ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3450/2011

Asupra recursului de

față

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 208 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu a condamnat, în

baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pe

inculpatul G.N., la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 240 C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat același inculpat la o

pedeapsă 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități

oficiale.

În baza art. 33 lit.

b), art. 34, lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C.

pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul G.N. la plata parțială a

cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 5.000 lei, restul

cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În considerente

instanța a reținut că la 6 octombrie 2008, martorul S.L. în calitate de

administrator la benzinăria Petrom situată în Sibiu, a depus la Poliția

Municipiului Sibiu o sesizare prin care solicita identificarea șoferului

autoturismului marca Audi cu nr. , care în timpul unei manevre a lovit stâlpul

de la pompa nr. 6 și a părăsit locul accidentului. în final se solicită

identificarea pentru recuperarea prejudiciului produs.

Sesizarea respectivă

i-a fost repartizată pentru soluționare inculpatului L.M. care a efectuat

demersurile necesare de identificare a proprietarului autoturismului implicat

în coliziune și întrucât acesta figura înscris pe numele fostului proprietar,

inculpatul l-a contactat pe acesta care i-a comunicat numele actualului

proprietar, respectiv tatăl martorului P.I.B.

În continuare inculpatul

L.M. a luat legătura telefonic cu tatăl martorului P.I.B. căruia i-a relatat

cele întâmplate, precum și că sesizarea respectivă poate fi soluționată pe cale

amiabilă dacă se achită prejudiciul, lăsându-i nr. său de telefon pentru a fi

contactat de P.B.I.

După această

discuție, P.B.I. a fost sunat de tatăl său care i-a comunicat cele întâmplate

și i-a transmis și nr. de telefon al inculpatului L.M. pentru a-l contacta.

Ulterior, P.B.I. I-a

sunat pe inculpatul L.M., însă din eroare a format un alt nr. de telefon la

care

a răspuns inculpatul G.N., căruia

martorul i-a relatat cele

întâmplate.

Inculpatul Grigore

s-a prezentat ca fiind inspector Grigore de la Poliția Udriște și la întrebarea

martorului P.B.I.

cum a ajuns sesizarea de

la Sibiu la București, acesta

i-a răspuns că unul dintre asociații

benzinăriei are domiciliul în București, și a formulat plângerea la sediul

Poliției unde își desfășoară activitatea, comunicându-i că se află la sediul

Poliției, fiind de serviciu. Ulterior martorul P. a sunat pe nr. de telefon pe

care i I-a indicat inculpatul G., ocazie cu care inculpatul i-a reproșat

martorului că fapta sa este foarte gravă întrucât a părăsit

locul accidentului, și atunci martorul s-a

justificat spunând că este la

prima abatere și I-a întrebat „cât să vă

dau 3-4 milioane". La oferta acestuia inculpatul G.N. i-a replicat că este

vorba de o treabă serioasă și că este necesară suma de 500 de Euro, iar la

întrebarea martorului asupra modului de achitare a

banilor inculpatul

i-a spus că urma să-i comunice un nr. de cont.

Inculpatul G.N.

I-a avertizat, de asemenea,

pe martorul P. că dacă a

doua zi banii nu sunt depuși în cont va înainta

dosarul superiorilor săi. A doua zi dimineața tatăl martorului, fiind prezent

și martorul P.B. a vorbit telefonic cu inculpatul L.M.,

care i-a confirmat că situația se poate rezolva pe cale amiabilă, însă

cu condiția ca autorul accidentului, respectiv P.B. să se

prezinte la

sediul poliției. Derutat de faptul că a purtat discuții telefonice cu cei doi

lucrători de poliție care i-au comunicat un mod diferit de soluționare a

incidentului, martorul P.B.I.

a devenit

suspicios și din acest motiv a sesizat D.N.A.

Î

ntre

timp, martorul P.B.I. continua să primească mesaje, de la inculpatul Grigore

prin care acesta îi cererea să-i predea suma de 500 Euro. Inițial inculpatul

i-a solicitat

martorului P. să se

întâlnească în municipiul București pentru

a-i preda banii, însă

martorul la sugestia celor de la D.N.A. i-a cerut acestuia să se întâlnească în

municipiul Sibiu, însă inculpatul a refuzat stabilind apoi de comun acord să se

întâlnească în municipiul Pitești.

Inculpatul i-a

comunicat martorului locul unde urmau să se întâlnească, respectiv în incinta

magazinului Flanco, unde inculpatul I-a asigurat că este mai bine să se rezolve

în acest mod problema și apoi când martorul i-a data banii acesta i-a cerut să

meargă mai întâi să-i schimbe la un magazin, justificând că „nu poți să

știi". Martorul a plecat spre un magazin pentru a efectua schimbul

solicitat de inculpat, însă nu a schimbat banii cu care a revenit la masa unde

se afla inculpatul și i-a pus pe masă. Imediat martorul a plecat întrucât s-au

prezentat lucrătorii de poliție, care l-au reținut pe inculpat.

S-a reținut că fapta

inculpatului, care s-a folosit fără drept de o calitate oficială,

prezentându-se în mod repetat în discuțiile purtate telefonic cu martorul

P.B.I. ca fiind lucrător de poliție constituie infracțiunea de uzurpare de

calități oficiale. De asemenea, fapta inculpatului de a pretinde suma de 500 de

Euro, prin inducerea în eroare a martorului P.B.I. căruia i-a promis că în

virtutea calității pe care o are nu va da curs unei plângeri penale, deși

inculpatul nu avea calitatea și atribuțiile pe care și le atribuia, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.

(1) și (2) C. pen.

Împotriva sentinței

penale sus-arătate inculpatul G.N. a declarat apel peste termen.

Prin decizia penală

nr. 36/A din 1 martie 2011 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția penală, a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva deciziei

instanței de apel, inculpatul G.N. a declarat recurs, solicitând casarea

ambelor hotărâri, temeiul art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen., pentru

motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Recursul inculpatului

nu este fondat.

Examinând actele și

probele dosarului, raportat la criticile de recurs formulate de inculpat, Înalta

Curte constată că acestea nu sunt întemeiate pentru următoarele motive:

Din actele dosarului,

se constată că la judecata cauzei în fond și apel, inculpatul a fost citat la

adresele indicate în rechizitoriu, din municipiul Suceava, la reședința

indicată de acesta în declarația olografă dată la urmărirea penală (fila 144)

din București, sector 3, la adresa indicată cu ocazia prezentării materialului

de urmărire penală, din București, sector 2, București, precum și prin afișare

la Consiliul local Sibiu.

Citarea inculpatului

la o altă adresă se impunea doar în situația în care ar fi indicat și

încunoștințat instanța despre schimbarea adresei.

Or, așa cum rezultă

din actele dosarului, inculpatul, aflat în stare de libertate, a fost citat la

toate adresele indicate sau rezultate în urma verificărilor efectuate în

Serviciul de Evidență al M.I.R.A., prin afișare la ușa Consiliului local,

precum și cu mandate de aducere la aceste adrese.

De altfel, de la

adresele indicate de inculpat, chiar și în declarația de recurs (București,

sector 2,), dovada de îndeplinire a procedurii de citare a revenit cu mențiunea

"destinatar necunoscut".

Totodată, a rezultat

că inculpatul a fost pus în urmărire prin dispoziția I.G.P.R. nr. 170732 din 22

aprilie 2010, sustrăgându-se procesului penal.

Față de cele arătate,

se constată că instanțele au dat dovadă de rol activ și au dispus citarea

inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 177 C. proc. pen., criticile

inculpatului nefiind întemeiate.

Neexistând nici alte

temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca

recursul declarat de recurentul inculpat G.N. împotriva deciziei penale nr. 36/A

din 1 martie 2011 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală, să fie respins,

ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.N. împotriva deciziei

penale nr. 36/A din 1 martie 2011 a Curții de Apel Alba-lulia, secția penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 octombrie 2011.