ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Decizia

nr. 978/2012

Dosar nr. 4720/99/2009

Asupra

recursului de față :

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta G.T.E. a solicitat

obligarea pârâtei SC A.S. SRL să-i plătească suma de 30.095,43 EURO, cu titlu

de daune, precum și cheltuielile de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că

a preluat de la clientul A.M.T.P. IASI SA

comenzile pentru efectuarea unui transport internațional de mărfuri. In vederea

realizării acestuia a subcontractat societatea comerciala SC A.S. SRL.

În acest sens s-au emis o

serie de comenzi ce conțineau clauzele contractuale și instrucțiunile cu

privire la transport. Părțile au înțeles să supună prevederilor Convenției

privind transportul rutier de mărfuri, (CMR) efectuarea transportului.

Comenzile au fost

acceptate de către transportatorul S.C. A.S. S.R.L, în speță fiind vorba despre

două transporturi cu destinația Belgia, care aveau ca punct de plecare orașul

Iași, România.

La data de 28 februarie

2009 la sediul A.M.T.P. IAȘI SA s-a prezentat mijlocul de transport pus la

dispoziție de către SC A.S. SRL.

Reprezentanți expeditorului

au

constatat

că mijlocul de transport nu îndeplinește condițiile solicitate și convenite

pentru efectuarea transportului. În acest sens s-a încheiat un proces-verbal cu

ocazia preluării mărfurilor de către SC A.S. SRL prin încărcarea acestora în

auto cu destinația SCHAFFEN, Belgia în care s-au consemnat următoarele aspecte:

auto nu era prevăzut cu prelată, ceea ce poate periclita calitatea țevii;

reprezentantul transportatorului SC A.S. SRL declară că la sediul societății

din Rădăuți, camionul va fi acoperit cu prelată, iar marfa va ajunge la

destinație în bune condiții de calitate; în vederea transportului mărfii până

la Rădăuți, A.M.T.P. IAȘI SA a pus la dispoziție o prelată care urma a fi

restituită.

După încheierea

procesului-verbal marfa a fost predată transportatorului. Marfa nu prezenta la

încărcarea din depozitul furnizorului A.M.T.P. IAȘI SA niciun defect. Acest

aspect rezultă și din faptul ca în procesul-verbal sau în scrisoarea de

transport din data de 28 februarie 2009, reprezentantul transportatorului nu a

avut nici un fel de obiecțiuni în privința calității mărfii. Singurele obiecțiuni

care au fost consemnate în procesul verbal fiind cele ale

producătorului/expeditorului cu privire la neconformitatea condițiilor de

transport.

În ciuda asigurărilor

asumate de către transportatorul A.S. S.R.L, marfa a ajuns deteriorată la

destinație, ca o consecință a condițiilor necorespunzătoare de transport.

Astfel, din cauza faptului ca țevile transportate nu au fost acoperite pe

durata transportului cu o prelată corespunzătoare și nu s-a asigurat

etanșeitatea spațiului pe durata transportului, acestea au ruginit.

Destinatarul mărfii a

făcut observațiile sale cu privire la starea mărfii la momentul sosirii,

deteriorarea mărfii fiind motivul pentru care acesta a refuzat preluarea

acesteia.

S.C. A.S. SRL a decis,

fără a avea instrucțiuni în acest sens din partea reclamantei sau a

expeditorului, să readucă la punctul de plecare din România (Iași) marfa

transportată.

Astfel, expeditorului

A.M.T.P. IAȘI SA i-au fost returnate mărfurile în data de 13 martie 2009. Cu

această ocazie încheindu-se un proces-verbal prin care s-a constatat starea

mărfurilor restituite. În procesul-verbal s-au reținut următoarele aspecte:

marfa a fost transbordată fără informarea A.M.T.P. IAȘI SA și a reclamantei,

astfel neputându-se constata dacă marfa a fost acoperită cu prelate în

camioanele care au transportat-o inițial; marfa prezenta urme de rugină pe

legăturile de deasupra și pe lateral; marfa prezintă urme de oxidare în partea

inferioară a legăturilor; se concluzionează că prelatele au fost

necorespunzătoare, iar obloanele laterale ale camioanelor nu au asigurat

etanșeitatea.

Având în vedere că

raportul juridic inițial a fost încheiat cu societatea și că circumstanțele

producerii daunei erau evident datorate din culpa transportatorului, și-au

asumat prejudiciul creat de către S.C. A.S. SRL, urmând să-l recupereze de la

autorul acestuia.

Față de aceste aspecte, în

notificarea nr. 1134 din 17 aprilie 2009, A.M.T.P. IAȘI SA transmite notele de

debit acceptate de reclamantă cu privire la suma de 30.095,43 EURO reprezentând

27.947,43 EURO contravaloarea mărfurilor depreciate, și 2.148 EURO

contravaloarea transportului.

Ca urmare a achitării

prejudiciului creat de către A.S. SRL către A.M.T.P. IAȘI SA, subscrisa este

îndreptățită la recuperarea integrală a acestuia de la persoana responsabilă de

crearea lui, respectiv A.S. SRL.

În drept, reclamanta a

invocat dispozițiile art. 969, art. 1073 C. civ., art. 8 pct. 1 și 2 , art. 17

pct. 1 și art. 31 din Convenția CMR, art. 10 pct. 5 C. proc. civ.

Pârâta

SC A.S. SRL, a formulat întâmpinare

prin care a invocat excepția lipsei interesului reclamantei în promovarea

acțiunii, întrucât nu justifică folosul practic și personal deoarece acesta ar

aparține expeditorului SC

A.M.T.P. IAȘI SA ca

proprietar al țevilor avariate.

Pe fond, pârâta a susținut

că a luat toate măsurile de asigurare a integrității transportului și că în

comenzile de transport nu este precizată obligația ca prelatele să asigure

etanșeitatea. Reprezentanții producătorului nu au formulat, înainte, în timpul

sau după încărcare, obiecțiuni cu privire la modalitatea în care urma să se

desfășoare transportul, fiind prezenți la încărcarea din depozitul propriu și

la acoperirea cu prelate.

De asemenea, expeditorul –

producător avea obligația, potrivit art. 385 C. com., de a se îngriji de

efectuarea transportului cu diligența unui bun comerciant, potrivit intereselor

sale ca producător, iar neîndeplinirea acestor obligații atrage răspunderea sa

pentru eventualele pagube survenite.

Astfel operațiunea de

încărcare a bunurilor, precum și asigurarea bunurilor cu prelata

corespunzătoare au avut loc în prezența și cu participarea reprezentanților SC

A.M.T.P. IAȘI .

În cazul în care

expeditorul considera că mijloacele de transport contractate de reclamanta de

la societate lor nu ar fi corespuns sub aspectul funcționalității tehnice și nu

ar fi fost adaptate cerințelor comerciale pe care deplasarea expediției le

presupunea ( în funcție de natura, dimensiunea, compoziția mărfii) avea obligația

de a anunța reclamanta – care urma a-i notifica - și de a refuza încărcarea

bunurilor.

În momentul livrării bunurilor,

expeditorul a asigurat integritatea mărfurilor prin montarea de prelate.

Invocă cauza specială de

exonerare de răspunderea prevăzută de art. 17 alin. (4) din Convenția

referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.)

de la Geneva din 1956, ratificată de România prin Decretul 451/1972 și Decretul

66/1981, respectiv, transportul efectuat prin folosirea unor vehicule

descoperite.

În fundamentarea

susținerilor lor, precizează că autovehiculul acoperit cu prelată este asimilat

mijloacelor de transport descoperite.

Susțin fără echivoc,

faptul că deprecierea mărfurilor încredințate s-a datorat exclusiv culpei

producătorului-expeditor SC A.L.T. IAȘI.

Cu privire la prejudiciul

pretins ce ar rezulta din contravaloarea celor 2 transporturi, de 2148 EURO,

pârâta învederează că a efectuat cele 2 transporturi tur-retur, fără a încasa

prețul activității.

Analizând excepția

invocată, Tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată pentru motivele

următoare.

Prin înscrisurile depuse

de către reclamantă la filele 123 - 223 ale dosarului (reprezentând un protocol

de compensare și 39 de facturi ) aceasta a probat că a prestat activități de

transport în beneficiul A.M.T.P. IAȘI SA, iar contravaloarea acestor servicii,

de 27.947,43 Euro, a fost compensată cu cea a prejudiciului suferit de către

A.M.T.P. IAȘI SA prin deprecierea mărfii transportate de către pârâtă.

Prin urmare, reclamanta a

suferit o diminuare a profitului său prin stingerea debitului de 27.947,43 Euro

în favoarea expeditorului, debit reprezentând valoarea mărfurilor avariate,

ceea ce justifică promovarea prezentei cereri în vederea recuperării

prezumtivei daune.

Pe fondul litigiului, în

baza probelor administrate, Tribunalul a apreciat întemeiată, în parte acțiunea

reclamantei, pentru considerentele ce succed.

La data de 13 martie 2009 a fost

întocmit un proces - verbal la sediul SC

A.M.T.P.

IAȘI SA cu ocazia recepției returului mărfii, fiind constatate următoarele

împrejurări: marfa a fost transbordată

în alte camioane decât în cele în

care a fost încărcată inițial

fără informarea

prealabilă a AMTP Iași

G.T.E. ; marfa prezenta semne evidente de rugină;

marfa a fost returnată și predată în depozitul AMTP Iași.

Procesul-verbal a fost semnat de

reprezentanții expeditorului

A.M.T.P. IAȘI SA, cât și

de cei ai reclamantei și ai pârâtei, aceștia din urmă inserând în cuprinsul documentului

mențiunea că nu sunt de acord cu concluzia constatărilor, potrivit căreia,

degradarea țevilor a avut loc în timpul transportului.

Având în vedere

constatările înscrise în acest proces - verbal, fotografiile depuse de către

ambele părți la filele 96 - 101 ale dosarului de fond (a căror veridicitate a

fost confirmată prin depoziția martorei L.L.), declarația martorei propusă

chiar de pârâtă (conform căreia, la destinație marfa nu a fost primită deoarece

țeava era ruginită), Tribunalul a considerat că este pe deplin demonstrat

faptul că marfa transportată de către societatea pârâtă a prezentat la locul

destinației degradări provenite din oxidare, ceea ce a atras refuzul recepției

din parte beneficiarului și restituirea acesteia în Iași la punctul de lucru al

expeditorului.

De altfel, pârâta nici nu

a contestat aceste împrejurări de fapt, în schimb, aceasta s-a apărat prin

invocarea lipsei culpei sale în avarierea țevilor, susținând că a luat toate

măsurile necesare pentru asigurarea integrității transportului.

Din fotocopiile comenzilor

de transport nr. 50092001717 și nr. 50092001718 din 27 februarie 2009, depuse

de către reclamantă la dosar la termenul din 14 mai 2010, rezultă că acesta au

fost însușite de către pârâtă prin restituirea documentelor prin e-mail, după aplicarea

ștampilei societății pârâte și a semnăturii reprezentantului acesteia.

În conținutul

acestor comenzi există mențiunea conform căreia, condițiile generale ale

G.T.E. fac parte din comenzi, iar

transportatorul SC A.S. SRL declară că ia la cunoștință și acceptă aceste

condiții.

Iar în înscrisul reprezentând „condiții

generale”, în capitolul intitulat „ condiții de transport” , a fost prevăzută

la paragraful al II-lea clauza, potrivit căreia, transportul se va efectua în

baza Convenției CMR, cu toate drepturile și obligațiile provenite din această

activitate, inclusiv pentru reclamanți.

Reiese că părțile au înțeles să supună

raportul lor juridic reglementărilor Convenției CMR, ce a devenit, astfel,

legea părților.

România a aderat la Convenția referitoare

la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.) prin Decretul

nr. 451/ 1972.

Conform art. 4 din Convenția

referitoare la Contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele

(Convenția CMR), proba contractului de transport se face prin scrisoare de

trăsură.

În temeiul art. 8 alin. (1) lit. b)

din Convenția CMR, la primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice

starea aparentă a mărfii și ambalajul ei.

Până la proba contrarie, scrisoarea de

trăsură face dovada primirii mărfii de către transportator și în absența

înscrierii în scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale

transportatorului, există prezumția că marfa și ambalajul ei erau în stare

aparentă bună în momentul primirii de către transportator.

Reprezentantul pârâtei S.C A.S. S.R.L,

a semnat scrisorile de trăsură (filele 81 și 12 ale dosarului ) fără a ridica

vreo obiecție sau observație cu privire la starea bunurilor ce urmau a fi

transportate.

De altfel, existența unor defecte ale

mărfii produse prin oxidare ( ruginire ) ar fi fost facil de sesizat la o

simplă verificare vizuală.

Semnând scrisorile de trăsură fără

nici o rezervă, pârâta a admis faptul că a recepționat o marfă ce se afla

într-o stare aparentă bună.

Chiar dacă prezumția instituită de

prevederile art. 9 alin. (2) din Convenția CMR este una simplă, pârâta nu a exhibat

nici o dovadă contrarie, respectiv, nu a demonstrat că, la momentul primirii

țevilor, acestea erau deja afectate prin coroziune.

Faptul că, ulterior recepționării

acestora, după trecerea unei perioade de timp, aflându-se în alt loc, pârâta ar

fi observat vicii ale bunurilor nu are relevanță.

În situația în care, între epoca

primirii mărfii și cea a eliberării acesteia survine avarierea mărfii,

răspunderea va reveni transportatorului (art. 17 pct. 1 Convenția CMR).

Transportatorul poate fi exonerat de

această răspundere dacă dovedește că avarierea a avut drept cauză unul dintre

factorii prevăzuți în art. 17 paragraful 2 (sarcina probei revenindu-i în baza

art. 18 pct. 1 din Convenția CMR).

Nu a fost primită apărarea pârâtei ce

vizează viciul propriu al mărfii deoarece, în primul rând, degradarea prin

oxidare a țevilor constituie un viciu aparent, a cărei prezență ar fi trebuit

să fie depistată la momentul primirii țevilor, și, în al doilea rând, singura

probă administrată de către pârâtă în acest sens, declarația martorei L.L., nu

prezintă gradul de verosimilitate necesar, având în vedere că martora este

salariată a societății – pârâte iar fotografiile realizate de către pârâtă (ce

redau țevile transportate) nu sunt datate.

Pârâta S.C A.S. S.R.L, a mai invocat

drept cauză de înlăturare a răspunderii pe cea prevăzută de art. 17 pct. 4 lit.

a) din Convenția CMR.

Nici această apărare nu a fost

apreciată fondată.

Articolul mai sus

precizat dispune că transportatorul este exonerat de răspundere dacă avaria rezultă

din folosirea de vehicule descoperite, fără prelate, dacă această folosire a

fost convenită într-un mod expres și menționată în scrisoarea de trăsură.

Însă, comenzile de

transport emise de către reclamantă cuprind explicit cerința ca vehiculele

pârâtei să fie dotate cu prelate iar în scrisorile de trăsură nu a fost

menționată înțelegerea părților ca pârâta să utilizeze vehicule descoperite,

fără prelate.

Luând în considerare

situația de fapt anterior prezentată și aplicând dispozițiile legale stipulate

de Convenția CMR, Tribunalul a apreciat că pârâta răspunde pentru avarierea

mărfii transportate în temeiul comenzilor

nr.

50092001717 și nr. 50092001718 din 27 februarie 2009, întocmite în ziua de 28

februarie 2009.

În consecință, prin

sentința nr. 947/com din 21 mai 2010, Tribunalul Iași, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins excepția lipsei de interes ; a admis în

parte cererea formulată de către reclamanta G.T.E.; a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 27947,43 EURO reprezentând contravaloare mărfuri

depreciate; a respins cererea reclamantei de obligare la plata sumei de 2.148

EURO, reprezentând contravaloare transport.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta SC A.S. SRL RĂDĂUȚI, prin care a susținut că

prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului și nu a

stabilit situația de fapt reală. De asemenea, apărările pârâtei privind

consimțământul expeditorului la efectuarea transportului nu au fost analizate.

Producătorul mărfii și-a asumat riscul prejudicierii sale, în condițiile în

care nu a formulat obiecțiuni cu privire la modul în care va fi efectuat

transportul. Instanța de apel nu a stabilit întinderea prejudiciului și

proporția în care a fost avariată marfa.

Pârâta a mai invocat că

excepția lipsei de interes a fost în mod nelegal respinsă. De asemenea, nu a

fost analizată nici culpa pârâtei.

Instanța a adus atingere

și dreptului la apărare, prin limitarea numărului martorilor.

Pârâta a mai criticat

sentința instanței de fond și prin prisma obligării sale, în totalitate la

plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Curtea de Apel, examinând

cauza prin prisma motivelor de apel formulate, a reținut critica referitoare la

necercetarea fondului cauzei, vădit nefondată.

Pe fondul cauzei, Curtea

a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut culpa pârâtei în

producerea prejudiciului, având în vedere faptul că societatea de transport

și-a însușit în totalitate, fără rezerve comenzile de transport și a semnat

fără rezerve scrisoarea de trăsură, confirmând starea bună a mărfii. Obligația

asigurării mărfii pe parcursul transportului a fost prevăzută atât în comenzile

de transport menționate anterior cât și în procesul verbal încheiat la 28

februarie 2009.

Cu privire la proporția

avarierii mărfii, s-a reținut că aceasta este corectă, ca fiind de 100%, având

în vedere refuzul mărfii în întregime de destinatar. În ceea ce privește

procesul verbal al mărfii, încheiat la retur, reprezentantul pârâtei a avut

obiecții numai cu privire la momentul deprecierii mărfii.

Curtea a constatat, că

doar prin cererea de apel, pârâta a invocat că deprecierea mărfii nu a avut loc

în totalitate, în timp ce la fond, a invocat numai lipsa sa de culpă și lipsa

de interes a reclamantei.

În ceea ce privește

excepția lipsei de interes, Curtea a apreciat că aceasta a fost în mod corect

respinsă, întrucât reclamanta este cea care a acoperit prejudiciul produs

producătorului mărfii.

Culpa transportatorului,

a reieșit din faptul că nu a asigurat ajungerea mărfii la destinație în

condiții de calitate.

Curtea a apreciat

întemeiat motivul de apel referitor la obligarea pârâtei, la plata, în

totalitate a cheltuielilor de judecată, deoarece acțiunea reclamantei a fost

admisă doar în parte. De asemenea, în condițiile în care apelul a fost admis

doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată și având în vedere lipsa

dovezilor efectuate de intimată cu privire la cheltuielile efectuate în calea

de atac, instanța respins cererea pârâtei și reclamantei.

În consecință, prin

decizia nr. 58 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a

admis apelul declarat de pârâtă, a obligat pârâta să plătească reclamantei, cu

titlu de cheltuieli de judecată suma de 3977,38 lei; a păstrat celelalte

dispoziții ale sentinței apelate, a respins cererile părților, vizând

cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs pârâta SC A.S. SRL RĂDĂUȚI, în temeiul motivelor de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, în sensul respingerii

acțiunii.

În ceea ce privește

motivul de recurs reprezentat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a

susținut că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, astfel încât hotărârea nu respectă dispozițiile

imperative ale art. 261 C. proc. civ. În această manieră, instanța a încălcat

dreptul părții la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din

C.E.D.O.

Tot în raport de acest

motiv de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

apărărilor pârâtei referitoare la viciul propriu al mărfii, ce reprezenta o

cauză de exonerare specifică dreptului transporturilor, art. 17 par. 2 C.M.R.

acest viciu fiind reprezentat de insuficienta pregătire a mărfii.

În continuare, a arătat

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor referitoare la natura

proprie a bunurilor, cauza de exonerare prevăzută de art. 17 paragraf 4 din

C.M.R.

De asemenea, a susținut

că instanța de apel a omis să analizeze și să se pronunțe asupra probei cu

expertiză tehnică cu specialitatea metalurgie, ce a fost admisă și

administrată. Instanța trebuia să stabilească valoarea reală a bunurilor,

examinând raportul de expertiză efectuat, iar dacă nu îl găsea întemeiat avea

obligația de a administra alte probe. Expertiza tehnică extrajudiciară depusă

de reclamantă este lipsită de forță probantă, nefiind efectuată potrivit art.

201 și art. 202 C. proc. civ.

În raport de motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 25 din

C.M.R., apreciind că marfa a fost avariată în proporție de 100%, având în

vedere refuzul în întregime al mărfii de la beneficiar. Noțiunea de

,,depreciere” utilizată de art. 25 din C.M.R. cuprinde diferența dintre

valoarea pe care o avea marfa în momentul luării ei în primire și cea pe care o

păstrează după avarie. Deci potrivit art. 23 par. 4 și art. 25 CMR, rezultă că

transportatorul nu răspunde decât în limita prejudiciului cauzat direct din

avarie. În dreptul transporturilor funcționează principiul reparațiunii

prejudiciului efectiv rezultat din avarie, care a fost stabilit prin expertiză.

În raport de acest motiv

de nelegalitate s-a susținut că în mod greșit a fost reținută culpa pârâtei în

producerea prejudiciului, deși reclamanta avea obligația inserării în comandă a

specificațiilor de transport. Forța probantă a scrisorii de transport,

instituie prezumția că marfa și ambalajul erau în stare aparent bună în

momentul primirii, prezumție care putea fi răsturnată prin administrarea probei

cu martori. În continuare, recurenta arată că instanța de apel nu a încuviințat

administrarea probei cu martori pentru dovedirea stării de fapt, și de asemenea

a interpretat eronat depozițiile martorilor audiați.

Recurenta a mai arătat că

instanța de apel a respins consimțământul expeditorului la efectuarea

transportului cu autovehiculele puse la dispoziție de societatea pârâtă, fără a

analiza conținutul comenzilor de transport cât și situația reală de fapt din

momentul încărcării. Apreciază că expeditorul și reclamanta nu au fost

diligenți în alegerea și verificarea mijlocului de transport, cât și asigurarea

de prelate. Reprezentanții producătorului nu au formulat obiecțiuni la

încărcare cu privire la modalitatea în care urma să se desfășoare transportul.

Expeditorul avea obligația de a solicita înlocuirea mijlocului de transport,

iar refuzul de înlocuire ar fi atras răspunderea pârâtei.

Recurenta a formulat

critici și cu privire la respingerea excepției lipsei de interes, care rezultă

din poziția oscilantă a reclamantei, în sensul că deși inițial prin procesul

verbal din 13 martie 2009 a susținut că nu este de acord cu degradarea țevilor

pe timpul transportului, iar ulterior în iulie 2009, a susținut că a achitat

întregul debit.

Arată că instanțele nu au

analizat condițiile compensației invocate.

Recursul este nefondat,

urmând a fi respins pentru următoarele considerente :

art. 304 pct.7 C. proc. civ.

Prin acest motiv,

recurenta a invocat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor

formulate de către pârâtă, referitoare la viciul propriu al mărfii și la natura

proprie a bunurilor, precum și cu privire la analizarea concluziilor expertizei

tehnice judiciare, din acest punct de vedere fiind încălcate dispozițiile art. 129

alin. (5) și art. 261 C. proc. civ.

Din acest punct de vedere

se constată că potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., soluția dată în apel,

conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în a

aprecia că s-au adus critici nefondate sentinței fondului.

Sub aspectul conținutului

deciziei, este de reținut că analiza criticilor s-a făcut în condițiile devoluțiunii

apelului, iar situația de fapt a fost analizată în ansamblul probelor, aceasta

fiind pe deplin stabilită.

De asemenea, nu se poate

reține că există contradicție între dispozitiv și considerente, iar acestea

conduc la soluția pronunțată de instanța de fond.

Astfel, instanța de apel a prezentat

susținerile și apărările pârâtei, astfel cum au fost formulate prin cererea de

apel și a justificat respingerea acestora.

Din acest punct de vedere, se constată

că a fost motivată respingerea criticilor referitoare la cauzele de exonerare

de răspundere prevăzute de art. 14 paragraful 4 și 2 din C.M.R., analizând din

acest punct de vedere condițiile necesare pentru a se stabili răspunderea

transportatorului mărfii .

În ceea ce privește critica

referitoare la nepronunțarea asupra concluziilor expertizei tehnice cu

specialitatea metalurgie, se constată că și aceasta este lipsită de fundament,

întrucât, pe de o parte, plenitudinea de apreciere și de dispunere a probelor

este lăsată la dispoziția instanțelor devolutive, iar pe de altă parte instanța

de apel a reținut în mod corect că pârâta nu a formulat inițial critici și

apărări cu privire la nedeprecierea mărfii în totalitate.

În realitate, recurenta prin

intermediul acestei critici, tinde la reaprecierea probelor administrate,

analiză care excede cadrului procesual de față.

În aceste împrejurări, față de maniera

în care instanța de apel a înțeles să redacteze hotărârea atacată, pârâta nu se

consideră îndreptățită să susțină că nu a beneficiat de un proces echitabil,

așa cum cere art. 6 - paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

C. proc. civ.

Critica adusă deciziei atacate, se

referă în esență la faptul că instanța de apel a constatat, din probele

administrate în cauză, că deși transportatorul și-a îndeplinit obligațiile ce

îi reveneau prin comenzile de transport și prin procesul verbal din 28

februarie 2009, nu a asigurat ajungerea mărfii la destinație în condiții de

calitate, ceea ce a determinat refuzarea ei.

A răspunde criticilor recurentei în

legătură cu acest motiv de nelegalitate, înseamnă a analiza îndeplinirea

condițiilor răspunderii civile contractuale, respectiv fapta păgubitoare,

vinovăția și prejudiciul.

Regimul juridic privind

răspunderea în cadrul contractului de transport este dat de aplicarea regulilor

de drept comun, reprezentate de prevederile art. 1073-1090 C. civ., referitoare

la răspunderea contractuală. În completarea acestor prevederi, se aplică norme

specifice dreptului comercial referitoare la răspunderea contractuală.

În raport de aceste precizări, nu

poate fi primită critica recurentei privind stabilirea contravalorii mărfii

depreciate, la nivelul cheltuielilor de recuperare a deprecierii mărfii

avariate, deoarece prejudiciul material cuprinde paguba efectiv suferită cât și

beneficiul nerealizat. Instanțele, omologând concluziile raportului de

expertiză și coroborând probele administrate în cauză au stabilit că marfa a

fost avariată în proporție de 100% .

Potrivit art. 17 din Convenția C.M.R.,

transportatorul va răspunde pentru pierderea totală sau parțială, avarierea

mărfii, din momentul primirii, până al eliberării acesteia, cât și pentru

întârzierea executării contractului.

Stabilirea despăgubirii la care a fost

obligată pârâta, a avut în vedere faptul că marfa nu mai putea fi folosită în

scopul concret pentru care aceasta fusese contractată, valoarea mărfii fiind

calculată la locul și momentul primirii acesteia pentru transport.

În ceea ce privește

stabilirea culpei societății pârâte în producerea prejudiciului, Înalta Curte

constată că aceasta rezultă, astfel cum au reținut instanțele de fond, din

interpretarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din C.M.R., care prevede expres,

că în lipsa observațiilor efectuate de transportator în scrisoarea de trăsură,

rezultă că marfa a fost deteriorată pe durata transportului.

Deși recurenta solicită ca instanța de

recurs să se pronunțe asupra interpretării depozițiilor de martori audiați, cât

și cu privire la respingerea probei cu martori, Înalta Curte arată că aceasta

reprezintă o chestiune de apreciere a probelor, care excede controlului de

legalitate, în condițiile art. 304 C. proc. civ.

În raport de aceste precizări și în

lipsa efectuării dovezii contrare, se constată că prezumția simplă potrivit

căreia marfa și ambalajul erau în stare bună în momentul primirii nu a fost

răsturnată.

Critica referitoare la consimțământul

expeditorului la efectuarea transportului cu autovehiculele puse la dispoziție

de societatea pârâtă este nefondată, în raport de obligația prevăzută în

sarcina transportatorului de a asigura condițiile de transport corespunzătoare,

pentru ca marfa să ajungă la destinație, în Belgia, în bune condiții de

calitate, ceea ce echivalează cu preluarea riscului referitor la modalitatea de

transport.

la respingerea excepției lipsei de interes, recurenta readuce în discuție

aspecte legate de interpretarea probelor și motivația instanței de apel, prin

care a fost respinsă apărarea pârâtei legată de compensația invocată, aspecte

care exced controlului de legalitate.

În ceea ce privește modul de soluționare

a excepției lipsei de interes, Înalta Curte constată că interesul reclamantei

în promovarea prezentei acțiuni, rezultă din împrejurarea achitării integrale a

prejudiciul produs producătorului mărfii, aspectele legate de compensația

invocată fiind lipsite de relevanță.

În raport de aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.S. SRL RĂDĂUȚI împotriva deciziei

nr. 58 din 7 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24

februarie 2012.