ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1932/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de

față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, la data de 28 iunie 2010, revizuentul F.I. a

solicitat revizuirea sentinței civile nr. 10383 din 20 noiembrie 2009 a Judecătoriei Ploiești și a deciziei nr. 372 din 15 martie 2010 a Tribunalului Prahova,

hotărâri pe care le consideră netemeinice și nelegale.

Motivând în fapt

cererea, revizuentul arată că dorește redeschiderea cauzei pe această cale,

pentru a i se lua în considerație, atât actele ce se găsesc în dosar, cât și

actul nr. 887 din 19 iulie 2007, ce nu a fost prezentat instanței și din care

rezultă, fără dubii, că este moștenitorul defuncților săi părinți P.T. și P.S.

De asemenea, arată că

este în posesia tuturor actelor notariale, de la primărie, etc., din care

rezultă că acesta este singurul moștenitor al autorilor săi.

Revizuentul nu a

indicat temeiul de drept al cererii astfel motivate.

La termenul de

judecată din data de 3 martie 2011, în aplicarea dispozițiilor art. 159

1

din

Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, Înalta Curte, din oficiu, a pus în dezbaterea părților excepția

necompetenței materiale a instanței supreme în soluționarea cererii de

revizuire.

Analizând această

excepție absolută, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Dispozițiile art. 323

alin. (1) C. proc. civ., prevăd: „Cererea de revizuire se îndreaptă la instanța

care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere”.

Articolul sus-citat

cuprinde o normă de competență materială imperativă, de la care nu se poate

deroga, indiferent de motivele de revizuire formulate sau de hotărârile a căror

revizuire se solicită.

În speță, sentința

civilă nr. 10383 din 20 noiembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Ploiești,

prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamantul F.I., a rămas

definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 372 din 15 martie 2010, pronunțată

de Tribunalul Prahova, secția civilă, prin care s-a respins recursul ca

nefondat, fiind evident că sentința judecătoriei este hotărârea definitivă, în

sensul art. 322 C. proc. civ., ce este supusă revizuirii, iar competența de

soluționare a acestei cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 323 C. proc.

civ., aparține judecătoriei care a pronunțat-o.

În această situație

în care tribunalul, ca instanță de recurs, nu a casat sentința atacată și deci,

nu a evocat fondul ei, ci dimpotrivă, a respins recursul, menținând sentința

primei instanțe, potrivit art. 323 alin. (1) C. proc. civ. poate fi revizuită

doar sentința definitivă a instanței de fond, căreia trebuie să-i fie înaintată

cererea de revizuire, iar nu decizia tribunalului, ca instanță de control

judiciar, de vreme ce nu a admis recursul și nu a evocat fondul.

Prin urmare, va fi

respinsă ca neîntemeiată susținerea intimatei Comisia Locală de Fond Funciar

Ploiești, prin consilier juridic, în sensul declinării competenței în favoarea

Tribunalului Prahova.

În consecință, se

impune ca cererea de revizuire să fie trimisă Judecătoriei

Ploiești

, competentă a o

soluționa.

Având în vedere

aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte

va declina competența

de soluționare a cererii de revizuire a sentinței nr. 10383 din 20 noiembrie

2009 pronunțată de Judecătoria Ploiești, formulată de revizuentul F.I., în

favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a cererii de revizuire a sentinței nr. 10383 din 20 noiembrie 2009 a Judecătoriei Ploiești, formulată de revizuentul F.I., în favoarea acestei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 martie 2011.