ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 978/2012

Decizia nr. 978/2012 Dosar nr. 4720/99/2009 Asupra recursului de față : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta G.T.E. a solicitat obligarea pârâtei SC A.S. SRL să-i plătească suma de 30.095,43 EURO, cu titlu de daune, precum și cheltuielile de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a preluat de la clientul A.M.T.P. IASI SA comenzile pentru efectuarea unui transport internațional de mărfuri. In vederea realizării acestuia a subcontractat societatea comerciala SC A.S. SRL. În acest sens s-au emis o serie de comenzi ce conțineau clauzele contractuale și instrucțiunile cu privire la transport. Părțile au înțeles să supună prevederilor Convenției privind transportul rutier de mărfuri, (CMR) efectuarea transportului.

Comenzile au fost acceptate de către transportatorul S.C. A.S. S.R.L, în speță fiind vorba despre două transporturi cu destinația Belgia, care aveau ca punct de plecare orașul Iași, România. La data de 28 februarie 2009 la sediul A.M.T.P. IAȘI SA s-a prezentat mijlocul de transport pus la dispoziție de către SC A.S. SRL. Reprezentanți expeditorului au constatat că mijlocul de transport nu îndeplinește condițiile solicitate și convenite pentru efectuarea transportului. În acest sens s-a încheiat un proces-verbal cu ocazia preluării mărfurilor de către SC A.S. SRL prin încărcarea acestora în auto cu destinația SCHAFFEN, Belgia în care s-au consemnat următoarele aspecte: auto nu era prevăzut cu prelată, ceea ce poate periclita calitatea țevii; reprezentantul transportatorului SC A.S.

SRL declară că la sediul societății din Rădăuți, camionul va fi acoperit cu prelată, iar marfa va ajunge la destinație în bune condiții de calitate; în vederea transportului mărfii până la Rădăuți, A.M.T.P. IAȘI SA a pus la dispoziție o prelată care urma a fi restituită. După încheierea procesului-verbal marfa a fost predată transportatorului. Marfa nu prezenta la încărcarea din depozitul furnizorului A.M.T.P. IAȘI SA niciun defect. Acest aspect rezultă și din faptul ca în procesul-verbal sau în scrisoarea de transport din data de 28 februarie 2009, reprezentantul transportatorului nu a avut nici un fel de obiecțiuni în privința calității mărfii. Singurele obiecțiuni care au fost consemnate în procesul verbal fiind cele ale producătorului/expeditorului cu privire la neconformitatea condițiilor de transport.

În ciuda asigurărilor asumate de către transportatorul A.S. S.R.L, marfa a ajuns deteriorată la destinație, ca o consecință a condițiilor necorespunzătoare de transport. Astfel, din cauza faptului ca țevile transportate nu au fost acoperite pe durata transportului cu o prelată corespunzătoare și nu s-a asigurat etanșeitatea spațiului pe durata transportului, acestea au ruginit. Destinatarul mărfii a făcut observațiile sale cu privire la starea mărfii la momentul sosirii, deteriorarea mărfii fiind motivul pentru care acesta a refuzat preluarea acesteia. S.C. A.S. SRL a decis, fără a avea instrucțiuni în acest sens din partea reclamantei sau a expeditorului, să readucă la punctul de plecare din România (Iași) marfa transportată.

Astfel, expeditorului A.M.T.P. IAȘI SA i-au fost returnate mărfurile în data de 13 martie 2009. Cu această ocazie încheindu-se un proces-verbal prin care s-a constatat starea mărfurilor restituite. În procesul-verbal s-au reținut următoarele aspecte: marfa a fost transbordată fără informarea A.M.T.P. IAȘI SA și a reclamantei, astfel neputându-se constata dacă marfa a fost acoperită cu prelate în camioanele care au transportat-o inițial; marfa prezenta urme de rugină pe legăturile de deasupra și pe lateral; marfa prezintă urme de oxidare în partea inferioară a legăturilor; se concluzionează că prelatele au fost necorespunzătoare, iar obloanele laterale ale camioanelor nu au asigurat etanșeitatea.

Având în vedere că raportul juridic inițial a fost încheiat cu societatea și că circumstanțele producerii daunei erau evident datorate din culpa transportatorului, și-au asumat prejudiciul creat de către S.C. A.S. SRL, urmând să-l recupereze de la autorul acestuia. Față de aceste aspecte, în notificarea nr. 1134 din 17 aprilie 2009, A.M.T.P. IAȘI SA transmite notele de debit acceptate de reclamantă cu privire la suma de 30.095,43 EURO reprezentând 27.947,43 EURO contravaloarea mărfurilor depreciate, și 2.148 EURO contravaloarea transportului. Ca urmare a achitării prejudiciului creat de către A.S. SRL către A.M.T.P. IAȘI SA, subscrisa este îndreptățită la recuperarea integrală a acestuia de la persoana responsabilă de crearea lui, respectiv A.S.

SRL. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 969, art. 1073 C. civ., art. 8 pct. 1 și 2 , art. 17 pct. 1 și art. 31 din Convenția CMR, art. 10 pct. 5 C. proc. civ. Pârâta SC A.S. SRL, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei interesului reclamantei în promovarea acțiunii, întrucât nu justifică folosul practic și personal deoarece acesta ar aparține expeditorului SC A.M.T.P. IAȘI SA ca proprietar al țevilor avariate. Pe fond, pârâta a susținut că a luat toate măsurile de asigurare a integrității transportului și că în comenzile de transport nu este precizată obligația ca prelatele să asigure etanșeitatea. Reprezentanții producătorului nu au formulat, înainte, în timpul sau după încărcare, obiecțiuni cu privire la modalitatea în care urma să se desfășoare transportul, fiind prezenți la încărcarea din depozitul propriu și la acoperirea cu prelate.

De asemenea, expeditorul – producător avea obligația, potrivit art. 385 C. com., de a se îngriji de efectuarea transportului cu diligența unui bun comerciant, potrivit intereselor sale ca producător, iar neîndeplinirea acestor obligații atrage răspunderea sa pentru eventualele pagube survenite. Astfel operațiunea de încărcare a bunurilor, precum și asigurarea bunurilor cu prelata corespunzătoare au avut loc în prezența și cu participarea reprezentanților SC A.M.T.P. IAȘI . În cazul în care expeditorul considera că mijloacele de transport contractate de reclamanta de la societate lor nu ar fi corespuns sub aspectul funcționalității tehnice și nu ar fi fost adaptate cerințelor comerciale pe care deplasarea expediției le presupunea ( în funcție de natura, dimensiunea, compoziția mărfii) avea obligația de a anunța reclamanta – care urma a-i notifica - și de a refuza încărcarea bunurilor.

În momentul livrării bunurilor, expeditorul a asigurat integritatea mărfurilor prin montarea de prelate. Invocă cauza specială de exonerare de răspunderea prevăzută de art. 17 alin. (4) din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.) de la Geneva din 1956, ratificată de România prin Decretul 451/1972 și Decretul 66/1981, respectiv, transportul efectuat prin folosirea unor vehicule descoperite. În fundamentarea susținerilor lor, precizează că autovehiculul acoperit cu prelată este asimilat mijloacelor de transport descoperite. Susțin fără echivoc, faptul că deprecierea mărfurilor încredințate s-a datorat exclusiv culpei producătorului-expeditor SC A.L.T.

IAȘI. Cu privire la prejudiciul pretins ce ar rezulta din contravaloarea celor 2 transporturi, de 2148 EURO, pârâta învederează că a efectuat cele 2 transporturi tur-retur, fără a încasa prețul activității. Analizând excepția invocată, Tribunalul a apreciat-o ca fiind neîntemeiată pentru motivele următoare. Prin înscrisurile depuse de către reclamantă la filele 123 - 223 ale dosarului (reprezentând un protocol de compensare și 39 de facturi ) aceasta a probat că a prestat activități de transport în beneficiul A.M.T.P. IAȘI SA, iar contravaloarea acestor servicii, de 27.947,43 Euro, a fost compensată cu cea a prejudiciului suferit de către A.M.T.P. IAȘI SA prin deprecierea mărfii transportate de către pârâtă.

Prin urmare, reclamanta a suferit o diminuare a profitului său prin stingerea debitului de 27.947,43 Euro în favoarea expeditorului, debit reprezentând valoarea mărfurilor avariate, ceea ce justifică promovarea prezentei cereri în vederea recuperării prezumtivei daune. Pe fondul litigiului, în baza probelor administrate, Tribunalul a apreciat întemeiată, în parte acțiunea reclamantei, pentru considerentele ce succed. La data de 13 martie 2009 a fost întocmit un proces - verbal la sediul SC A.M.T.P. IAȘI SA cu ocazia recepției returului mărfii, fiind constatate următoarele împrejurări: marfa a fost transbordată în alte camioane decât în cele în care a fost încărcată inițial fără informarea prealabilă a AMTP Iași G.T.E.

; marfa prezenta semne evidente de rugină; marfa a fost returnată și predată în depozitul AMTP Iași. Procesul-verbal a fost semnat de reprezentanții expeditorului A.M.T.P. IAȘI SA, cât și de cei ai reclamantei și ai pârâtei, aceștia din urmă inserând în cuprinsul documentului mențiunea că nu sunt de acord cu concluzia constatărilor, potrivit căreia, degradarea țevilor a avut loc în timpul transportului.

Având în vedere constatările înscrise în acest proces - verbal, fotografiile depuse de către ambele părți la filele 96 - 101 ale dosarului de fond (a căror veridicitate a fost confirmată prin depoziția martorei L.L.), declarația martorei propusă chiar de pârâtă (conform căreia, la destinație marfa nu a fost primită deoarece țeava era ruginită), Tribunalul a considerat că este pe deplin demonstrat faptul că marfa transportată de către societatea pârâtă a prezentat la locul destinației degradări provenite din oxidare, ceea ce a atras refuzul recepției din parte beneficiarului și restituirea acesteia în Iași la punctul de lucru al expeditorului. De altfel, pârâta nici nu a contestat aceste împrejurări de fapt, în schimb, aceasta s-a apărat prin invocarea lipsei culpei sale în avarierea țevilor, susținând că a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea integrității transportului.

Din fotocopiile comenzilor de transport nr. 50092001717 și nr. 50092001718 din 27 februarie 2009, depuse de către reclamantă la dosar la termenul din 14 mai 2010, rezultă că acesta au fost însușite de către pârâtă prin restituirea documentelor prin e-mail, după aplicarea ștampilei societății pârâte și a semnăturii reprezentantului acesteia. În conținutul acestor comenzi există mențiunea conform căreia, condițiile generale ale G.T.E. fac parte din comenzi, iar transportatorul SC A.S. SRL declară că ia la cunoștință și acceptă aceste condiții. Iar în înscrisul reprezentând „condiții generale”, în capitolul intitulat „ condiții de transport” , a fost prevăzută la paragraful al II-lea clauza, potrivit căreia, transportul se va efectua în baza Convenției CMR, cu toate drepturile și obligațiile provenite din această activitate, inclusiv pentru reclamanți.

Reiese că părțile au înțeles să supună raportul lor juridic reglementărilor Convenției CMR, ce a devenit, astfel, legea părților. România a aderat la Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (C.M.R.) prin Decretul nr. 451/ 1972. Conform art. 4 din Convenția referitoare la Contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (Convenția CMR), proba contractului de transport se face prin scrisoare de trăsură. În temeiul art. 8 alin. (1) lit. b) din Convenția CMR, la primirea mărfii, transportatorul este obligat să verifice starea aparentă a mărfii și ambalajul ei. Până la proba contrarie, scrisoarea de trăsură face dovada primirii mărfii de către transportator și în absența înscrierii în scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale transportatorului, există prezumția că marfa și ambalajul ei erau în stare aparentă bună în momentul primirii de către transportator.

Reprezentantul pârâtei S.C A.S. S.R.L, a semnat scrisorile de trăsură (filele 81 și 12 ale dosarului ) fără a ridica vreo obiecție sau observație cu privire la starea bunurilor ce urmau a fi transportate. De altfel, existența unor defecte ale mărfii produse prin oxidare ( ruginire ) ar fi fost facil de sesizat la o simplă verificare vizuală. Semnând scrisorile de trăsură fără nici o rezervă, pârâta a admis faptul că a recepționat o marfă ce se afla într-o stare aparentă bună. Chiar dacă prezumția instituită de prevederile art. 9 alin. (2) din Convenția CMR este una simplă, pârâta nu a exhibat nici o dovadă contrarie, respectiv, nu a demonstrat că, la momentul primirii țevilor, acestea erau deja afectate prin coroziune.

Faptul că, ulterior recepționării acestora, după trecerea unei perioade de timp, aflându-se în alt loc, pârâta ar fi observat vicii ale bunurilor nu are relevanță. În situația în care, între epoca primirii mărfii și cea a eliberării acesteia survine avarierea mărfii, răspunderea va reveni transportatorului (art. 17 pct. 1 Convenția CMR). Transportatorul poate fi exonerat de această răspundere dacă dovedește că avarierea a avut drept cauză unul dintre factorii prevăzuți în art. 17 paragraful 2 (sarcina probei revenindu-i în baza art. 18 pct. 1 din Convenția CMR).

Nu a fost primită apărarea pârâtei ce vizează viciul propriu al mărfii deoarece, în primul rând, degradarea prin oxidare a țevilor constituie un viciu aparent, a cărei prezență ar fi trebuit să fie depistată la momentul primirii țevilor, și, în al doilea rând, singura probă administrată de către pârâtă în acest sens, declarația martorei L.L., nu prezintă gradul de verosimilitate necesar, având în vedere că martora este salariată a societății – pârâte iar fotografiile realizate de către pârâtă (ce redau țevile transportate) nu sunt datate. Pârâta S.C A.S. S.R.L, a mai invocat drept cauză de înlăturare a răspunderii pe cea prevăzută de art. 17 pct. 4 lit. a) din Convenția CMR. Nici această apărare nu a fost apreciată fondată.

Articolul mai sus precizat dispune că transportatorul este exonerat de răspundere dacă avaria rezultă din folosirea de vehicule descoperite, fără prelate, dacă această folosire a fost convenită într-un mod expres și menționată în scrisoarea de trăsură. Însă, comenzile de transport emise de către reclamantă cuprind explicit cerința ca vehiculele pârâtei să fie dotate cu prelate iar în scrisorile de trăsură nu a fost menționată înțelegerea părților ca pârâta să utilizeze vehicule descoperite, fără prelate.

Luând în considerare situația de fapt anterior prezentată și aplicând dispozițiile legale stipulate de Convenția CMR, Tribunalul a apreciat că pârâta răspunde pentru avarierea mărfii transportate în temeiul comenzilor nr. 50092001717 și nr. 50092001718 din 27 februarie 2009, întocmite în ziua de 28 februarie 2009. În consecință, prin sentința nr. 947/com din 21 mai 2010, Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei de interes ; a admis în parte cererea formulată de către reclamanta G.T.E.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 27947,43 EURO reprezentând contravaloare mărfuri depreciate; a respins cererea reclamantei de obligare la plata sumei de 2.148 EURO, reprezentând contravaloare transport.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC A.S. SRL RĂDĂUȚI, prin care a susținut că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului și nu a stabilit situația de fapt reală. De asemenea, apărările pârâtei privind consimțământul expeditorului la efectuarea transportului nu au fost analizate. Producătorul mărfii și-a asumat riscul prejudicierii sale, în condițiile în care nu a formulat obiecțiuni cu privire la modul în care va fi efectuat transportul. Instanța de apel nu a stabilit întinderea prejudiciului și proporția în care a fost avariată marfa. Pârâta a mai invocat că excepția lipsei de interes a fost în mod nelegal respinsă. De asemenea, nu a fost analizată nici culpa pârâtei.

Instanța a adus atingere și dreptului la apărare, prin limitarea numărului martorilor. Pârâta a mai criticat sentința instanței de fond și prin prisma obligării sale, în totalitate la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă. Curtea de Apel, examinând cauza prin prisma motivelor de apel formulate, a reținut critica referitoare la necercetarea fondului cauzei, vădit nefondată. Pe fondul cauzei, Curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut culpa pârâtei în producerea prejudiciului, având în vedere faptul că societatea de transport și-a însușit în totalitate, fără rezerve comenzile de transport și a semnat fără rezerve scrisoarea de trăsură, confirmând starea bună a mărfii.

Obligația asigurării mărfii pe parcursul transportului a fost prevăzută atât în comenzile de transport menționate anterior cât și în procesul verbal încheiat la 28 februarie 2009. Cu privire la proporția avarierii mărfii, s-a reținut că aceasta este corectă, ca fiind de 100%, având în vedere refuzul mărfii în întregime de destinatar. În ceea ce privește procesul verbal al mărfii, încheiat la retur, reprezentantul pârâtei a avut obiecții numai cu privire la momentul deprecierii mărfii. Curtea a constatat, că doar prin cererea de apel, pârâta a invocat că deprecierea mărfii nu a avut loc în totalitate, în timp ce la fond, a invocat numai lipsa sa de culpă și lipsa de interes a reclamantei. În ceea ce privește excepția lipsei de interes, Curtea a apreciat că aceasta a fost în mod corect respinsă, întrucât reclamanta este cea care a acoperit prejudiciul produs producătorului mărfii.

Culpa transportatorului, a reieșit din faptul că nu a asigurat ajungerea mărfii la destinație în condiții de calitate. Curtea a apreciat întemeiat motivul de apel referitor la obligarea pârâtei, la plata, în totalitate a cheltuielilor de judecată, deoarece acțiunea reclamantei a fost admisă doar în parte. De asemenea, în condițiile în care apelul a fost admis doar în ceea ce privește cheltuielile de judecată și având în vedere lipsa dovezilor efectuate de intimată cu privire la cheltuielile efectuate în calea de atac, instanța respins cererea pârâtei și reclamantei. În consecință, prin decizia nr. 58 din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâtă, a obligat pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 3977,38 lei; a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate, a respins cererile părților, vizând cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC A.S. SRL RĂDĂUȚI, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea recursului, în sensul respingerii acțiunii. În ceea ce privește motivul de recurs reprezentat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, astfel încât hotărârea nu respectă dispozițiile imperative ale art. 261 C. proc. civ. În această manieră, instanța a încălcat dreptul părții la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din C.E.D.O.

Tot în raport de acest motiv de recurs, recurenta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor pârâtei referitoare la viciul propriu al mărfii, ce reprezenta o cauză de exonerare specifică dreptului transporturilor, art. 17 par. 2 C.M.R. acest viciu fiind reprezentat de insuficienta pregătire a mărfii. În continuare, a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor referitoare la natura proprie a bunurilor, cauza de exonerare prevăzută de art. 17 paragraf 4 din C.M.R. De asemenea, a susținut că instanța de apel a omis să analizeze și să se pronunțe asupra probei cu expertiză tehnică cu specialitatea metalurgie, ce a fost admisă și administrată. Instanța trebuia să stabilească valoarea reală a bunurilor, examinând raportul de expertiză efectuat, iar dacă nu îl găsea întemeiat avea obligația de a administra alte probe.

Expertiza tehnică extrajudiciară depusă de reclamantă este lipsită de forță probantă, nefiind efectuată potrivit art. 201 și art. 202 C. proc. civ. În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 25 din C.M.R., apreciind că marfa a fost avariată în proporție de 100%, având în vedere refuzul în întregime al mărfii de la beneficiar. Noțiunea de ,,depreciere” utilizată de art. 25 din C.M.R. cuprinde diferența dintre valoarea pe care o avea marfa în momentul luării ei în primire și cea pe care o păstrează după avarie. Deci potrivit art. 23 par. 4 și art. 25 CMR, rezultă că transportatorul nu răspunde decât în limita prejudiciului cauzat direct din avarie.

În dreptul transporturilor funcționează principiul reparațiunii prejudiciului efectiv rezultat din avarie, care a fost stabilit prin expertiză. În raport de acest motiv de nelegalitate s-a susținut că în mod greșit a fost reținută culpa pârâtei în producerea prejudiciului, deși reclamanta avea obligația inserării în comandă a specificațiilor de transport. Forța probantă a scrisorii de transport, instituie prezumția că marfa și ambalajul erau în stare aparent bună în momentul primirii, prezumție care putea fi răsturnată prin administrarea probei cu martori. În continuare, recurenta arată că instanța de apel nu a încuviințat administrarea probei cu martori pentru dovedirea stării de fapt, și de asemenea a interpretat eronat depozițiile martorilor audiați.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel a respins consimțământul expeditorului la efectuarea transportului cu autovehiculele puse la dispoziție de societatea pârâtă, fără a analiza conținutul comenzilor de transport cât și situația reală de fapt din momentul încărcării. Apreciază că expeditorul și reclamanta nu au fost diligenți în alegerea și verificarea mijlocului de transport, cât și asigurarea de prelate. Reprezentanții producătorului nu au formulat obiecțiuni la încărcare cu privire la modalitatea în care urma să se desfășoare transportul. Expeditorul avea obligația de a solicita înlocuirea mijlocului de transport, iar refuzul de înlocuire ar fi atras răspunderea pârâtei.

Recurenta a formulat critici și cu privire la respingerea excepției lipsei de interes, care rezultă din poziția oscilantă a reclamantei, în sensul că deși inițial prin procesul verbal din 13 martie 2009 a susținut că nu este de acord cu degradarea țevilor pe timpul transportului, iar ulterior în iulie 2009, a susținut că a achitat întregul debit. Arată că instanțele nu au analizat condițiile compensației invocate. Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente : 1. Motivul prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ. Prin acest motiv, recurenta a invocat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de către pârâtă, referitoare la viciul propriu al mărfii și la natura proprie a bunurilor, precum și cu privire la analizarea concluziilor expertizei tehnice judiciare, din acest punct de vedere fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. (5) și art. 261 C. proc.

civ. Din acest punct de vedere se constată că potrivit art. 261 alin. (1) C. proc. civ., soluția dată în apel, conține motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței în a aprecia că s-au adus critici nefondate sentinței fondului. Sub aspectul conținutului deciziei, este de reținut că analiza criticilor s-a făcut în condițiile devoluțiunii apelului, iar situația de fapt a fost analizată în ansamblul probelor, aceasta fiind pe deplin stabilită. De asemenea, nu se poate reține că există contradicție între dispozitiv și considerente, iar acestea conduc la soluția pronunțată de instanța de fond. Astfel, instanța de apel a prezentat susținerile și apărările pârâtei, astfel cum au fost formulate prin cererea de apel și a justificat respingerea acestora.

Din acest punct de vedere, se constată că a fost motivată respingerea criticilor referitoare la cauzele de exonerare de răspundere prevăzute de art. 14 paragraful 4 și 2 din C.M.R., analizând din acest punct de vedere condițiile necesare pentru a se stabili răspunderea transportatorului mărfii . În ceea ce privește critica referitoare la nepronunțarea asupra concluziilor expertizei tehnice cu specialitatea metalurgie, se constată că și aceasta este lipsită de fundament, întrucât, pe de o parte, plenitudinea de apreciere și de dispunere a probelor este lăsată la dispoziția instanțelor devolutive, iar pe de altă parte instanța de apel a reținut în mod corect că pârâta nu a formulat inițial critici și apărări cu privire la nedeprecierea mărfii în totalitate.

În realitate, recurenta prin intermediul acestei critici, tinde la reaprecierea probelor administrate, analiză care excede cadrului procesual de față. În aceste împrejurări, față de maniera în care instanța de apel a înțeles să redacteze hotărârea atacată, pârâta nu se consideră îndreptățită să susțină că nu a beneficiat de un proces echitabil, așa cum cere art. 6 - paragraful 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. 2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Critica adusă deciziei atacate, se referă în esență la faptul că instanța de apel a constatat, din probele administrate în cauză, că deși transportatorul și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau prin comenzile de transport și prin procesul verbal din 28 februarie 2009, nu a asigurat ajungerea mărfii la destinație în condiții de calitate, ceea ce a determinat refuzarea ei.

A răspunde criticilor recurentei în legătură cu acest motiv de nelegalitate, înseamnă a analiza îndeplinirea condițiilor răspunderii civile contractuale, respectiv fapta păgubitoare, vinovăția și prejudiciul. Regimul juridic privind răspunderea în cadrul contractului de transport este dat de aplicarea regulilor de drept comun, reprezentate de prevederile art. 1073-1090 C. civ., referitoare la răspunderea contractuală. În completarea acestor prevederi, se aplică norme specifice dreptului comercial referitoare la răspunderea contractuală. În raport de aceste precizări, nu poate fi primită critica recurentei privind stabilirea contravalorii mărfii depreciate, la nivelul cheltuielilor de recuperare a deprecierii mărfii avariate, deoarece prejudiciul material cuprinde paguba efectiv suferită cât și beneficiul nerealizat.

Instanțele, omologând concluziile raportului de expertiză și coroborând probele administrate în cauză au stabilit că marfa a fost avariată în proporție de 100% . Potrivit art. 17 din Convenția C.M.R., transportatorul va răspunde pentru pierderea totală sau parțială, avarierea mărfii, din momentul primirii, până al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea executării contractului. Stabilirea despăgubirii la care a fost obligată pârâta, a avut în vedere faptul că marfa nu mai putea fi folosită în scopul concret pentru care aceasta fusese contractată, valoarea mărfii fiind calculată la locul și momentul primirii acesteia pentru transport.

În ceea ce privește stabilirea culpei societății pârâte în producerea prejudiciului, Înalta Curte constată că aceasta rezultă, astfel cum au reținut instanțele de fond, din interpretarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din C.M.R., care prevede expres, că în lipsa observațiilor efectuate de transportator în scrisoarea de trăsură, rezultă că marfa a fost deteriorată pe durata transportului. Deși recurenta solicită ca instanța de recurs să se pronunțe asupra interpretării depozițiilor de martori audiați, cât și cu privire la respingerea probei cu martori, Înalta Curte arată că aceasta reprezintă o chestiune de apreciere a probelor, care excede controlului de legalitate, în condițiile art. 304 C. proc.

civ. În raport de aceste precizări și în lipsa efectuării dovezii contrare, se constată că prezumția simplă potrivit căreia marfa și ambalajul erau în stare bună în momentul primirii nu a fost răsturnată. Critica referitoare la consimțământul expeditorului la efectuarea transportului cu autovehiculele puse la dispoziție de societatea pârâtă este nefondată, în raport de obligația prevăzută în sarcina transportatorului de a asigura condițiile de transport corespunzătoare, pentru ca marfa să ajungă la destinație, în Belgia, în bune condiții de calitate, ceea ce echivalează cu preluarea riscului referitor la modalitatea de transport. 3. Prin criticile formulate cu privire la respingerea excepției lipsei de interes, recurenta readuce în discuție aspecte legate de interpretarea probelor și motivația instanței de apel, prin care a fost respinsă apărarea pârâtei legată de compensația invocată, aspecte care exced controlului de legalitate.

În ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei de interes, Înalta Curte constată că interesul reclamantei în promovarea prezentei acțiuni, rezultă din împrejurarea achitării integrale a prejudiciul produs producătorului mărfii, aspectele legate de compensația invocată fiind lipsite de relevanță. În raport de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A.S. SRL RĂDĂUȚI împotriva deciziei nr. 58 din 7 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.