ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3629/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3629/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 67 din 14 martie 2011, pronunțată de

Tribunalul Bihor, în baza art. 20 C. pen. raportat la articolele 174 - 175 lit.

i) C. pen. a fost condamnat inculpatul K.F., fiul lui L. și F., la o

pedeapsă de 12 ani 6 luni închisoare cu aplicarea dispozițiilor art.

71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și cu interzicerea

drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a) teza a II-a și b) C.

pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza articolului

88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a

arestului preventiv de la 20 august 2010 până la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen. și

art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 euro sau

echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial al zilei în care se va

face plata, cu titlu de daune materiale, respectiv 9000 euro sau echivalentul

în lei a acestei sume la cursul oficial al zilei în care se va face plata, cu

titlu de daune morale în favoarea părții civile A.R.T.

În baza articolului 14 C. proc. pen.,

art. 998 C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat

inculpatul la plata sumelor de 1866,93 lei plus majorările de întârziere

aferente calculate de la data de 21 octombrie 2010 până la data

plății efective și a sumei de 4343,30 lei plus majorările

de întârziere aferente calculate de la data de 15 noiembrie 2010 până la

data plății efective, în favoarea părții civile Spitalul

Clinic Județean Oradea cu sediul în Oradea, jud. Bihor.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare

în favoarea statului.

Pentru a dispune în acest sens,

Tribunalul Bihor - ca instanță de fond - a reținut

următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bihor, înregistrat la data de 22 septembrie 2010, a fost

trimis în judecată inculpatul K.F. pentru comiterea infracțiunii de

tentativă de omor calificat prevăzută și pedepsită de

art. 20 C. pen., raportat la articolele 174 - 175 lit. i) C. pen., constând în

aceea că în dimineața zilei de 17 august 2010 în jurul orei 05,15 a

acostat-o pe concubina sa, A.R.T. și, după ce i-a aplicat lovituri cu

pumnul și palma, i-a aplicat o lovitură cu cuțitul la nivelul

încheieturii mâinii drepte secționându-i venele și nervii,

provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 de zile de îngrijiri

medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie.

Interogat fiind în cursul

cercetării judecătorești (fila 37 dosar) inculpatul a declarat

că s-a hotărât să revină în România în contextul în care a

aflat că partea vătămată, cu care avea un fiu, a cunoscut o

altă persoană, cu care locuiește împreună, și că

există riscul ca fiul său să fie dat afară din imobil. În aceste

împrejurări, pe drumul de revenire în țară, a consumat alcool -

700 grame whisky și 5 beri, iar în dimineața zilei de 17 august 2010,

când a ajuns în Marghita, a așteptat-o pe partea vătămată

să apară pe traseul pe care de obicei îl parcurgea spre serviciu. În momentul

apariției părții vătămate a încercat să o

convingă să reia legătura de concubinaj pe care o avuseseră

înainte, partea vătămată a refuzat, I-a înjurat și scuipat,

context în care i-a aplicat două lovituri cu palmele peste față,

de intensitate puternică, partea vătămată căzând la

pământ. În mâna stângă inculpatul avea o legătură de chei,

iar pe acea legătură un briceag, care s-a deschis accidental iar în

cădere partea vătămată a fost lovită de lama

briceagului. Inculpatul a susținut că nu a văzut să

țâșnească sânge din zona în care a fost rănită partea

vătămată, a plecat imediat de la fața locului și nu

își explică leziunea gravă produsă - secționarea

nervului și a arterei brahiale, concluzionând că nu a avut în nici un

moment intenția de a o ucide pe partea vătămată.

Partea vătămată A.R.T. s-a

constituit parte civilă cu suma de 1000 euro daune materiale respectiv

9000 euro daune morale, sume pe care inculpatul a declarat că este de

acord să le plătească integral.

Partea civilă Spitalul Clinic

Județean Oradea s-a constituit parte civilă cu suma de 1866,93 lei

și a majorărilor de întârziere aferente respectiv suma de 4343,30 lei

și a majorărilor de întârziere aferente, reprezentând cheltuieli de

spitalizare ocazionate de internările părții vătămate

în unitatea spitalicească.

Examinând actele și

lucrările dosarului, procesul verbal de cercetare la fața locului

însoțit de planșele foto, plângerea și declarația

părții vătămate, raportul de constatare medico -

legală, declarațiile martorilor, instanța de fond a reținut

următoarele:

În luna iulie 2010 inculpatul, care în

toată această perioadă a domiciliat cu partea

vătămată, a plecat în Anglia pentru a presta diferite munci.

După o scurtă perioadă

de timp, inculpatul a aflat că partea vătămată a cunoscut

un bărbat cu care urma să se căsătorească, și -

din acel moment - a continuat să o sune la telefon pe partea

vătămată, cât și pe fiul lor, proferând o serie de

amenințări la adresa părții vătămate. Printre

amenințările făcute de inculpat, se regăsește și

aceea că, dacă nu se va împăca cu el și nu va renunța

la acel bărbat „o să-i taie mâinile și picioarele și o va

pune într-un cărucior cu rotile".

La fel, în seara zilei de 14 august 2010,

inculpatul a vorbit cu fiul A.D.M. pe internet și, din nou, a

amenințat-o pe partea vătămată că o să vină

în țară și „o va tăia cu cuțituf, deoarece partea

vătămată i-a spus că nu mai dorește să continue

acea relație și că din punctul ei de vedere acea relație a

luat sfârșit.

În seara zilei de 16 august 2010

inculpatul a sunat din nou și a vorbit cu fiul său spunându-i că

va veni în țară, partea vătămată nedorind să mai

vorbească cu inculpatul.

În dimineața zilei de 17 august 2010,

la orele 05.15, partea vătămată a plecat de acasă spre

serviciu, lucrând la o societate comercială din mun. Marghita.

Partea vătămată a

plecat pe jos, fiind încă semiîntuneric, iar când a ajuns pe o stradă

din spatele Spitalului orășenesc Marghita, a fost oprită de

inculpat, pe stradă aflându-se mai multe persoane ce se îndreptau spre

serviciu.

Inculpatul, potrivit

declarațiilor sale, știa că partea vătămată

trebuie să plece la serviciu, cunoștea ora și traseul pe care

aceasta îl urma spre serviciu.

Partea vătămată a fost

prinsă de mâna stângă de către inculpat și oprită din

drum, inculpatul spunându-i că ar fi bine să se întoarcă înapoi

acasă pentru a discuta despre relația lor pe viitor.

Partea vătămată a

refuzat, moment în care a fost lovită cu pumnul în zona ochiului drept

și, apoi, cu o palmă peste gură de către inculpat.

Datorită loviturilor primite,

partea vătămată s-a dezechilibrat și, în cădere, a

simțit o tăietură adâncă la mâna dreaptă, iar în

momentul în care a căzut pe betonul trotuarului a văzut cum

„zboară sângele" din mâna dreaptă la aproximativ 1,5 metri. În acel

moment inculpatul a fugit de la fața locului, partea

vătămată solicitând ajutor, fiind auzită de o colegă

de serviciu și, astfel, cele două au ajuns la spital.

Potrivit raportului de constatare

medico-legală din 17 august  2010, partea vătămată a fost

internată de urgență la această dată cu diagnostic -

plagă tăiată prin agresiune la nivelul brațului drept, cu

secțiunea nervului median, a arterei brahiale și a lojii anterioare.

Examinată în data de 18 august 2010 s-a constatat că victima

prezintă următoarele leziuni: ochi drept pleoapă inferioară

echimotică de culoare roșu violaceu, buză inferioară,

jumătatea dreaptă echimotică, regiune occipitală -

tegumente roșu violaceu sensibile la palpare, membru superior drept

imobilizat în aparat gipsat, prin tubul de dren evidențiindu-se

aproximativ 100 ml sânge.

Instanța a constatat că

partea vătămată a prezentat leziuni posttraumatice produse prin

lovire cu corp dur urmată de cădere în cadrul unei heteropropulsii

și acțiunea unei corp tăietor înțepător - cuțit,

leziuni ce necesită pentru vindecare 70 de zile îngrijiri medicale, iar

leziunile au pus în primejdie viața victimei, salvarea acesteia

datorându-se tratamentului medico-chirurgical aplicat în timp util.

În opinia instanței de fond,

această situație de fapt este probată prin plângerea și

declarația părții vătămate audiată în cursul

urmării penale și în fața instanței (filele 43 - 50 up

respectiv 38 instanță), procesul verbal de cercetare la fața

locului și planșele foto (filele 3-7 up), coroborate cu declarațiile

martorilor B.l. (f. 12 up), D.R.E. (f. 14-16 up, 63 instanță), A.D.M.

(f. 51, 52 up), B.E. (f. 53 up), V.V. (f. 54 up), respectiv concluziile

raportului de constatare medico - legală din 17 august 2010 și

înscrisul aflat la filele 47, 48 dosar constând într-o scrisoare adresată

de inculpat fiului său în momentul în care se afla în Arestul I.P.J.

Bihor.

Potrivit procesului verbal de

cercetare la fața locului însoțit de planșele foto, în

prezența martorilor asistenți B.E. și B.l. la locul comiterii

faptei, pe partea carosabilă, în locurile indicate cu jetoane au fost

descoperite mai multe pete de culoare brun roșcat cu aspect de sânge care

duc în direcția străzii E., pete care continuă paralel cu gardul

împrejmuitor al spitalului dr. P.M. din Marghita până în incinta acestuia.

Martorul asistent B.E., portar la

spitalul dr. P.M. din Marghita relatează că în dimineața

respectivă a auzit un strigăt de femeie care solicita ajutor. A

ieșit în fața spitalului împreună cu colegul său B.l. iar

pe trotuarul dinspre școala generală au sesizat o persoană

blondă care solicită ajutor iar în spatele ei a observat-o pe partea

vătămată care venea clătinându-se și căreia îi

curgea sânge din mâna dreaptă de la încheietură.

Audiată fiind partea

vătămată A.R.T. în fața instanței își

menține declarațiile date în cursul urmării penale relatând

următoarele: „Doresc să relatez înainte de toate faptul că în

realitate nu am avut o viață ușoară cu inculpatul deoarece am

fost supusă unor acte de agresiune din partea acestuia și am fost

singura care a întreținut familia. Avem un fiu împreună dar nu am

fost căsătoriți niciodată. Este adevărat că

locuiam în același imobil înainte de plecarea inculpatului în Marea

Britanie dar nu am avut cunoștință despre intențiile

acestuia de a pleca la muncă în străinătate. În timp ce era

plecat la muncă în străinătate l-a sunat pe băiat cu care a

ținut întotdeauna legătură și mi-a spus că este plecat

în Anglia. M-a sunat și pe mine și am purtat o discuție normală,

după care cu un alt prilej mi-a telefonat și mi-a spus că

mă iartă, pentru că și eu l-am iertat altădată

și că dorește să ne reluăm viața împreună.

Am refuzat, m-a înjurat și jignit cu acel prilej a proferat amenințări

la adresa mea spunându-mi că dacă vine în țară îmi taie

mâinile și picioarele și mă pune în cărucior. Nu am crezut

că o să recurgă la punerea în aplicare a acestor

amenințări. Am mai fost contactată și în alte rânduri dar

nu am răspuns la telefon, îl suna pe fiul meu și insista să

accept să vorbesc cu el dar am refuzat. Într-o altă situație

inculpatul a discutat cu fiul meu pe internet și la solicitarea

inculpatului am acceptat să discut cu inculpatul prin această

modalitate îi spusesem că intenționez să mă

recăsătoresc și mi-a spus că nu o să mai apuc să

îmi refac viața dacă vine el în țară. În acele momente am

început să iau în serios acele amenințări având în vedere

bătăile la care fusesem spusă anterior. în noaptea de 16/17

august țin minte că inculpatul l-a contactat pe fiul nostru, mi-a

cerut prin intermediul său să vorbim dar din nou am refuzat. Nu

știu dacă inculpatul i-a adus la cunoștință că

era pe drumul de întoarcere spre casă. Am pornit spre serviciu, iar la

circa 5 minute de locuință, în concret în spatele spitalului m-am

întâlnit cu inculpatul. Era semiîntuneric afară, persoana care venea în

fața mea era cu o glugă pe cap și barbă astfel că

prima dată nu l-am recunoscut pe inculpat. A venit, m-a prins de

mână, m-a salutat, mi-a cerut să mergem acasă să vorbim

însă am refuzat. în continuare mi-a aplicat o lovitură cu pumnul la

ochiul drept respectiv o palmă peste față. M-am dezechilibrat

și am căzut jos. Nu am văzut ca inculpatul să aibă în

cealaltă mână vreun obiect. Când am căzut jos, după câteva

secunde, fără să-mi dau seama cum s-a întâmplat uitându-mă

spre mână am văzut că îmi țâșnește sângele.

Imediat am strigat după ajutor „chemați poliția" inculpatul

a văzut la rândul său că țâșnește sângele din

rană însă a fugit de la fața locului. Cunosc că ulterior

încarcerării fiul meu și-a vizitat tatăl în penitenciar și mi-a

comunicat că în urma acestei discuții inculpatul a comunicat clar

faptul că în momentul în care iese din penitenciar o să mă

omoare.

Doresc să se mai consemneze

că înainte de plecarea inculpatului în Marea Britanie am avut o

relație apropiată cu fiul meu, însă ulterior încarcerării

inculpatului fiul meu l-a vizitat așa cum am arătat mai sus de mai

multe ori însoțit de apropiați de ai inculpatului. Am simțit

că relația dintre mine și fiul meu s-a răcit în urma

acestui incident, fiind influențat în mare parte de inculpat care de

nenumărate ori a acreditat ideea că de fapt nu el este tatăl

băiatului și să meargă să-și caute

adevăratul tată. Nici măcar astăzi la instanță nu

am venit pe drum împreună cu fiul meu. Acasă însă eu continui

să-mi exercit rolul de mamă asigurându-i toate cele necesare fiului

meu. Doresc să mai arăt de asemenea că inculpatul îi trimite din

penitenciar scrisori fiului meu".

Aspectele privind

amenințările proferate la adresa părții vătămate

sunt confirmate de martorul V.V. care susține că în mod repetat pe

telefonul mobil victima a fost amenințată de către inculpat

că „o să îi taie mâinile și picioarele și va ajunge în

cărucior".

În cauză, în cursul urmării

penale, a fost audiată martora D.R.E. care a declarat că din anul

2000 până în luna noiembrie 2003, a avut o relație de prietenie cu

inculpatul, dar fără ca acesta să rămână peste noapte

la domiciliul martorei. Martora mai declară că într-o zi din luna

noiembrie 2003, în timp ce se afla de serviciu la un bar din mun. Marghita

inculpatul a venit de dimineață la ea, la serviciu și până

la ora închiderii a consumat într-una băuturi alcoolice. La închiderea

programului de lucru martora l-a refuzat pe inculpat spunându-i că nu este

de acord să petreacă noaptea împreună la domiciliul ei. în acel

moment inculpatul a luat un cuțit aflat pe bar și a atacat-o pe

martoră intenționând să o taie. Martora s-a împotrivit și

inculpatul a scăpat cuțitul din mână dar în continuare a lovit-o

pe martoră cu pumnii și cu picioarele până ce aceasta a

căzut, martora suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 55 zile

îngrijiri medicale, inculpatul fiind condamnat pentru această faptă

la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a pedepsei. În fața

instanței martora își menține declarațiile relatând

următoarele: „Este adevărat că am avut o relație de

prietenie cu inculpatul iar într-o zi din luna noiembrie 2003 acesta a venit la

locul meu de muncă respectiv la un bar din Marghita pentru a consuma

băuturi alcoolice iar seara la închiderea barului a cerut să vină

la mine acasă eu refuzându-l. Urmare a acestei împrejurări inculpatul

s-a enervat. L-am văzut că ia un cuțit aflat pe bar cu care a

intenționat să mă lovească. Nu a reușit să

mă taie având acel cuțit asupra sa, deoarece m-am luptat cu el

și l-a scăpat din mână, însă m-a lovit cu pumnii în

față iar după ce am căzut jos m-a lovit cu picioare

rupându-mi mâna. Întrucât mi-au fost cauzate leziuni am formulat plângere

penală inculpatul fiind condamnat de judecătorie, fiind de asemenea

obligat să-mi plătească despăgubiri civile".

Martorul A.D.M. fiind audiat în cursul

urmării penale (f. 42 up) a declarat că la data de 09 septembrie 2010

a făcut o vizită inculpatului la Arestul I.P.J. Bihor și a

vorbit cu acesta, împrejurare în care inculpatul i-a spus că indiferent

câte zile de închisoare va executa în momentul în care va fi liber o va omorî

pe partea vătămată.

Datorită

imposibilității obiective de audiere a martorei A.D.M. instanța

în baza art. 327 alin. (3) C. proc. pen. instanța de fond a dat citire

declarației acestui martor dată în cursul urmării penale.

Martorul B.l., prieten cu inculpatul

relatează că în data de 20 august 2010 s-a întâlnit cu inculpatul la

o cafea prilej cu care acesta a recunoscut că a tăiat-o la mână

pe partea vătămată.

La dosarul cauzei se află o

scrisoare scrisă de inculpat la data de 02 septembrie 2010 în timp ce se

ala în Arestul I.P.J. Bihor adresată fiului său A.D.M. (aspect

confirmat de inculpat cu prilejul audierii în fața instanței) în care

îi spune că atunci când va fi liber o să-i ceară socoteală

părții vătămate și că aceasta nu va apuca să

îmbătrânească alături de noul prieten.

Finalul scrisorii (fila 48 verso),

apreciat de inculpat ca fiind unul decent, dovedește în opinia

instanței de fond că inculpatului nu i-a păsat niciodată de

suferința la care a fost supusă partea vătămată,

dimpotrivă o expune încă o dată batjocorii solicitându-i fiului

să îi pună o întrebare legată de leziunile produse, întrebare ce

nu poate fi reprodusă de instanță datorită modului decadent

în care inculpatul s-a exprimat.

Inculpatul, în declarațiile date

în cursul urmării penale și cu prilejul soluționării

propunerii de arestare preventivă, recunoaște că a ajuns în

noaptea de 16/17 august 2010 în Marghita și până la ora 05.00 a

consumat băuturi alcoolice, după care a așteptat-o pe partea

vătămată să iasă din casă, a oprit-o pe

stradă și cu ajutorul unui briceag scos din buzunar i-a

secționat brațul drept la nivelul încheieturii. Inculpatul mai recunoaște

și că a lovit-o pe partea vătămată înainte de a o tăia

cu cuțitul.

În fața instanței,

inculpatul a revenit asupra acestei declarații susținând o altă

versiune de producere a leziunilor, versiune infirmată însă de

raportul de constatare medico - legală care în concluzii arată modul

de producere al acestora. în concret secțiunea nervului median, a arterei

brahiale și lojii anterioare s-a produs prin acțiunea unui corp

înțepător, varianta susținută de inculpat fiind

neverosimilă în contextul în care poziția mâinii în ipoteza versiunii

expuse de inculpat - a căderii părții vătămate - este

nefirească deoarece în cădere pe spate mâinile nu rămân

poziționate pe fața anterioară a corpului ci reflex se

îndepărtează de corp pentru a permite sprijinul pe coate.

La termenul de judecată din data

de 14 martie 2011 inculpatul a solicitat prin apărătorul său

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de

vătămare corporală gravă prevăzută de articolul

182 C. pen., cerere pe care instanța de fond a apreciat-o ca

nefondată pentru următoarele considerente:

La stabilirea intenției cu care a

acționat inculpatul trebuie avute în vedere toate împrejurările

concrete ale săvârșirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit

(în speță un obiect ascuțit, apt de a produce moartea), regiunea

corpului în care a fost aplicată lovitura (din constatarea

medico-legală s-a reținut că victima a prezentat plagă

tăiată prin agresiune la nivelului brațului drept cu

secțiunea nervului median), intensitatea loviturii (din aceeași

constatare s-a reținut că s-a intervenit chirurgical practicându-se

neurorafie, sutură capsulă articulară, debridare

excizională, hemostază și sutură tegumente - leziunile

punând în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-se

tratamentului medico - chirurgical aplicat în timp util), atitudinea inculpatului

atât înainte de comiterea faptei (constând în repetate amenințări

față de integritatea corporală a părții

vătămate prin folosirea unui corp ascuțit, care să

determine paralizia părții vătămate) cât și după

comiterea faptei (inculpatul a fugit de la locul faptei fără a-i

acorda primul ajutor susținând în mod nereal că nu a văzut

să curgă sânge din brațul părții vătămate

iar după arestarea sa acesta și-a exprimat clar intenția atât cu

prilejul discuției avută cu fiul său cât și în scrisoarea

adresată acestuia că indiferent câte zile de pușcărie va

face când se va elibera o va omorî pe partea vătămată).

În raport de toate elementele mai sus

enunțate, instanța de fond a considerat că inculpatul a

acționat cu intenția indirectă de a o ucide pe victima A.R.T. întrucât

a prevăzut rezultantul faptei sale, respectiv decesul părții

vătămate, ca urmare a unei hemoragii și deși nu l-a

urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.

Fapta astfel descrisă și

probată mai sus întrunește - în opinia instanței de fond -

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor

calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen.

raportat la articolele 174 - 175 lit. i) C. pen., texte de lege în baza

cărora l-a condamnat pe inculpatul K.F. la o pedeapsă de 12 ani 6 luni

închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă

complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

La individualizarea pedepsei,

instanța de fond a aplicat inculpatului maximul pedepsei prevăzute de

lege având în vedere gravitatea deosebită a faptei reținute prin

prisma efectelor produse, a intensității acțiunii și prin

folosirea unui cuțit (sau briceag), urmarea socialmente periculoasă

(părții vătămate i-a fost pusă în pericol viața,

salvarea acesteia datorându-se intervenției medicale prompte și

eficiente, în prezent partea vătămată rămânând cu sechele

și anume paralizie nerv radial drept prin secțiune), persoana și

conduita anterioară a inculpatului cunoscut cu condamnări anterioare

în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare precum

și atitudinea nesinceră în fața instanței de judecată.

în opinia instanței de fond, relevante sub acest aspect sunt și

circumstanțele reale ale comiterii faptei și anume împrejurarea

că inculpatul a venit din Anglia cu scopul clar de a-i aplica o

corecție părții vătămate, în ciuda discuțiilor

telefonice anterioare, consumând în acest scop pe tot parcursul

călătoriei cantități însemnate de alcool (whisky și

bere) probabil și pentru a-și crea curaj pentru comiterea faptei;

violența de care a dat dovadă față de partea

vătămată în ciuda disproporției vădite de forțe;

fapta a fost comisă în public cu ignorarea tuturor riscurilor; fapta a

fost săvârșită din gelozie fiind cu atât mai gravă cu cât

relația conjugală dintre cei doi a fost de peste 18 ani, pe parcursul

relației inculpatul agresând-o în repetate rânduri pe partea

vătămată. Nu în ultimul rând gravitatea faptei rezultă

și din aceea că din relația celor doi a rezultat un copil,

inculpatul fiind total nepăsător față de efectele

emoționale și psihice pe care o astfel de faptă le produce

asupra acestuia (efecte care cu siguranță s-au și produs),

atitudinea ulterioară de dezinteres față de soarta victimei.

S-au avut în vedere de asemenea concluziile referatului de evaluare aflat la

fila 70-75 din dosar din care s-a reținut că inculpatul a mai fost

cercetat penal, consumă frecvent alcool, context în care i se schimbă

comportamentul devenit irascibil, violent verbal și fizic, aspect ce

denotă că inculpatul nu dispune de abilități de autocontrol

atunci când se confruntă cu sentimente de furie el reacționând în mai

multe rânduri violent fizic. Se concluzionează că inculpatul nu

dispune de abilități de autocontrol dovedind o rezistență

scăzută la frustrare și o slabă gestionare a furiei, el canalizându-și

determinarea și voința spre anumite acțiuni fără

să evalueze critic caracterul și consecințele faptelor sale,

astfel încât se apreciază că în viitor conduita acestuia se va

dezvolta pe o traiectorie indezirabilă din punct de vedere social.

Orientarea pedepsei la maximul

prevăzut de lege se justifică în opinia instanței de fond

și prin acea că inculpatul a executat o pedeapsă privativă

de libertate și a beneficiat în două rânduri de clemența instanței

fiindu-i aplicate două pedepse cu suspendare condiționată iar

perseverența sa infracțională dovedește că pedepsele

aplicate până în prezent nu și-au atins scopul. Nu în ultimul rând

este extrem de relevantă în opinia instanței de fond conduita inculpatului

care nu a regretat nici un moment comiterea faptei dimpotrivă i-a transmis

victimei prin fiul lor un mesaj conform căruia atunci când va ieși

din penitenciar o va omorî iar în scrisoarea remisă acestuia s-a exprimat

într-o manieră extrem de vulgară, batjocoritoare la adresa

părții vătămate, cuvinte și expresii ce nu pot fi

reproduse de instanță.

În baza art. 350 C. proc. pen.

instanța de fond, apreciind că subzistă în continuare temeiurile

ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza articolului

88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata a reținerii și a

arestului preventiv de la 20 august 2010 până la zi.

Sub aspectul laturii civile a cauzei

instanța de fond a reținut că partea vătămată s-a

constituit parte civilă cu suma de 1000 euro daune materiale, respectiv

9000 euro daune morale, sume pe care inculpatul a fost de acord să le

achite acesteia. Dat fiind principiul disponibilității și

poziția inculpatului exprimată cu ocazia audierii instanța de

fond l-a obligat pe inculpat la plata sumelor mai sus enunțate în favoarea

părții civile.

Referitor la constituirea de parte

civilă formulată de Spitalul Clinic Județean Oradea, (filele

14-15, respectiv 35 - 36 dosar) instanța de fond a apreciat-o ca

întemeiată.

Împotriva sentinței a declarat

apel inculpatul K.F., solicitând prin intermediul apărătorului ales

admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond,

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de

vătămare corporală gravă prevăzută de articolul

182 C. pen., susținând că nu sunt întrunite condițiile pentru a

se reține tentativa la infracțiunea de omor calificat. Astfel, se

susține că inculpatul a recunoscut că între el și partea

vătămată existau relații încordate datorită faptului

că partea vătămată a întreținut relații cu o

altă persoană, având chiar și un copil cu acesta. în aceste

condiții, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a înțeles

să-și facă singur dreptate, dar regretă și susține

că nu se poate reține în sarcina acestuia tentativa la omor

calificat. În opinia apărării, la dosar, pe lângă certificatul

medico-legal, există și alte dovezi care să ducă la o

încadrare juridică corectă a faptei în sensul celor solicitate

(inculpatul a așteptat partea vătămată pentru a-i cere

explicații, s-a ajuns la altercații, la fapte de agresiune

nejustificate, necontestate, de agresiune fizică, inculpatul fiind într-o

stare mentală care l-a predispus la săvârșirea acestei

infracțiuni deoarece s-a simțit înșelat. Nu a existat

intenția de suprimare a vieții părții vătămate, a

vrut să se răzbune și a recurs la acte de agresiune fizică,

dar nu s-a gândit niciun moment că acel briceag „micuț" pe

care-l avea atașat la legătura cu chei ar putea produce la mâna

victimei o leziune care să-i pună viața în pericol).

Prin Decizia penală nr. 41 din 23

iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea

prevăzută de art. 182 C. pen. iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul K.F., fiul

lui L. și F., din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr.

67 din 14 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor.

A fost obligat apelantul să

plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare

în apel, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu N.A.,

conform delegației din 04 aprilie 2011 a Baroului Bihor, va fi

avansată din fondul M.J.L.C.

În baza articolului 160

b

C.

proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la

zi.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Examinând hotărârea atacată

prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu conform

prevederilor art. 371 C. proc. pen. și art. 378 C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, instanța de

apel a apreciat că aceasta este legală și temeinică, urmând

a fi menținută în totalitate, iar apelul declarat de inculpatul K.F.,

fiind neîntemeiat, urmează a fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Astfel, în mod corect instanța de

fond a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul

săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în

judecată, probele administrate în cauză confirmând pe deplin

această soluție. Din actele și lucrările aflate la dosar

rezultă, în esență, faptul că inculpatul, în luna iulie

2010, a domiciliat cu partea vătămată, după care a plecat

în Anglia pentru a presta diferite munci. După o scurtă perioadă

de timp inculpatul a aflat că partea vătămată a cunoscut un

bărbat cu care urma să se căsătorească și din

acel moment a continuat să o sune la telefon pe partea

vătămată cât și pe fiul lor, proferând o serie de

amenințări la adresa părții vătămate. Printre

amenințările făcute de inculpat, se regăsește și

aceea că, dacă nu se va împăca cu el și nu va renunța

la acel bărbat „o să-i taie mâinile și picioarele și o va

pune într-un cărucior cu rotile". La fel, în seara zilei de 14 august

2010, inculpatul a vorbit cu fiul A.D.M. pe internet și din nou a

amenințat-o pe partea vătămată că o să vină

în țară și „o va tăia cu cuțitul", deoarece

partea vătămată i-a spus că nu mai dorește să

continue acea relație și că din punctul ei de vedere acea

relație a luat sfârșit. în seara zilei de 16 august  2010 inculpatul

a sunat din nou și a vorbit cu fiul său spunându-i că va veni în

țară, partea vătămată nedorind să mai

vorbească cu inculpatul. În dimineața zilei de 17 august 2010, la

orele 05.15, partea vătămată a plecat de acasă spre

serviciu, lucrând la o societate comercială din mun. Marghita. Partea

vătămată a plecat pe jos fiind încă semiîntuneric, iar când

a ajuns pe o stradă din spatele Spitalului orășenesc Marghita, a

fost oprită de inculpat, pe stradă aflându-se mai multe persoane ce

se îndreptau spre serviciu. Inculpatul, potrivit declarațiilor sale,

știa că partea vătămată trebuie să plece la

serviciu, cunoștea ora și traseul pe care aceasta îl urma spre

serviciu. Partea vătămată a fost prinsă de mâna stângă

de către inculpat și oprită din drum, inculpatul spunându-i

că ar fi bine să se întoarcă înapoi acasă pentru a discuta

despre relația lor pe viitor. Partea vătămată a refuzat,

moment în care a fost lovită cu pumnul în zona ochiului drept și apoi

cu o palmă peste gură de către inculpat. Datorită

loviturilor primite partea vătămată s-a dezechilibrat și în

cădere a simțit o tăietură adâncă la mâna dreaptă

iar în momentul în care a căzut pe betonul trotuarului a văzut cum

„zboară sângele" din mâna dreaptă la aproximativ 1,5 metri.

Inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu

cuțitul la nivelul încheieturii mâinii drepte secționându-i venele

și nervii, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 de

zile de îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie. în acel

moment inculpatul a fugit de la fața locului, partea

vătămată solicitând ajutor, fiind auzită de o colegă

de serviciu și astfel cele două au ajuns la spital.

Curtea de apel a apreciat că

prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt

și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste

aprecieri a probelor administrate în cauză. S-a reținut că

partea vătămată a prezentat leziuni posttraumatice produse prin

lovire cu corp dur urmată de cădere în cadrul unei heteropropulsii

și acțiunea unei corp tăietor înțepător - cuțit,

leziuni ce necesită pentru vindecare 70 de zile îngrijiri medicale, iar

leziunile au pus în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-se

tratamentului medico-chirurgical aplicat în timp util.

Și în opinia instanței de

apel această stare de fapt este probată prin plângerea și

declarația părții vătămate audiată în cursul

urmării penale și în fața instanței (filele 43 - 50 up

respectiv 38 instanță), procesul verbal de cercetare la fața

locului și planșele foto (filele 3-7 up), coroborate cu

declarațiile martorilor B.l. (f. 12 up), D.R.E. (f. 14-16 up, 63

instanță), A.D.M. (f. 51, 52 up), B.E. (f. 53 up), V.V. (f. 54 up),

respectiv concluziile raportului de constatare medico - legală din 17

august 2010 și înscrisul aflat la filele 47, 48 dosar constând într-o

scrisoare adresată de inculpat fiului său în momentul în care se afla

în Arestul I.P.J. Bihor.

S-a constatat de către

instanța de apel faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea

faptei, aceasta rezultând însă cu certitudine din probele administrate de

la dosarul cauzei, pedeapsa a fost just individualizată în conformitate cu

dispozițiile art. 72 C. pen. Totodată, pedeapsa rezultantă de 12

ani 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție este justă

atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca

modalitate de executare.

Referitor la cererea de schimbare a

încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor

calificat în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.,

reiterată de apărare la instanța de apel, s-a apreciat că

este neîntemeiată cu următoarea motivare:

În mod corect s-a reținut

încadrarea juridică de tentativă la omor calificat

prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la

articolele 174-175 lit. i) C. pen., întrucât la stabilirea intenției cu

care a acționat inculpatul s-au avut în vedere toate împrejurările

concrete ale săvârșirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit

(în speță un cuțit, apt de a produce moartea), regiunea corpului

în care a fost aplicată lovitura (din constatarea medico-legală s-a

reținut că victima a prezentat plagă tăiată prin

agresiune la nivelului brațului drept cu secțiunea nervului median),

intensitatea loviturii, leziunile punând în primejdie viața victimei,

salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico - chirurgical aplicat în

timp util, atitudinea inculpatului atât înainte de comiterea faptei, constând

în repetate amenințări față de integritatea corporală

a părții vătămate prin folosirea unui corp ascuțit,

cât și după comiterea faptei, inculpatul a fugit de la locul faptei

fără a-i acorda primul ajutor, susținând în mod nereal că

nu a văzut să curgă sânge din brațul părții

vătămate, iar după arestarea sa acesta și-a exprimat clar

intenția că atunci când se va elibera o va omorî pe partea

vătămată.

În practica judiciară în materie,

s-a stabilit că din moment ce inculpatul a aplicat loviturile de

cuțit cu intenția de a ucide și că rezultatul letal nu s-a

produs datorită unei cauze independente de voința acestuia -

intervenția medicilor care, prin activitatea lor, au salvat viața

victimei - fapta săvârșită prezintă toate elementele

tentativei de omor (C. pen. adnotat, editura L. - dr. C.S., pag. 345).

Având în vedere că inculpatul a

acționat cu intenția indirectă de a ucide pe victima A.R.T.,

prevăzând rezultatul faptei, respectiv decesul acesteia ca urmare a unei

hemoragii, deși nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui,

instanța de apel a apreciat, în final, că în mod corect a fost

reținută vinovăția inculpatului apelant raportat la

infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva deciziei instanței de

apel, inculpatul K.F. a declarat recurs, motivele acestuia fiind

menționate în partea introductivă a prezentei decizii.

Prealabil examinării pe fond a

recursului, Înalta Curte constată următoarele:

- în cursul soluționării

recursului nu au fost propuse ori administrate probe noi pe situația de

fapt;

- inculpatul, precizând că

menține declarațiile anterioare, și că nu solicită

alte probe în apărarea sa, a invocat „dreptul la tăcere" în fata

instanței de recurs (fil. 37 d.r);

- cu acordul său, inculpatul a

fost ascultat de instanța de fond (fil. 37 d.p.i.).

Examinând pe fond recursul

inculpatului, Înalta Curte reține următoarele:

Conform părții introductive

a deciziei atacate, în apel inculpatul a fost asistat de un avocat ales care a

invocat un singur motiv de apel, respectiv, greșita încadrare

juridică a faptei, apreciind că infracțiunea

săvârșită ar fi cea prevăzută de art. 182 C. pen.

susținându-se că „Nu a existat intenția de suprimare a

vieții părții vătămate, a vrut să se răzbune

și a recurs la acte de agresiune fizică, dar nu s-a gândit nici un

moment că acel briceag micuț pe care-l avea la chei ar putea produce

la mâna victimei o leziune care să-i pună viața în

pericol."

În consecință - în raport

numai cu această critică referitoare la greșita încadrare

juridică a faptei - se poate aprecia că celelalte aspecte de fapt

și de drept, nefiind contestate de apărare și nesupuse

controlului judiciar al instanței de apel, au intrat sub autoritatea

lucrului judecat.

Cu toate acestea, în evidentă

contradicție cu poziția procesuală adoptată în apel (în

fața instanței de prim control judiciar), în recurs apărarea

inculpatului a înțeles să exprime și alte critici de legalitate

și temeinicie cu privire la hotărârile atacate, fiind invocate

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 12, 10, 14

C. proc. pen. (existența provocării - art. 73 lit. b) din C. pen.;

starea de beție ca o cauză de înlăturare a caracterului penal al

faptei - art. 49 C. pen., fiind însă invocat art. 48 C. pen.

„iresponsabilitatea", având drept consecință achitarea

inculpatului conform art. 10 lit. e) din C. proc. pen.; de asemenea a fost

invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen. având drept consecință casarea deciziei și

rejudecarea cauzei de către instanța de fond).

Asupra criticii referitoare la

încadrarea juridică a faptei - în opinia apărării fiind

corectă încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută

de art. 182 C. pen. cu motivarea, în sinteză, că inculpatul nu a avut

intenția de omor, că a folosit un cuțit „micuț",

că a acționat ca o consecință a atitudinii victimei

legată de încetarea relațiilor de concubinaj:

Pe de o parte, așa cu s-a

menționat anterior, în recurs nu au fost propuse ori administrate probe

noi de natură să modifice situația de fapt reținută de

instanța de fond și confirmată de instanța de apel.

Pe de altă parte, argumentele

apărării expuse în fața instanței de recurs - cu referire

la încadrarea juridică a faptei - sunt aceleași cu cele expuse în

fața instanței de fond și, respectiv, instanței de apel.

Ambele instanțe au examinat acest

aspect de drept (încadrarea juridică a faptei) și, cu ample argumente

probatorii și juridice, au înlăturat toate apărările

inculpatului, Înalta Curte însușindu-și aceste argumente și

apreciind că nu se impune reluarea lor.

Așa cum se arată în Avizul nr.

11 (2008) al C.C.J.E. în atenția Comitetului de Miniștri al

Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești

se arată că obligația instanțelor de a-și motiva

hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la

fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat.

întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura

hotărârii. în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., întinderea

motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate

ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de

obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind

prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în

diferite state. Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil,

motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat

cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (C.E.D.O.:

Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei

din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997).

În suplimentarea argumentelor

referitoare la corecta încadrare a faptei săvârșite de inculpat în

tentativă de omor calificat, iar nu în vătămare corporală

gravă, Înalta Curte mai arată următoarele:

Omorul se săvârșește cu

intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu

intenție generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei

persoane", utilizată de textului art. 174 C. pen., cuprinde implicit

ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în

moartea victimei. Autorii mai folosesc noțiunea de „dol special",

definit ca voință de a suprima viața persoanei, sau „intenție

precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv

al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea

unui rezultat determinat. Intenția are două forme: directă

și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție

directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind

producerea lui prin săvârșirea acelei fapte" (art. 19 pct. 1 lit.

a) C. pen.), iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul

faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă

posibilitatea producerii lui" (art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.). Ceea ce

deosebește deci intenția directă, de intenția

indirectă, este elementul volitiv. în timp ce la intenția

directă făptuitorul are o atitudine fermă față de

rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel

rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are

în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea

victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce. În practica

judiciară, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului

(dolus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția

infractorului față de rezultat. Demonstrează astfel

intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei

numeroase lovituri; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor,

unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat, zone

anatomice interesând artere/vene importante de sânge); chiar aplicarea unei

singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care

loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei,

folosindu-se un obiect dur etc. Deosebit de importante pentru caracterizarea

poziției făptuitorului față de rezultat sunt

împrejurările în care s-a produs actul de violență și care,

indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme

intenția de ucidere. în principiu, intenția de omor nu se judecă

prin prisma mobilului, deoarece acesta este de ordin intim și acoperă

anumite sentimente sau trebuințe (gelozia, răzbunarea etc), care nu

au relevanța obiectivă. în practica judiciară se arată

că mobilul, deși contribuie într-o anume măsură la act, nu

înlătură caracterul voit al acestuia și astfel nu constituie

element component al infracțiunii examinate, el indică însă

gravitatea faptei și poate avea consecințe asupra

individualizării pedepsei; în timp ce dolul caracterizează violarea

voluntară a legii, mobilul explică acea violare, fără

să înlăture vinovăția făptuitorului.

Neîntemeiată este și critica

referitoare la individualizarea pedepsei pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat

pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C.

pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de

dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de

pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol

social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Recunoașterea anumitor

împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă

decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea

măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează

favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai

aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul

concret, imperativul justei individualizări a pedepsei. Or, în prezenta

cauză, nici o împrejurare a săvârșirii faptei nu sugerează

posibilitatea reținerii sale ca circumstanță atenuantă.

Conform încadrării juridice a

faptei (tentativă de omor calificat) pedeapsa aplicabilă era situată

între 7 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, 12 ani și 6 luni

închisoare.

Instanța de fond a optat pentru

aplicarea pedepsei maxime de 12 ani și 6 luni închisoare cu o amplă

motivare, iar instanța de apel cu aceeași maximă atenție a

examinat cuantumul pedepsei apreciind, pentru amplele motive expuse în decizia

atacată, că acest cuantum răspunde tuturor cerințelor

prevăzute de art. 72 și art. 52 din C. pen.

În acord cu cele două

instanțe, Înalta Curte - însușindu-și argumentele instanței

de fond și ale instanței de apel - apreciază că pedeapsa

aplicată inculpatului răspunde atât criteriilor prevăzute de art.

72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând

principiul proporționalității între gravitatea faptei și

datele personale ale făptuitorului.

Celelalte critici expuse de

apărare în recurs - care, așa cum s-a menționat, nu au fost

supuse examinării instanței de apel - în raport și cu

modalitatea generală de argumentare, sunt vădit neîntemeiate chiar

numai prin raportare la observarea condițiilor legale prevăzute de C.

pen. pentru „starea de provocare" (art. 73 lit. b) C. pen.), „starea de

beție" (art. 49 C. pen.), „starea de iresponsabilitate" (art. 48

C. pen.).

Cu privire la cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte

constată - de asemenea - că nu este incident în cauză, mai ales

că apărarea nu a adus argumente în acest sens. Instanțele - de

fond și de apel -s-au pronunțat asupra tuturor faptelor reținute

în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, au examinat și s-au

pronunțat asupra tuturor probelor administrate, asupra tuturor cererilor

esențiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile lui

și să influențeze soluția procesului, precum și asupra

tuturor motivelor de apel (audierea unor martori, testul poligraf, expertiza

medico-legală, schimbarea încadrării juridice a faptei - partea

introductivă a deciziei atacate, pag. 1-2, fii.36, 36 verso d.a.).

Față de cele reținute,

Înalta Curte - în temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va

respinge ca nefondat recursul inculpatului K.F.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen.,

din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor

preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor

judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul K.F. împotriva Deciziei penale nr. 41/ A din 23 iunie

2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 20

august 2010 la 18 octombrie 2011.

Obligă recurentul inculpat la

plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 18 octombrie 2011.