ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3794/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3794/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința nr. 197/Com din 17
februarie 2010 Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea reclamantei SC P. SRL
Oradea în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL Alba-Iulia pe care a obligat-o să
plătească reclamantei suma de 2.662,66 euro sau echivalentul acesteia la data
plății efective reprezentând contravaloare marfă și la plata sumei de 1.750
euro sau echivalentul acesteia în lei la data plății efective reprezentând
daune interese.
Pentru a hotărî
astfel, tribunalul a reținut că la data de 23 iunie 2008 între cele două părți
s-a încheiat un contract de transport în trafic internațional, prin care
pârâta, în calitate de transportator, se obliga pentru reclamantă în calitate
de beneficiar, să transporte o cantitate de 20 tone marfa în valoare totală de
28.300 euro, stabilindu-se pentru prestația efectuată suma de 1.100 euro +
T.V.A.
Prin contract
părțile au stabilit la art. 3 și 4 că în măsura în care se constată diferențe
la descărcare transportatorul datorează contravaloarea mărfii la preț de raft
și o penalizare de 500 euro, iar în orice întârziere la încărcare sau
descărcare se penalizează cu 180 euro/zi, în plus s-a mai prevăzut că
neîncărcarea mărfii la data stabilită sau descărcarea ei din vina
transportatorului atrage după sine o penalizare de 250 euro.
Pe parcursul
efectuării transportului vehiculul aparținând pârâtei a fost implicat într-un
accident rutier fapte ce a dus la deteriorarea unei părți din marfa în valoare
totală de 6.642 euro (fila 8).
Fiind un
contract sinalagmatic și cu titlu oneros, contractul de transport dă naștere în
sarcina transportatorului unei obligații de rezultat: aceea de a duce în stare
intactă marfa până la destinație (art. 1473 C. civ.). În măsura în care ea nu
este îndeplinită, operează o prezumție de culpă în sarcina acestuia de natură
să ducă la antrenarea răspunderii sale (art. 1475 C. civ.).
Așa fiind,
instanța a reținut că din probele administrate în cauză, inclusiv plățile
făcute de SC U. SA, rezultă că pârâta se face vinovată de neexecutarea întocmai
a obligațiilor asumate ca urmare a accidentului rutier în care camionul său a
fost implicat pe teritoriul Republicii Slovacia. In aceste condiții intervine
răspunderea sa contractuală în temeiul art. 969 alin. (1) C. civ. și a
dispozițiilor legale mai sus amintite, aceasta fiind ținută să acopere
prejudiciul cauzat.
Stabilirea lui
presupune luarea în seamă în primul rând a faptului că prin notificarea
transmisă la data de 14 ianuarie 2009 reclamanta a arătat că marfa deteriorată
se ridică la suma de 6.642 euro (fila 8). După cum rezultă din înscrisurile
depuse la termenul din data de 10 februarie 2010 SC U. SA SC A. SA București a
achitat reclamantei suma de 16.369, 92 lei la data de 11 iunie 2009. Plata a
fost făcută ca urmare a instrumentării dosarului de daune deschis de pârâtă la
societatea de asigurări în baza contractului de asigurare facultativă încheiat
cu aceasta.
Raportând suma
amintită la cursul leu-euro din data de 11 iunie 2009 instanța reține că din
suma totală de 6.642 euro pretinsă reclamantei i-a fost achitată suma de 3.971,
34 euro (rata de schimb afișată de B.N.R.), astfel încât mai rămâne un rest de
plată de 2.662, 66 euro. Faptul că suma a fost achitată către societatea de
asigurări nu are nici o relevanță pentru stingerea parțială a debitului atâta
timp cât plata a fost făcută în acest scop, iar reclamanta este îndreptățită la
acoperirea o singură dată a prejudiciului ce i-a fost cauzat. Tocmai de aceea,
sub aspectul cererii principale instanța a considerat că pârâta poate fi
obligată numai la plata acestei sume.
Referitor la
cererile accesorii vizând achitarea daunelor-interese în baza clauzei penale
stabilite la art. 3 și 4 din contractul de transport, s-a reținut că orice
întârziere la livrarea mărfii ce a constituit obiectul derivat al contractului
a urmărit să fie sancționat de către părți prin plata unor sume fixe (500,
respectiv 250 euro), precum și a unei forfetare de 180 euro pe fiecare zi
întârziere până la executarea întocmai a obligației principale asumate.
Instanța a
reținut că numai o parte din marfa a fost deteriorată pe parcursul
transportului, iar reclamantei i-a fost achitată deja o sumă în pentru
acoperirea prejudiciului. Tocmai de aceea, instanța a considerat că se impune
păstrarea în întregime a sumei fixe stabilite de 750 euro cu titlu de despăgubiri
și reducerea clauzei penale forfetare, urmând ca în temeiul acesteia să oblige
pârâta la plata sumei de 1.000 euro, sens în care va și admite cererile
accesorii.
Împotriva
acestei sentințe, în termen, legal timbrat a declarat recurs, recalificat prin
încheierea de ședință din 28 septembrie 2010 de către instanță ca fiind apel,
SC P. SRL Oradea, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate
în sensul admiterii în totalitate a cererii de acțiune introductivă și
obligarea intimatei SC E.I. SRL la achitarea tuturor sumelor solicitate prin
cererea de chemare în judecată, așa cum a fost precizată.
În motivarea
apelului său, arată că instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta
la plata unei părți din pretențiile formulate, reținând eronat că ulterior
reducerii pretențiilor societății apelante, societatea intimată a trecut la
achitarea unei părți a acestui debit, când de fapt societatea apelantă și-a
redus pretențiile ca urmare a achitării debitului.
În ceea ce
privește penalitățile contractuale reclamate prin cererea de chemare în
judecată arată că sunt aplicate la contravaloarea neacoperită din prejudiciul a
cărei acoperire a pretins-o.
Pe fondul
cauzei arată că prejudiciul total înregistrat ca urmare a incidentului
survenit, este format din daune interese compensatorii datorate ca urmare a
distrugerii mărfurilor transportate și anume valoarea de achiziție 28.300 euro
potrivit facturii la care se adaugă adaosul comercial practicat de societatea
apelantă în cuantum de 20 % - 5.660 euro - total 33.960 euro din care cea mai
mare parte a fost recuperată, rămânând un debit restant de 6642 euro.
La această sumă
se adaugă o sumă fixă de 500 euro - sume care au fost cuantificate în mod
anticipat de comun acord de către părți potrivit comenzii de transport.
Daunele
interese moratorii datorate ca urmare a întârzierii transportului stabilit de
părți prin comanda de transport la valoarea de 180 euro/zi de întârziere la
care se adaugă suma fixă de 250 euro.
Fapta ilicită a
pârâtei constă în distrugerea mărfurilor transportate și nelivrate la termenul
stabilit și ca efect nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul de
transport încheiat.
Raportul de
cauzalitate între încălcarea obligațiilor contractuale li prejudiciu este
subînțeles de părți prin asumarea contractului de transport, acestea fiind
conștiente că o simplă nerespectare a obligațiilor contractuale atrage
răspunderea părții în cauză.
Arată că pârâta
și-a recunoscut culpa în neîndeplinirea obligațiilor contractuale, conform
prevederilor art. 17 din convenția C.M.R. ratificată prin Decretul nr.
451/1972, „transportatorul este răspunzător pentru pierderea totală sau
parțială sau pentru avarie, produse între momentul primiri mărfii și cel al
eliberării acesteia, cât și pentru întârzierea în eliberare", astfel că
s-a stabilit o răspundere civilă obiectivă a transportatorului, independent de
existența vinovăției acestuia.
Solicită
aplicarea principiului forței obligatorii a contractului precum și a celorlalte
norme legale în materie respectiv, art. 1073 C. civ., convenția C.M.R.
Prin precizarea
la apelul formulat depusă la dosar fila 62, pentru termenul de judecată din 23
noiembrie 2010, apelanta SC P. SRL arată că își menține solicitarea de
modificare în parte a sentinței atacate doar cu privire la penalitățile de
întârziere solicitate potrivit acțiunii introduse, respectiv de obligare a
intimatei SC E.I. SRL la achitarea diferenței de debit principal în sumă de
2.662,66 euro la care se adaugă penalitățile contractuale în sumă fixă, astfel:
500 euro penalități conform art. 3 din comanda de transport, 250 euro
penalități conform art. 4 din comanda de transport și obligarea pârâtei la
plata penalităților de întârziere în sumă de 180 euro/zi de întârziere la
descărcare începând cu data de 26 iunie 2008 și până la data de 20 noiembrie
2008 - data recepției efective a produselor transportate.
Împotriva
aceleiași sentințe a declarat apel SC E.I. SRL solicitând casarea sentinței
atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Oradea.
În motivarea
apelului său arată că sentința este nelegală și netemeinică instanța de fond a
pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor imperative în ce privește
competența materială.
Instanța a fost
investită să judece o cerere comercială a cărui obiect avea o valoare sub
100.000 lei și care potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) raportat la art. 1
alin. (1) C. proc. civ. era de competența Judecătoriei.
Apreciază că
instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând obiectul
lămurit al cauzei și se impune casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe fond
solicită respingerea acțiunii, deoarece în mod eronat s-a reținut că prejudiciu
este de 6.642 euro, întrucât din nici o probă administrată în cauză nu rezultă
acest prejudiciu. Reclamanta nu a dovedit prin nici o probă cuantum
prejudiciului, conform art. 1169 C. civ., ci doar a susținut acest prejudiciu.
Mai mult din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără putere de tăgadă că
prejudiciul suferit de reclamantă a fost acoperit în întregime de asigurătorul
apelantei pârâte, cu atât mai mult cu cât reclamanta a recuperat marfa.
În mod greșit
și fără temei instanța de fond i-a obligat la plata daunelor interese, întrucât
nu există prejudiciu care să nu fi fost acoperit până la data promovării
acțiunii. Mai mult plata cu întârziere a daunelor de către asigurător s-a
datorat reclamantei, așa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar.
Prin
concluziile depuse la dosar apelanta SC P. SRL a solicitat respingerea ca
nefondată a căii de atac formulate de către intimata apelantă SC E.I. SRL și
admiterea recursului (recalificat apel) declarat de ea și, ca efect,
modificarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării SC E.I. SRL la
plata sumei de 2.662,66 euro reprezentând contravaloarea produselor deteriorate
la care se adaugă penalitățile contractuale după cum urmează: Penalitățile
contractuale stabilite în sumă fixă:500 euro -penalități conform art. 3 din
comanda de transport;250 euro - penalități conform art. 4 din comanda de
transport; Penalitățile de întârziere suma de 180 euro pentru fiecare zi de
întârziere la descărcare începând cu data de 26 iunie 2008 si până la data de
20 noiembrie 2008 - data recepției efective a produselor transportate.
Totodată, în situația
în care instanța de apel va considera necesară administrarea de probațiune
suplimentară, solicită repunerea cauzei pe rol
Pretențiile
formulate prin calea de atac, așa cum au fost ele precizate, sunt cele
stipulate prin clauza penală inserată în cuprinsul comenzii de transport
acceptate de transportator, enumerate după cum urmează:
Daune interese
compensatorii reprezentând pierderea efectiv suferită (contravaloarea tuburilor
cinescopice deteriorate) la care se adaugă beneficiul nerealizat (adaosul comercial
de 20 % practicat de societatea noastră) - clauză cuprinsă la pct. 3 din
comanda de transport + o sumă fixă de 500 euro;
Daune interese
moratorii, însușite de părți prin încheierea contractului de transport,
reprezentând în valoare de 180 euro/zi de întârziere la care se adaugă suma de
250 euro.
Cu privire la
numărul de produse deteriorate arătă că totalul de marfă încărcată de SC E.I.
SRL în vederea efectuării transportului a fost de 1128 articole, în valoare de
28.300 euro, la preț de raft în sumă de 33.960 euro.
Imediat după
producerea accidentului, s-a constatat distrugerea a 97 piese din marfa
transportată iar restul de marfa a fost trimisă spre verificare către SC T.D.P.
SP Z.O.O. în Polonia, care a constatat ca fiind funcționale articole în valoare
de 28.411 euro.
Aceste produse
au fost returnate societății abia în data de 20 noiembrie 2008 când tuburile
cinescopice au intrat pe linia de producție, unde, la asamblarea televizoarelor
și verificarea tehnică, s-a constatat că sunt defecte articole în valoare de 1.284
euro:
Aceste produse
nu au putut fi incluse în procesul de producție, drept pentru care s-a încheiat
un proces-verbal cu privire la aceste aspecte, anexat prezentei. Astfel, aceste
articole au fost predate, împreună cu celelalte deșeuri electrice electronice
și electrocasnice rezultate din activitatea de producție, în vederea casării
către SC B.I. SRL, societatea împuternicită de noi pentru gestionarea
deșeurilor de acest tip.
Având în vedere
faptul că, în data de 20 noiembrie 2008 a fost returnată o bună parte din marfa
ce a făcut obiectul transportului iar aceasta a putut fi, totuși, utilizată în
procesul de producție, și-a redus pretențiile la suma de 6.642 euro.
Din suma de
6.642 euro, pârâta a achitat suma de 16.369,32 lei, echivalentul sumei de 3.979
euro.
Drept urmare,
suma reprezentând debitul principal, pretinsă în continuare de la pârâtă este
suma de 2.662,66 euro.
Prin Decizia
nr. 21 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de
contencios administrativ, a respins ca nefondate apelurile declarate de părți.
S-a reținut că
autocamionul transportatorului, în cursul efectuării transportului a fost
implicat într-un accident rutier care a avut ca rezultat deteriorarea unei
părți din mărfurile transportate, reclamanta apelantă SC P. SRL s-a adresat
instanței solicitând prin ultima precizare de acțiune depusă plata de către
pârâta apelantă a sumei de 6.642 euro reprezentând contravaloarea mărfurilor
deteriorate, 500 euro penalități conform art. 3 din comanda de transport, 250
euro penalități conform art. 4 din comanda de transport, precum și obligarea ei
la plata penalităților de întârziere la descărcare începând cu data de 26 iunie
2008și până la data plății efective a penalităților.
Pârâta SC E.I.
SRL în baza poliței de asigurare C.M.R. din 02 martie 2008 încheiată cu SC U.
SA a formulat o cerere de chemare în garanție a acesteia din urmă în situația
în care ea va cădea în pretenții.
Pornind de la
dispozițiile art. 969 C. civ., conform cărora convențiile legal făcute au
putere de lege între părțile contractante, precum și de la cele ale art. 1073
C. civ. potrivit cărora creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a
obligației sale, în caz contrar având dreptul la dezdăunări, întrucât
transportatorul nu și-a îndeplinit întocmai obligația asumată prin comanda de
transport, aceasta este ținută să suporte atât contravaloarea mărfurilor
deteriorate ca urmare a producerii evenimentului rutier, cât și penalitățile la
care s-au înțeles părțile-art. 1475 C. civ.
Având în vedere
că reclamanta apelantă prin precizarea depusă la instanța de fond pentru
termenul din 10 februarie 2010 a solicitat doar suma de 6.642 euro, față de
suma inițial solicitată, sumă pe care a recunoscut-o și prin motivele de
recurs, cum asigurătorul a făcut dovada plății către aceasta în baza
contractului de asigurare facultativă încheiat cu pârâta a sumei de 16.369,92
lei care reprezintă echivalentul a 3.971,34 euro, corect a procedat instanța de
fond obligând-o pe cea din urmă la plata diferenței de 2.662,66 euro.
Dovada plății
de către asigurător a sumei indicate de către instanța de fond a rezultat din
referatul de plată întocmit în dosarul de daună, depus la fila 30 în dosarul
Curții de Apel.
În raport cu
suma solicitată de către reclamanta apelantă, instanța de apel a respins
susținerile pârâtei apelante în sensul că prin plata făcută asigurătorul a
acoperit întreaga daună, precum și apărările pârâtei apelante conform cărora
paguba nu a fost dovedită, din moment ce nu se contestă producerea accidentului
rutier în care a fost implicat autocamionul acesteia, iar prin interogatoriul
luat nu se neagă existența pagubei în sumă de 6.642 euro, ci se susține că
plata acesteia revine asigurătorului.
Având în vedere
înscrisurile de la filele 38- 40 din dosarul de recurs a rezultat că din
totalul pieselor transportate 957 sunt funcționale, iar 75 nu funcționează, iar
din procesul verbal din 21 noiembrie 2008 aflat la dosarul Curții de apel
reiese că în urma procesului de asamblare a acestora 43 de tuburi nu au trecut
testul de verificare.
Pe de altă
parte, dacă apelanta SC P. SRL înțelegea să conteste cantitatea de marfă
deteriorată, aceasta avea posibilitatea să administreze probe în acest sens,
atât la instanța de fond, cât și în apel, însă pârâta nu a făcut-o.
Dovada
integrității mărfurilor la momentul descărcării lor în vederea exonerării
pârâtei apelante de la plata despăgubirilor solicitate prin prezentul litigiu,
îi revine SC E.I. SRL și nu reclamantei SC P. SRL.
Prin urmare nu
sunt pertinente criticile apelantei pârâte din acest punct de vedere.
De asemenea, în
mod just a fost obligată pârâta apelantă la plata daunelor interese în cuantum
de 1.750 euro, reprezentând 750 euro despăgubiri și 1.000 euro despăgubiri în
baza clauzei penale forfetare.
Referitor la
aceste din urmă despăgubiri, în cuantum de 1.000 euro, pe bună dreptate
reducerea lor s-a făcut avându-se în vedere că deteriorarea mărfurilor s-a
produs doar cu privire la o parte din acestea-aproximativ 13%, fiind aplicabile
prin urmare dispozițiile art. 1070 C. civ., care stabilesc că penalitățile pot
fi împuținate de judecător, dacă obligația principală a fost executată în
parte.
Așadar
criticile apelantei reclamante circumscrise aspectului de mai sus sunt
nefondate.
Se mai impune a
se menționa că prin apelul formulat și prin precizarea depusă de către
reclamantă în apel, fila 62 dosar, aceasta a achiesat la hotărârea instanței de
fond cu privire la dispoziția acesteia de obligare a pârâtei la plata sumei de
2.662,66 euro, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 750 euro penalități,
menținându-și criticile doar cu privire la penalitățile în sumă de 180 euro
pentru fiecare zi de întârziere la descărcare, începând cu data de 26 iunie
3008 și până la data de 20 noiembrie 2008, acordate sub forma unei sume fixe de
1.000 euro, critici apreciate ca neîntemeiate, în raport cu argumentele
anterior expuse.
În baza art.
274 C. proc. civ. instanța a respins cheltuielile de judecată solicitate de
părți ca neîntemeiate.
Împotriva
deciziei pronunțate în apel, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile
art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., în motivarea căruia a
arătat, în esență, că în mod greșit a fost obligate la sumele pretinse de
reclamantă, întrucât nu a creat nici un prejudiciu, executând obligațiile
contractuale asumate.
Recursul este
netimbrat.
Înalta Curte la
termenul de astăzi a invocat, din oficiu, excepția netimbrării recursului,
întrucât aceasta primează asupra oricăror, excepții sau cereri.
Prin art. 1 din
Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru, a fost
statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la
instanțele judecătorești sunt suspuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de
acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către
persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la
termenul stabilit de către instanță.
Potrivit art.
20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act
normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea
se anulează ca netimbrată.
Art. 9 din
același act normativ prevede că, pentru „cererile pentru care se datorează
timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate
corespunzător. In cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va
proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de
timbru."
Cum recurenta
nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative evocate potrivit mențiunii de
pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de judecată de
la 12 octombrie 2011, aflată la fila 8 dosar recurs, când procedura a fost
legal îndeplinită, iar în prezenta cauză nu operează facilitățile prevăzute
pentru scutirea de la obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea
eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv
celor ale art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și ale
art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și va anula recursul pârâtei, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca
netimbrat recursul declarat de pârâta SC E. SRL Alba Iulia împotriva Deciziei
nr. 21/AC din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședința publică de la 23 noiembrie 2011.