ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3629/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 67 din 14 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 20 C. pen. raportat la articolele 174 - 175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul K.F., fiul lui L. și F., la o pedeapsă de 12 ani 6 luni închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și cu interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza articolului 88 C. pen.

s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 20 august 2010 până la zi. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial al zilei în care se va face plata, cu titlu de daune materiale, respectiv 9000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume la cursul oficial al zilei în care se va face plata, cu titlu de daune morale în favoarea părții civile A.R.T. În baza articolului 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ.

și art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata sumelor de 1866,93 lei plus majorările de întârziere aferente calculate de la data de 21 octombrie 2010 până la data plății efective și a sumei de 4343,30 lei plus majorările de întârziere aferente calculate de la data de 15 noiembrie 2010 până la data plății efective, în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean Oradea cu sediul în Oradea, jud. Bihor. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a dispune în acest sens, Tribunalul Bihor - ca instanță de fond - a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, înregistrat la data de 22 septembrie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul K.F.

pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la articolele 174 - 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în dimineața zilei de 17 august 2010 în jurul orei 05,15 a acostat-o pe concubina sa, A.R.T. și, după ce i-a aplicat lovituri cu pumnul și palma, i-a aplicat o lovitură cu cuțitul la nivelul încheieturii mâinii drepte secționându-i venele și nervii, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 de zile de îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie. Interogat fiind în cursul cercetării judecătorești (fila 37 dosar) inculpatul a declarat că s-a hotărât să revină în România în contextul în care a aflat că partea vătămată, cu care avea un fiu, a cunoscut o altă persoană, cu care locuiește împreună, și că există riscul ca fiul său să fie dat afară din imobil.

În aceste împrejurări, pe drumul de revenire în țară, a consumat alcool - 700 grame whisky și 5 beri, iar în dimineața zilei de 17 august 2010, când a ajuns în Marghita, a așteptat-o pe partea vătămată să apară pe traseul pe care de obicei îl parcurgea spre serviciu. În momentul apariției părții vătămate a încercat să o convingă să reia legătura de concubinaj pe care o avuseseră înainte, partea vătămată a refuzat, I-a înjurat și scuipat, context în care i-a aplicat două lovituri cu palmele peste față, de intensitate puternică, partea vătămată căzând la pământ. În mâna stângă inculpatul avea o legătură de chei, iar pe acea legătură un briceag, care s-a deschis accidental iar în cădere partea vătămată a fost lovită de lama briceagului.

Inculpatul a susținut că nu a văzut să țâșnească sânge din zona în care a fost rănită partea vătămată, a plecat imediat de la fața locului și nu își explică leziunea gravă produsă - secționarea nervului și a arterei brahiale, concluzionând că nu a avut în nici un moment intenția de a o ucide pe partea vătămată. Partea vătămată A.R.T. s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 euro daune materiale respectiv 9000 euro daune morale, sume pe care inculpatul a declarat că este de acord să le plătească integral. Partea civilă Spitalul Clinic Județean Oradea s-a constituit parte civilă cu suma de 1866,93 lei și a majorărilor de întârziere aferente respectiv suma de 4343,30 lei și a majorărilor de întârziere aferente, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internările părții vătămate în unitatea spitalicească.

Examinând actele și lucrările dosarului, procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșele foto, plângerea și declarația părții vătămate, raportul de constatare medico - legală, declarațiile martorilor, instanța de fond a reținut următoarele: În luna iulie 2010 inculpatul, care în toată această perioadă a domiciliat cu partea vătămată, a plecat în Anglia pentru a presta diferite munci. După o scurtă perioadă de timp, inculpatul a aflat că partea vătămată a cunoscut un bărbat cu care urma să se căsătorească, și - din acel moment - a continuat să o sune la telefon pe partea vătămată, cât și pe fiul lor, proferând o serie de amenințări la adresa părții vătămate. Printre amenințările făcute de inculpat, se regăsește și aceea că, dacă nu se va împăca cu el și nu va renunța la acel bărbat „o să-i taie mâinile și picioarele și o va pune într-un cărucior cu rotile". La fel, în seara zilei de 14 august 2010, inculpatul a vorbit cu fiul A.D.M.

pe internet și, din nou, a amenințat-o pe partea vătămată că o să vină în țară și „o va tăia cu cuțituf, deoarece partea vătămată i-a spus că nu mai dorește să continue acea relație și că din punctul ei de vedere acea relație a luat sfârșit. În seara zilei de 16 august 2010 inculpatul a sunat din nou și a vorbit cu fiul său spunându-i că va veni în țară, partea vătămată nedorind să mai vorbească cu inculpatul. În dimineața zilei de 17 august 2010, la orele 05.15, partea vătămată a plecat de acasă spre serviciu, lucrând la o societate comercială din mun. Marghita. Partea vătămată a plecat pe jos, fiind încă semiîntuneric, iar când a ajuns pe o stradă din spatele Spitalului orășenesc Marghita, a fost oprită de inculpat, pe stradă aflându-se mai multe persoane ce se îndreptau spre serviciu.

Inculpatul, potrivit declarațiilor sale, știa că partea vătămată trebuie să plece la serviciu, cunoștea ora și traseul pe care aceasta îl urma spre serviciu. Partea vătămată a fost prinsă de mâna stângă de către inculpat și oprită din drum, inculpatul spunându-i că ar fi bine să se întoarcă înapoi acasă pentru a discuta despre relația lor pe viitor. Partea vătămată a refuzat, moment în care a fost lovită cu pumnul în zona ochiului drept și, apoi, cu o palmă peste gură de către inculpat. Datorită loviturilor primite, partea vătămată s-a dezechilibrat și, în cădere, a simțit o tăietură adâncă la mâna dreaptă, iar în momentul în care a căzut pe betonul trotuarului a văzut cum „zboară sângele" din mâna dreaptă la aproximativ 1,5 metri.

În acel moment inculpatul a fugit de la fața locului, partea vătămată solicitând ajutor, fiind auzită de o colegă de serviciu și, astfel, cele două au ajuns la spital. Potrivit raportului de constatare medico-legală din 17 august 2010, partea vătămată a fost internată de urgență la această dată cu diagnostic - plagă tăiată prin agresiune la nivelul brațului drept, cu secțiunea nervului median, a arterei brahiale și a lojii anterioare. Examinată în data de 18 august 2010 s-a constatat că victima prezintă următoarele leziuni: ochi drept pleoapă inferioară echimotică de culoare roșu violaceu, buză inferioară, jumătatea dreaptă echimotică, regiune occipitală - tegumente roșu violaceu sensibile la palpare, membru superior drept imobilizat în aparat gipsat, prin tubul de dren evidențiindu-se aproximativ 100 ml sânge.

Instanța a constatat că partea vătămată a prezentat leziuni posttraumatice produse prin lovire cu corp dur urmată de cădere în cadrul unei heteropropulsii și acțiunea unei corp tăietor înțepător - cuțit, leziuni ce necesită pentru vindecare 70 de zile îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico-chirurgical aplicat în timp util. În opinia instanței de fond, această situație de fapt este probată prin plângerea și declarația părții vătămate audiată în cursul urmării penale și în fața instanței (filele 43 - 50 up respectiv 38 instanță), procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto (filele 3-7 up), coroborate cu declarațiile martorilor B.l.

(f. 12 up), D.R.E. (f. 14-16 up, 63 instanță), A.D.M. (f. 51, 52 up), B.E. (f. 53 up), V.V. (f. 54 up), respectiv concluziile raportului de constatare medico - legală din 17 august 2010 și înscrisul aflat la filele 47, 48 dosar constând într-o scrisoare adresată de inculpat fiului său în momentul în care se afla în Arestul I.P.J. Bihor. Potrivit procesului verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșele foto, în prezența martorilor asistenți B.E. și B.l. la locul comiterii faptei, pe partea carosabilă, în locurile indicate cu jetoane au fost descoperite mai multe pete de culoare brun roșcat cu aspect de sânge care duc în direcția străzii E., pete care continuă paralel cu gardul împrejmuitor al spitalului dr.

P.M. din Marghita până în incinta acestuia. Martorul asistent B.E., portar la spitalul dr. P.M. din Marghita relatează că în dimineața respectivă a auzit un strigăt de femeie care solicita ajutor. A ieșit în fața spitalului împreună cu colegul său B.l. iar pe trotuarul dinspre școala generală au sesizat o persoană blondă care solicită ajutor iar în spatele ei a observat-o pe partea vătămată care venea clătinându-se și căreia îi curgea sânge din mâna dreaptă de la încheietură. Audiată fiind partea vătămată A.R.T. în fața instanței își menține declarațiile date în cursul urmării penale relatând următoarele: „Doresc să relatez înainte de toate faptul că în realitate nu am avut o viață ușoară cu inculpatul deoarece am fost supusă unor acte de agresiune din partea acestuia și am fost singura care a întreținut familia.

Avem un fiu împreună dar nu am fost căsătoriți niciodată. Este adevărat că locuiam în același imobil înainte de plecarea inculpatului în Marea Britanie dar nu am avut cunoștință despre intențiile acestuia de a pleca la muncă în străinătate. În timp ce era plecat la muncă în străinătate l-a sunat pe băiat cu care a ținut întotdeauna legătură și mi-a spus că este plecat în Anglia. M-a sunat și pe mine și am purtat o discuție normală, după care cu un alt prilej mi-a telefonat și mi-a spus că mă iartă, pentru că și eu l-am iertat altădată și că dorește să ne reluăm viața împreună. Am refuzat, m-a înjurat și jignit cu acel prilej a proferat amenințări la adresa mea spunându-mi că dacă vine în țară îmi taie mâinile și picioarele și mă pune în cărucior.

Nu am crezut că o să recurgă la punerea în aplicare a acestor amenințări. Am mai fost contactată și în alte rânduri dar nu am răspuns la telefon, îl suna pe fiul meu și insista să accept să vorbesc cu el dar am refuzat. Într-o altă situație inculpatul a discutat cu fiul meu pe internet și la solicitarea inculpatului am acceptat să discut cu inculpatul prin această modalitate îi spusesem că intenționez să mă recăsătoresc și mi-a spus că nu o să mai apuc să îmi refac viața dacă vine el în țară. În acele momente am început să iau în serios acele amenințări având în vedere bătăile la care fusesem spusă anterior. în noaptea de 16/17 august țin minte că inculpatul l-a contactat pe fiul nostru, mi-a cerut prin intermediul său să vorbim dar din nou am refuzat.

Nu știu dacă inculpatul i-a adus la cunoștință că era pe drumul de întoarcere spre casă. Am pornit spre serviciu, iar la circa 5 minute de locuință, în concret în spatele spitalului m-am întâlnit cu inculpatul. Era semiîntuneric afară, persoana care venea în fața mea era cu o glugă pe cap și barbă astfel că prima dată nu l-am recunoscut pe inculpat. A venit, m-a prins de mână, m-a salutat, mi-a cerut să mergem acasă să vorbim însă am refuzat. în continuare mi-a aplicat o lovitură cu pumnul la ochiul drept respectiv o palmă peste față. M-am dezechilibrat și am căzut jos. Nu am văzut ca inculpatul să aibă în cealaltă mână vreun obiect. Când am căzut jos, după câteva secunde, fără să-mi dau seama cum s-a întâmplat uitându-mă spre mână am văzut că îmi țâșnește sângele.

Imediat am strigat după ajutor „chemați poliția" inculpatul a văzut la rândul său că țâșnește sângele din rană însă a fugit de la fața locului. Cunosc că ulterior încarcerării fiul meu și-a vizitat tatăl în penitenciar și mi-a comunicat că în urma acestei discuții inculpatul a comunicat clar faptul că în momentul în care iese din penitenciar o să mă omoare. Doresc să se mai consemneze că înainte de plecarea inculpatului în Marea Britanie am avut o relație apropiată cu fiul meu, însă ulterior încarcerării inculpatului fiul meu l-a vizitat așa cum am arătat mai sus de mai multe ori însoțit de apropiați de ai inculpatului. Am simțit că relația dintre mine și fiul meu s-a răcit în urma acestui incident, fiind influențat în mare parte de inculpat care de nenumărate ori a acreditat ideea că de fapt nu el este tatăl băiatului și să meargă să-și caute adevăratul tată.

Nici măcar astăzi la instanță nu am venit pe drum împreună cu fiul meu. Acasă însă eu continui să-mi exercit rolul de mamă asigurându-i toate cele necesare fiului meu. Doresc să mai arăt de asemenea că inculpatul îi trimite din penitenciar scrisori fiului meu". Aspectele privind amenințările proferate la adresa părții vătămate sunt confirmate de martorul V.V. care susține că în mod repetat pe telefonul mobil victima a fost amenințată de către inculpat că „o să îi taie mâinile și picioarele și va ajunge în cărucior". În cauză, în cursul urmării penale, a fost audiată martora D.R.E. care a declarat că din anul 2000 până în luna noiembrie 2003, a avut o relație de prietenie cu inculpatul, dar fără ca acesta să rămână peste noapte la domiciliul martorei.

Martora mai declară că într-o zi din luna noiembrie 2003, în timp ce se afla de serviciu la un bar din mun. Marghita inculpatul a venit de dimineață la ea, la serviciu și până la ora închiderii a consumat într-una băuturi alcoolice. La închiderea programului de lucru martora l-a refuzat pe inculpat spunându-i că nu este de acord să petreacă noaptea împreună la domiciliul ei. în acel moment inculpatul a luat un cuțit aflat pe bar și a atacat-o pe martoră intenționând să o taie. Martora s-a împotrivit și inculpatul a scăpat cuțitul din mână dar în continuare a lovit-o pe martoră cu pumnii și cu picioarele până ce aceasta a căzut, martora suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 55 zile îngrijiri medicale, inculpatul fiind condamnat pentru această faptă la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a pedepsei.

În fața instanței martora își menține declarațiile relatând următoarele: „Este adevărat că am avut o relație de prietenie cu inculpatul iar într-o zi din luna noiembrie 2003 acesta a venit la locul meu de muncă respectiv la un bar din Marghita pentru a consuma băuturi alcoolice iar seara la închiderea barului a cerut să vină la mine acasă eu refuzându-l. Urmare a acestei împrejurări inculpatul s-a enervat. L-am văzut că ia un cuțit aflat pe bar cu care a intenționat să mă lovească. Nu a reușit să mă taie având acel cuțit asupra sa, deoarece m-am luptat cu el și l-a scăpat din mână, însă m-a lovit cu pumnii în față iar după ce am căzut jos m-a lovit cu picioare rupându-mi mâna. Întrucât mi-au fost cauzate leziuni am formulat plângere penală inculpatul fiind condamnat de judecătorie, fiind de asemenea obligat să-mi plătească despăgubiri civile". Martorul A.D.M.

fiind audiat în cursul urmării penale (f. 42 up) a declarat că la data de 09 septembrie 2010 a făcut o vizită inculpatului la Arestul I.P.J. Bihor și a vorbit cu acesta, împrejurare în care inculpatul i-a spus că indiferent câte zile de închisoare va executa în momentul în care va fi liber o va omorî pe partea vătămată. Datorită imposibilității obiective de audiere a martorei A.D.M. instanța în baza art. 327 alin. (3) C. proc. pen. instanța de fond a dat citire declarației acestui martor dată în cursul urmării penale. Martorul B.l., prieten cu inculpatul relatează că în data de 20 august 2010 s-a întâlnit cu inculpatul la o cafea prilej cu care acesta a recunoscut că a tăiat-o la mână pe partea vătămată.

La dosarul cauzei se află o scrisoare scrisă de inculpat la data de 02 septembrie 2010 în timp ce se ala în Arestul I.P.J. Bihor adresată fiului său A.D.M. (aspect confirmat de inculpat cu prilejul audierii în fața instanței) în care îi spune că atunci când va fi liber o să-i ceară socoteală părții vătămate și că aceasta nu va apuca să îmbătrânească alături de noul prieten. Finalul scrisorii (fila 48 verso), apreciat de inculpat ca fiind unul decent, dovedește în opinia instanței de fond că inculpatului nu i-a păsat niciodată de suferința la care a fost supusă partea vătămată, dimpotrivă o expune încă o dată batjocorii solicitându-i fiului să îi pună o întrebare legată de leziunile produse, întrebare ce nu poate fi reprodusă de instanță datorită modului decadent în care inculpatul s-a exprimat.

Inculpatul, în declarațiile date în cursul urmării penale și cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă, recunoaște că a ajuns în noaptea de 16/17 august 2010 în Marghita și până la ora 05.00 a consumat băuturi alcoolice, după care a așteptat-o pe partea vătămată să iasă din casă, a oprit-o pe stradă și cu ajutorul unui briceag scos din buzunar i-a secționat brațul drept la nivelul încheieturii. Inculpatul mai recunoaște și că a lovit-o pe partea vătămată înainte de a o tăia cu cuțitul. În fața instanței, inculpatul a revenit asupra acestei declarații susținând o altă versiune de producere a leziunilor, versiune infirmată însă de raportul de constatare medico - legală care în concluzii arată modul de producere al acestora.

în concret secțiunea nervului median, a arterei brahiale și lojii anterioare s-a produs prin acțiunea unui corp înțepător, varianta susținută de inculpat fiind neverosimilă în contextul în care poziția mâinii în ipoteza versiunii expuse de inculpat - a căderii părții vătămate - este nefirească deoarece în cădere pe spate mâinile nu rămân poziționate pe fața anterioară a corpului ci reflex se îndepărtează de corp pentru a permite sprijinul pe coate.

La termenul de judecată din data de 14 martie 2011 inculpatul a solicitat prin apărătorul său schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de articolul 182 C. pen., cerere pe care instanța de fond a apreciat-o ca nefondată pentru următoarele considerente: La stabilirea intenției cu care a acționat inculpatul trebuie avute în vedere toate împrejurările concrete ale săvârșirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit (în speță un obiect ascuțit, apt de a produce moartea), regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura (din constatarea medico-legală s-a reținut că victima a prezentat plagă tăiată prin agresiune la nivelului brațului drept cu secțiunea nervului median), intensitatea loviturii (din aceeași constatare s-a reținut că s-a intervenit chirurgical practicându-se neurorafie, sutură capsulă articulară, debridare excizională, hemostază și sutură tegumente - leziunile punând în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico - chirurgical aplicat în timp util), atitudinea inculpatului atât înainte de comiterea faptei (constând în repetate amenințări față de integritatea corporală a părții vătămate prin folosirea unui corp ascuțit,

care să determine paralizia părții vătămate) cât și după comiterea faptei (inculpatul a fugit de la locul faptei fără a-i acorda primul ajutor susținând în mod nereal că nu a văzut să curgă sânge din brațul părții vătămate iar după arestarea sa acesta și-a exprimat clar intenția atât cu prilejul discuției avută cu fiul său cât și în scrisoarea adresată acestuia că indiferent câte zile de pușcărie va face când se va elibera o va omorî pe partea vătămată). În raport de toate elementele mai sus enunțate, instanța de fond a considerat că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a o ucide pe victima A.R.T. întrucât a prevăzut rezultantul faptei sale, respectiv decesul părții vătămate, ca urmare a unei hemoragii și deși nu l-a urmărit a acceptat posibilitatea producerii lui.

Fapta astfel descrisă și probată mai sus întrunește - în opinia instanței de fond - elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la articolele 174 - 175 lit. i) C. pen., texte de lege în baza cărora l-a condamnat pe inculpatul K.F. la o pedeapsă de 12 ani 6 luni închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a aplicat inculpatului maximul pedepsei prevăzute de lege având în vedere gravitatea deosebită a faptei reținute prin prisma efectelor produse, a intensității acțiunii și prin folosirea unui cuțit (sau briceag), urmarea socialmente periculoasă (părții vătămate i-a fost pusă în pericol viața, salvarea acesteia datorându-se intervenției medicale prompte și eficiente, în prezent partea vătămată rămânând cu sechele și anume paralizie nerv radial drept prin secțiune), persoana și conduita anterioară a inculpatului cunoscut cu condamnări anterioare în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare precum și atitudinea nesinceră în fața instanței de judecată.

în opinia instanței de fond, relevante sub acest aspect sunt și circumstanțele reale ale comiterii faptei și anume împrejurarea că inculpatul a venit din Anglia cu scopul clar de a-i aplica o corecție părții vătămate, în ciuda discuțiilor telefonice anterioare, consumând în acest scop pe tot parcursul călătoriei cantități însemnate de alcool (whisky și bere) probabil și pentru a-și crea curaj pentru comiterea faptei; violența de care a dat dovadă față de partea vătămată în ciuda disproporției vădite de forțe; fapta a fost comisă în public cu ignorarea tuturor riscurilor; fapta a fost săvârșită din gelozie fiind cu atât mai gravă cu cât relația conjugală dintre cei doi a fost de peste 18 ani, pe parcursul relației inculpatul agresând-o în repetate rânduri pe partea vătămată.

Nu în ultimul rând gravitatea faptei rezultă și din aceea că din relația celor doi a rezultat un copil, inculpatul fiind total nepăsător față de efectele emoționale și psihice pe care o astfel de faptă le produce asupra acestuia (efecte care cu siguranță s-au și produs), atitudinea ulterioară de dezinteres față de soarta victimei. S-au avut în vedere de asemenea concluziile referatului de evaluare aflat la fila 70-75 din dosar din care s-a reținut că inculpatul a mai fost cercetat penal, consumă frecvent alcool, context în care i se schimbă comportamentul devenit irascibil, violent verbal și fizic, aspect ce denotă că inculpatul nu dispune de abilități de autocontrol atunci când se confruntă cu sentimente de furie el reacționând în mai multe rânduri violent fizic.

Se concluzionează că inculpatul nu dispune de abilități de autocontrol dovedind o rezistență scăzută la frustrare și o slabă gestionare a furiei, el canalizându-și determinarea și voința spre anumite acțiuni fără să evalueze critic caracterul și consecințele faptelor sale, astfel încât se apreciază că în viitor conduita acestuia se va dezvolta pe o traiectorie indezirabilă din punct de vedere social. Orientarea pedepsei la maximul prevăzut de lege se justifică în opinia instanței de fond și prin acea că inculpatul a executat o pedeapsă privativă de libertate și a beneficiat în două rânduri de clemența instanței fiindu-i aplicate două pedepse cu suspendare condiționată iar perseverența sa infracțională dovedește că pedepsele aplicate până în prezent nu și-au atins scopul.

Nu în ultimul rând este extrem de relevantă în opinia instanței de fond conduita inculpatului care nu a regretat nici un moment comiterea faptei dimpotrivă i-a transmis victimei prin fiul lor un mesaj conform căruia atunci când va ieși din penitenciar o va omorî iar în scrisoarea remisă acestuia s-a exprimat într-o manieră extrem de vulgară, batjocoritoare la adresa părții vătămate, cuvinte și expresii ce nu pot fi reproduse de instanță. În baza art. 350 C. proc. pen. instanța de fond, apreciind că subzistă în continuare temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului iar în baza articolului 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata a reținerii și a arestului preventiv de la 20 august 2010 până la zi.

Sub aspectul laturii civile a cauzei instanța de fond a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 euro daune materiale, respectiv 9000 euro daune morale, sume pe care inculpatul a fost de acord să le achite acesteia. Dat fiind principiul disponibilității și poziția inculpatului exprimată cu ocazia audierii instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata sumelor mai sus enunțate în favoarea părții civile. Referitor la constituirea de parte civilă formulată de Spitalul Clinic Județean Oradea, (filele 14-15, respectiv 35 - 36 dosar) instanța de fond a apreciat-o ca întemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul K.F., solicitând prin intermediul apărătorului ales admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de articolul 182 C. pen., susținând că nu sunt întrunite condițiile pentru a se reține tentativa la infracțiunea de omor calificat. Astfel, se susține că inculpatul a recunoscut că între el și partea vătămată existau relații încordate datorită faptului că partea vătămată a întreținut relații cu o altă persoană, având chiar și un copil cu acesta. în aceste condiții, pe fondul consumului de alcool, inculpatul a înțeles să-și facă singur dreptate, dar regretă și susține că nu se poate reține în sarcina acestuia tentativa la omor calificat.

În opinia apărării, la dosar, pe lângă certificatul medico-legal, există și alte dovezi care să ducă la o încadrare juridică corectă a faptei în sensul celor solicitate (inculpatul a așteptat partea vătămată pentru a-i cere explicații, s-a ajuns la altercații, la fapte de agresiune nejustificate, necontestate, de agresiune fizică, inculpatul fiind într-o stare mentală care l-a predispus la săvârșirea acestei infracțiuni deoarece s-a simțit înșelat. Nu a existat intenția de suprimare a vieții părții vătămate, a vrut să se răzbune și a recurs la acte de agresiune fizică, dar nu s-a gândit niciun moment că acel briceag „micuț" pe care-l avea atașat la legătura cu chei ar putea produce la mâna victimei o leziune care să-i pună viața în pericol).

Prin Decizia penală nr. 41 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția penală, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen. iar în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul K.F., fiul lui L. și F., din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr. 67 din 14 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Bihor. A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu N.A., conform delegației din 04 aprilie 2011 a Baroului Bihor, va fi avansată din fondul M.J.L.C. În baza articolului 160 b C. proc.

pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la zi. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu conform prevederilor art. 371 C. proc. pen. și art. 378 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, instanța de apel a apreciat că aceasta este legală și temeinică, urmând a fi menținută în totalitate, iar apelul declarat de inculpatul K.F., fiind neîntemeiat, urmează a fi respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, probele administrate în cauză confirmând pe deplin această soluție.

Din actele și lucrările aflate la dosar rezultă, în esență, faptul că inculpatul, în luna iulie 2010, a domiciliat cu partea vătămată, după care a plecat în Anglia pentru a presta diferite munci. După o scurtă perioadă de timp inculpatul a aflat că partea vătămată a cunoscut un bărbat cu care urma să se căsătorească și din acel moment a continuat să o sune la telefon pe partea vătămată cât și pe fiul lor, proferând o serie de amenințări la adresa părții vătămate. Printre amenințările făcute de inculpat, se regăsește și aceea că, dacă nu se va împăca cu el și nu va renunța la acel bărbat „o să-i taie mâinile și picioarele și o va pune într-un cărucior cu rotile". La fel, în seara zilei de 14 august 2010, inculpatul a vorbit cu fiul A.D.M.

pe internet și din nou a amenințat-o pe partea vătămată că o să vină în țară și „o va tăia cu cuțitul", deoarece partea vătămată i-a spus că nu mai dorește să continue acea relație și că din punctul ei de vedere acea relație a luat sfârșit. în seara zilei de 16 august 2010 inculpatul a sunat din nou și a vorbit cu fiul său spunându-i că va veni în țară, partea vătămată nedorind să mai vorbească cu inculpatul. În dimineața zilei de 17 august 2010, la orele 05.15, partea vătămată a plecat de acasă spre serviciu, lucrând la o societate comercială din mun. Marghita. Partea vătămată a plecat pe jos fiind încă semiîntuneric, iar când a ajuns pe o stradă din spatele Spitalului orășenesc Marghita, a fost oprită de inculpat, pe stradă aflându-se mai multe persoane ce se îndreptau spre serviciu.

Inculpatul, potrivit declarațiilor sale, știa că partea vătămată trebuie să plece la serviciu, cunoștea ora și traseul pe care aceasta îl urma spre serviciu. Partea vătămată a fost prinsă de mâna stângă de către inculpat și oprită din drum, inculpatul spunându-i că ar fi bine să se întoarcă înapoi acasă pentru a discuta despre relația lor pe viitor. Partea vătămată a refuzat, moment în care a fost lovită cu pumnul în zona ochiului drept și apoi cu o palmă peste gură de către inculpat. Datorită loviturilor primite partea vătămată s-a dezechilibrat și în cădere a simțit o tăietură adâncă la mâna dreaptă iar în momentul în care a căzut pe betonul trotuarului a văzut cum „zboară sângele" din mâna dreaptă la aproximativ 1,5 metri.

Inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu cuțitul la nivelul încheieturii mâinii drepte secționându-i venele și nervii, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70 de zile de îngrijiri medicale, viața fiindu-i pusă în primejdie. în acel moment inculpatul a fugit de la fața locului, partea vătămată solicitând ajutor, fiind auzită de o colegă de serviciu și astfel cele două au ajuns la spital. Curtea de apel a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

S-a reținut că partea vătămată a prezentat leziuni posttraumatice produse prin lovire cu corp dur urmată de cădere în cadrul unei heteropropulsii și acțiunea unei corp tăietor înțepător - cuțit, leziuni ce necesită pentru vindecare 70 de zile îngrijiri medicale, iar leziunile au pus în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico-chirurgical aplicat în timp util. Și în opinia instanței de apel această stare de fapt este probată prin plângerea și declarația părții vătămate audiată în cursul urmării penale și în fața instanței (filele 43 - 50 up respectiv 38 instanță), procesul verbal de cercetare la fața locului și planșele foto (filele 3-7 up), coroborate cu declarațiile martorilor B.l.

(f. 12 up), D.R.E. (f. 14-16 up, 63 instanță), A.D.M. (f. 51, 52 up), B.E. (f. 53 up), V.V. (f. 54 up), respectiv concluziile raportului de constatare medico - legală din 17 august 2010 și înscrisul aflat la filele 47, 48 dosar constând într-o scrisoare adresată de inculpat fiului său în momentul în care se afla în Arestul I.P.J. Bihor. S-a constatat de către instanța de apel faptul că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, aceasta rezultând însă cu certitudine din probele administrate de la dosarul cauzei, pedeapsa a fost just individualizată în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. Totodată, pedeapsa rezultantă de 12 ani 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție este justă atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare.

Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la omor calificat în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., reiterată de apărare la instanța de apel, s-a apreciat că este neîntemeiată cu următoarea motivare: În mod corect s-a reținut încadrarea juridică de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen.

raportat la articolele 174-175 lit. i) C. pen., întrucât la stabilirea intenției cu care a acționat inculpatul s-au avut în vedere toate împrejurările concrete ale săvârșirii faptei: natura obiectului vulnerant folosit (în speță un cuțit, apt de a produce moartea), regiunea corpului în care a fost aplicată lovitura (din constatarea medico-legală s-a reținut că victima a prezentat plagă tăiată prin agresiune la nivelului brațului drept cu secțiunea nervului median), intensitatea loviturii, leziunile punând în primejdie viața victimei, salvarea acesteia datorându-se tratamentului medico - chirurgical aplicat în timp util, atitudinea inculpatului atât înainte de comiterea faptei, constând în repetate amenințări față de integritatea corporală a părții vătămate prin folosirea unui corp ascuțit, cât și după comiterea faptei, inculpatul a fugit de la locul faptei fără a-i acorda primul ajutor, susținând în mod nereal că nu a văzut să curgă sânge din brațul părții vătămate, iar după arestarea sa acesta și-a exprimat clar intenția că atunci când se va elibera o va omorî pe partea vătămată.

În practica judiciară în materie, s-a stabilit că din moment ce inculpatul a aplicat loviturile de cuțit cu intenția de a ucide și că rezultatul letal nu s-a produs datorită unei cauze independente de voința acestuia - intervenția medicilor care, prin activitatea lor, au salvat viața victimei - fapta săvârșită prezintă toate elementele tentativei de omor (C. pen. adnotat, editura L. - dr. C.S., pag. 345). Având în vedere că inculpatul a acționat cu intenția indirectă de a ucide pe victima A.R.T., prevăzând rezultatul faptei, respectiv decesul acesteia ca urmare a unei hemoragii, deși nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, instanța de apel a apreciat, în final, că în mod corect a fost reținută vinovăția inculpatului apelant raportat la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul K.F. a declarat recurs, motivele acestuia fiind menționate în partea introductivă a prezentei decizii. Prealabil examinării pe fond a recursului, Înalta Curte constată următoarele: - în cursul soluționării recursului nu au fost propuse ori administrate probe noi pe situația de fapt; - inculpatul, precizând că menține declarațiile anterioare, și că nu solicită alte probe în apărarea sa, a invocat „dreptul la tăcere" în fata instanței de recurs (fil. 37 d.r); - cu acordul său, inculpatul a fost ascultat de instanța de fond (fil. 37 d.p.i.). Examinând pe fond recursul inculpatului, Înalta Curte reține următoarele: Conform părții introductive a deciziei atacate, în apel inculpatul a fost asistat de un avocat ales care a invocat un singur motiv de apel, respectiv, greșita încadrare juridică a faptei, apreciind că infracțiunea săvârșită ar fi cea prevăzută de art. 182 C. pen.

susținându-se că „Nu a existat intenția de suprimare a vieții părții vătămate, a vrut să se răzbune și a recurs la acte de agresiune fizică, dar nu s-a gândit nici un moment că acel briceag micuț pe care-l avea la chei ar putea produce la mâna victimei o leziune care să-i pună viața în pericol." În consecință - în raport numai cu această critică referitoare la greșita încadrare juridică a faptei - se poate aprecia că celelalte aspecte de fapt și de drept, nefiind contestate de apărare și nesupuse controlului judiciar al instanței de apel, au intrat sub autoritatea lucrului judecat. Cu toate acestea, în evidentă contradicție cu poziția procesuală adoptată în apel (în fața instanței de prim control judiciar), în recurs apărarea inculpatului a înțeles să exprime și alte critici de legalitate și temeinicie cu privire la hotărârile atacate, fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 12, 10, 14 C. proc.

pen. (existența provocării - art. 73 lit. b) din C. pen.; starea de beție ca o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei - art. 49 C. pen., fiind însă invocat art. 48 C. pen. „iresponsabilitatea", având drept consecință achitarea inculpatului conform art. 10 lit. e) din C. proc. pen.; de asemenea a fost invocat și cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. având drept consecință casarea deciziei și rejudecarea cauzei de către instanța de fond). Asupra criticii referitoare la încadrarea juridică a faptei - în opinia apărării fiind corectă încadrarea juridică în infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen.

cu motivarea, în sinteză, că inculpatul nu a avut intenția de omor, că a folosit un cuțit „micuț", că a acționat ca o consecință a atitudinii victimei legată de încetarea relațiilor de concubinaj: Pe de o parte, așa cu s-a menționat anterior, în recurs nu au fost propuse ori administrate probe noi de natură să modifice situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel. Pe de altă parte, argumentele apărării expuse în fața instanței de recurs - cu referire la încadrarea juridică a faptei - sunt aceleași cu cele expuse în fața instanței de fond și, respectiv, instanței de apel. Ambele instanțe au examinat acest aspect de drept (încadrarea juridică a faptei) și, cu ample argumente probatorii și juridice, au înlăturat toate apărările inculpatului, Înalta Curte însușindu-și aceste argumente și apreciind că nu se impune reluarea lor.

Așa cum se arată în Avizul nr. 11 (2008) al C.C.J.E. în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, privind calitatea hotărârilor judecătorești se arată că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. întinderea acestei obligații poate varia în funcție de natura hotărârii. în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O., întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea trebuie să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (C.E.D.O.: Boldea împotriva României din 15 februarie 2007; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994; Helle împotriva Finlandei din 19 februarie 1997). În suplimentarea argumentelor referitoare la corecta încadrare a faptei săvârșite de inculpat în tentativă de omor calificat, iar nu în vătămare corporală gravă, Înalta Curte mai arată următoarele: Omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenție generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane", utilizată de textului art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific constând în moartea victimei.

Autorii mai folosesc noțiunea de „dol special", definit ca voință de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă", prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat. Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte" (art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.), iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui" (art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.). Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția indirectă, este elementul volitiv.

în timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce. În practica judiciară, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.

Demonstrează astfel intenția de ucidere: perseverența cu care inculpatul a aplicat victimei numeroase lovituri; multitudinea loviturilor și locul aplicării lor, unele interesând regiuni vitale ale corpului (cord, rinichi, ficat, zone anatomice interesând artere/vene importante de sânge); chiar aplicarea unei singure lovituri în regiunea gâtului, în profunzime; intensitatea cu care loviturile au fost aplicate și repetarea lor pe tot corpul victimei, folosindu-se un obiect dur etc. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.

în principiu, intenția de omor nu se judecă prin prisma mobilului, deoarece acesta este de ordin intim și acoperă anumite sentimente sau trebuințe (gelozia, răzbunarea etc), care nu au relevanța obiectivă. în practica judiciară se arată că mobilul, deși contribuie într-o anume măsură la act, nu înlătură caracterul voit al acestuia și astfel nu constituie element component al infracțiunii examinate, el indică însă gravitatea faptei și poate avea consecințe asupra individualizării pedepsei; în timp ce dolul caracterizează violarea voluntară a legii, mobilul explică acea violare, fără să înlăture vinovăția făptuitorului. Neîntemeiată este și critica referitoare la individualizarea pedepsei pentru următoarele considerente: Potrivit art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Conform art. 72 din C. pen., care stabilește criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale a C. pen.; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.; de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Or, în prezenta cauză, nici o împrejurare a săvârșirii faptei nu sugerează posibilitatea reținerii sale ca circumstanță atenuantă. Conform încadrării juridice a faptei (tentativă de omor calificat) pedeapsa aplicabilă era situată între 7 ani și 6 luni închisoare și, respectiv, 12 ani și 6 luni închisoare. Instanța de fond a optat pentru aplicarea pedepsei maxime de 12 ani și 6 luni închisoare cu o amplă motivare, iar instanța de apel cu aceeași maximă atenție a examinat cuantumul pedepsei apreciind, pentru amplele motive expuse în decizia atacată, că acest cuantum răspunde tuturor cerințelor prevăzute de art. 72 și art. 52 din C. pen.

În acord cu cele două instanțe, Înalta Curte - însușindu-și argumentele instanței de fond și ale instanței de apel - apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului răspunde atât criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele personale ale făptuitorului. Celelalte critici expuse de apărare în recurs - care, așa cum s-a menționat, nu au fost supuse examinării instanței de apel - în raport și cu modalitatea generală de argumentare, sunt vădit neîntemeiate chiar numai prin raportare la observarea condițiilor legale prevăzute de C. pen. pentru „starea de provocare" (art. 73 lit. b) C. pen.), „starea de beție" (art. 49 C. pen.), „starea de iresponsabilitate" (art. 48 C. pen.).

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată - de asemenea - că nu este incident în cauză, mai ales că apărarea nu a adus argumente în acest sens. Instanțele - de fond și de apel -s-au pronunțat asupra tuturor faptelor reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, au examinat și s-au pronunțat asupra tuturor probelor administrate, asupra tuturor cererilor esențiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile lui și să influențeze soluția procesului, precum și asupra tuturor motivelor de apel (audierea unor martori, testul poligraf, expertiza medico-legală, schimbarea încadrării juridice a faptei - partea introductivă a deciziei atacate, pag.

1-2, fii.36, 36 verso d.a.). Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului K.F. Potrivit art. 385 17 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.F. împotriva Deciziei penale nr. 41/ A din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 20 august 2010 la 18 octombrie 2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 octombrie 2011.