ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7354/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, mandatarul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, pentru reclamanții membri de sindicat I.V. și S.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate neconformitatea dreptului intern cu dreptul comunitar și încălcarea mai multor drepturi fundamentale ale membrilor de sindicat, ca urmare a aplicării Legii nr. 329/2009, precum și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii până la modificarea legislației aferente acestei categorii de pensionari.

Prin precizarea depusă la dosar, s-a învederat că obiectul principal al acțiunii îl constituie aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar, și, pe cale de consecință, să cumuleze pensia cu salariul. Tribunalul București, prin Sentința nr. 2638 din 18 martie 2011 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. S-a reținut, pornind de la precizarea depusă, că natura litigiului este de natură salarială, iar potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, competența teritorială revine tribunalului de la domiciliul reclamantului, iar, în speța de față, domiciliul reclamanților membri de sindicat este în Brașov. Tribunalul Brașov, prin Sentința civilă nr. 1109/M din 12 iulie 2011 a admis excepția de necompetenței teritoriale.

A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul în vederea soluționării acestuia la Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a constatat că, în temeiul Legii nr. 54/2003, reclamant în prezenta cauză este sindicatul, persoană juridică proprie, distinctă de cea a membrilor de sindicat pe care îi reprezintă. Chiar dacă acțiunea este promovată în numele membrilor de sindicat, aceștia nu dobândesc calitatea de reclamanți, astfel că, față de sediul sindicatului situat în București, s-a constatat că Tribunalul București este competent să soluționeze cauza. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Brașov, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 284 C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul reclamantul. Așa cum au calificat instanțele aflate în conflict, dată fiind natura litigiului pendinte, acesta intră în categoria conflictelor de muncă, astfel încât Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate putea promova acțiunea în numele membrilor de sindicat, fără a avea un mandat expres pentru aceasta. Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 54/2003, organizațiile sindicale au dreptul de a formula acțiuni în justiție, în numele și interesul membrilor de sindicat, pentru realizarea drepturilor acestora, calitatea de a sta în proces ca reclamanți având-o însă salariații, deoarece instanța urmează a stabili existența sau inexistența unor drepturi doar în ceea ce îi privește.

Atât prevederea din norma specială, anterior menționată, cât și dispozițiile art. 69 C. proc. civ., referindu-se la drepturile de dispoziție ale părților, au în vedere pe titularul drepturilor procesuale, respectiv pe titularii drepturilor ce decurg din legislația muncii, ceea ce presupune că întotdeauna, indiferent că dreptul de reprezentare izvorăște din lege sau este convențional, reclamant și titular al drepturilor procesuale și al drepturilor deduse judecății este cel reprezentat, iar nu persoana reprezentantului. Prin urmare, dispozițiile legale referitoare la competența teritorială în soluționarea cauzei se raportează la membrii de sindicat, titulari ai drepturilor pretinse, și nu la reprezentantul acestora, respectiv organizația sindicală, textele C. proc.

civ. și din legile speciale care instituie norme de competență referindu-se la domiciliul pârâtului sau reclamantului, după caz, reprezentanții părților neputând determina instanța competentă. Pe de altă parte, în ceea ce privește domiciliul membrului de sindicat, se reține că interesează care este situația de fapt concretă și că fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada domiciliului se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă. În acest context al analizei, de regulă, dovada ultimului domiciliu se face cu mențiunile din actul de identitate, dar nimic nu se opune, însă, ca prin orice alt mijloc de dovadă, să se probeze că domiciliul persoanei este într-o altă localitate decât aceea unde a fost înregistrată.

În speță, cum nu s-a probat faptul că I.V. și S.I. domiciliază în localitatea Brașov, jud. Brașov, în conformitate cu dispozițiile art. 284 C. muncii, raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. rezultă că, în cauză, competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.