ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2449/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 206/CA din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei ca urmare a declinării de competență, a admis excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A.N.R.P. București, a respins excepțiile privind tardivitatea introducerii în cauză a C.C.S.D. și respectiv, lipsa calității procesuale pasive a C.C.S.D., a admis excepția prematurității acțiunii și a respins ca prematură acțiunea reclamantelor S.E.

și J.E., formulată în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D. București. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 din C. proc. civ., excepțiile invocate în cauză, a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția tardivității introducerii în cauză a pârâtei C.C.S.D., Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, în raport cu dispozițiile art. 16 1 din Legea nr. 554/2004. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C.C.S.D., prima instanță a luat în considerare susținerea A.N.R.P., potrivit căreia procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005 în cazul reclamantelor se află în faza emiterii titlului de despăgubiri, etapă ce se află în competența C.C.S.D.

– organism ce poate sta în judecată în nume propriu în litigiile ce au ca obiect emiterea deciziilor reprezentând titlul de despăgubire. Curtea a apreciat că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, motivat de faptul că, pentru acordarea despăgubirilor solicitate prin acțiune, a fost instituită o procedură specială de Legea nr. 247/2005, cu identificarea instituțiilor competente, care au dobândit astfel capacitate procesuală privind actele emise în cadrul procedurii, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 33 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, ce prevăd, în mod derogatoriu, citarea Ministerului Finanțelor Publice.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta A.N.R.P., instanța de fond a constatat că, raportat petitului acțiunii reclamantelor, astfel cum a fost formulat prin acțiunea introductivă și memoriile ulterioare depuse în urma comunicării de către instituțiile pârâte a stadiului procedurii, se impune admiterea acesteia, întrucât, astfel cum se susține chiar de A.N.R.P. prin întâmpinare, dosarul reclamantelor a depășit etapa „legalității respingerii cererii de restituire în natură”, rezultând așadar că a fost deja stabilită calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri a reclamantelor, în prezent aflându-se în curs de derulare faza de evaluare a bunurilor pentru emiterea deciziei de despăgubiri, de competența exclusivă a pârâtei C.C.S.D.

din cadrul A.N.R.P., decizie ce va stabili și modalitatea de acordare a despăgubirilor. Analizând excepția de prematuritate invocată de pârâta C.C.S.D., care are calitate procesuală pasivă în cauză, Curtea a reținut situația de fapt potrivit căreia, în cursul litigiului, pârâta C.C.S.D. a emis adresa din 19 aprilie 2010 către Primăria Municipiului Iași, solicitând completarea dosarului reclamantei cu înscrisuri de natură a identifica imobilele ce fac obiectul restituirii, „atât în privința locației (adresă, nr. poștal, vecinătăți etc.), a componenței acestuia (teren/construcție, teren și construcție), cât și a suprafeței”, respectiv suprafețele desfășurate a imobilelor construite, regimul de înălțime, anul edificării, materialele utilizate, instalațiile, întrucât la dosar se aflau doar declarațiile persoanelor îndreptățite, pe baza cărora a și fost efectuată expertiza extrajudiciară de expertul N.C.

Prin adresa din 30 aprilie 2010, Municipiul Iași - Compartimentul Aplicare a Legii nr. 10/2001 a învederat reclamantelor necesitarea completării dosarului cu datele sus-menționate, la care acestea au răspuns prin adresa din 13 mai 2010, anexând actele depuse în instanță, ce s-au constituit în aceeași documentație întocmită inițial, la care au adăugat declarațiile de acceptare pură și simplă a succesiunii, în formă autentică, emise de C.C.A.

și J.R.S., precum și date obținute de la Direcția Județeană de Statistică Iași privind volumul și structura investițiilor realizate în economia națională în perioada 1950 – 1960. Judecătorul fondului a mai constatat faptul că, prin adresa din 17 mai 2010, Compartimentul de Aplicare a Legii nr. 10/2001 a comunicat reclamantelor că „declarațiile autentificate (…) nu țin loc de certificat de calitate de moștenitor după defuncta J.E.”, iar prin adresa din 5 martie 2009, faptul că „documentele din perioada anilor 1948 – 1950 privind imobilele din Iași, strada N. și fosta Fabrică de Săpun „C.S.”, copie după carte imobil și fișa de impozitare a acestora, nu se mai regăsesc în arhiva instituției noastre”.

Conform înscrisurilor aflate la dosar, Curtea a observat că au fost obținute datele privind istoricul străzii N. la solicitarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, aceste înscrisuri și cele emise de reclamante fiind înaintate către C.C.S.D.

cu adresa 1 iulie 2010, ca răspuns la solicitarea nr. 30809/CC din 19 aprilie 2010. Față de această situație de fapt, instanța de fond a reținut că, pentru a se putea proceda la evaluarea bunurilor în litigiu, ca procedură obligatorie prevăzută de Legea nr. 247/2005, căreia instanța nu i se poate subroga, reclamantele aveau obligația de a răspunde solicitărilor organului administrativ de a suplimenta probatoriul cu înscrisuri, atât sub aspectul justificării calității de moștenitori ai solicitanților, cât mai ales asupra identificării caracteristicilor bunurilor imobile, în condițiile în care acestea au fost determinate de reclamante doar pe baza unor declarații proprii sau a unor martori (însușite de expertul extrajudiciar).

Exigențele evaluării prevăzute în procedura Legii nr. 247/2005, în condițiile în care există o documentație a imobilului furnizată de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale, impuneau ca pârâta să beneficieze de colaborarea reclamantelor în furnizarea tuturor datelor solicitate, astfel cum au fost evocate în adresa acesteia. Cum însă reclamantele nu au înțeles să răspundă punctual solicitării pârâtei, nici în sensul depunerii certificatului de moștenitor, nici a furnizării precizărilor privind detaliile constructive ale imobilelor în litigiu, Curtea a constatat că cererea acestora privind obligarea la emiterea titlului de despăgubiri se vădește a fi prematură, instanța neputând-se substitui organului administrativ în parcurgerea etapei evaluării, competența sa fiind instituită prin lege doar în privința cenzurării legalității titlurilor de despăgubiri emise ori a refuzului nejustificat de emitere a acestora, ipoteze ce nu se regăsesc în speță.

2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs reclamanta S.E. și C.C.A., în calitate de unică moștenitoare a reclamantei J.E., fără, însă, a preciza motivele de casare sau modificare a hotărârii atacate. Recurentele au redactat un amplu memoriu de recurs, în care au expus într-o manieră detaliată întregul istoric al cauzei, situația de fapt, procedura desfășurată în fața primei instanțe și dispozițiile legale incidente, susținând, în esență, faptul că instanța de fond nu a ținut cont de înscrisurile aflate la dosar și criticând soluția respingerii acțiunii ca prematură prin prisma perioadei de timp îndelungate în care s-a desfășurat procedura privind plata despăgubirilor.

Totodată, recurentele au criticat faptul că instanța de fond nu a ținut seama de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară depus la dosar, care a fost întocmit conform normelor legale, precum și reaua-credință a instituțiilor pârâte. Prin concluziile scrise formulate, recurentele au solicitat instanței stabilirea valorii reale a despăgubirilor și obligarea intimatei A.N.R.P. la emiterea titlurilor de despăgubire. Instituțiile intimate C.C.S.D. și A.N.R.P. au depus la dosar întâmpinări, iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a transmis note scrise, solicitând respingerea recursului formulat ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, precum și de prevederile art. 304 1 din C. proc.

civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse. În mod legal, Curtea de Apel Iași a reținut că cererea reclamantelor privind obligarea la plata despăgubirilor este prematură, având în vedere dispozițiile art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, potrivit cărora, „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată”. Potrivit art. 2 lit. ș) din H.G. nr. 1068/2007, „Autoritatea acordă despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.” A.N.R.P.

prin Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar efectuează plata despăgubirilor bănești în limita și cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 13¹ și art. 14¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aplicabile în speță, astfel cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond. Prin urmare, pentru a se efectua plata despăgubirilor bănești de către A.N.R.P. (în urma opțiunii persoanelor îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Cap. V¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), persoanele solicitante trebuie să fie titulare a unor dispoziții sau decizii emise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, prin care să fie stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri.

Astfel, aceste dispoziții, împreună cu actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise Secretariatului Comisiei Centrale în vederea îndeplinirii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Ulterior parcurgerii procedurii administrative menționate, C.C.S.D. emite decizia conținând titlurile de despăgubire, iar Autoritatea, pe baza opțiunii persoanelor îndreptățite, emite un titlu de plată și/sau un titlu de conversie. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că recurentele nu dețin o decizie a Comisiei Centrale reprezentând titlu de despăgubire, nu au făcut opțiunea potrivit prevederilor Cap. V¹ din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu sunt în posesia unui titlu de plată în baza căruia A.N.R.P.

să poată efectua o plată a despăgubirilor bănești. Totodată, Înalta Curte reține că soluția de admitere a excepției prematurității acțiunii, menținută de către instanța de control judiciar, face de prisos examinarea celorlalte cereri și susțineri ale recurentelor, care privesc fondul litigiului dedus judecății. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.E. și C.C. împotriva sentinței nr. 206/CA din 13 septembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 mai 2011.