența teritorială revine tribunalului de la domiciliul

reclamantului, iar, în speța de față, domiciliul reclamanților membri de

sindicat este în Brașov.

Tribunalul Brașov,

prin Sentința civilă nr. 1109/M din 12 iulie 2011 a admis excepția de

necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de

competență și a înaintat dosarul în vederea soluționării acestuia la Înalta

Curte de Casație și Justiție.

S-a constatat că, în

temeiul Legii nr. 54/2003, reclamant în prezenta cauză este sindicatul,

persoană juridică proprie, distinctă de cea a membrilor de sindicat pe care îi

reprezintă. Chiar dacă acțiunea este promovată în numele membrilor de sindicat,

aceștia nu dobândesc calitatea de reclamanți, astfel că, față de sediul

sindicatului situat în București, s-a constatat că Tribunalul București este

competent să soluționeze cauza.

Regulatorul de

competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Brașov, în

considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 284 C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de

competența instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul

reclamantul.

Așa cum au calificat

instanțele aflate în conflict, dată fiind natura litigiului pendinte, acesta

intră în categoria conflictelor de muncă, astfel încât Sindicatul Cadrelor

Militare Disponibilizate putea promova acțiunea în numele membrilor de

sindicat, fără a avea un mandat expres pentru aceasta.

Potrivit

dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale au dreptul

de a formula acțiuni în justiție, în numele și interesul membrilor de sindicat,

pentru realizarea drepturilor acestora, calitatea de a sta în proces ca

reclamanți având-o însă salariații, deoarece instanța urmează a stabili

existența sau inexistența unor drepturi doar în ceea ce îi privește.

Atât prevederea din

norma specială, anterior menționată, cât și dispozițiile art. 69 C. proc. civ.,

referindu-se la drepturile de dispoziție ale părților, au în vedere pe

titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg

din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent că dreptul

de reprezentare izvorăște din lege sau este convențional, reclamant și titular

al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecății este cel

reprezentat, iar nu persoana reprezentantului.

Prin urmare,

dispozițiile legale referitoare la competența teritorială în soluționarea

cauzei se raportează la membrii de sindicat, titulari ai drepturilor pretinse,

și nu la reprezentantul acestora, respectiv organizația sindicală, textele C.

proc. civ. și din legile speciale care instituie norme de competență

referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului, după caz,

reprezentanții părților neputând determina instanța competentă.

Pe de altă parte, în

ceea ce privește domiciliul membrului de sindicat, se reține că interesează

care este situația de fapt concretă și că fiind vorba despre o chestiune de

fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de

probă.

În acest context al analizei, de regulă, dovada

ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate, dar nimic nu

se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul

persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.

În speță, cum nu s-a

probat faptul că I.V. și S.I. domiciliază în localitatea Brașov, jud. Brașov,

în conformitate cu dispozițiile art. 284 C. muncii, raportat la art. 2 alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. rezultă că, în cauză, competența de soluționare a

litigiului dedus judecății aparține Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 octombrie 2011.