ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 205/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4273 din 02 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: A admis excepția lipsei calității procesuale de exercițiu a pârâtei D.A.D.N. și a respins acțiunea față de această pârâtă; A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. în privința capătului de cerere privind emiterea de despăgubiri și a respins acest capăt de cerere cu privire la parata; A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D. în privința capătului de cerere privind emiterea titlului de plata și de conversie și a respins acest capăt de cerere cu privire la pârâtă; A admis excepția prematurității introducerii capătului de cerere privind emiterea titlului de plată și conversie și a respins acest capăt de cerere; A admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții N.N.

și S.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. în sensul că obligă la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire și, A obligat pârâta C.C.S.D. către reclamantul N.N. la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâte prin întâmpinare, a constatat că sunt întemeiate, pentru următoarele considerente: Referitor la excepția lipsei calității procesuale de exercițiu a pârâtei D.A.D.N.

, s-a reținut că această pârâtă efectuează doar acte materiale de predare a sumelor cuvenite persoanelor îndreptățite, neavând atribuții în ceea ce privește actul juridic de plată, fiind o structură fără personalitate juridică în cadrul A.N.R.P., iar atribuția acordării despăgubirilor în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată revine A.N.R.P., în calitate de entitate cu personalitate juridică în virtutea atribuțiilor stabilite în sarcina acesteia prin H.G. nr. 1068/2007. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.R.P. în privința peticului 1, s-a reținut că, potrivit procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu pârâta A.N.R.P a fost învestită cu emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, inclusiv efectuarea evaluării, ci pârâta C.C.S.D., astfel că nu există identitate în privința acestui capăt de cerere, între pârâta A.N.R.P.

și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.C.S.D. În privința capătului de cerere privind emiterea titlului de plată și de conversie, s-a reținut că potrivit procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu pârâta C.C.S.D. a fost învestită cu emiterea acestor titluri, ci pârâta A.N.R.P. Referitor la excepția prematurității introducerii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea titlului de plată și de conversie, s-a reținut că procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cuprinde mai multe etape, emiterea titlurilor în discuție fiind ultima dintre acestea, iar nașterea dreptului de a solicita obligarea pârâtei A.N.R.P.

la emiterea titlurilor este condiționat de emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire, care în cauză, în mod cert nu a fost realizată. Pe fondul petitului 1 din cerere, prima instanță a constatat că prezenta acțiune este întemeiată, în parte, reținând că, deși dosarul reclamanților referitor la acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat de cel puțin trei ani la pârâta C.C.S.D., a fost încălcată, în mod evident, litera și spiritul Legii nr. 247/2005. Chiar raportat la înaintarea dosarului către pârât, în 2008, aserțiune nedovedită însă de către pârât, s-a constatat că termenul scurs de la acel moment este unul nerezonabil. Nici împrejurarea că dosarul ar fi fost trimis incomplet, nefiind vorba despre un refuz nejustificat de soluționare, nu a fost primită.

S-a constatat, pe de-o parte, faptul că pârâta nu a dovedit că ar fi solicitat completarea dosarului, înaintea introducerii acțiunii, nedepunând la dosar, vreo dovadă în acest sens, astfel cum îi incumba obligația prevăzută de art. 1169 C. civ. și art. 129 alin. (1) C. proc. civ., pe de altă parte, activitățile menționate în adresa invocată de pârâta C.C.S.D. puteau fi efectuate ,anterior, într-un timp foarte scurt și cu toate acestea, pârâtul nu a desemnat evaluator și nu a emis decizia conținând titlul de despăgubire în termenul legal de 30 zile, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată sau măcar în vreun alt termen rezonabil, până la pronunțarea hotărârii prezente.

Prin urmare, în raport de cele constatate, prima instanță a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, referitoare la existența unui refuz nejustificat de soluționare, în sensul dispozițiilor menționate. Totodată, conform art. 274-276 C. proc. civ., instanța a obligat pârâta C.C.S.D. către reclamantul N.N., la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru, timbrul judiciar și onorariu avocat, reduse în mod corespunzător. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta C.C.S.D. criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate în esență pentru următoarele motive: - Arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a reținut existența unui refuz nejustificat din partea Comisiei Centrale de a desemna un evaluator în vederea efectuării raportului de evaluare și de a emite decizia conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților.

Recurenta precizează că în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în privința reclamanților, cu mențiunea că sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului s-a constatat lipsa înscrisurilor privind construcția demolată și a fost înaintată Primăriei Municipiului București adresa nr. 26577/CC din 16 noiembrie 2009. În privința etapei evaluării, arată recurenta că această etapă este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2185 din 16 septembrie 2008 a C.C.S.D. Se mai arată de recurentă că dosarul privind acordarea de despăgubiri în favoarea reclamanților face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei înainte de intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007 – deci urmează a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor . - În fine a mai arătat recurenta că în mod greșit instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată, deși prin acțiunea introductivă reclamantul nu a solicitat aceste cheltuieli iar această cerere nu a fost ulterior comunicată recurentului pentru respectarea principiului contradictorialității. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs și reclamanții N.N. și S.M. - criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate pentru următoarele motive: - Instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale de exercițiu a D.A.D.N.; - În mod greșit s-a admis de instanța de fond excepția lipsei calității procesual pasive a A.N.R.P.

pentru capătul unu de cerere; - Se arată de către recurenți că admiterea excepției prematurității este de asemenea netemeinică și nelegală. Înalta Curte de Casație și Justiție analizând cererile de recurs, prin prisma motivelor invocate și conform art. 304 1 C. proc. civ. constată că recursurile nu sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează: În ceea ce privește recursul pârâtei Comisia Centrală se constată că dosarul reclamanților privind acordarea despăgubirilor în conformitate cu Legea nr. 247/2005 a fost înregistrat de cel puțin 3 ani la Secretariatul Comisiei, iar recurenta nu a efectuat nici un demers decât după introducerea acțiunii la 29 iulie 2009, când prin adresa nr. 26577/CC din 16 noiembrie 2009 – Comisia a solicitat Primăriei Municipiului București înscrisuri doveditoare privind descrierea construcției demolate.

În mod corect a reținut instanța de fond că există astfel un refuz nejustificat al recurentei în soluționarea dosarului, recurenta – pârâtă Comisia nu a invocat vreun motiv întemeiat. Este vorba de nerespectarea unui termen rezonabil de către autoritățile statului în soluționarea cererilor de despăgubire conform legilor de reparație în așa fel încât să fie asigurate drepturi concrete privind despăgubirile și nu teoretice și iluzorii, în acest sens fiind și jurisprudența CEDO (art. 6). Or, recurenta invocă în continuare și prin cererea de recurs, imposibilități de accelerare a procedurii administrative care nu sunt compatibile cu respectarea dispozițiilor privind protecția proprietății asupra unui bun (art. 1 din Protocolul 1 la CEDO).

Comisia recurentă nu poate invoca Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009 privind condiționarea soluționării dosarelor, de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, fără a fi în culpă pentru managementul defectuos în derularea și epuizarea eficientă a procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Nu poate fi un argument solid înlocuirea deciziei Comisiei nr. 2 din 28 februarie 2006 care prevedea selectarea aleatorie a dosarelor și a evaluatorului, cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2009 conform practicii judecătorești având în vedere că și această din urmă modalitate de soluționare a dosarelor de despăgubire nu este eficientă și aduce atingere dreptului titularului de a folosi bunul.

- În ceea ce privește cheltuielile de judecată acordate de către instanța de fond în favoarea recurenților, se constată că în mod corect s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc. civ. , reclamanții aveau posibilitatea să solicite cheltuieli de judecată și la momentul punerii de concluzii, iar pârâta - recurentă avea posibilitatea să se prezinte și să se apere în contradictoriu – lucru pe care nu l-a făcut. Referitor la recursul reclamanților, N.N. și S.M., se constată că nu este fondat. Astfel, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei capacității de exercițiu a D.A.D.N. - fiind vorba de un serviciu fără personalitate juridică care efectuează doar acte materiale de predare a sumelor care se cuvin persoanelor îndreptățite.

În acest sens, în conformitate cu art. 18 2 lit. a) Titlul VII din Legea nr. 247/2005 „Direcția pentru acordarea de despăgubiri în numerar, în baza opțiunii titularului de despăgubire, în sensul acordării de despăgubire în numerar, și după reținerea titlului de despăgubire în original, și va transfera acestuia despăgubirea în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare. - Excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.R.P. – în ceea ce privește obligarea acesteia la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire este de asemenea corect soluționată de instanța de fond având în vedere că potrivit art. 13 alin. (1) din titlul VII din Legea nr. 247/2007 atribuția emiterii acestei decizii revine Comisiei Centrale.

- Totodată se reține ca fiind corect admisă excepția prematurității capătului de cerere priind emiterea titlului de plată și conversie în raport de dispozițiile art. 18 alin. (1) din O.U.G. nr. 81/2007 potrivit cărora, după emiterea titlului de despăgubire de către Comisia Centrală, A.N.R.P. va emite pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau titlu de plată. Față de cele arătate mai sus,constatând că nu există în cauză motive care să atragă modificarea sau casarea sentinței recurate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâta C.C.S.D., N.N. și S.M. împotriva sentinței nr. 4273 din 02 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.