ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2782/2010

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2609 din 8 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.V.V. pentru anularea Ordinului nr. 818 din 18 iunie 2007 emis de Președintele A.N.A.F., reîncadrarea sa în funcția de director general al Direcției Generale de Audit Public Intern din cadrul A.N.A.F. și plata diferenței de drepturi salariale actualizate cu rata inflației cu începere de la data de 18 iunie 2007. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3394 din 18 iunie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs, la data de 12 februarie 2010, C.V.V. a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. Contestatorul a susținut că instanța de recurs, respingând în totalitate recursul, a omis din greșeală să cerceteze unele dintre motivele de modificare sau de casare, cu atât mai mult cu cât erau aplicabile prevederile art. 304/1 C. proc. civ., conform cărora, cauza poate fi examinată sub toate aspectele.

În motivarea contestației, s-a arătat că instanța de recurs nu a cercetat motivele de modificare prin care s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) și art. 100 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, la emiterea Ordinului nr. 818 din 18 iunie 2007, deoarece în cadrul Direcției de Audit Public Intern nu a fost o reorganizare a activității, iar prin numirea contestatorului în funcția de șef serviciu s-a realizat, în fapt și în drept, o retrogradare a acestuia din funcția de director, cu eludarea dispozițiilor imperative ale art. 10 alin. (2) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern și a principiului stabilității funcției publice. Contestatorul a învederat că ordinul dedus judecății este rezultatul unui abuz al agenției intimate, dovedit cu înscrisurile depuse în cauză, dar care nu au fost analizate la judecarea recursului.

De asemenea, contestatorul a susținut că nu a avut dreptul la un proces echitabil în soluționarea recursului său, fiind încălcat art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, pentru că instanța de recurs a confirmat concluziile instanței de fond, fără a prezenta propriile argumente avute în vedere la respingerea motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În acest sens, s-a arătat că nu a fost analizat efectiv motivul de recurs privind încălcarea dreptului contestatorului de a fi numit în noua funcție de director general și nelegalitatea numirii acestuia într-o funcție publică inferioară de șef serviciu. Aceeași omisiune de cercetare a fost invocată și în privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii, sub aspectul calificării Ordinului nr. 818 din 18 iunie 2007 ca fiind un act de numire, fără a se avea în vedere efectele juridice efective ale acestui act administrativ unilateral cu caracter individual și analizarea sa sub toate aspectele de legalitate. Contestatorul a considerat că motivele sale de recurs nu au fost analizate în ansamblul lor cu respectarea rolului activ al judecătorului, potrivit art. 129 alin. (4) și alin. (5) C. proc. civ., deoarece nu au fost solicitate agenției intimate toate actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 818 din 18 iunie 2007. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca nefondată pentru următoarele considerente: Contestația în anulare specială, reglementată de art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate în recurs, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de recurs. În cauză nu sunt îndeplinite aceste cerințe impuse de lege pentru retractarea unei hotărâri date de instanța de fond. Decizia instanței de recurs cuprinde considerentele de fapt și de drept pentru care au fost respinse motivele de recurs invocate și susținerile formulate în dezvoltarea fiecărei critici aduse soluției pronunțate pe fondul pricinii. În consecință, nu se poate reține omiterea cercetării unui motiv de recurs și nu este întemeiată contestația în anulare, dacă instanța de recurs nu a răspuns tuturor argumentelor invocate în dezvoltarea unui motiv de recurs, procedând la gruparea acestora și a respins motivul de recurs printr-un considerent comun.

Contestatorul a solicitat neîntemeiat aplicarea dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. și pentru lipsa rolului activ al judecătorului, întrucât omisiunea cercetării unui motiv de recurs se referă numai la motivele invocate de recurent, iar nu la motivele care pot fi invocate din oficiu de instanță, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Față de considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute limitativ de lege pentru calea extraordinară de atac, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.V.V. împotriva deciziei nr. 3394 din 18 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2010.