ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2782/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2609 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă

ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.V.V. pentru anularea

Ordinului nr. 818 din 18 iunie 2007 emis de Președintele A.N.A.F., reîncadrarea

sa în funcția de director general al Direcției Generale de Audit Public Intern din

cadrul A.N.A.F. și plata diferenței de drepturi salariale actualizate cu rata

inflației cu începere de la data de 18 iunie 2007.

Recursul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3394 din

18 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei pronunțată de

instanța de recurs, la data de 12 februarie 2010, C.V.V. a formulat contestație

în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

Contestatorul a susținut că instanța

de recurs, respingând în totalitate recursul, a omis din greșeală să cerceteze

unele dintre motivele de modificare sau de casare, cu atât mai mult cu cât erau

aplicabile prevederile art. 304/1 C. proc. civ., conform cărora, cauza poate fi

examinată sub toate aspectele.

În motivarea contestației, s-a

arătat că instanța de recurs nu a cercetat motivele de modificare prin care s-a

invocat încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 100 alin. (1) lit. c)

și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, la emiterea Ordinului nr. 818 din 18

iunie 2007, deoarece în cadrul Direcției de Audit Public Intern nu a fost o

reorganizare a activității, iar prin numirea contestatorului în funcția de șef

serviciu s-a realizat, în fapt și în drept, o retrogradare a acestuia din

funcția de director, cu eludarea dispozițiilor imperative ale art. 10 alin. (2)

din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern și a principiului

stabilității funcției publice.

Contestatorul a învederat că ordinul

dedus judecății este rezultatul unui abuz al agenției intimate, dovedit cu

înscrisurile depuse în cauză, dar care nu au fost analizate la judecarea

recursului.

De asemenea, contestatorul a

susținut că nu a avut dreptul la un proces echitabil în soluționarea recursului

său, fiind încălcat art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, pentru

că instanța de recurs a confirmat concluziile instanței de fond, fără a

prezenta propriile argumente avute în vedere la respingerea motivelor de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, s-a arătat că nu a

fost analizat efectiv motivul de recurs privind încălcarea dreptului

contestatorului de a fi numit în noua funcție de director general și

nelegalitatea numirii acestuia într-o funcție publică inferioară de șef

serviciu. Aceeași omisiune de cercetare a fost invocată și în privința

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

sensul că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și dată cu

aplicarea greșită a legii, sub aspectul calificării Ordinului nr. 818 din 18

iunie 2007 ca fiind un act de numire, fără a se avea în vedere efectele

juridice efective ale acestui act administrativ unilateral cu caracter

individual și analizarea sa sub toate aspectele de legalitate.

Contestatorul a considerat că

motivele sale de recurs nu au fost analizate în ansamblul lor cu respectarea

rolului activ al judecătorului, potrivit art. 129 alin. (4) și alin. (5) C.

proc. civ., deoarece nu au fost solicitate agenției intimate toate actele care

au stat la baza emiterii Ordinului nr. 818 din 18 iunie 2007.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca

nefondată pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare specială,

reglementată de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., poate fi exercitată

împotriva hotărârilor pronunțate în recurs, când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze unul din

motivele de recurs.

În cauză nu sunt îndeplinite aceste

cerințe impuse de lege pentru retractarea unei hotărâri date de instanța de

fond.

Decizia instanței de recurs cuprinde

considerentele de fapt și de drept pentru care au fost respinse motivele de

recurs invocate și susținerile formulate în dezvoltarea fiecărei critici aduse

soluției pronunțate pe fondul pricinii.

În consecință, nu se poate reține

omiterea cercetării unui motiv de recurs și nu este întemeiată contestația în

anulare, dacă instanța de recurs nu a răspuns tuturor argumentelor invocate în

dezvoltarea unui motiv de recurs, procedând la gruparea acestora și a respins

motivul de recurs printr-un considerent comun.

Contestatorul a solicitat

neîntemeiat aplicarea dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. și

pentru lipsa rolului activ al judecătorului, întrucât omisiunea cercetării unui

motiv de recurs se referă numai la motivele invocate de recurent, iar nu la motivele

care pot fi invocate din oficiu de instanță, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ.

Față de considerentele expuse,

constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute limitativ de lege pentru

calea extraordinară de atac, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în

anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de C.V.V.

împotriva deciziei nr. 3394 din 18 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai

2010.