ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 318/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

1.Prima instanță

a) Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reclamanta Asociația Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință a

solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării anularea Hotărârii nr. 316 din 8 octombrie 2007 emisă de acesta

și recunoașterea situației discriminatorii create prin reglementarea și

organizarea desfășurării referendumului privind demiterea Președintelui

României, în mai 2007, într-o zi de sâmbătă.

În motivarea acțiunii, reclamanta

a arătat că stabilirea zilei pentru organizarea referendumului național într-o

zi de sâmbătă, cu programul secțiilor de votare cuprins între orele 8

00

-20

00

poate fi considerată o restricție și o încălcare a dreptului fundamental

de vot, stabilit de prevederile art. 36 din Constituția României, a persoanelor

aparținând cultelor religioase recunoscute oficial în România, care au ca zi de

închinare săptămânală, sâmbăta, iar prin Hotărârea nr. 316 din 8 octombrie

2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării s-a hotărât cu

majoritate de voturi, cu o opinie separată, că faptele prezentate nu constituie

acte de discriminare conform art. 2 și art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

Reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate

a prevederilor art. 1 alin. (3) din Hotărârea nr. 21/2007 a Parlamentului

României, a art. 34 din Legea nr. 3/2000 și pct. 29 și pct. 30 din Anexa la H.G. nr. 372/2007, arătând că aceste texte sunt neconstituționale în raport de prevederile

art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20

alin. (1), art. 29 alin. (1), (2) și (3), art. 36 și art. 53 din Constituția

României.

Prin încheierea din data de 21

octombrie 2008, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) din

Hotărârea nr. 21/2007 a Parlamentului României și a punctului 29 și 30 din Anexa

la H.G. nr. 372/2007, ca inadmisibilă, a admis în parte cererea de sesizare a

Curții Constituționale formulată, iar în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 47/1992, a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu

privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 34 din Legea

nr. 3/2000 și înaintarea dosarului în vederea soluționării excepției, în

temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, suspendând

soluționarea cauzei pe fond.

Prin Decizia nr. 845

din 3 iunie 2009 a Curții Constituționale a fost respinsă excepția de

neconstituționalitate ca neîntemeiată, cauza fiind repusă pe rolul Curții de

Apel la 22 iulie 2009.

b) Apărările

pârâtului

La data de 18 septembrie 2009,

pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus Note de

ședință prin care a invocat excepția de tardivitate a promovării acțiunii, în

raport de prevederile art. 20 alin. (9) și (10) din O.G. nr. 137/2000.

c) Soluția și considerentele primei

instanțe

Prin sentința nr. 4207 din 27 noiembrie

2009, Curtea de Apel București a respins excepția de tardivitate a acțiunii, a

admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat Hotărârea Consiliului Național

pentru Combaterea Discriminării nr. 316 din 8 octombrie 2007, a constatat că faptele sesizate prin adresa nr. 5367 din 22 mai 2007, intră sub incidența

prevederilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000.

Cu privire la excepția tardivității

formulării acțiunii, s-a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 20 alin.

(9) și alin. (10) din O.G. nr. 137/2000, nu rezultă cu claritate că Hotărârile

Colegiului Director pot fi atacate în termen de 15 zile la instanța de

contencios administrativ, întrucât în alin. (9), legea face trimitere la legea

contenciosului administrativ.

A concluzionat Curtea, că având în

vedere că în speța de față reclamanta nu a cunoscut cu claritate termenul în

care trebuie să introducă acțiunea, aceasta nu poate fi sancționată cu

tardivitatea formulării contestației.

Pe fondul cauzei s-a reținut, în

esență, că nu există nici o justificare obiectivă în a nu permite și

cetățenilor români, adepți ai cultului mozaic sau ai Bisericii adventiste de

Ziua a Șaptea să participe la referendumul național, stabilindu-se o excludere

pe criterii religioase între aceste persoane și alți cetățeni ai României,

adepți ai altor religii, prin împiedicarea implicită și aparent neutră, dar

care dezavantajează aceste persoane, față de alte persoane, fără a fi

justificată obiectiv.

Împotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond a declarat recurs pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea

Discriminării.

a). Recursul declarat de

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

În

motivele de recurs s-a invocat tardivitatea introducerii acțiunii.

S-a

precizat că hotărârea nr. 316/2007 a fost comunicată la 5 noiembrie 2007,

potrivit confirmării de primire, iar termenul de contestare este de 15 zile și

curge de la data comunicării.

În

legătură cu termenul de 15 zile pentru exercitarea căii de atac s-a susținut că

acesta este reglementat de art. 20 alin. (9) și (10) din O.G. nr. 137/2000,

situație în care este inaplicabil termenul general de 6 luni reglementat de

Legea nr. 554/2004, invocându-se în acest sens și jurisprudența Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Recurentul

a arătat că hotărârea nr.316/2007 a Consiliului Național pentru Combaterea

Discriminării este un act administrativ jurisdicțional, pentru care nu se

formulează plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Sentința

primei instanțe a fost amplu criticată și sub aspectul modului de dezlegare a

fondului litigiului.

b) Întâmpinarea

Intimata Asociația

Solidaritatea pentru Libertatea de Conștiință a formulat Întâmpinare, prin care

a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

S-a precizat că

acțiunea a fost introdusă în termen, că și în situația în care s-ar aprecia că

hotărârea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este act

administrativ jurisdicțional, se impune formularea plângerii prealabile,

invocându-se prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la fondul

litigiului s-a motivat că sentința este legală și temeinică.

c) Cererile de

intervenție

Prin cererile de

intervenție, s-a solicitat respingerea recursului, menținerea sentinței primei

instanțe, ca legală și temeinică.

d) Analiza motivelor

de recurs

Înalta Curte, va

examina cu prioritate motivul de recurs privind tardivitatea introducerii

acțiunii.

Situația de fapt

Prin Hotărârea nr. 316

din 8 octombrie 2007, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a

hotărât că faptele sesizate de reclamanta Asociația Solidaritatea pentru

Libertatea de Conștiință nu constituie acte de discriminare.

În hotărâre s-a

prevăzut că această hotărâre se poate ataca la instanța de contencios

administrativ potrivit O.G. nr. 137/2000 și Legii nr. 554/2004.

Hotărârea a fost

comunicată reclamantei la 5 noiembrie 2007.

Acțiunea împotriva

hotărârii s-a introdus la Curtea de Apel București la data de 22 iulie 2008.

Legislația aplicabilă

O.G. nr. 137/2000,

art. 16 - Consiliul Național

pentru Combaterea Discriminării, denumit în continuare Consiliul, este

autoritatea de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate

juridică, aflată sub control parlamentar și totodată garant al respectării și

aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă

în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte.

Art. 17

.

-

În exercitarea atribuțiilor sale,

Consiliul își desfășoară activitatea în mod independent, fără ca aceasta să fie

îngrădită sau influențată de către alte instituții ori autorități publice.

Art. 20, alin. (9) - Hotărârea Colegiului director

poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.

Alin. (10) -

Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în

termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu

Legea nr. 554/2004, art. 1, alin.

(1):

În

înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele

semnificații

lit. c)- act administrativ - actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice;

lit.

d) -

act administrativ-jurisdicțional - actul emis de o autoritate

administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de jurisdicție

administrativă specială;

Art. 7, alin. (1)- Înainte de a se adresa instanței de contencios

administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al

său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie

să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare,

dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului,

revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Din

analiza prevederilor legale aplicabile în speță, se constată că hotărârile

pronunțate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au caracterul

unor acte administrativ-jurisdicționale, astfel cum sunt definite de art. 2 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit

textului citat actul administrativ jurisdicțional este actul emis de o

autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuții de

jurisdicție administrativă specială.

În

doctrina de specialitate s-a definit actul administrativ jurisdicțional ca

fiind actul juridic pronunțat (emis) de un organ cu atribuții jurisdicționale

care funcționează în cadrul unui organ al administrației publice pentru a

soluționa, cu putere de adevăr legal, după o anumită procedură, un conflict juridic,

stabilit prin lege, în competența acestor organe.

În speță,

potrivit art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 137/2000, Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării este o autoritate de stat, în domeniul discriminării,

autonomă, care își desfășoară activitatea în mod independent.

În

vederea constatării unei fapte de discriminare, Consiliul sesizat de o anumită

parte, citează părțile, analizează faptele investigate pe baza oricăror

mijloace de probă și pronunță o hotărâre de soluționare a sesizării.

Având în

vedere caracteristicile procedurii, aceasta se circumscrie activității

jurisdicționale și ca urmare actul pronunțat de Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării este un act administrativ jurisdicțional.

Actul

administrativ jurisdicțional se contestă potrivit legii speciale și nu intră

sub incidența art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul că pentru aceste acte nu

se mai efectuează procedura prealabilă.

Potrivit

art. 7 din Legea nr. 554/2004 se formulează recursul grațios sau ierarhic, după

caz, în cazul vătămării unui drept sau interes legitim printr-un act

administrativ individual sau normativ.

Actul

administrativ individual sau normativ este emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, în vederea organizării executării legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În cazul

actului administrativ jurisdicțional, așa cum s-a explicat în precedent, prin

acesta nu se organizează executarea legii, ci se pronunță o hotărâre în

soluționarea unui conflict juridic, dat de lege în competența unei autorități

administrative independente, după o procedură bazată pe principiul

contradictorialității, al asigurării dreptului la apărare.

Așadar,

actul administrativ jurisdicțional nu intră în sfera actului administrativ

pentru care se efectuează procedura prealabilă.

În

jurisprudența Curții Constituționale, sens în care exemplificăm decizia nr. 1470

din 10 noiembrie 2009, s-a arătat că, potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000, Consiliul

Național pentru Combaterea Discriminării este un organ administrativ cu

atribuții jurisdicționale, care se bucură de independența necesară îndeplinirii

actului administrativ jurisdicțional.

Calea de

atac care se exercită împotriva hotărârii Colegiului director prin care s-a

soluționat o sesizare este acțiunea la instanța de contencios administrativ.

Termenul

de exercitare a acțiunii decurge din prevederile art. 20 alin. (10) din O.G.

nr. 137/2000, respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii, în cazul în

care hotărârea nu este atacată în acest termen ea dobândește caracter

executoriu.

Prin

caracterul executoriu se înțelege potrivit art. 377 C. proc. civ. o hotărâre

irevocabilă, în speță hotărârea Colegiului director rămâne irevocabilă dacă

împotriva acesteia nu se exercită acțiunea în termen de 15 zile de la

comunicarea hotărârii.

De

altfel, prin decizia nr. 1494 din 10 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a

reținut că dispozițiile art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000 sunt constituționale,

că termenul de introducere a acțiunii rezultă din textul menționat și că

stabilirea procedurii de judecată constituie atributul exclusiv al

legiuitorului, condiționat ca procesul de legiferare să se circumscris cadrului

constituțional.

S-a mai

reținut de asemenea că reglementarea cuprinsă în art. 20 alin. (10) din O.G.

nr. 137/2000 satisface exigențele impuse de normele constituționale, precum și

cele ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

d)

Soluția instanței de recurs

Înalta

Curte apreciază că acțiunea reclamantului este tardiv introdusă, cu depășirea

termenului de 15 zile reglementat de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000,

situația în care instanța de fond a dat o dezlegare greșită excepției invocate

prin întâmpinare.

Având în

vedere că este fondată excepția tardivității introducerii acțiunii, devine

inutilă examinarea celorlalte critici formulate prin motivele de recurs, urmând

ca în baza art. 312 C. proc. civ., recursul să fie admis, să se modifice

sentința primei instanțe, în sensul că se va respinge acțiunea ca tardiv

introdusă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinței nr. 4207

din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge acțiunea reclamantei Asociația Solidaritatea pentru

Libertatea de Conștiință , a tardiv formulată.

Respinge cererile de intervenție

în interesul reclamantei, ca neîntemeiate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 21 ianuarie 2011.