ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2994/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 115/CA din 20 ianuarie 2011, Tribunalul Satu Mare, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul Consiliul Județean Satu Mare, prin Președinte, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, în favoarea Curții de Apel Oradea. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: Prin acțiune s-a solicitat suspendarea executării dispozițiilor deciziei nr. 26/2010 emisă de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Județeană Satu Mare.

Potrivit pct. 228 din Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

Instanța a reținut că, așa cum rezultă din art. 3 din Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010, Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, intră în vigoare la data de 1 februarie 2011. S-a mai reținut că potrivit pct. 229 din același act normativ, cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării acestui regulament în M. Of., vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței, iar din interpretarea per a contrario a acestor prevederi legale rezultă că dispozițiile pct. 228 se vor aplica în cauzele înregistrate pe rolul instanțelor după publicarea Regulamentului în M. Of..

Instanța a constatat că Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 a fost publicată în M. Of. nr. 832/13.12.2010, că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare la data de 21 decembrie 2010, deci după publicarea în M. Of. a Hotărârii nr. 130/2010, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor pct. 229, raportat la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, competența de soluționarea a cauzei aparține Curții de Apel Oradea. Tribunalul a apreciat că prin dispozițiile pct. 229 s-a instituit o derogare de la dispozițiile art. 3 din Hotărârea nr. 130/2010 a Curții de Conturi, în ceea ce privește data intrării în vigoare a acestui act normativ cu privire la dispozițiile care reglementează sesizarea instanței de contencios administrativ, dat fiind faptul că la pct. 229 se indică în mod expres faptul că acțiunile aflate pe rolul instanțelor la data publicării Hotărârii nr. 130/2010 se vor judeca potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării.

Pentru toate aceste motive, în temeiul pct. 228, 229 din Hotărârea Curții de Conturi nr. 130 din 04 noiembrie 2010, raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Satu Mare și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Oradea. Prin sentința nr. 83/CA/2011 din 25 martie 2011 Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea în soluționarea cauzei și a declinat competența de soluționare a cererii de suspendare, formulată de petentul Consiliul Județean Satu Mare, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Satu Mare, a constatat existența conflictului negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că, în speță, obiectul cererii îl reprezintă suspendarea executării Deciziei nr. 26/2010 emisă de Camera de Conturi Județeană Satu Mare, act administrativ emis de o autoritate publică locală, situație în care, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare în speță revine Tribunalului Satu Mare.

S-a mai reținut că cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 26/2010 a fost înregistrată la instanță la data de 21 decembrie 2010, anterior intrării în vigoare a Hotărârii nr. 130 din 04 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, deoarece art. 3 din această hotărâre prevede că acest regulament intră în vigoare la 01 ianuarie 2011. S-a arătat că, deși potrivit dispozițiilor cuprinse la pct. 229 din regulament „cauzele aflate pe rolul instanțelor la data publicării prezentului regulament în M. Of., vor continua să se judece potrivit regulamentului aplicabil în momentul sesizării instanței”, această prevedere nu poate duce la aplicarea acestui regulament anterior intrării lui în vigoare, deoarece contravine dispozițiilor art. 3, care stabilesc data de 01 ianuarie 2011 pentru intrarea în vigoare a întregului Regulament, fără excepții.

Prin urmare, s-a apreciat de către instanță că, nefiind în vigoare acest regulament la momentul sesizării instanței de judecată, nu este aplicabil în speță, iar instanța competentă să soluționeze cauza este cea prevăzută de Legea nr. 554/2004, conform pct. 106 din Regulamentul în vigoare la momentul sesizării instanței, aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009, care se abrogă doar în momentul intrării în vigoare a Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, conform art. 5 din această hotărâre. S-a mai arătat de către instanță că este firesc să fie aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004 cu privire la competența de soluționare a cauzei și nu dispozițiile Regulamentului Curții de Conturi, deoarece acest regulament, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010, nu este lege organică.

Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, în baza art. 158 C. proc. civ., Curtea de apel a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competență și pentru soluționarea acestui conflict a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cererea de suspendare a executării formulată de Consiliul Județean Satu Mare are ca obiect decizia nr. 26 din 29 noiembrie 2010, emisă de pârâta Camera de Conturi a Județului Satu Mare în examinarea abaterilor de la legalitate și regularitate consemnate în procesul verbal de constatare din 26 octombrie 2010, încheiat în urma auditului financiar al contului de execuție pe anul 2009 efectuat la Consiliul Județean Satu Mare. În drept, decizia nr. 26 din 29 noiembrie 2010 s-a întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități.

Actele normative susmenționate, și care reprezintă temeiul juridic al actului administrativ dedus judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.

Astfel, competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel). În esență, măsurile dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat în prezenta cauză sunt circumscrise prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, potrivit cărora „în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt.

Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate”. Având acest conținut, măsurile administrative supuse analizei nu se încadrează în sfera litigiilor „care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii ale acestora”, care să atragă aplicarea criteriului valoric prevăzut în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident fiind criteriul rangului autorității emitente în sistemul administrației publice, potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților centrale, în competența curților de apel.

Reținând, pe de o parte, că autoritatea emitentă a deciziei este o cameră județeană de conturi și, pe de altă parte, că în materia contenciosului administrativ nu prezintă relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public, Înalta Curte constată că nu curții de apel, ci tribunalului, prin secția specializată, îi revenea competența de soluționare a cauzei.

Aceasta este, de altfel, și interpretarea cuprinsă în pct. 106-108 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 1/2009 a Plenului Curții de Conturi, în vigoare la momentul sesizării instanței de judecată, în sensul că împotriva încheierilor emise în soluționarea procedurii administrative de contestare reglementate la pct. 92 și următoarele poate fi sesizată instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii nr. 554/2004, competența revenind Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, pentru încheierile structurilor centrale ale Curții de Conturi și secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, pentru încheierile emise la nivelul camerelor de conturi județene.

Deși art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu prevede expres, pentru soluționarea cererii de suspendare a executării formulate în faza derulării procedurii prealabile administrative, aplicarea normelor de competență statuate pentru acțiunea în anularea actului administrativ, logica internă a textului impune ca măsurile provizorii să fie soluționate de instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului. Deoarece obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă suspendarea executării unui act administrativ emis de o autoritate publică locală, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiul privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, competența de soluționare în speță revine Tribunalului Satu Mare.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Consiliul Județean Satu Mare și pe Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.