ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4827/2011

Asupra cauzei de

fată, constată următoarele:

P

rin sentința civilă

nr. 635 din 11 august 2010, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis acțiunea

formulată de către reclamantă și a dispus restrângerea exercitării dreptului la

liberă circulație în Spania a pârâtului R.I.D. pentru o perioadă de 3 ani,

începând cu data pronunțării sentinței.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, pârâtul R.I.D. a ieșit legal din țară la data

de 12 martie 2005, cu destinația Spania, unde a locuit și muncit până în data

de 28 iulie 2005, când a fost reținut de poliția spaniolă pentru violență, a

fost judecat și condamnat la o pedeapsă de 5 ani și 11 luni de închisoare, din

care a executat 4 ani și 5 luni, la data de 2 iunie 2010 fiind eliberat

condiționat și returnat în România.

Potrivit art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult

trei ani, cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin

activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere

gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor dintre România și alt

stat.

Potrivit

dispozițiilor art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului european și a

Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la libera circulație și ședere,

pe teritoriul pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii Europene și

membrii familiilor acestora: „Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol,

statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Măsurile luate din

motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul

proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea

măsuri.

Conduita persoanei în

cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficientă de gravă

la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări

care nu sunt legate direct de caz sau care sunt legate de considerații de

prevenție generală.

Pentru a stabili dacă

persoana respectivă reprezintă un pericol pentru ordinea publică, la eliberarea

certificatului de înregistrare sau, în absența unui sistem de înregistrare, în

termen de cel mult trei luni de la intrarea persoanei respective pe teritoriu

său sau de la data la care persoana și-a semnat prezența pe teritoriul său în

conformitate cu art. art. 5 alin. (5) ori la eliberarea permisului de ședere,

statul membru gazdă poate, în cazul în care consideră indispensabil, să ceară

statului membru de origine sau, dacă este necesar, altor statelor membre să îi

furnizeze informații privind antecedentele persoanei respective. Această

consultare nu poate avea un caracter sistematic.

Statul membru care a

eliberat pașaportul sau cartea de identitate permite titularului documentului

care a fost expulzat din motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică de pe teritoriul altui stat membru să reintre pe teritoriul

său fără nici o formalitate, chiar dacă documentul nu mai este valabil sau dacă

cetățenia titularului este contestată”.

Pe de altă parte,

potrivit dispozițiilor art. 17 din T.C.E., pârâtul are statut de cetățean al

Uniunii și, în aceste condiții, beneficiază de toate drepturile izvorâte din

acest statut, inclusiv dreptul la liberă circulație, prevăzut de dispozițiile

art. 18 din T.C.E.

Având în vedere

aceste dispoziții comunitare, la data de 10 iulie 2008, C.J.C.E. s-a pronunțat printr-o hotărâre preliminară în cauza C 33/07 cu privire la

interpretarea art. 18 din T.C.E. și a Directivei 2004/38/C.E. a Parlamentului

European, ca urmare a unei cereri formulată de Tribunalul Dâmbovița. Curtea a

statuat: „Prin urmare, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că art.

18 CE și art. 27 din directiva 2004/38 nu se opune unei reglementări naționale

care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a

se deplasa pe teritoriul altui stat membru, în special pentru motivul că a fost

returnat anterior din acest stat, pentru că se afla acolo într-o situație de

ședere ilegală cu condiția ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant să

prezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui

interes fundamental al societății și pe de altă parte, măsura respectivă avută

în vedere să fie aptă să garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmărește

și să nu depășească cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. Îi

revine instanței de trimitere sarcina să verifice dacă acesta este cazul în

cauza cu a cărei soluționare este sesizată.”

Simpla returnare a

unui cetățean de către un stat membru nu poate constitui motiv de restrângere a

dreptului la liberă circulație în condițiile art. 38 alin. (1) din Legea 148/

2005.

Însă,

din probatoriul administrat în cauză, raportat la dispozițiile legale invocate

anterior, tribunalul a reținut că, dată fiind conduita pârâtului pe teritoriul

statului spaniol, se justifică restrângerea dreptului la libera circulație în

străinătate a acestuia.

Pentru

respectarea principiului proporționalității, tribunalul a apreciat că aplicarea

măsurii pe durata a trei ani, începând cu data pronunțării prezentei sentințe,

este suficientă pentru protejarea intereselor prevăzute de Tratat, Directivă și

legea națională.

În virtutea acestor

principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși

legislației naționale (în speță, Legii nr. 248/2005), numai în măsura în care

aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar, aceasta din

urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâtul R.I.D. iar prin decizia civilă nr. 112 din 28

septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești secția civilă pentru cauze privind

conflictele de muncă și asigurări sociale, cauze cu minori și de familie s-a

admis apelul, s-a schimbat hotărârea instanței de fond în sensul respingerii

cererii de restrângere a dreptului la libera circulație.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul Ministerul Administrației și Internelor -

Direcția Generală de Pașapoarte solicitând modificarea ei în sensul respingerii

apelului pârâtului.

Deși legal citat

recurentul cu mențiunea achitării taxei de timbru aferentă căii de atac a

recursului, recurentul nu s-a conformat obligației de plată a taxei de timbru,

fiind astfel incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, motiv

pentru care urmează a se anula ca netimbrat recursul reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor -

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 112A din 28 septembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2011.