ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond. Prin Sentința nr. 28 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea a fost admisă excepția de nelegalitate invocată de reclamantul I.I., în nume propriu și în calitate de P.M. Satu Mare în contradictoriu cu pârâții C.C.R. și M.E.F., în sensul că a fost constatată nelegalitatea prevederilor art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin încheierea din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Oradea a dispus suspendarea recursului în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și sesizarea aceleași instanțe, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a Ordinului M.E.F.

nr. 1202/2008, apreciind că de prevederile acestui ordin depinde soluționarea recursului formulat de P.M. Satu Mare. Examinând excepția de nelegalitate a prevederilor art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008, instanța reține următoarele: În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008: „Prin mobilier, aparatură electrocasnică, aparate de telecomunicații pentru birouri, astfel cum sunt clasificate în H.G. nr. 2139/2004, pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, așa cum sunt menționate la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, se înțelege orice bun de natura celor enumerate, indiferent de valoare și de natura cheltuielilor unde au fost prevăzute fonduri pentru achiziționarea acestora”, Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2008: „Autoritățile și instituțiile publice prevăzute la art. 1, li se interzice achiziționarea de mobilier, aparatură electrocasnică, aparate de telecomunicații pentru birouri, astfel cum sunt clasificate în H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, precum și mobile, autoturisme, aparate de aer condiționat și aparate audio – video”. Cum în O.U.G. nr. 37/2008 erau identificate, precizate, delimitate obiectele interzise, prin trimiterea la Catalogul mijloacelor fixe, cuprins în H.G. nr. 1239/2004, rezultă, per a contrario, că ordonanța de urgență a permis achiziționarea de mobilier, aparatură electrocasnică și aparate de telecomunicații reprezentând obiecte de inventar.

Prin art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008, act normativ de putere juridică inferioară, s-a modificat ordonanța de guvern prin adăugarea la categoriile odată identificate, a unei alte categorii, respectiv obiectele de inventar, fără a se ține cont de principiul legalității, care stă la baza sistemului juridic normativ al statului de drept. Instanța a constatat și că în O.U.G. nr. 34/2009, care abrogă implicit prevederile O.U.G. nr. 37/2008, se face trimitere expresă în art. 24 alin. (1) lit. b), la acele bunuri a căror achiziționare era interzisă, specificându-se și „obiectele de inventar”, de unde rezultă că în precedenta ordonanță, în mod clar nu erau cuprinse, iar prevederea ordinului a cărei nelegalitate se invocă, nu a fost luată în considerare de noua ordonanță.

Pe de altă parte, având în vedere că la pct. 10 din Decizia Curții de Conturi a României, s-a reținut ca abatere, efectuarea în anul 2008 de plăți nelegale, reprezentând achiziții publice interzise, de mobilier, aparatură electrocasnică, aparate de telecomunicații pentru birouri și aparate audio – video, categorii în care auditorii financiari, au inclus și mobilier urban, respectiv bănci pentru parcuri publice, invocând încălcarea prevederilor Ordinului M.E.F. nr. 1202/2008, instanța consideră, contrar poziției exprimate de pârâta C.C.R., că de acest act depinde soluționarea cauzei pe fond, existând o legătură juridică suficientă între fondul pricinii și actul administrativ, respectiv Ordinul M.E.F., pentru aplicarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

2. Calea de atac exercitată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.C.R. și a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul menținerii ca fiind legale dispozițiile art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008. Motivul de recurs invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În motivarea recursului se arată că în aplicarea O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar au fost emise mai multe ordine de către M.E.F., între care și Ordinul nr. 1202/2008 privind stabilirea structurii situațiilor referitoare la monitorizarea derulării programului de investiții publice prevăzute la art. 5 alin. (2) și a unor precizări referitoare la prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2008, ordin emis în temeiul art. 11 alin. (4) din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea M.E.F., precum și în temeiul art. 19 lit. d) și art. 41 alin. (4) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice. Art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008 face trimitere la clasificarea prevăzută în H.G. nr. 2139/2004 dar prin aceasta nu a indicat restrictiv și cumulativ întreaga paletă de mobilier și de aparatură de telecomunicații pentru birouri ci s-a făcut trimitere pentru ca ordonatorii de credite să își formeze o opinie despre cheltuielile publice care intrau sub incidența respectivei ordonanțe de urgență. Scopul unor norme metodologice este tocmai acela de a identifica cât mai multe situații posibile în care legea sau ordonanța de urgență are aplicabilitate.

Chiar în expunerea de motive cuprinsă în preambulul O.U.G. nr. 37/2008 s-a arătat că actul normativ a fost adoptat pentru reducerea cheltuielilor bugetare. În H.G. nr. 2139/2004 nu au fost cuprinse toate mijloacele fixe avute în vedere la adoptarea O.U.G. nr. 37/2008 pentru că acestea nu existau pe piața românească la momentul anului 2004. De exemplu, în anexa 1 la H.G. nr. 2139/2004 la poziția 3.2.2. „Aparate de telecomunicații pentru birou” nu erau prevăzute echipamentele de birou multifuncționale (imprimantă, fax, scanner, telefon, copiator) și era necesară o actualizare a listei mijloacelor fixe a căror achiziție este interzisă. Instanța de fond a aplicat greșit legea atunci când a reținut că prevederile O.U.G.

nr. 37/2008 ar fi fost abrogate prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 34/2009 pentru că acest ultim act normativ nu a abrogat O.U.G. nr. 37/2008 ci numai a modificat-o și completat-o. Pentru că ordinul a fost emis în temeiul legii nu se poate aprecia că acesta este nelegal și art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008 nu lezează interesele persoanelor aflate în sfera sa de aplicare. I.I., în calitate de primar al unității administrativ teritoriale, conducător al entității verificate, P.M. Satu Mare, a formulat întâmpinare și a solicitat respingere a recursului ca nefondat. 3. Soluția instanței de recurs. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, a probelor și apărărilor din dosar, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Obiectul cauzei îl reprezintă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 6 din Ordinul M.E.F.

nr. 1202/2008. Art. 6 din acest ordin prevede că „Prin mobilier, aparatură electronică, aparate de telecomunicații pentru birouri, astfel cum sunt clarificate în H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clarificarea și duratele normale de funcționale a mijloacelor fixe, așa cum sunt menționate la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, se înțelege orice bun de natura celor enumerate, indiferent de valoare și de natura cheltuielilor unde au fost prevăzute fonduri pentru achiziționarea acestora”. Art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008 dispune că „Autorităților și instituțiilor publice prevăzute la art. 1 li se interzice achiziționarea de mobilier, aparatură electrocasnică, aparate de telecomunicații pentru birouri, astfel cum sunt clasificate în H.G.

nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționale a mijloacelor fixe, precum și imobile, autoturisme, aparate de aer condiționat și aparate audio-video”. Instanța de fond a constatat nelegalitatea art. 6 din Ordinul M.E.F. nr. 1202/2008 tocmai pentru că s-a adăugat la textul ordonanței, respectiv pe lângă interzicerea achiziționării mijloacelor fixe s-a adăugat și categoria obiectelor de inventar. Referitor la susținerile din recurs ce vizează emiterea Ordinului nr. 1202/2008 de către M.E.F., se constată că nimeni nu a contestat dreptul acestuia de a emite un asemenea ordin, dar acesta trebuie emis în conformitate cu legea în baza căruia a fost emis, așa cum cer prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Ar fi de remarcat faptul că emitentul actului, M.E.F., deși a fost citat atât în fața instanței de fond cât și a celei de recurs, nu a făcut nicio apărare pentru a susține legalitatea ordinului contestat pe calea excepției de nelegalitate. Art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008 face trimitere la H.G. nr. 2139/ 2004 care se referă numai la mijloace fixe și nu la obiecte de inventar și, prin urmare, dacă în lege nu s-a prevăzut expres interzicerea bunurilor reprezentând obiecte de inventar nici în actul cu forță inferioară, ordinul ministrului, nu se poate interzice achiziționarea acestor bunuri, ci numai a celor indicate în lege, act cu forță superioară. Prin actele inferioare pot fi aduse lămuriri dar nu se pot aduce modificări sau completări ale legii, pentru că se încalcă normele de tehnică legislativă.

Dacă legiuitorul ar fi dorit exceptarea de la achiziție a obiectelor de inventar ar fi putut să indice expres aceasta, așa cum a procedat cu alte bunuri a căror achiziție a fost interzisă (precum și imobile, autoturisme, aparate de aer condiționat și aparate audio-video). O dovadă în sensul că prin Ordinul nr. 1202/2008, respectiv art. 6, s-a adăugat la textul art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2008, este și faptul că prin modificarea adusă acestui act normativ prin O.U.G. nr. 34 din 11 aprilie 2009 în art. 24 lit. b) teza finală se indică expres „precum și obiecte de inventar de natura acestora, în scopul dotării spațiilor cu destinație de birou”. De altfel, în motivele de recurs nici nu se face vreo referire la aceste modificări ci la faptul că O.U.G.

nr. 34/2009 nu a abrogat O.U.G. nr. 37/2008. Toate acestea dovedesc faptul că s-a încercat înlăturarea unei lipse de reglementare în art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2008 prin introducerea interzicerii achiziției obiectelor de inventar prin art. 6 din Ordinul nr. 1202/2008 al M.E.F. Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.R. împotriva Sentinței nr. 28 din 31 ianuarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2011.