ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3450/2011

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4718 din 2 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței nr. 52/CA/2010-P.I. din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Pe cale de consecință, a modificat sentința recurată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamanta SC B. SA Stei, prin care solicita anularea deciziei nr. 1 din 14 august 2008 de respingere a contestației formulate împotriva dispoziției nr. 72594/2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la înaintarea contestației, în vederea soluționării, Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și, în subsidiar, anularea deciziei nr. 1/2008 și a dispoziției nr. 72594/2008, emise de pârâtă, și exonerarea de la plata sumei de 1.627.894 lei, încasată pentru plata energiei electrice în contul deschis distinct pentru subvenții.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele: Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 511/2004 privind bugetul de stat pe anul 2005, s-a prevăzut în bugetul Ministerului Economiei și Comerțului, la titlul „Subvenții", suma de 1000 de miliarde lei pentru achitarea datoriilor restante și curente către SC E. SA, reprezentând contravaloarea energiei electrice consumate în sectorul minier. În același text este reglementat în alin.4 scopul subvenției alocate potrivit alin. (1). Astfel, în baza art. 16 alin. (4) din Legea nr. 511/2004, cu sumele încasate în baza alin. (1), SC E. SA achită contravaloarea energiei electrice furnizate de S.S.E. SA, care la rândul ei își va achita datoriile la Fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe.

Așadar, prin legea bugetului de stat al anului 2005 s-au stabilit sumele ce se alocă cu titlu de subvenție către Sectorul minier și scopul acestor alocații bugetare, respectiv plata datoriilor S.S.E. la Fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe. Prin aceeași Lege nr. 511/2004, în art. 17, s-a instituit obligația pentru toți agenții economici care beneficiau de subvenții potrivit art. 16 de a derula operațiunile de plăți numai prin conturi distincte, deschise la Trezoreria Statului. Față de prevederile legale analizate mai sus se constată că reclamanta-intimată nu a utilizat în întregime subvenția primită prin bugetul de stat, conform scopului pentru care s-a alocat subvenția.

Intimata-reclamantă a utilizat o parte din subvenții pentru alte plăți făcute, este adevărat, în interesul societății, apreciind că sunt aplicabile prevederile art. 5.8.4 din Ordinul nr. 1235/2003, în sensul că din subvențiile primite se pot transfera sumele necesare pentru completarea fondurilor pentru plata salariilor. Norma instituită în Ordinul nr. 123 5/2004 are caracterul unei reguli juridice de putere inferioară celei reglementate prin art. 16 și art. 17 din Legea nr. 511/2004. Așa cum a rezultat din expunerea prevederilor legale aplicabile, subvenția cuprinsă în bugetul de stat pe anul 2005 la capitolul „Subvenții" pentru Ministerului Economiei și Comerțului a avut o afectațiune specială și anume plata energiei electrice consumate în sectorul minier către SC E. SA, iar potrivit alin. (4) sumele încasate de SC E. SA din subvenții se plăteau către S.S.E.

SA care, la rândul ei, achita datoriile la Fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe. Susținerea recurentei, conform căreia nu avea obligația de a derula operațiunile prin trezoreria statului este nefondată, întrucât fiind beneficiara unei subvenții intră în sfera de aplicare a art. 17 din Legea nr. 511/2004. Or, reține instanța de recurs, o parte din plăți fiind efectuate prin compensare, sumele alocate ca subvenție bugetară nu au mai fost utilizate pentru stingerea datoriilor în ordinea prevăzută de art. 16 alin. (1) și (4) din Legea nr. 511/2004; o astfel de plată, prin compensare, nu corespunde scopului pentru care s-au alocat subvențiile.

Dacă se efectuau operațiuni de plată prin conturile deschise la Trezorerie și nu operațiuni de stingere a datoriei prin compensare, sumele plătite de intimata-reclamantă, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 511/2004, intrau în conturile SC E. SA pentru a achita contravaloarea energiei electrice furnizate de S.S.E. SA, care la rândul ei achita datoriile la Fondul de risc. In ceea ce privește invocarea similitudinii cu situația M.V. Deva, instanța de recurs a constatat că această societate a efectuat plăți către SC E. SA din fonduri proprii, subvenția fiind transmisă la o dată ulterioară scadenței, ceea ce nu corespunde situației din cauza prezentă, în care intimata-reclamantă nu a efectuat plata din fonduri proprii, ci prin compensare.

Compensarea este o modalitate de stingere a datoriei dar nu corespunde scopului Legii nr. 511/2004, așa cum s-a explicat în precedent, întrucât plățile efectuate nu au fost utilizate pentru stingerea datoriei pe care SC E. SA o avea către S.S.E., aceasta din urmă având obligația de a achita cu sumele încasate din subvenții, datoriile către Fondul de risc pentru garanții de stat pentru împrumuturi externe. Împotriva acestei decizii, invocând dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., a formulat contestație în anulare SC B. SA Stei, susținând că soluția este rezultatul unor greșeli materiale constând în aprecierea greșită a instanței de recurs „că SC B. SA se regăsește în societățile implicate în circuitul prevăzut de art. 16 din Legea nr. 511/2004", respectiv „că subvențiile primite nu aveau scopul subvențiilor prevăzute de art. 16 din Legea nr. 511/2004". Curtea, analizând contestația în anulare, în raport cu motivul invocat și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc.

civ. Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I-a din acest cod, invocate de contestatoare ca temei al căi de atac formulate, „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale...". Fiind un text legal de excepție iar excepția fiind, potrivit unui principiu de drept, de strictă interpretare, nici noțiunea de „greșeală materială" folosită de art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât tot restrictiv. Astfel, în sensul art. 318 C. proc. civ., „greșelile materiale" sunt erori evidente și involuntare cu privire la aspecte esențiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate; ele nu sunt greșeli de judecată și nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanța a apreciat probele sau a înțeles să interpreteze o dispoziție legală.

Verificarea unei astfel de greșeli materiale nu trebuie să implice, așadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestația în anulare tinde la desființarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care nu a urmărit, astfel, să pună la dispoziția părților calea recursului la recurs.

Ori, susținând că instanța de recurs a interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectiv art. 16 din Legea nr. 511/2004, precum și probele administrate, respectiv raportul de expertiză, contestatoarea invocă aspecte care țin de fondul cauzei, de modul în care instanța de recurs - prin aprecierea probelor și prin stabilirea situației de fapt, în raport cu interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile - a înțeles să exercite controlul hotărârii recurate; aceste aspecte, așa cum s-a arătat, exced, însă, noțiunii de „greșeală materială" în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge contestația în anulare formulată de SC B. SA Stei împotriva deciziei nr. 4718 din 2 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2011.