ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1053/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1053/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

de față ;

În baza lucrărilor

din dosar , constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 39 din 29 martie

2012 Curtea de Apel Suceava în temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103

alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis cererile de executare a mandatului

european de arestare din data de 25 martie 2012, emis de către Curtea Districtuală

pentru Praga 5 - Republica Cehă, și a mandatului european de arestare din data de

24 martie 2012, emis de Curtea Districtuală pentru Praga 8 - Republica Cehă, împotriva

persoanei solicitate V.J.

A dispus predarea

persoanei solicitate V.J., autorităților judiciare emitente ale statului ceh.

În baza

art. 103 alin. (10), (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea

persoanei solicitate V.J., împotriva căreia s-au emis mandatele europene de arestare

din data de 25 martie 2012, de către Curtea Districtuală pentru Praga 5 - Republica

Cehă și din data de 24 martie 2012, de Curtea Districtuală pentru Praga 8 - Republica

Cehă, în vederea predării, pe o durată de 26 de zile, începând cu data de 29 martie

2012 și până la data de 23 aprilie 2012, inclusiv.

În baza

art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus emiterea mandatului

de arestare.

A constatat

încetate efectele mandatului de arestare din data de 26 martie 2012, emis de Curtea

de Apel Suceava în baza încheierii nr. 3 din aceeași dată.

A luat act că

persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.

A respins ca

neîntemeiată cererea formulată de procuror, de remitere a bunurilor indicate în

dovada de reținere din 24 martie 2012 către autoritatea judiciară emitentă și ca

inadmisibilă cererea de restituire a acelorași bunuri formulată de persoana solicitată.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut că prin ordonanța de reținere nr. 1 din 25

martie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a dispus reținerea persoanei

solicitate V.J. pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 25 martie 2012, ora

16:30, până la data de 26 martie 2012, ora 16:30, având în vedere că autoritățile

judiciare din Republica Cehă au dispus urmărirea internațională și transmiterea

unei semnalări în Sistemul Informatic Schengen.

La data de 26

martie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat instanței,

ca autoritate judiciară competentă de executare, propunerea de luare a măsurii arestării

a persoanei solicitate V.J., pe baza semnalării transmise de către Biroul SIRENE

național, urmare emiterii mandatului european de arestare din 25 martie 2012 de

către Tribunalul Districtual din Praga 5.

A reținut că

sunt date în cauză cerințele prevăzute de disp. art. 103 alin. (2), (13) din

Legea nr. 302/2004 republicată, și a dispus arestarea persoanei solicitate V.J.

pe o durată de 5 zile, respectiv de la 26 martie 2012 și până la data de 30

martie 2012, inclusiv, prin încheierea nr. 3 din 26 martie 2012, încheiere rămasă

definitivă prin nerecurare.

La data de 27

martie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat acestei instanțe,

ca autoritate judiciară competentă de executare, cererea de executare a mandatului

european de arestare din data de 25 martie 2012, emis de către Curtea Districtuală

pentru Praga 5 -Republica Cehă, solicitând totodată arestarea persoanei solicitate,

în vederea predării către autoritatea solicitantă din Republica Cehă.

De asemenea,

la data de 29 martie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat

acestei instanțe, ca autoritate judiciară competentă de executare, cererea de executare

a mandatului european de arestare din data de 24 martie 2012, emis de Curtea Districtuală

pentru Praga 8 -Republica Cehă, împotriva persoanei solicitate V.J., solicitând

conexarea la Dosarul nr. 273/39/2012. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții

de Apel Suceava sub nr. 286/39/2012, și în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea

nr. 302/2004 republicată, instanța a conexat cauzele privind executarea mandatelor

europene de arestare referitoare la persoana solicitată V.J., emise de autoritățile

judiciare din Republica Cehă, ce formează obiectul Dosarelor nr. 286/39/2012 și

nr. 273/39/2012, formând un singur Dosar ce poartă nr. 273/39/2012.

S-a reținut

în conținutul mandatului european de arestare din data de 25 martie 2012, emis de

către Curtea Districtuală pentru Praga 5 - Republica Cehă, că persoana solicitată

V.J. este cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni de delapidare foarte gravă

conform secțiunii 206 (1) (5) a C. pen., în conexiune cu infracțiunea de abuz de

putere a unui funcționar public conform secțiunii 329 (1) (3) C. pen. ceh, constând

în aceea că :

„Acuzatul a

comis o infracțiune, cu toate că era conștient că acestea erau fondurile altcuiva,

cu intenția de a se îmbogăți pe sine sau pe altcineva, ca executor judecătoresc

al Biroului de Executări din Praga - Vest, a fost determinat prin depunerea unui

depozit în valoare de 80.269,144 CZK de la compania obligată G.G. a.s., și când

procedurile de executare au fost îndeplinite de partea obligată, deschis la Banca

K. a.s., el a retras aceste fonduri la 15 decembrie 2011, în depozitul Biroului

de Executări Praga-Vest, din care au fost deturnați ilegal într-un mod neidentificat

cel puțin 80.269,144 CZK. Acesta a comis infracțiunea ca funcționar public care

își exercită autoritatea într-un mod care contravine altor reglementări legale,

atunci când a acționat în contradicție cu actul 120/2011 Coli. pentru executori

și activitățile executorilor -Reglementările Executorilor, așa cum sunt amendate

de actul nr. 281/2009 Coli, a încălcat în special prevederea de la secțiunea 12

a actului citat, de a respecta Constituția Republicii Cehe și alte legi și reglementări

legale, cauzând astfel o daună companiei G. G. a.s. în valoare de 80.269,144 CZK".

Conform mandatului

european de arestare din data de 24 martie 2012, emis de Curtea Districtuală pentru

Praga 8 - Republica Cehă, persoana solicitată urmează a executa o pedeapsă privativă

de libertate de 3 ani închisoare, fiind condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunii

de fraudă conform secțiunii 250 (1) (3) b) act nr. 140/1961 Coli C. pen. ceh, constând

în aceea că:

„La un moment

care nu este specificat exact, probabil pe 22 decembrie 1998 și 12 ianuarie 1999,

probabil la sediul companiei S. a.s., unde era președinte și director executiv,

după înțelegerea anterioară cu inculpatul B. a emis factura x și z pentru furnizarea

tehnologiei de încălzire - o combinație între boilere cu gaz și panouri solare,

pretinzând că a produs și livrat dispozitivul, și a semnat un proces-verbal din

11 ianuarie 1999, unde compania S. a.s. era menționată ca furnizorul obiectului

în leasing, cu toată că știa că obiectul nu a fost livrat, deoarece această activitate

nu era obiectul de activitate al companiei Superior a.s. primind la data de 30.12.1998

numerar în valoare de 1.309.610,- CZK și pe 22 ianuarie 1999 numerar în valoare

de 1.159.416,48 CZK de la compania C. a.s., pe care inculpatul V. i-a transferat

parțial în contul celeilalte companii a sale G.T. spol s.r.o unde este asociat unic,

iar în continuare suma totală care a fost redusă la 69.026,50 CZK pe care i-a lăsat

în conturile companiilor menționate mai sus, la care era organ de drept public,

și apoi i-a înmânat inculpatului B. (suma de 2.400.000,- CZK) și inculpatei K.".

S-a reținut

de către instanța de fond că în cauză nu există motive de refuz al executării mandatului,

în accepțiunea art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât, pe de o parte,

nu sunt întrunite condițiile alin. (1) lit. a) al textului legal amintit, iar pe

de altă parte executarea pedepsei aplicate, la care se face referire în mandatul

din data de 24 martie 2012, emis de Curtea Districtuală pentru Praga 8 - Republica

Cehă, nu s-a prescris (de altfel, acesta este un motiv opțional de refuz al instanței,

deci lăsat la latitudinea acesteia) și nici de predare amânată sau condiționată,

în accepțiunea art. 112 din același act normativ. în plus, nu există nicio dovadă

că persoanei solicitate nu i se vor garanta, de către autoritatea solicitantă, dreptul

la un proces echitabil și dreptul la apărare, cu tot ce acestea includ.

S-a mai reținut

că este real că persoana solicitată a formulat cerere de azil politic, însă, raportat

la motivele obligatorii de refuz a executării mandatelor europene de arestare, la

faptul că persoana în cauză nu a solicitat clarificarea situației acestei cereri,

care din punctul de vedere al instanței trebuie soluționată în procedură accelerată,

existența ei nu constituie o cauză de împiedicare a soluționării cererilor formulate

de autoritățile judiciare cehe, prioritate având Decizia Cadru transpusă în

Legea nr. 302/204 republicată față de legea specială română, privind azilul în România.

Conform

art. 113 din Legea nr. 302/2004 republicată, la cererea autorității judiciare emitente

sau din oficiu, autoritatea judiciară de executare română va dispune remiterea în

conformitate cu legea română a obiectelor care constituie mijloace materiale de

probă sau au fost dobândite de persoana solicitată ca urmare a săvârșirii infracțiunii

care stă la baza emiterii mandatului european de arestare, fără a aduce atingere

drepturilor pe care statul român sau terții le pot avea asupra acestora. în speță,

autoritățile judiciare cehe nu au formulat o astfel de cerere, pe de o parte, iar

pe de altă parte, simpla dovadă de reținere a unor bunuri ce dau conținut dovezii

existente la dosar, fără detalierea acestora pentru a se putea aprecia dacă potrivit

legii române acestea constituie mijloace materiale de probă sau au fost dobândite

ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni de către persoana solicitată, nu poate conduce

automat la admiterea cererii formulată de procuror, în sensul remiterii acestor

obiecte către statul solicitant.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs persoana solicitată și a solicitat admiterea recursului,

arătând că dispozițiile art. 97 alin. (1) reprezintă o garanție. A mai susținut

că a formulat cerere de azil politic, cererea sa aflându-se în curs de soluționare

pe rolul Judecătoriei Rădăuți. A arătata că instanța poate să constate că hotărârea

care se executa s-a prescris, există dovezi că a fost întreruptă prescripția și

că fapta așa cum a fost descrisă în mandat nu corespunde cu infracțiunea de înșelăciunea

prevăzută de C. pen. român, astfel că, nu este îndeplinită condiția dublei incriminări.

Analizând recursul

declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate

și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din același

cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de persoana solicitată V.J. este

nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Principiile

generale ale cooperării judiciare internaționale în materia penală stabilite prin

Legea nr. 302/2004 ce constituie dreptul comun în această materie și dispozițiile

art. 84 din Legea nr. 302/2004 definesc mandatul european de arestare ca o decizie

judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii

Europene, emis în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei

pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate și se execută pe baza

principiului recunoașterii și încrederii reciproce în conformitate cu Decizia Cadru

a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 publicată în Jurnalul Oficial al

Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Mandatul european

se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce.

Înalta

Curte, examinând actele dosarului constată că din conținutul mandatelor europene

de arestare rezultă că acestea au fost emise de către o autoritate judiciară competentă

în scopul anchetării persoanei solicitate pentru săvârșirea unei infracțiuni de

delapidare foarte gravă în conexiune cu infracțiunea de abuz de putere a unui funcționar

și, totodată, persoana solicitată urmează a executa o pedeapsă privativă de libertate

de 3 ani închisoare, fiind condamnată definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de

fraudă.

Mandatul european

de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară

internațională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoașterii reciproce

a hotărârilor judiciare care presupun ca decizia unei autorități judiciare a unui

stat membru, prin care se cere arestarea și predarea unei persoane, să fie recunoscută

și executată, fără alte formalități în celelalte state membre.

Rațiunea mandatului

european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că infractorii nu se

pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul

de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea

procedurilor penale.

Dat fiind caracterul

special al procedurii în această materie, potrivit art. 103 alin. (6) din Legea

nr. 302/2004, opoziția persoanei solicitate la predare nu se poate baza decât pe

invocarea existenței unei erori cu privire la identitatea acesteia sau a unui motiv

de refuz al executării mandatului european de arestare.

În ceea ce privește

susținerea persoanei solicitate în sensul că a fost judecat fără a fi citat și fără

a fi prezent, Înalta Curte constată că aceste susțineri nu are suport, întrucât,

în fața instanței de fond, așa cum s-a consemnat în practicaua sentinței, persoana

solicitată a declarat că a aflat în cursul anului 2005 de condamnarea sa la pedeapsa

de 3 ani cu suspendarea executării și totodată că a fost prezent la proces. A menționat

că în luna octombrie 2011 s-a dispus ca pedeapsa de 3 ani să fie executată în regim

de detenție și împotriva acestei hotărâri apărătorul său a formulat apel, însă nu

a fost chemat.

Totodată, se

constată că cele două mandate îndeplinesc cerințele de conținut și formă prev. de

art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată și nu este în competența instanței

învestite cu soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare

să constate existența faptelor imputate și temeinicia acuzațiilor, operand principiul

recunoașterii și încrederii reciproce, așa cum este stabilit în art. 84 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004.

Înalta

Curte constată că faptele reclamate se regăsesc printre cele enumerate în art. 96

alin. (1) din același act normativ, la pct. 20, context în care, raportat și la

durata pedepsei, nu vor fi supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări.

De altfel, din

examinarea dispozițiilor art. 84, art. 99, art. 102, art. 103 și art. 108 din

Legea nr. 302/2004 privitoare la punerea în executare a mandatului european de arestare

se constată că judecătorul român hotărăște asupra arestării și predării persoanei

solicitate, numai după ce, potrivit legii, a verificat în prealabil, dacă au fost

respectate condițiile necesare referitoare la emiterea mandatului, el neputându-se

pronunța cu privire la temeinicia urmăririi sau la oportunitatea arestării, decât

cu atingerea principiului referitor la recunoașterea hotărârilor penale, ceea ce

nu este admisibil.

Verificând hotărârea

atacată, în raport de dispozițiile art. 102 din Legea nr. 302/2004, se constată

că în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerințele impuse

de aceste texte legale, neexistând impedimente legale care să justifice respingerea

cererii Parchetului privind arestarea persoanei solicitată și predarea acesteia

autorităților judiciare ale statului ceh.

Persoana solicitată

nu a fost de acord cu predarea sa autorității emitente a mandatelor, invocând prescripția,

și precizând că nu renunță la principiul specialității, însă acesta nu este un motiv

de refuz al mandatelor europene de arestare în accepțiunea disp art. 98 din

Legea nr. 302/2004 și totodată nu există indicii că nu îi vor fi garantate de autoritatea

cehă dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, constatându-se că măsura

arestării fost luată cu respectarea dispozițiilor evocate ale art. 102 din

Legea nr. 302/2004, a drepturilor și garanțiilor procesuale ale persoanei solicitate.

În ceea ce privește

susținerea persoane solicitate referitoare la cererea de azil formulată, Înalta

Curte apreciază că acesta nu constituie un impediment la arestarea și predarea persoanei

solicitate, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, referitoare

la motivele de refuz al executării mandatelor.

Față de considerentele

ce preced se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor

legale, nu există temeiuri de refuz a punerii în executare a mandatului european

de arestare și în consecință, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1

lit b) din C. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana

solicitată V.J.

Totodată, în

baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană

solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată V.J. împotriva sentinței penale

nr. 39 din 29 martie 2012 a Curții de Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurenta

persoană solicitată la plata sumei de 180 RON cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul interpretului

de limbă cehă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 5 aprilie 2012.