ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin Sentința nr. 28

din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea a fost admisă excepția de

nelegalitate invocată de reclamantul I.I., în nume propriu și în calitate de P.M.

Satu Mare în contradictoriu cu pârâții C.C.R. și M.E.F., în sensul că a fost

constatată nelegalitatea prevederilor art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, prin încheierea din 16 decembrie 2010,

Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea recursului în temeiul prevederilor art.

4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și sesizarea aceleași instanțe, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a

Ordinului M.E.F. nr. 1202/2008, apreciind că de prevederile acestui ordin

depinde soluționarea recursului formulat de P.M. Satu Mare.

Examinând excepția de

nelegalitate a prevederilor art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008, instanța

reține următoarele:

În conformitate cu

prevederile art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008: „Prin mobilier, aparatură

electrocasnică, aparate de telecomunicații pentru birouri, astfel cum sunt

clasificate în H.G. nr. 2139/2004, pentru aprobarea Catalogului privind

clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, așa cum

sunt menționate la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008, privind

reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, se înțelege orice bun

de natura celor enumerate, indiferent de valoare și de natura cheltuielilor

unde au fost prevăzute fonduri pentru achiziționarea acestora”,

Potrivit prevederilor

art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008: „Autoritățile și instituțiile publice

prevăzute la art. 1, li se interzice achiziționarea de mobilier, aparatură

electrocasnică, aparate de telecomunicații pentru birouri, astfel cum sunt

clasificate în H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea catalogului privind

clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, precum și

mobile, autoturisme, aparate de aer condiționat și aparate audio – video”.

Cum în O.U.G. nr. 37/2008

erau identificate, precizate, delimitate obiectele interzise, prin trimiterea la Catalogul mijloacelor fixe, cuprins în H.G. nr. 1239/2004, rezultă, per a contrario, că

ordonanța de urgență a permis achiziționarea de mobilier, aparatură

electrocasnică și aparate de telecomunicații reprezentând obiecte de inventar.

Prin art. 6 din

Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008, act normativ de putere juridică inferioară, s-a

modificat ordonanța de guvern prin adăugarea la categoriile odată identificate,

a unei alte categorii, respectiv obiectele de inventar, fără a se ține cont de

principiul legalității, care stă la baza sistemului juridic normativ al

statului de drept.

Instanța a constatat

și că în O.U.G. nr. 34/2009, care abrogă implicit prevederile O.U.G. nr. 37/2008,

se face trimitere expresă în art. 24 alin. (1) lit. b), la acele bunuri a căror

achiziționare era interzisă, specificându-se și „obiectele de inventar”, de

unde rezultă că în precedenta ordonanță, în mod clar nu erau cuprinse, iar prevederea

ordinului a cărei nelegalitate se invocă, nu a fost luată în considerare de

noua ordonanță.

Pe de altă parte,

având în vedere că la pct. 10 din Decizia Curții de Conturi a României, s-a

reținut ca abatere, efectuarea în anul 2008 de plăți nelegale, reprezentând

achiziții publice interzise, de mobilier, aparatură electrocasnică, aparate de

telecomunicații pentru birouri și aparate audio – video, categorii în care

auditorii financiari, au inclus și mobilier urban, respectiv bănci pentru

parcuri publice, invocând încălcarea prevederilor Ordinului M.E.F. nr. 1202/2008,

instanța consideră, contrar poziției exprimate de pârâta C.C.R., că de acest

act depinde soluționarea cauzei pe fond, existând o legătură juridică

suficientă între fondul pricinii și actul administrativ, respectiv Ordinul M.E.F.,

pentru aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

exercitată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs C.C.R. și a solicitat admiterea recursului, modificarea

în tot a sentinței recurate în sensul menținerii ca fiind legale dispozițiile art.

6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008.

Motivul de recurs

invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

În motivarea

recursului se arată că în aplicarea O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea

unor măsuri financiare în domeniul bugetar au fost emise mai multe ordine de

către M.E.F., între care și Ordinul nr. 1202/2008 privind stabilirea structurii

situațiilor referitoare la monitorizarea derulării programului de investiții

publice prevăzute la art. 5 alin. (2) și a unor precizări referitoare la

prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008, ordin emis în temeiul art.

11 alin. (4) din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea M.E.F.,

precum și în temeiul art. 19 lit. d) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice.

Art. 2 alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2008 face trimitere la clasificarea prevăzută în H.G. nr. 2139/2004

dar prin aceasta nu a indicat restrictiv și cumulativ întreaga paletă de

mobilier și de aparatură de telecomunicații pentru birouri ci s-a făcut

trimitere pentru ca ordonatorii de credite să își formeze o opinie despre

cheltuielile publice care intrau sub incidența respectivei ordonanțe de

urgență.

Scopul unor norme

metodologice este tocmai acela de a identifica cât mai multe situații posibile

în care legea sau ordonanța de urgență are aplicabilitate.

Chiar în expunerea de

motive cuprinsă în preambulul O.U.G. nr. 37/2008 s-a arătat că actul normativ a

fost adoptat pentru reducerea cheltuielilor bugetare.

În H.G. nr. 2139/2004

nu au fost cuprinse toate mijloacele fixe avute în vedere la adoptarea O.U.G. nr.

37/2008 pentru că acestea nu existau pe piața românească la momentul anului

de telecomunicații pentru birou” nu erau prevăzute echipamentele de birou

multifuncționale (imprimantă, fax, scanner, telefon, copiator) și era necesară

o actualizare a listei mijloacelor fixe a căror achiziție este interzisă.

Instanța de fond a

aplicat greșit legea atunci când a reținut că prevederile O.U.G. nr. 37/2008 ar

fi fost abrogate prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 34/2009 pentru că acest

ultim act normativ nu a abrogat O.U.G. nr. 37/2008 ci numai a modificat-o și

completat-o.

Pentru că ordinul a

fost emis în temeiul legii nu se poate aprecia că acesta este nelegal și art. 6

din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008 nu lezează interesele persoanelor aflate în

sfera sa de aplicare.

I.I., în calitate de

primar al unității administrativ teritoriale, conducător al entității

verificate, P.M. Satu Mare, a formulat întâmpinare și a solicitat respingere a

recursului ca nefondat.

de recurs.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a probelor și

apărărilor din dosar, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru

următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl

reprezintă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 din Ordinul M.E.F. nr.

1202/2008.

Art. 6 din acest

ordin prevede că „Prin mobilier, aparatură electronică, aparate de telecomunicații

pentru birouri, astfel cum sunt clarificate în H.G. nr. 2139/2004 pentru

aprobarea Catalogului privind clarificarea și duratele normale de funcționale a

mijloacelor fixe, așa cum sunt menționate la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008

privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, se înțelege

orice bun de natura celor enumerate, indiferent de valoare și de natura

cheltuielilor unde au fost prevăzute fonduri pentru achiziționarea acestora”.

Art. 2 alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2008 dispune că „Autorităților și instituțiilor publice prevăzute

la art. 1 li se interzice achiziționarea de mobilier, aparatură electrocasnică,

aparate de telecomunicații pentru birouri, astfel cum sunt clasificate în H.G. nr.

2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale

de funcționale a mijloacelor fixe, precum și imobile, autoturisme, aparate de

aer condiționat și aparate audio-video”.

Instanța de fond a

constatat nelegalitatea art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008 tocmai pentru

că s-a adăugat la textul ordonanței, respectiv pe lângă interzicerea

achiziționării mijloacelor fixe s-a adăugat și categoria obiectelor de

inventar.

Referitor la

susținerile din recurs ce vizează emiterea Ordinului nr. 1202/2008 de către M.E.F.,

se constată că nimeni nu a contestat dreptul acestuia de a emite un asemenea

ordin, dar acesta trebuie emis în conformitate cu legea în baza căruia a fost

emis, așa cum cer prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă.

Ar fi de remarcat

faptul că emitentul actului, M.E.F., deși a fost citat atât în fața instanței

de fond cât și a celei de recurs, nu a făcut nicio apărare pentru a susține

legalitatea ordinului contestat pe calea excepției de nelegalitate.

Art. 2 alin. (1) din

O.U.G. nr. 37/2008 face trimitere la H.G. nr. 2139/ 2004 care se referă numai

la mijloace fixe și nu la obiecte de inventar și, prin urmare, dacă în lege nu

s-a prevăzut expres interzicerea bunurilor reprezentând obiecte de inventar

nici în actul cu forță inferioară, ordinul ministrului, nu se poate interzice

achiziționarea acestor bunuri, ci numai a celor indicate în lege, act cu forță

superioară.

Prin actele

inferioare pot fi aduse lămuriri dar nu se pot aduce modificări sau completări

ale legii, pentru că se încalcă normele de tehnică legislativă.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit exceptarea de la achiziție a obiectelor de inventar ar fi putut să

indice expres aceasta, așa cum a procedat cu alte bunuri a căror achiziție a

fost interzisă (precum și imobile, autoturisme, aparate de aer condiționat și

aparate audio-video).

O dovadă în sensul că

prin Ordinul nr. 1202/2008, respectiv art. 6, s-a adăugat la textul art. 2 alin.

(2) din O.U.G. nr. 37/2008, este și faptul că prin modificarea adusă acestui

act normativ prin O.U.G. nr. 34 din 11 aprilie 2009 în art. 24 lit. b) teza

finală se indică expres „precum și obiecte de inventar de natura acestora, în

scopul dotării spațiilor cu destinație de birou”.

De altfel, în

motivele de recurs nici nu se face vreo referire la aceste modificări ci la

faptul că O.U.G. nr. 34/2009 nu a abrogat O.U.G. nr. 37/2008.

Toate acestea

dovedesc faptul că s-a încercat înlăturarea unei lipse de reglementare în art. 2

alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008 prin introducerea interzicerii achiziției

obiectelor de inventar prin art. 6 din Ordinul nr. 1202/2008 al M.E.F.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.,

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.C.R. împotriva Sentinței nr. 28 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 aprilie 2011.