ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 335/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 335/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iunie

2009 la Tribunalul Vâlcea, reclamanta P.S.E. a chemat în judecată pe pârâtul R.C.,

solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de daune

morale și, totodată, să înceteze actele de defăimare publică la adresa

reclamantei; obligarea pârâtului să publice pe cheltuiala sa hotărârea

judecătorească în trei cotidiene de largă circulație, timp de trei numere

consecutive, precum și la cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul R.C. a imputat P.S.E., în presa

centrală și locală, că aceasta ar fi responsabilă pentru diminuarea capitalului

social al SC O. SA; că s-a opus, în mod fraudulos, la conversia în acțiuni a

creanțelor Statului Român, și că încearcă să saboteze activitatea SC O. SA,

având interese contrare.

A mai arătat, că

pârâtul R.C. a acuzat P.S.E. că este responsabilă pentru situația precară a SC

O. SA și că dezinformează opinia publică în legătură cu situația reală a

societății, iar pentru o înțelegere corectă a celor susținute reclamanta a

redat în detaliu articolele din presă.

S-a susținut, că

afirmațiile pârâtului sunt făcute cu rea-credință, ele fiind false,

denigratoare, având unicul scop de a afecta în mod negativ prestigiul

profesional, reputația și imaginea P.S.E., iar la baza acestei campanii stau interesele

personale ale pârâtului R.C., de a participa la privatizarea societății prin

intermediul unei societăți înființate în acest scop și la care deține o participație

majoritară de 86%.

Prin declarațiile

făcute prin mijloacele de comunicare în masă, presa scrisă, televiziune și

internet, prin care s-au adus acuze false și defăimătoare la adresa P.S.E.,

pârâtul a adus grave prejudicii morale societății, prin afectarea în mod

negativ a prestigiului profesional, reputației și imaginii acesteia în mediul

de afaceri.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 998-999 C. civ., art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art.

30 alin. (6) din Constituție și art. 10 alin. (2) din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

La data de 10 septembrie

2009, pârâtul R.C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de

procedură privind necompetența materială a secției civile a tribunalului și

lipsa capacității de folosință a reclamantei P.S.E. ca persoană juridică de

drept german, fundamentată pe principiul specialității capacității de

folosință, ce constituie o instituție de ordine publică în dreptul român și

opozabilă reclamantei.

Aceste excepții au

fost puse în discuția părților și examinate prin încheierea de ședință din 27

octombrie 2009 (filele 165 -167 dosar).

De asemenea, prin

aceeași întâmpinare, pârâtul a ridicat excepția de procedură privind lipsa

calității de reprezentant legal al numitei U.W.

Această excepție a

fost respinsă prin încheierea de ședință din 10 noiembrie 2009 (filele 165 -167

dosar), apărătorul reclamantei depunând la dosar înscrisuri în traducere

autorizată și apostilate, ce evidențiază reprezentativitatea specială dată de

Consiliul de administrație al societății germane numitei U.W., în calitate de

director, de a încheia orice act juridic cu terțe persoane.

Pe fondul cauzei,

pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere

că reclamanta nu poate face dovada existenței elementelor ce atrag răspunderea

civilă delictuală a acestuia, potrivit criteriilor prevăzute de art. 998 - 999 C.

civ., ce constituie temeiul de drept al pretențiilor sale.

La aceeași dată,

pârâtul R.C. a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat

obligarea reclamantei P.S.E. la plata sumei de 10.000.000 lei cu titlu de daune

morale, ulterior suma fiind redusă la „1 leu”, reprezentând vătămarea dreptului

la onoare și reputație produsă prin afirmații defăimătoare și neîntemeiate

publicate în mass-media economică; obligarea reclamantei să asigure, pe cheltuiala

sa, publicarea hotărârii judecătorești în două numere consecutive într-un ziar

de acoperire națională și plata cheltuielilor de judecată.

Pentru o înțelegere

corectă a raporturilor în care se află cu reclamanta, pârâtul le-a redat în

detaliu, începând cu momentul în care aceasta a devenit acționar la SC O. SA și

modul lor de derulare în perioada 2007-2009.

Astfel, SC O. SA este

o societate română care desfășoară activități de producție și comercializare

produse chimice, având piață de desfacere atât internă, cât și externă, fiind

deținută de Statul Român în proporție de 54%, prin intermediul M.E.

Acțiunile SC O. SA

sunt tranzacționate la Bursa de Valori București categoria 1 de tranzacționare

(sistem bursier OLT), beneficiind de un grad de lichidități destul de mare.

Reclamanta P.S.E.

activează, de asemenea, în industria chimică și este acționar majoritar al

companiei poloneze P.R., competitor direct al SC O. SA din zona Europei

Centrale și de Est.

Reclamanta a intrat

în acționariatul SC O. S.A. prin achiziții de acțiuni pe piața de capital

efectuate în perioada mai-noiembrie 2007, ajungând să dețină în luna noiembrie

2007 un procent de 1,1 % din capitalul social al societății. Ca efect al

dispozițiilor O.U.G. nr. 45/2006, participarea reclamantei la capitalul social

al SC O. SA s-a majorat la aproximativ 12% (cât este și în prezent), prin

diminuarea capitalului social al societății.

Prin urmare,

participarea curentă a P.S.E. la capitalul social al SC O. SA a fost obținută

„artificial” prin efectul unui act normativ și nu ca urmare a unor investiții

mari.

A mai susținut

pârâtul că, beneficiind de noua participare în cadrul SC O. SA, P.S.E. și-a

impus în Consiliul de Administrație, începând cu luna ianuarie 2008, propriul

reprezentant (într-o primă fază dl. W.P., acționar unic al P.S.E., ulterior W.Z.,

directorul de dezvoltare al P.S.E. și reprezentantul acesteia pentru România).

Această nouă situație a oferit reclamantei P.S.E. accesul la o serie de

informații de natură confidențială privitoare la activitatea SC O. SA, cum ar

fi structura furnizorilor și clienților, prețurile practicate.

După momentul

majorării participației la capitalul social al SC O. SA și dobândirea unui loc

în cadrul Consiliului de Administrație, atitudinea reprezentanților P.S.E. față

de SC O. SA s-a înscris într-o direcție contrară așteptărilor, caracterizată

printr-un demers de redirecționare a unor informații confidențiale de natură

comercială și financiară cu privire la SC O. SA înspre grupul de firme P.C.C.

În Consiliul de

Administrație, reprezentanții P.C.C. nu au manifestat un rol activ în procesul

decizional, limitându-se la a adresa diverse întrebări celorlalți membri și a

solicita accesul la o serie de informații privind activitatea SC O. SA.

Cu alte cuvinte,

pârâtul a conchis că P.S.E. trecea aparent drept un investitor semnificativ al

SC O. SA, dar, în realitate, practica o activitate concurențială și neloială, cu

intenția de a-i diminua forța economică și financiară până la dizolvare.

În concluzie, pârâtul

a arătat că, în aceste condiții, nu a încălcat un drept concret al reclamantei

care să atragă răspunderea civilă delictuală în sensul prevăzut de dispozițiile

art. 998-999 C. civ., faptele săvârșite de acesta încadrându-se în activități

impuse și permise de lege, ci, dimpotrivă, P.S.E. a derulat o campanie media

agresivă împotriva intereselor SC O. SA și a managementului acesteia,

fundamentată prin prezentarea unor informații de natură comercială și

financiară diseminate și vădit trunchiate pentru a propaga ideea existenței unui

dezastru economic, prin care i-au produs pârâtului o gravă vătămare a dreptului

la onoare și reputație, pentru că toate declarațiile de presă au fost orientate

în direcția compromiterii imaginii și a relațiilor comerciale bazate pe

încrederea stabilită cu diverși parteneri de afaceri.

La cererea

reconvențională a pârâtului, P.S.E. a depus întâmpinare (filele 103-209 dosar)

prin care a invocat excepția inadmisibilității în raport de pretențiile

formulate de pârât, iar prin încheierea de ședință din 27 octombrie 2009,

instanța a respins această excepție, reținând că faptele părților în litigiu și

redate în cele două cereri s-au produs într-o perioadă relativ scurtă, care le

conferă contemporaneitate și sunt intrinsec legate printr-un raport juridic

convingător, iar analizarea acestora se poate realiza în condiția de conexitate,

reglementată de dispozițiile art. 164 C. proc. civ.

Prin aceeași

încheiere, au fost respinse și excepțiile privind lipsa capacității procesuale

de folosință a reclamantei P.S.E. și excepția necompetenței materiale a Secției

civile a Tribunalului Vâlcea, invocate de pârâtul-reclamant R.C.

La data de 19

ianuarie 2010, reclamanta-pârâtă P.S.E. a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a pârâtului-reclamant R.C., motivat de faptul că acesta nu a

suferit un prejudiciu direct și personal, declarațiile de presă au privit doar

relațiile de afaceri al SC O. SA cu partenerii contractuali, pe rolul instanței

existând un alt dosar ce vizează aceleași fapte, dar în care figurează în calitate

de reclamantă SC O. SA Râmnicu Vâlcea, iar această excepție a fost unită cu

fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr.

59 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Vâlcea a respins excepțiile lipsei

calității procesuale active a pârâtului-reclamant R.C., invocată de reclamanta-pârâtă

P.S.E. și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul R.C.;

a respins cererea principală (fila nr. 1 dosar) formulată de reclamanta -

pârâtă P.S.E.; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant

R.C.; a obligat reclamanta-pârâtă P.S.E. să-i plătească acestuia suma de 1 leu

cu titlu de despăgubiri morale și să asigure, pe cheltuiala sa, publicarea acestei

hotărâri judecătorești într-un ziar cu acoperire națională.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că SC O. SA Râmnicu Vâlcea este o

societate română care desfășoară activități de producție și comercializare

produse chimice, având ca piață de desfacere atât piața internă, cât și piața

externă, și este deținută în proporție de 54% de Statul Român, prin M.E.; că reclamanta-pârâtă

P.S.E. activează, de asemenea, în industria chimică, fiind acționar majoritar

al companiei poloneze P.R. și acționar minoritar al SC O. SA, astfel că este un

competitor direct al societății române pe zona Europei Centrale și de Est; că pârâtul-reclamant

R.C. execută mandatul de președinte al Consiliului de Administrație și Director

general al SC O. SA, societate română cu sediul în Rm. Vâlcea; că, după

dobândirea poziției de membru în Consiliul de Administrație al SC O. SA,

reprezentanții P.S.E. au desfășurat un război mediatic împotriva intereselor

societății și a managementului acesteia, extinzându-se implicit și asupra

directorului R.C., o persoană publică și de notorietate în mediul de afaceri;

că P.S.E. și-a justificat acțiunile defăimătoare în mass–media prin prisma unei

atitudini prudente, diligente și protectoare în favoarea SC O. SA, deși în

realitate toate demersurile întreprinse au fost dictate de spiritul de

competitivitate neloială și lipsă de fair-play; că afirmațiile reprezentanților

P.S.E. au creat o imagine negativă a SC O. SA și a directorului acesteia în

ochii opiniei publice, și au indus o stare de neliniște în rândul partenerilor

de afaceri.

Pe fondul acestei

situații de fapt s-au înscris reportajele pârâtului-reclamant, exprimate prin

aceleași mijloace mass-media, menite a calma, liniștii și stabili încrederea

partenerilor de afaceri, cu care se află în raporturi comerciale.

În vederea redresării

economice, SC O. SA a primit sprijinul Guvernului României și al Comisiei

Europene pentru contractarea unui credit de la Banca de Import-Export a României - E. SA, destinat achiziționării diviziei de petrochimie din cadrul SC A. SA

Pitești, aparținând O.P., însă P.S.E. a încercat și încearcă obstrucționarea

obținerii acestui credit, fie prin diverse acțiuni introduse la instanțele

judecătorești române, fie prin diverse declarații publice în mass-media prin

care încearcă să propage ideea că acest credit ar reprezenta, de fapt, ajutor

de stat (interzis în C.E. în condițiile economiei de piață) și nu un credit

rambursabil.

Mai mult, din înscrisurile

depuse la dosar, rezultă că P.S.E. a desfășurat o activitate neloială față de SC

O. SA, elocventă în acest sens fiind atitudinea netransparentă a P.S.E. de a

achiziționa SC A. SA Pitești direct de la O. cu sediul în Viena, pentru interes

propriu, în timp ce pârâtul-reclamant R.C. se afla în negocieri cu O.P. pentru

achiziția aceluiași obiectiv.

S-a concluzionat că

„lupta economică” s-a transpus și în plan mediatic, generând astfel neîncredere

în mediul de afaceri, inclusiv cel bancar, într-o perioadă de timp când

economia mondială trece printr-o reală criză, și că, în contextul argumentelor

expuse, rezultă că pârâtul-reclamant nu a avut o conduită ilicită, faptele

săvârșite de el reprezintă doar activitatea impusă de funcția deținută în

societatea SC O. SA, rezultând, fără echivoc, lipsa activității culpabile a

pârâtului-reclamant R.C., pentru angajarea răspunderii civile delictuale, potrivit

art. 998 - 999 C. civ. și că reclamanta își legitimează calitatea procesuală

activă în raport cu dispozițiile art. 35 alin. (4) din Decretul nr. 31/1954,

privind persoanele fizice și juridice, iar, în consecință, tribunalul a respins

cererea principală de chemare în judecată.

În ceea

ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant R.C., prima

instanță a reținut că este întemeiată, având în vedere că din probele

administrate rezultă că P.S.E. a derulat o campanie media agresivă împotriva

intereselor SC O. SA și a managementului acesteia, cu țintă principală

împotriva directorului general R.C.

În cadrul acestei

acțiuni de media, reprezentanții P.S.E. au procedat la diseminarea unor date și

informații tendențioase menite a discredita managementul societății și a

compromite imaginea și relațiile comerciale ale SC O. SA și, implicit,

vătămarea gravă a dreptului la onoare și reputație a directorului general.

Faptele comise de

reclamantă întrunesc condițiile legale ce antrenează răspunderea civilă delictuală,

întrucât prin declarațiile tendențioase ale reprezentanților P.S.E. au fost

încălcate normele privind dreptul pârâtului la onoare, la reputație și la viață

privată, precum și normele privind libertatea de exprimare, cuprinse în

Constituția României, legile naționale și în tratatele internaționale la care

România este parte.

Afirmațiile pârâtului-reclamant

au caracterul unor judecăți de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat,

reprezentând opinii și aprecieri personale ale indivizilor, ce sunt protejate

de art. 10 din Convenție, cu condiția ca ele să se bazeze pe fapte adevărate

sau să fie susținute de o argumentare logică.

S-a conchis, că

dreptul la demnitate este expres consacrat și protejat de dispozițiile art. 8 alin.

(1) și art. 10 alin. (2) din C.E.D.O., art. 30 alin. (1), (3) și (6) din

Constituția României, art. 54 din Decretul nr. 31/1954, astfel că s-a admis

cererea reconvențională, și a fost obligată reclamanta-pârâtă P.S.E. la plata

sumei de 1 leu cu titlu de daune morale și publicarea hotărârii pronunțate în

două numere consecutive într-un ziar cu acoperire națională.

Prin Decizia civilă nr.

90/ A din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC P.S.E.,

reținând, în esență, următoarele:

Primul și al doilea

motiv de apel prin care se critică soluția instanței de fond cu privire la

soluția dată în cererea principală, în sensul că în mod greșit aceasta a fost

respinsă, prin neanalizarea susținerilor reclamantei sau analizarea într-un mod

diferențiat a celor două cereri, deși se impunea admiterea ei și sancțioanrea

pârâtului, au fost apreciate ca neîntemeiate și respinse, cu motivarea că, în

raport de actele dosarului, soluția este în concordanță cu acestea și nu se

impune schimbarea ei; că acțiunea apelantei-reclamante este o acțiune în

răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ.,

situație în care instanța de fond a analizat dacă în speță sunt îndeplinite

cerințele unei astfel de răspunderi în sarcina pârâtului, și că prima instanță

a făcut o analiză judicioasă a situației de fapt raportat la statutul și

pretențiile fiecăreia dintre părți, analizând acțiunea principală în raport cu

întregul istoric al relației reclamantei P.S.E. - O. și având în vedere

calitatea pârâtului R.C. de membru al Consiliului de administrație și director

general al SC O. SA.

În ceea ce privește

susținerea apelantei în sensul că în speță erau îndeplinite cerințele

răspunderii civile delictuale, s-a constatat că aceasta este neîntemeiată,

întrucât din analiza întregului material probatoriu nu se poate reține fapta

ilicită generatoare de prejudicii în sarcina intimatului-pârât, că nu este

întrunită cerința ilicității faptei pretins păgubitoare și nici condiția

existenței unui prejudiciu ca element al răspunderii civile delictuale, pentru

a fi aplicabile în speță dispozițiile art. 998-999 C. civ.

Al treilea motiv de

apel, prin care s-a susținut că a fost soluționată greșit excepția lipsei

calității procesual active a pârâtului-intimat de către prima instanță, precum

și reiterarea aceleiași excepții la instanța de apel, a fost apreciat ca

neîntemeiat și respins, reținându-se că instanța de fond a rezolvat corect

excepția invocată de apelantă prin respingerea acesteia; că nu se impune

schimbarea soluției având în vedere faptul că intimatul-pârât R.C. execută

mandatul de președinte al Consiliului de Administrație și director general al

SC O. SA, că, în raport de probele administrate în cauză, nu s-a putut proba o

calitate diferită a intimatului-pârât în cererea introductivă față de cererea

reconvențională, acestea fiind și considerentele față de care instanța de fond

a decis judecarea împreună a celor două cereri, iar calitatea procesuală activă

a intimatului-pârât în cererea reconvențională se întemeiază pe aceleași

argumente de fapt ca și calitatea procesual pasivă a acestuia din cererea

principală formulată de apelanta-reclamantă.

Critica formulată de

apelantă privind admiterea greșită a cererii reconvenționale, în lipsa

existenței condițiilor legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, a

fost, de asemenea, apreciată ca neîntemeiată și respinsă, cu motivarea că din

probele dosarului rezultă că afirmațiile acesteia la adresa pârâtului au un

caracter ilicit, depășind limitele normale ale dreptului la exprimare, sunt

cauzatoare de prejudicii de natură morală și există o legătură de cauzalitate

între acestea și prejudiciul moral cauzat.

Ultima critică

formulată de apelantă, prin care s-a susținut că prin soluția pronunțată în

cauză i s-a încălcat dreptul la liberă exprimare prevăzut de art. 30 din

Constituție și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a fost apreciată,

de asemenea, ca neîntemeiată, în raport de probatoriul administrat în cauză,

întrucât dreptul la exprimare, potrivit dispozițiilor legale amintite, nu este

un drept absolut, ci trebuie făcut în anumite limite, dictate de nevoia de a

respecta interesele generale ale persoanei fizice.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 30 alin. (6) din Constituția României, libertatea de

exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a

persoanei și nici dreptul la propria imagine.

Cum, în speță, s-a

dovedit, cu probele administrate, că intimatul-pârât R.C. este o persoană

publică și de notorietate în mediul de afaceri, și că, prin acțiunile

defăimătoare în mass-media ale apelantei-reclamante, imaginea acestuia a fost

știrbită, s-a reținut că instanța de fond a pronunțat o soluție cu respectarea

întru-totul a dispozițiilor art. 30 din Constituție.

Cu privire la

pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 10 din C.E.D.O., s-a constatat a fi

nejustificată, deoarece dreptul la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 10

alin. (1), are și limite în ceea ce privește exercitarea acestuia, așa cum

prevede alin. (2) al aceluiași articol.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.S.E., criticând-o

pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., iar în

dezvoltarea criticilor formulate a arătat că instanța de apel, fără a prezenta

care sunt motivele de fapt si de drept care au stat la baza convingerii sale, a

respins apelul promovat de aceasta, considerând, în mod total eronat, că soluția

instanței de fond ar fi temeinică și legală.

Procedând astfel, instanța

a pronunțat hotărârea fără a intra în cercetarea fiecărui motiv de apel în

parte, nu a analizat și nu a apreciat întregul material probator dispus si

administrat în cauză și care ar fi condus la concluzia temeiniciei acțiunii reclamantei

și a netemeiniciei cererii reconvenționale promovată de partea adversa.

Atât pe parcursul

judecării fondului, cât și în faza apelului, s-au administrat suficiente probe

pentru ca instanța să-și poată forma opinia cu privire la temeinicia

solicitării reclamantei, însă, în hotărârea atacată, instanța s-a limitat la a

respinge apelul bazându-și practic în totalitate motivarea pe susținerile

primei instanțe.

Or, așa cum statuează

și practica de specialitate, "motivarea hotărârii trebuie să poarte asupra

tuturor criticilor formulate si asupra tuturor argumentelor de fapt si de drept

invocate, ceea ce înseamnă că motivele invocate în hotărâre nu trebuie să fie

contradictorii sau dubitative, ci, dimpotrivă, acestea trebuie să ofere părților

și instanțelor de control judiciar o înlănțuire logică a faptelor și regulilor

de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia prezentată în dispozitiv, iar o

motivare sumară și confuză echivalează practic cu nemotivarea hotărârii”.

S-a mai arătat, în

dezvoltarea acestui motiv de recurs, că, deși a dovedit cu înscrisuri că

intimatul-pârât a săvârșit acte de defăimare publică la adresa acesteia,

instanța nu le-a analizat corespunzător, nu a apreciat valoarea acestora și

nici a prejudiciului moral ce i-a fost cauzat de către partea adversă ca urmare

a acțiunilor defăimătoare la adresa sa.

De asemenea, reclamanta

a arătat că instanța de apel, însușindu-și practic întreaga motivare a instanței

de fond, nu a cenzurat și nu a analizat în „mod judicios” motivul de apel prin

care a arătat faptul că instanța, deși nu a fost investită cu analizarea

demersurilor juridice efectuate de către P.S.E., s-a pronunțat în mod nepermis

asupra acestora, și a concluzionat, în lipsa unui capăt de cerere în acest

sens.

Cu alte cuvinte,

instanța de judecata a „analizat” relația dintre O. și E. și a conchis, în

mod total eronat, că O. dorea obținerea unui credit de la E., deși înscrisurile

depuse arătau că P.S.E. a contestat o decizie prin care se stabilea acordarea

de garanții de stat pentru O., și s-a pronunțat asupra exercitării unui drept

de către P.S.E., respectiv dreptul acționarului de a ataca în justiție actele

pe care le considera nelegale, considerând că acest drept a fost exercitat cu

rea credință și în detrimentul Oltchim.

S-a mai arătat, că o

altă situație pe care instanța de judecată a analizat-o cu depășirea cadrului

procesual cu care a fost investită o reprezintă achiziționarea A. și deși nu a

fost investită cu o astfel de cerere și nu s-au administrat niciun fel de probe

în acest sens, instanța a concluzionat că P.S.E. a avut o atitudine neloială față

de O. SA prin încercarea de achiziționare a A. direct de la O.

Or, această afirmație

este neadevărată, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu acesta era obiectul

cererii principale sau al celei reconvenționale.

S-a arătat și că instanța

de apel a respins apelul fără a face o analiză reală în fapt și în drept a

acestuia, deși afirmațiile făcute de intimatul-pârât-reclamant în mijloacele mass

media, potrivit cărora P. ar fi responsabil pentru diminuarea capitalului

social al O. SA și că s-ar fi opus în mod fraudulos la conversia în acțiuni a

creanței statului, reprezintă o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii ce trebuie

sancționată de către instanța de judecată, întrucât acestea depășesc cu mult

limita unor judecați de valoare sau critici normale într-o economie de piață,

fiind total lipsite de o bază reală.

Cu privire la afirmarea

de către intimat, atât în presa centrală, cât și în presa locală, că P. ar fi responsabil

pentru diminuarea capitalului social al O., s-a arătat că, la momentul

respectiv, P. nici nu era acționar la O. SA, iar, cu privire la afirmarea de

către intimat, în presa locală și națională, a faptului că P. s-ar fi opus în

mod fraudulos la conversia în acțiuni a creanței statului român, s-a arătat că,

pe lângă cele menționate în cererea de chemare în judecată, legiuitorul

cunoștea foarte bine la momentul emiterii O.U.G. nr. 45/2006 existența riscului

privind conversia creanței A.V.A.S. în acțiuni, în sensul că din punct de

vedere legal exista riscul ca aceasta să fie considerată de către instituția

competentă (Comisia Europeana) un ajutor de stat.

Mai mult, conversia în

acțiuni a creanței pe care A.V.A.S. o are față de O., ca măsură de stingere a

acesteia, a fost stabilită la nivel legislativ prin Legea nr. 30/2007, lege

care modifica O.U.G. nr. 45/2006, cât și prin modificările aduse acestei

ordonanțe prin Legea nr. 96/2008.

Ordonanța nr. 45/2006,

așa după cum a fost modificată, este însă abrogată prin intermediul O.U.G. nr. 163/2008,

aprobată prin Legea nr. 386/2009, adică se abrogă și prevederile legale referitoare

la conversia creanței în acțiuni, și că, față de prevederile legale menționate,

afirmațiile intimatului în sensul că P. s-ar fi opus la conversia creanței în

acțiuni apare total ruptă de realitate.

Față de cele expuse,

s-a conchis că și afirmațiile intimatului sunt total false și lipsite de o bază

reală, încât ar fi trebuit sancționate de către instanțele de judecată,

întrucât intimatul, în calitatea lui de director general al O., cunoștea foarte

bine reglementările legale privitoare la societatea pe care o conduce și cu

toate acestea, cu rea-credință, a acuzat P. că s-a opus în mod fraudulos la una

dintre măsurile de restructurare preconizate la un moment dat de O. și anume

conversia creanței A.V.A.S.

S-a mai arătat, că acuzarea

P., în presa locală și centrală, că încearcă să saboteze activitatea O. în baza

unor interese contrare, este nefondată, întrucât s-a depus în fața instanței de

fond scrisoarea transmisă de către P. la data de 06 iulie 2009, în care acesta

își arată interesul pentru privatizarea O. SA; că, la data de 16 martie 2010,

într-o altă scrisoare adresată acelorași instituții, P. reiterează, printre altele,

interesul de a participa la un proces de privatizare legal și transparent a O.,

și că afirmațiile din aceasta categorie făcute de către pârât sunt lipsite de

suportul faptic real, după care se face trimitere la probele administrate în

cauză pe acest aspect.

S-a conchis, că, fără

a analiza punctual acuzațiile reclamantei cu privire la afirmațiile făcute de către

pârât, s-a realizat o încadrare sumară a faptelor incriminate în art. 144

1

alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și s-a concluzionat că activitatea intimatului

nu este una culpabilă și „nu realizează un prejudiciu moral”, deși, față de

această situație, se impunea ca instanța de apel să fi analizat ambele cereri

pe baza probelor administrate cu aceeași măsura.

De asemenea, s-a mai

arătat că instanța de apel a menținut soluția primei instanțe in ceea privește

cererea reconvențională, în lipsa existenței condițiilor legale pentru

atragerea răspunderii civile delictuale, întrucât afirmațiile respective sunt

adevărate, așa cum rezultă din informațiile publice aflate pe site-ul B.V.B., O.

fiind o societate listată ce trebuie sa se conformeze obligațiilor de transparență

prevăzute de Legea nr. 297/2004, și că, însuși legiuitorul, la momentul

adoptării O.U.G. nr. 163/2008, recunoaște situația extrem de dificila a

societății; că afirmațiile P. nu reprezintă niște acuzații ce depășesc cadrul

normal al unui discurs critic și că orice acționar al unei societăți comerciale

are dreptul de a avea propria opinie cu privire la managementul societății, iar

atât timp cât situațiile criticate sunt situații reale nu exista un motiv real

pentru a fi antrenata răspunderea delictuală a acestuia.

De asemenea, s-a

arătat, că este greșită soluția instanței în ceea ce privește excepția lipsei

calității procesuale active a intimatului, cu motivarea că instanța de apel a

apreciat în mod greșit că instanța de fond a soluționat în mod corect excepția

lipsei calității procesuale active a intimatului, prin respingerea acesteia.

Or, prin cererea reconvențională,

intimatul a solicitat obligarea reclamantei la repararea prejudiciului moral care

i-ar fi fost provocat prin afirmațiile făcute în media, ca și când persoana sa

ar reprezenta și în drept atât „societatea O.”, cât și „conducerea O.”, astfel

că, în mod evident, în situația dată există o lipsă de identitate între

persoanele cu privire la care a făcut anumite afirmații și persoana care

dorește tragerea la răspundere civilă a P. pentru aceste afirmații, ceea ce, în

plan juridic, duce la lipsa capacității procesual active a intimatului pe

cererea reconvențională.

Examinând decizia

recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Indicând art. 304 pct.

6 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere, „dacă

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”,

reclamantul a arătat că instanța de judecată a „analizat relația dintre O. și E.”

și a conchis, în mod total eronat, că O. dorea obținerea unui credit de la E.,

deși înscrisurile depuse arătau că P.S.E. a contestat o decizie prin care se

stabilea acordarea de garanții de stat către O.; că s-a pronunțat asupra

exercitării dreptului de către P.S.E. de a achiziționa A., considerând că acest

drept a fost exercitat cu rea-credință și în detrimentul Oltchim, și că a

analizat „achiziționarea A.”, cu depășirea cadrului procesual, în lipsa unui

capăt de cerere în acest sens.

Cu privire la această

critică, se constată că, prin decizia recurată, s-a respins calea de atac a

apelului declarat de reclamanta SC P.S.E. împotriva sentinței primei instanțe.

Motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi invocat, din punct de

vedere formal, procedural, în speță, deoarece, așa cum s-a arătat, apelul a

fost respins ca nefondat, motivul de casare indicat de reclamantă fiind

funcțional numai dacă instanța de apel, prin schimbarea sentinței apelate, s-ar

fi pronunțat ea însăși asupra fondului cererii, putând să acorde, în acest caz,

mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.

Față de cele expuse,

se constată că motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., nu

este aplicabil în speță, respectiv decizia pronunțată în apel nu este

susceptibilă de a fi criticată prin prisma acestui motiv de recurs, sancțiunea

fiind aceea că nu vor fi analizate criticile formulate în temeiul acestui text

de lege.

Cu privire la motivul

de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit

cărora modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii, ori

străine de natura pricinii”, se constată că este nefondat, pentru cele ce

succed:

Prin criticile

formulate, ce se circumscriu acestui motiv de recurs, reclamanta a arătat că

instanța de apel a respins apelul său, fără a prezenta motivele de fapt și de

drept care au stat la baza convingerii sale, ceea ce reprezintă o necercetare a

fondului cauzei.

De asemenea, s-a mai

arătat că motivarea hotărârii trebuie să poarte asupra tuturor criticilor

formulate și asupra tuturor argumentelor de fapt și de drept invocate de părți,

și că instanța, însușindu-și motivarea primei instanțe, nu a cenzurat și nu a

analizat „în mod judicios” motivul de apel prin care s-a arătat că, deși

instanța nu a fost investită cu analizarea demersurilor P.S.E., s-a pronunțat în

mod nepermis asupra acestora.

Aceste critici sunt

nefondate.

Astfel, potrivit art.

261 (5) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care sau înlăturat

cererile părților, respectiv să cuprindă argumentele pro și contra, de fapt și

de drept, care au format convingerea instanței cu privire la soluția

pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile

făcute de părți, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile spetei.

Or, în cauză,

instanța de apel a motivat decizia atacată, arătând în concret pentru ce nu a

primit susținerile reclamantei formulate pe calea apelului, precum și de ce

sunt sau nu aplicabile normele legale invocate de aceasta, conformându-se

astfel exigențelor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., ceea ce permite efectuarea

controlului judiciar pe calea recursului.

Critica potrivit

căreia instanța de apel nu a analizat în „mod judicios” prin raportare la

probele administrate, motiv de apel prin care a arătat că, deși instanța nu a

fost investită cu analizarea demersurilor P.S.E., s-a pronunțat în mod nepermis

asupra acestora, se constată că nu vizează nemotivarea deciziei recurate, ci

stabilirea situației de fapt, ceea ce nu poate fi primit și analizat în recurs

față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța

constată următoarele:

Prin criticile

formulate de reclamantă, s-a arătat că soluția instanței de apel este greșită, în

sensul că prima instanță a soluționat greșit excepția lipsei calității

procesuale active a intimatului R.C., întrucât nu există identitate între

persoanele cu privire la care aceasta a făcut anumite afirmații și persoana

care dorește că tragă la „răspundere civilă reclamanta P.”.

Această critică

vizează soluționarea greșită de către instanțele de fond și apel a excepției

lipsei calității procesuale active a intimatului - reclamant R.C., ca titular

al cererii reconvenționale, și este nefondată, întrucât calitatea procesuală

activă presupune identitate între reclamant și titularul dreptului din raportul

juridic dedus judecății, iar, în speță, față de situația de fapt, așa cum a

fost stabilită de instanțele de fond și apel, ce nu poate fi reevaluată în

recurs, față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., s-a constatat că

prin faptele sale reclamanta a vătămat onoarea și reputația directorului

general al SC O. SA, respectiv a pârâtului reclamant, ceea ce atrage

răspunderea civilă delictuală a acesteia, în condițiile art. 998-999 C. civ.

Celelalte critici

formulate de reclamantă, în dezvoltarea tuturor motivelor, așa cum au fost

expuse mai sus, nu vor fi analizate, întrucât acestea vizează netemeinicia

deciziei recurate, respectiv aprecierea probatoriului administrat în cauză și

stabilirea situației de fapt, ceea nu se poate încadra în niciunul din motivele

de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în vigoare

la data pronunțării deciziei recurate.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.S.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC P.S.E. împotriva Deciziei nr. 90/ A din 23

iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 ianuarie 2012.