ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3794/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința nr. 197/Com din 17 februarie 2010 Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea reclamantei SC P. SRL Oradea în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL Alba-Iulia pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 2.662,66 euro sau echivalentul acesteia la data plății efective reprezentând contravaloare marfă și la plata sumei de 1.750 euro sau echivalentul acesteia în lei la data plății efective reprezentând daune interese. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că la data de 23 iunie 2008 între cele două părți s-a încheiat un contract de transport în trafic internațional, prin care pârâta, în calitate de transportator, se obliga pentru reclamantă în calitate de beneficiar, să transporte o cantitate de 20 tone marfa în valoare totală de 28.300 euro, stabilindu-se pentru prestația efectuată suma de 1.100 euro + T.V.A.

Prin contract părțile au stabilit la art. 3 și 4 că în măsura în care se constată diferențe la descărcare transportatorul datorează contravaloarea mărfii la preț de raft și o penalizare de 500 euro, iar în orice întârziere la încărcare sau descărcare se penalizează cu 180 euro/zi, în plus s-a mai prevăzut că neîncărcarea mărfii la data stabilită sau descărcarea ei din vina transportatorului atrage după sine o penalizare de 250 euro. Pe parcursul efectuării transportului vehiculul aparținând pârâtei a fost implicat într-un accident rutier fapte ce a dus la deteriorarea unei părți din marfa în valoare totală de 6.642 euro (fila 8). Fiind un contract sinalagmatic și cu titlu oneros, contractul de transport dă naștere în sarcina transportatorului unei obligații de rezultat: aceea de a duce în stare intactă marfa până la destinație (art. 1473 C. civ.).

În măsura în care ea nu este îndeplinită, operează o prezumție de culpă în sarcina acestuia de natură să ducă la antrenarea răspunderii sale (art. 1475 C. civ.). Așa fiind, instanța a reținut că din probele administrate în cauză, inclusiv plățile făcute de SC U. SA, rezultă că pârâta se face vinovată de neexecutarea întocmai a obligațiilor asumate ca urmare a accidentului rutier în care camionul său a fost implicat pe teritoriul Republicii Slovacia. In aceste condiții intervine răspunderea sa contractuală în temeiul art. 969 alin. (1) C. civ. și a dispozițiilor legale mai sus amintite, aceasta fiind ținută să acopere prejudiciul cauzat.

Stabilirea lui presupune luarea în seamă în primul rând a faptului că prin notificarea transmisă la data de 14 ianuarie 2009 reclamanta a arătat că marfa deteriorată se ridică la suma de 6.642 euro (fila 8). După cum rezultă din înscrisurile depuse la termenul din data de 10 februarie 2010 SC U. SA SC A. SA București a achitat reclamantei suma de 16.369, 92 lei la data de 11 iunie 2009. Plata a fost făcută ca urmare a instrumentării dosarului de daune deschis de pârâtă la societatea de asigurări în baza contractului de asigurare facultativă încheiat cu aceasta. Raportând suma amintită la cursul leu-euro din data de 11 iunie 2009 instanța reține că din suma totală de 6.642 euro pretinsă reclamantei i-a fost achitată suma de 3.971, 34 euro (rata de schimb afișată de B.N.R.), astfel încât mai rămâne un rest de plată de 2.662, 66 euro.

Faptul că suma a fost achitată către societatea de asigurări nu are nici o relevanță pentru stingerea parțială a debitului atâta timp cât plata a fost făcută în acest scop, iar reclamanta este îndreptățită la acoperirea o singură dată a prejudiciului ce i-a fost cauzat. Tocmai de aceea, sub aspectul cererii principale instanța a considerat că pârâta poate fi obligată numai la plata acestei sume. Referitor la cererile accesorii vizând achitarea daunelor-interese în baza clauzei penale stabilite la art. 3 și 4 din contractul de transport, s-a reținut că orice întârziere la livrarea mărfii ce a constituit obiectul derivat al contractului a urmărit să fie sancționat de către părți prin plata unor sume fixe (500, respectiv 250 euro), precum și a unei forfetare de 180 euro pe fiecare zi întârziere până la executarea întocmai a obligației principale asumate.

Instanța a reținut că numai o parte din marfa a fost deteriorată pe parcursul transportului, iar reclamantei i-a fost achitată deja o sumă în pentru acoperirea prejudiciului. Tocmai de aceea, instanța a considerat că se impune păstrarea în întregime a sumei fixe stabilite de 750 euro cu titlu de despăgubiri și reducerea clauzei penale forfetare, urmând ca în temeiul acesteia să oblige pârâta la plata sumei de 1.000 euro, sens în care va și admite cererile accesorii. Împotriva acestei sentințe, în termen, legal timbrat a declarat recurs, recalificat prin încheierea de ședință din 28 septembrie 2010 de către instanță ca fiind apel, SC P. SRL Oradea, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a cererii de acțiune introductivă și obligarea intimatei SC E.I.

SRL la achitarea tuturor sumelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată. În motivarea apelului său, arată că instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata unei părți din pretențiile formulate, reținând eronat că ulterior reducerii pretențiilor societății apelante, societatea intimată a trecut la achitarea unei părți a acestui debit, când de fapt societatea apelantă și-a redus pretențiile ca urmare a achitării debitului. În ceea ce privește penalitățile contractuale reclamate prin cererea de chemare în judecată arată că sunt aplicate la contravaloarea neacoperită din prejudiciul a cărei acoperire a pretins-o.

Pe fondul cauzei arată că prejudiciul total înregistrat ca urmare a incidentului survenit, este format din daune interese compensatorii datorate ca urmare a distrugerii mărfurilor transportate și anume valoarea de achiziție 28.300 euro potrivit facturii la care se adaugă adaosul comercial practicat de societatea apelantă în cuantum de 20 % - 5.660 euro - total 33.960 euro din care cea mai mare parte a fost recuperată, rămânând un debit restant de 6642 euro. La această sumă se adaugă o sumă fixă de 500 euro - sume care au fost cuantificate în mod anticipat de comun acord de către părți potrivit comenzii de transport. Daunele interese moratorii datorate ca urmare a întârzierii transportului stabilit de părți prin comanda de transport la valoarea de 180 euro/zi de întârziere la care se adaugă suma fixă de 250 euro.

Fapta ilicită a pârâtei constă în distrugerea mărfurilor transportate și nelivrate la termenul stabilit și ca efect nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul de transport încheiat. Raportul de cauzalitate între încălcarea obligațiilor contractuale li prejudiciu este subînțeles de părți prin asumarea contractului de transport, acestea fiind conștiente că o simplă nerespectare a obligațiilor contractuale atrage răspunderea părții în cauză. Arată că pârâta și-a recunoscut culpa în neîndeplinirea obligațiilor contractuale, conform prevederilor art. 17 din convenția C.M.R. ratificată prin Decretul nr. 451/1972, „transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau parțială sau pentru avarie, produse între momentul primiri mărfii și cel al eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare", astfel că s-a stabilit o răspundere civilă obiectivă a transportatorului, independent de existența vinovăției acestuia.

Solicită aplicarea principiului forței obligatorii a contractului precum și a celorlalte norme legale în materie respectiv, art. 1073 C. civ., convenția C.M.R. Prin precizarea la apelul formulat depusă la dosar fila 62, pentru termenul de judecată din 23 noiembrie 2010, apelanta SC P. SRL arată că își menține solicitarea de modificare în parte a sentinței atacate doar cu privire la penalitățile de întârziere solicitate potrivit acțiunii introduse, respectiv de obligare a intimatei SC E.I.

SRL la achitarea diferenței de debit principal în sumă de 2.662,66 euro la care se adaugă penalitățile contractuale în sumă fixă, astfel: 500 euro penalități conform art. 3 din comanda de transport, 250 euro penalități conform art. 4 din comanda de transport și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 180 euro/zi de întârziere la descărcare începând cu data de 26 iunie 2008 și până la data de 20 noiembrie 2008 - data recepției efective a produselor transportate. Împotriva aceleiași sentințe a declarat apel SC E.I. SRL solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Oradea. În motivarea apelului său arată că sentința este nelegală și netemeinică instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor imperative în ce privește competența materială.

Instanța a fost investită să judece o cerere comercială a cărui obiect avea o valoare sub 100.000 lei și care potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) raportat la art. 1 alin. (1) C. proc. civ. era de competența Judecătoriei. Apreciază că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând obiectul lămurit al cauzei și se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Pe fond solicită respingerea acțiunii, deoarece în mod eronat s-a reținut că prejudiciu este de 6.642 euro, întrucât din nici o probă administrată în cauză nu rezultă acest prejudiciu. Reclamanta nu a dovedit prin nici o probă cuantum prejudiciului, conform art. 1169 C. civ., ci doar a susținut acest prejudiciu. Mai mult din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără putere de tăgadă că prejudiciul suferit de reclamantă a fost acoperit în întregime de asigurătorul apelantei pârâte, cu atât mai mult cu cât reclamanta a recuperat marfa.

În mod greșit și fără temei instanța de fond i-a obligat la plata daunelor interese, întrucât nu există prejudiciu care să nu fi fost acoperit până la data promovării acțiunii. Mai mult plata cu întârziere a daunelor de către asigurător s-a datorat reclamantei, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar. Prin concluziile depuse la dosar apelanta SC P. SRL a solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac formulate de către intimata apelantă SC E.I. SRL și admiterea recursului (recalificat apel) declarat de ea și, ca efect, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării SC E.I.

SRL la plata sumei de 2.662,66 euro reprezentând contravaloarea produselor deteriorate la care se adaugă penalitățile contractuale după cum urmează: Penalitățile contractuale stabilite în sumă fixă:500 euro -penalități conform art. 3 din comanda de transport;250 euro - penalități conform art. 4 din comanda de transport; Penalitățile de întârziere suma de 180 euro pentru fiecare zi de întârziere la descărcare începând cu data de 26 iunie 2008 si până la data de 20 noiembrie 2008 - data recepției efective a produselor transportate.

Totodată, în situația în care instanța de apel va considera necesară administrarea de probațiune suplimentară, solicită repunerea cauzei pe rol Pretențiile formulate prin calea de atac, așa cum au fost ele precizate, sunt cele stipulate prin clauza penală inserată în cuprinsul comenzii de transport acceptate de transportator, enumerate după cum urmează: Daune interese compensatorii reprezentând pierderea efectiv suferită (contravaloarea tuburilor cinescopice deteriorate) la care se adaugă beneficiul nerealizat (adaosul comercial de 20 % practicat de societatea noastră) - clauză cuprinsă la pct. 3 din comanda de transport + o sumă fixă de 500 euro; Daune interese moratorii, însușite de părți prin încheierea contractului de transport, reprezentând în valoare de 180 euro/zi de întârziere la care se adaugă suma de 250 euro.

Cu privire la numărul de produse deteriorate arătă că totalul de marfă încărcată de SC E.I. SRL în vederea efectuării transportului a fost de 1128 articole, în valoare de 28.300 euro, la preț de raft în sumă de 33.960 euro. Imediat după producerea accidentului, s-a constatat distrugerea a 97 piese din marfa transportată iar restul de marfa a fost trimisă spre verificare către SC T.D.P. SP Z.O.O. în Polonia, care a constatat ca fiind funcționale articole în valoare de 28.411 euro. Aceste produse au fost returnate societății abia în data de 20 noiembrie 2008 când tuburile cinescopice au intrat pe linia de producție, unde, la asamblarea televizoarelor și verificarea tehnică, s-a constatat că sunt defecte articole în valoare de 1.284 euro: Aceste produse nu au putut fi incluse în procesul de producție, drept pentru care s-a încheiat un proces-verbal cu privire la aceste aspecte, anexat prezentei.

Astfel, aceste articole au fost predate, împreună cu celelalte deșeuri electrice electronice și electrocasnice rezultate din activitatea de producție, în vederea casării către SC B.I. SRL, societatea împuternicită de noi pentru gestionarea deșeurilor de acest tip. Având în vedere faptul că, în data de 20 noiembrie 2008 a fost returnată o bună parte din marfa ce a făcut obiectul transportului iar aceasta a putut fi, totuși, utilizată în procesul de producție, și-a redus pretențiile la suma de 6.642 euro. Din suma de 6.642 euro, pârâta a achitat suma de 16.369,32 lei, echivalentul sumei de 3.979 euro. Drept urmare, suma reprezentând debitul principal, pretinsă în continuare de la pârâtă este suma de 2.662,66 euro.

Prin Decizia nr. 21 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins ca nefondate apelurile declarate de părți. S-a reținut că autocamionul transportatorului, în cursul efectuării transportului a fost implicat într-un accident rutier care a avut ca rezultat deteriorarea unei părți din mărfurile transportate, reclamanta apelantă SC P. SRL s-a adresat instanței solicitând prin ultima precizare de acțiune depusă plata de către pârâta apelantă a sumei de 6.642 euro reprezentând contravaloarea mărfurilor deteriorate, 500 euro penalități conform art. 3 din comanda de transport, 250 euro penalități conform art. 4 din comanda de transport, precum și obligarea ei la plata penalităților de întârziere la descărcare începând cu data de 26 iunie 2008și până la data plății efective a penalităților.

Pârâta SC E.I. SRL în baza poliței de asigurare C.M.R. din 02 martie 2008 încheiată cu SC U. SA a formulat o cerere de chemare în garanție a acesteia din urmă în situația în care ea va cădea în pretenții. Pornind de la dispozițiile art. 969 C. civ., conform cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, precum și de la cele ale art. 1073 C. civ. potrivit cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației sale, în caz contrar având dreptul la dezdăunări, întrucât transportatorul nu și-a îndeplinit întocmai obligația asumată prin comanda de transport, aceasta este ținută să suporte atât contravaloarea mărfurilor deteriorate ca urmare a producerii evenimentului rutier, cât și penalitățile la care s-au înțeles părțile-art.

1475 C. civ. Având în vedere că reclamanta apelantă prin precizarea depusă la instanța de fond pentru termenul din 10 februarie 2010 a solicitat doar suma de 6.642 euro, față de suma inițial solicitată, sumă pe care a recunoscut-o și prin motivele de recurs, cum asigurătorul a făcut dovada plății către aceasta în baza contractului de asigurare facultativă încheiat cu pârâta a sumei de 16.369,92 lei care reprezintă echivalentul a 3.971,34 euro, corect a procedat instanța de fond obligând-o pe cea din urmă la plata diferenței de 2.662,66 euro. Dovada plății de către asigurător a sumei indicate de către instanța de fond a rezultat din referatul de plată întocmit în dosarul de daună, depus la fila 30 în dosarul Curții de Apel.

În raport cu suma solicitată de către reclamanta apelantă, instanța de apel a respins susținerile pârâtei apelante în sensul că prin plata făcută asigurătorul a acoperit întreaga daună, precum și apărările pârâtei apelante conform cărora paguba nu a fost dovedită, din moment ce nu se contestă producerea accidentului rutier în care a fost implicat autocamionul acesteia, iar prin interogatoriul luat nu se neagă existența pagubei în sumă de 6.642 euro, ci se susține că plata acesteia revine asigurătorului. Având în vedere înscrisurile de la filele 38- 40 din dosarul de recurs a rezultat că din totalul pieselor transportate 957 sunt funcționale, iar 75 nu funcționează, iar din procesul verbal din 21 noiembrie 2008 aflat la dosarul Curții de apel reiese că în urma procesului de asamblare a acestora 43 de tuburi nu au trecut testul de verificare.

Pe de altă parte, dacă apelanta SC P. SRL înțelegea să conteste cantitatea de marfă deteriorată, aceasta avea posibilitatea să administreze probe în acest sens, atât la instanța de fond, cât și în apel, însă pârâta nu a făcut-o. Dovada integrității mărfurilor la momentul descărcării lor în vederea exonerării pârâtei apelante de la plata despăgubirilor solicitate prin prezentul litigiu, îi revine SC E.I. SRL și nu reclamantei SC P. SRL. Prin urmare nu sunt pertinente criticile apelantei pârâte din acest punct de vedere. De asemenea, în mod just a fost obligată pârâta apelantă la plata daunelor interese în cuantum de 1.750 euro, reprezentând 750 euro despăgubiri și 1.000 euro despăgubiri în baza clauzei penale forfetare.

Referitor la aceste din urmă despăgubiri, în cuantum de 1.000 euro, pe bună dreptate reducerea lor s-a făcut avându-se în vedere că deteriorarea mărfurilor s-a produs doar cu privire la o parte din acestea-aproximativ 13%, fiind aplicabile prin urmare dispozițiile art. 1070 C. civ., care stabilesc că penalitățile pot fi împuținate de judecător, dacă obligația principală a fost executată în parte. Așadar criticile apelantei reclamante circumscrise aspectului de mai sus sunt nefondate.

Se mai impune a se menționa că prin apelul formulat și prin precizarea depusă de către reclamantă în apel, fila 62 dosar, aceasta a achiesat la hotărârea instanței de fond cu privire la dispoziția acesteia de obligare a pârâtei la plata sumei de 2.662,66 euro, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 750 euro penalități, menținându-și criticile doar cu privire la penalitățile în sumă de 180 euro pentru fiecare zi de întârziere la descărcare, începând cu data de 26 iunie 3008 și până la data de 20 noiembrie 2008, acordate sub forma unei sume fixe de 1.000 euro, critici apreciate ca neîntemeiate, în raport cu argumentele anterior expuse. În baza art. 274 C. proc. civ. instanța a respins cheltuielile de judecată solicitate de părți ca neîntemeiate.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în motivarea căruia a arătat, în esență, că în mod greșit a fost obligate la sumele pretinse de reclamantă, întrucât nu a creat nici un prejudiciu, executând obligațiile contractuale asumate. Recursul este netimbrat. Înalta Curte la termenul de astăzi a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului, întrucât aceasta primează asupra oricăror, excepții sau cereri. Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea se anulează ca netimbrată. Art. 9 din același act normativ prevede că, pentru „cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător.

In cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru." Cum recurenta nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative evocate potrivit mențiunii de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată de la 12 octombrie 2011, aflată la fila 8 dosar recurs, când procedura a fost legal îndeplinită, iar în prezenta cauză nu operează facilitățile prevăzute pentru scutirea de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G.

nr. 32/1995 și va anula recursul pârâtei, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC E. SRL Alba Iulia împotriva Deciziei nr. 21/AC din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică de la 23 noiembrie 2011.