ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2358/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 102 din 9 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 9182/117/2011, în baza art. 20 rap. la art. 174 alin. (2), art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplic. art. 21 alin. (2) teza a II-a C. pen. a fost condamnat inculpatul U.R., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav la pedeapsa de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1), alin. (2

1

) lit. c) C. pen. a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată la pedeapsa de 10 ani închisoare.

În baza art. 189 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunile sunt concurente și în baza art. 33 lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., 10 ani închisoare, 4 ani închisoare, 3 ani închisoare și 3 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare care a fost sporită cu 1 an închisoare, în final 21 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) din C. pen., pedeapsă executabilă în regim de detenție.

În baza art. 66 din C. pen. executarea pedepsei complementare a fost dedusă după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 09 august 2011, la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută măsura arestului preventiv.

În baza art. 14 și urm., art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 1357 și art. 1391 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile M.L., suma de 9114 RON cu titlu de daune materiale și 25.000 RON cu titlu de daune morale, iar în favoarea părții civile Z.M. suma de 7000 RON cu titlu de daune morale.

În baza art. 193 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părții civile M.L. suma de 700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că inculpatul U.R. la data de 04 august 2011, s-a aflat în locuința părții vătămate M.L. situată în Cluj-Napoca, str. T., a strâns-o de gât cu putere, iar apoi a așezat peste capul acesteia un cearșaf și a strangulat-o cu un obiect vestimentar pe care l-a înfășurat de mai multe ori în jurul gâtului părții vătămate și apoi l-a înnodat cu putere, cu intenția directă de a suprima viața părții vătămate și a crea astfel condiții favorabile pentru a săvârși acțiunea de sustragere a bunurilor din locuința părții vătămate.

La data de 04 august 2011, după ce a comis faptele mai sus descrise, a asigurat ușa de acces a apartamentului și apoi a rupt cheia în zală cunoscând că în apartament se află partea vătămată Z.M., aceasta fiind lipsită în mod ilegal de libertatea fizică, de posibilitatea de a se deplasa și acționa în conformitate cu propria voință.

Instanța de fond a apreciat că nu se poate pune problema achitării inculpatului pentru această infracțiune pe motiv că partea vătămată nu a cerut inculpatului să o lase liberă. Este real că partea vătămată a conștientizat că este lipsită total de libertate doar în momentul în care a încercat să deschidă ușa cu cheia de rezervă pentru a chema ajutoare și nu a reușit, deși știa că inculpatul a încuiat ușa când a plecat, pentru că l-a văzut și auzit făcând-o, dar acest lucru nu face decât ca lipsirea de libertate să fie de relativă scurtă durată, nu să nu existe. Însă, indiferent cât a durat, lipsirea de libertate a avut loc pentru că partea vătămată nu a putut să iasă din apartament, fiind încălcate relațiile sociale referitoare la libertatea fizică a persoanei, la dreptul acesteia de a se deplasa și de a acționa în conformitate cu propria voință.

Fapta inculpatului U.R., care la data de 04 august 2011, a condus pe drumurile publice amplasate pe raza municipiului Cluj-Napoca și a localității Feleacu autovehiculul cu nr. de înmatriculare aaa, fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Fapta inculpatului U.R. care la data de 04 august 2011, după ce a fost implicat într-un accident de circulație pe raza localității Feleacu, accident produs ca urmare a săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, de a părăsi locul accidentului fără încuviințarea poliției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

La individualizarea pedepselor s-a ținut cont de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de încriminare, de persoana inculpatului, de urmarea produsă, de urmarea care se putea produce și de circumstanțele comiterii infracțiunilor.

Nu are importanță lipsa de antecedente penale cât timp aceasta este pur întâmplătoare deoarece, fiind arestat preventiv în prezenta cauză, nu a apucat să fie judecat în celelalte dosare aflate pe rol prezența lui la judecată fiind obligatorie (inculpatul recunoaște faptele).

Faptul că partea vătămată M.L. nu a decedat, iar infracțiunea de omor deosebit de grav a rămas în faza de tentativă nu se datorează acțiunilor inculpatului. El a făcut tot ce i-a stat în putere la acel moment pentru ca rezultatul să se producă, numai că a mizat în mod greșit pe imposibilitatea de deplasare a părții vătămate. Este indubitabil că dacă aceasta nu era în locuință partea vătămată M. deceda. Și așa, dacă părții vătămate i-au trebuit 6 minute să parcurgă cu ajutor 3 - 4 metri în sala de ședință, este ușor de imaginat și calculat cam cât i-a trebuit fără ajutor, chiar și cuprinsă de agitație fiind, să parcurgă de 3 ori drumul de la bucătărie în camera mare, traversând holul, prima dată să vadă de ce nu răspunde fiica ei, a doua oară pentru a lua cuțitul de bucătărie din sertarul din bucătărie și a treia oară, după ce I-a luat, până la fiica ei despre care a crezut inițial că este decapitată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și judecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepselor aplicate de către instanța de fond, cu reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen.

Prin Decizia nr. 86/A din 3 mai 2012 Curtea de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.R., deținut în Penitenciarul Gherla împotriva Sentinței penale nr. 102 din 9 martie 2012 a Tribunalului Cluj, fiind menținută starea de arest a inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că pedepsele care au fost aplicate inculpatului au fost corect individualizate, ținându-se seama de dispozițiile art. 72 C. pen.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, însă în cauză nu s-au aplicat dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., întrucât potrivit alin. (7) teza ultima dispozițiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpatul U.R. care a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, și judecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicată inculpatului.

Examinând recursul declarat în cauză de inculpatul U.R. Înalta Curte de Casație și Justiție prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-o judicioasă apreciere a probelor administrate, instanța a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare încadrare juridică faptelor cercetate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

În ce privește gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, curtea constată ca fiind deosebit de ridicat, având în vedere urmarea gravă și ireparabilă produsă - suprimarea vieții unei persoane, percepția publică despre această faptă deosebit de gravă, modalitatea și împrejurările concrete în care s-a petrecut fapta - a strâns-o de gât cu putere, iar apoi a așezat peste capul acesteia un cearșaf și a strangulat-o cu un obiect vestimentar pe care l-a înfășurat de mai multe ori în jurul gâtului părții vătămate și apoi l-a înnodat cu putere, cu intenția directă de a suprima viața acesteia.

Solicitarea inculpatului de reducere a pedepselor aplicate acestuia, cu reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. este neîntemeiată, raportat la fapte comise de inculpat, modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, respectiv profitând de încrederea acordată de partea vătămată, care l-a considerat ca pe propriul său copil, asigurându-i cazarea și masa, precum și sume de bani în momentul în care acesta avea nevoie, s-a deplasat la locuința părții vătămate pe care a strâns-o de gât, după care a legat-o cu o eșarfă încercând să-i suprime viața pentru a sustrage bunurile de valoare din apartament, iar după însușirea acestor bunuri, a închis ușa din exterior cu sistemul de închidere, iar cheia a rupt-o, pentru a îngreuna ieșirea părții vătămate din apartament, după care a sustras și autoturismul părții vătămate pe care l-a condus pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

În consecință, în mod corect nu a fost reținut de prima instanța circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c) C.pen.

Verificând toate circumstanțele reale și personale ale comiterii faptelor, instanța a aplicat o pedeapsă care asigură finalitatea prevăzută de art. 52 C. pen.

O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul-inculpat nu se justifică, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanța de fond, care corespunde sub aspectul naturii (privativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. O sancționare mai ușoară a inculpatului nu ar fi în măsură să asigure scopul și funcțiile pedepsei, din perspectiva prevenției generale și speciale, având în vedere că suntem în prezența săvârșirii unei fapte deosebit de grave care impune o sancționare proporțională cu fapta și urmările acesteia.

Față de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.R. împotriva Deciziei penale nr. 86/A din 3 mai 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului U.R. durata măsurii arestării de la 9 august 2011 la 4 iulie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 iulie 2012.

Procesat de GGC - NN