ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3235/2013

Deliberând asupra

recursului de față, din actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1917 din 12

decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea a respins excepția lipsei de interes a

reclamantului R.C., invocată de către pârâții P.M., T.C. și SC P. SRL, a admis

excepția lipsei capacității de folosință a publicației "Z.V." și, în

consecință, a respins acțiunea față de aceasta.

Totodată a admis în

parte acțiunea și i-a obligat pe ceilalți doi pârâți, în solidar, să-i

plătească reclamantului suma de 10.000 lei, despăgubiri morale, precum și să

publice, pe cheltuiala lor, timp de o lună, pe prima pagină a ziarului din

acțiune, această hotărâre.

Pârâții au mai fost

obligați, în solidar, și la 3.000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

În motivare, s-a

reținut în fapt că, în urma unui contract încheiat cu o terță persoană, acționar

minoritar al societății comerciale al cărei director este reclamantul, care

desfășoară activitate în scopul preluării în întregime a societății, P.M.T.C.,

au declanșat o campanie de denigrare a reclamantului căreia s-a publicat

diverse articole în care sunt cu mult depășite limitele corectei informări a

publicului context în care, cu prilejul desfășurării unui miting al

salariaților societății, în interiorul curții acesteia, pârâtul persoană

fizică, ce a pretins că se află acolo în scopul relatării desfășurării acestui

miting, a adresat reclamantului apelative calomnioase și jignitoare,

înregistrând, în același timp, gestul reclamantului de a încerca blocarea

actului său de a filma cu telefonul mobil și postând înregistrarea pe internet,

spre a-și susține afirmația potrivit căreia reclamantul ar fi încercat să-i

sustragă telefonul.

S-a constatat că

adresarea, în cadrul mulțimii de salariați adunați la mitingul legat de anumite

decizii manageriale, cu apelativul de "hoț" a depășit limitele

rolului jurnalistului, ieșind de sub apărarea oferită de art. 10 din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale unei prese

libere, aducând o atingere nejustificată reputației reclamantului. Prin urmare,

prin atitudinea adoptată pârâtul și-a depășit obligațiile impuse de art. 1 - 3

din Codul deontologic al profesiei de ziarist, respectiv de a reda adevărul, de

a da publicității informații verificate ca reale, iar nu de a prezenta opiniile

sale și de a nu se manifesta personal la mitingurile la care participă în

calitate de ziarist.

Așa fiind, s-a

apreciat că există o faptă ilicită, provocatoare a unui prejudicii de ordin

moral pentru reclamant, așa încât se impune obligarea pârâților de a repara

acest prejudiciu.

De asemenea, prima

instanță a apreciat că suma inițial solicitată, de 550.000 lei este excesivă,

motiv pentru care a redus suma la 10.000 lei, cu obligarea publicării a

prezentei hotărâri, în ziarul SC P. SRL timp de o lună, pe prima pagină,

reparație rezonabilă pentru acest prejudiciu dificil de cuantificat.

În ceea ce privește

excepția invocată de către pârâți, respectiv excepția lipsei interesului

reclamantului, prima instanță a constatat că, atâta timp reclamantul pretinde

existența unui prejudiciu, a unui drept de a se bucura de o bună reputație

căreia i s-a adus atingere prin fapta imputată pârâților, pretenția respectivă

îi conferă interes.

Cât privește

capacitatea de folosință a publicației "Z.V.", s-a constatat că

aceasta nu este o persoană cu drepturi și obligații civile în plan material și

procesual, drepturile aparținând societății comerciale ce editează publicația.

Împotriva sentinței

au formulat apel pârâții P.M.T.C. și SC P. SRL, criticând-o pentru netemeinicie

și nelegalitate, arătând că, în realitate, apelativul de "hoț"

folosit la adresa reclamantului nu a fost decât o reacție determinată de gestul

acestuia de a-i smulge telefonul cu care filma mitingul, odată cu agresiunea

exercitată asupra sa. Ca atare, nu există vreun prejudiciu adus prestigiului

moral al reclamantului, fapta sa ieșind din sfera ilicitului, fiind un răspuns

la gestul reclamantului, ce a încercat să îl lipsească de bunul proprietatea

sa.

În acest context,

critică hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei obligații la plata de

despăgubiri, cât și pe cea de publicare pe cheltuiala pârâților, timp de o

lună, în prima pagină a ziarului, a hotărârii instanței de judecată.

Prin Decizia civilă

nr. 60/2013 din 2 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă s-a respins ca nefondat apelul pârâților și au fost obligați pârâții la

2.500 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

S-a constatat, din

probele administrate în cauză, că martorii propuși de pârâți nu cunoșteau decât

relatările pârâtului P.M. despre miting, iar din înregistrarea aflată la dosar

reiese că s-a încercat, într-adevăr, obturarea camerei aparatului de

înregistrare, fără ca gestul să fie unul de preluare a acestui aparat.

Afirmația apelantului

- pârât, în contextul în care recunoaște, în mod clar, că a fost plătit prin

contract pentru a publica articolele denigratoare, concomitent cu oferta făcută

ca, în schimbul plății unei sume de bani echivalente, să nu publice asemenea

informații, depășește în mod evident scopul pentru care a fost recunoscut

dreptul la libertatea presei, ziaristul primind foloase materiale din partea

unui adversar comercial al reclamantului și desfășurând întreaga sa activitate

pentru a servi interesele acestui adversar după ce, inițial, a încercat să se

pună în slujba reclamantului în schimbul aceleiași sume.

Nici starea

emoțională care, eventual, ar fi atras lipsa de culpă ca element al răspunderii

civile delictuale, respectiv reacția la încercarea de a i se smulge telefonul,

nu se constată dovedită, în condițiile în care pârâtul și societatea care

publică articolele denigratoare au un contract încheiat în scopul realizării

acestei activități de denigrare a reclamantului, contract ce stă la baza

întregului context în care faptele s-au petrecut, fiind lipsit de relevanță

dacă limitele acestui contract față de terța persoană ce nu este parte în

procesul de față, ar fi fost depășite de către cei doi pârâți.

Așa fiind, conchide

instanța de apel, în cauza de față fapta este săvârșită de către pârâtul

persoană fizică, sub acoperirea desfășurării activității de ziarist și în baza

unui contract în care s-a angajat, în această calitate și pentru societatea

pârâtă, cu adversarul comercial al reclamantului, iar cea mai bună reparație o

constituie într-adevăr, publicarea în chiar ziarul la care ziaristul publică, a

hotărârilor instanței judecătorești, așa cum și în cazul faptelor săvârșite în

mediul audiovizual hotărârea de sancționare este publicată în același mediu și

de către făptuitor.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel pârâții P.M.T.C. și SC P. SRL Râmnicu Vâlcea au declarat

recurs.

Pârâții arată că

hotărârea pronunțată cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul că

s-a reținut greșit încheierea unui contract, neexistând la dosar un asemenea

act, iar articolele în care este criticată activitatea intimatului - reclamant

fac obiectul altor cauze, în care s-au pronunțat alte soluții.

Referitor la mitingul

desfășurat în fața intrării SC O. SA, se arată că recurentul - pârât nu a

participat în calitate de ziarist, ci în această calitate a participat, alături

de alți ziariști, inclusiv televiziuni. Mai arată recurenții că în calitate de

ziarist pârâtul a filmat protestul salariaților și nu a adresat reclamantului

apelative calomnioase sau jignitoare până la momentul în care acesta l-a bruscat

și a intenționat să-i smulgă telefonul mobil cu care filma mitingul. Articolele

la care face referire reclamantul au fost scrise și publicate tocmai în

virtutea dreptului la exprimare și determinate de interesul public pe care îl

are societatea comercială pentru viața social - economică a județului Vâlcea.

În continuare, recurenții prezintă relațiile dintre Z.V., SC O. SA, sub

aspectul publicării unor machete săptămânale și al contravalorii serviciilor

prestate.

De asemenea,

recurenții susțin că libertatea de a primi și comunica informații implică

interzicerea oricărui sistem de cenzură, invocând Curtea Europeană a

Drepturilor Omului cu privire la noțiunea de informare, libertatea ziaristului

și că împiedicarea presei de a informa publicul aduce o îngrădire a libertății

de exprimare care poate avea un efect descurajant; sens în care menționează

jurisprudența Curții de la Strassbourg.

În consecință,

recurenții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, iar pe

fond respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată. Invocă dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte din

oficiu a invocat nulitatea cererii de recurs în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva excepției invocate, reține

nulitatea acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. pentru următoarele considerente:

Practic, așa cum se

poate observa, prin criticile formulate recurenții își exprimă nemulțumirea cu

privire la soluțiile pronunțate de instanțele anterioare, dar aceste critici

tind spre o restabilire a situației de fapt și o reapreciere a probelor

administrate în cauză, reprezentând în esență critici de netemeinicie, care nu

pot fi formulate în recurs.

Înalta Curte constată

că recurenții, deși au invocat ca motive de nelegalitate dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ., dezvoltă critici de netemeinicie a deciziei de apel,

ce nu pot fi încadrate în motivele de drept expres invocate și nici în alte

motive din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurenții nu s-au conformat obligației reglementate

de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit

cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența

motivelor de ordine publică care să poată fi invocate conform art. 308 alin. (2)

C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs.

Având în vedere ca

apărătorul intimatei a solicitat cheltuieli de judecată, în temeiul art. 274 C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să îi oblige pe recurenți la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 2.500 lei, dovedite cu chitanța depusă la

dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâții P.M.T.C. și SC P. SRL Râmnicu Vâlcea Deciziei civile nr.

60/2013 din 2 aprilie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă.

Obligă recurenții să

plătească intimatului - reclamant R.C. suma de 2.500 lei cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 11 octombrie 2013.

Procesat de GGC - CL