ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1391/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 19 noiembrie 2009, reclamanta M.I.M.V. a chemat în

judecată pe pârâta Primăria Municipiului București, prin Primar General,

solicitând să se constate că Dispoziția P.G. nr. 12193 din 30 septembrie 2009

care modifică în parte Dispoziția cu nr. 7985 din 16 mai 2007 este neconformă

cu actele depuse în dosarul depus conform Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 990 din 9 iunie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis

în parte acțiunea, a dispus anularea Dispoziției P.G. nr. 12193 din 30

septembrie 2009 și a obligat pârâta să emită o dispoziție de acordare de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru cota din terenul de 350 mp din București,

B-dul Păcii și pentru cota din terenul de 250 mp din București, B-dul Păcii, în

favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, prin Dispoziția P.G. nr. 7985 din 16 mai

2007 s-a respins notificarea formulată de petenta M.I.M.V. privind restituirea

în natură a terenului de 600 mp situat în București, B-dul Păcii. Totodată,

prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru terenul de 350 mp situat în București B-dul Păcii și pentru

terenul de 250 mp situat în București B-dul Păcii persoanei îndreptățite M.I.M.V.

Ulterior, prin

Dispoziția P.G. nr. 12193 din 30 septembrie 2009, Dispoziția nr. 7985 din 16

mai 2007 a fost modificată în sensul că s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru cota de 1 din cota de 5/8 din terenul de 350

mp situat în București, B-dul Păcii și pentru cota de 1 din cota de 5/8 din

terenul de 250 mp situat în București, B-dul Păcii persoanei îndreptățite M.I.M.V.

Această ultimă

dispoziție este neîntemeiată, deoarece din înscrisurile de la dosarul cauzei

rezultă că reclamanta M.I.M.V. a moștenit-o pe mama sa, C.I., dobândind de la

aceasta cota de 5/8 din terenul de 350 mp situat în București, B-dul Păcii și

din terenul de 250 mp situat în București, B-dul Păcii. Însă reclamanta l-a mai

moștenit și pe tatăl său, C.S., dobândind o cotă ideală de 1/4 din masa succesorală

rămasă de pe urma acestuia. C.S., care a decedat la 3 august 1945, dobândise,

împreună cu soția sa, terenul de 350 mp situat în București, B-dul Păcii precum

și terenul de 250 mp situat în București, B-dul Păcii, astfel încât bunurile

erau proprietate comună a acestora, 1 din aceste bunuri aparținând lui S.C.

Așa fiind, la decesul

acestuia, cota sa de 1 din cele două terenuri a revenit moștenitorilor săi,

conform cotelor legale ale acestora. Din certificatul de moștenitor din 21

ianuarie 1991, care atestă calitatea de moștenitori, rezultă că moștenitorii

lui S.C. au fost:

- C.I.S. cu o cotă de

1 din masa succesorală adică 1/8 din bunurile menționate

- M.I.M.V. cu o cotă

de 1 din masa succesorală adică 1/8 din bunurile menționate

- C.C. cu o cotă de 1

din masa succesorală adică 1/8 din bunurile menționate

- C.G. cu o cotă de 1

din masa succesorală adică 1/8 din bunurile menționate.

Restul de 1/2 din

terenul de 350 mp situat în București, B-dul Păcii, precum și terenul de 250 mp

situat în București, B-dul Păcii era cota ce aparținea soției lui S.C., C.I.

Așa fiind, la decesul

său, survenit la 8 aprilie  1968, C.I. a lăsat moștenitorilor săi cota de 5/8

din cele două terenuri (1, cota sa, plus 1/8 cota moștenită de la soțul său, S.C.)

care s-a împărțit între aceștia după cum urmează, conform certificatului de

moștenitor:

- C.G. cota de 1 din

masa succesorală adică 5/16 din bunurile menționate

- M.I.M.V. cota de 1

din masa succesorală adică 5/16 din bunurile menționate.

Așa fiind, rezultă că

reclamanta din cauza de față, în calitate de moștenitoare a părinților săi, S.C.

și C.I. avea o cotă de 7/16 din cele două imobile.

Reclamanta era

coproprietar împreună cu frații săi, C.G. și C.C., la data 21 iunie 1974 când

au fost expropriate cele două terenuri: 350 mp în B-dul Păcii și 250 mp în

B-dul Păcii, ceea ce înseamnă că prin expropriere din patrimoniul reclamantei a

fost preluată numai cota de 7/16 din cele două terenuri, aceasta fiind cota pe

care aceasta o avea la acel moment în proprietate, iar nu întregul bun și nici

1 din 5/8 din aceste bunuri, adică 5/16 din acestea.

Așa fiind,

retrocedarea imobilelor preluate abuziv prin Decretul C.S. din 21 iunie 1974 nu

se poate face decât în limita cotei din aceste bunuri pe care reclamanta o avea

la data exproprierii. Este exclusă posibilitatea ca reclamantei să-i fie

restituite în întregime cele două bunuri, deoarece aceasta nu le avea în

întregime în patrimoniul său, la data exproprierii. Cu alte cuvinte, reclamanta

este îndreptățită să i se restituie atât cât i s-a preluat de stat. Faptul că

ceilalți coproprietari din anul 1974 ai bunurilor nu au făcut cerere de

restituire nu poate conduce la soluția de a i se restitui în întregime bunurile

reclamantei, deoarece în această ipoteză nu operează dreptul de acrescământ prevăzut

de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată cu modificările

ulterioare, care prevede că de cotele moștenitorilor legali sau testamentari

care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori

ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

Or, în cauză,

persoane îndreptățite la restituire erau reclamanta împreună cu frații săi, iar

nu mama sa, deoarece aceasta era decedată la data exproprierii din anul 1974,

proprietarii expropriați fiind reclamanta și frații săi.

Pentru aceste

considerente, reclamanta nu poate beneficia de dreptul de acrescământ

reglementat de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001; aceasta are dreptul, așa

cum s-a arătat mai sus, doar la restituirea părții din imobil care i-a fost

preluată, în speță 7/16 din cele două imobile. Din acest punct de vedere este

corectă decizia pârâtei de a modifica Dispoziția din 16 mai 2007 în sensul de a

se restitui reclamantei doar cota sa din cele două imobile, iar nu în întregime

cele două imobile.

Întrucât prin

Dispoziția P.G. nr. 12.193 din 30 septembrie 2009 reclamantei i s-a restituit

doar o cotă de 5/16 din cele două imobile, iar nu 7/16 la care aceasta era

îndreptățită, tribunalul a admis acțiunea de față în parte și a anulat

Dispoziția P.G. nr. 12193 din 30 septembrie 2009 cu consecința obligării

pârâtei să emită o dispoziție de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent

pentru cota de 7/16 din terenul de 350 mp din București, B-dul Păcii și pentru

cota de 7/16 din terenul de 250 mp din București, B-dul Păcii, în favoarea

reclamantei.

Prin decizia civilă

nr. 257/ A din 10 martie 2011 Curtea de Apel București a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtă împotriva susmenționatei hotărâri, reținând

următoarele:

În mod temeinic a

reținut prima instanță în ceea ce privește situația de fapt, că pentru

imobilele care formează obiectul Dispozițiilor P.G. nr. 7985 din 16 mai 2007 și

nr. 12193 din 30 septembrie 2009, respectiv terenul de 600 mp situat în

București, B-dul Păcii și terenul de 250 mp situat în București B-dul Păcii,

s-au stabilit măsuri reparatorii ca urmare a reținerii preluării lor de la

autorii reclamantei, C.I. și C.S.

Potrivit

certificatului de moștenitor din 21 ianuarie 1991 eliberat de fostul N.S.L.S.6,

la data de 3 august 1945 a decedat C.S., rămânând ca succesori de pe urma

acestuia C.I.S., în calitate de soție, căreia i-a revenit o cotă de 1 din masa

succesorală, M.I.M.V., în calitate de fiică, căreia i-a revenit o cotă de 1 din

masa succesorală, C.C., în calitate de fiu, căruia i-a revenit o cotă de 1 din

masa succesorală și C.G., în calitate de fiu, căruia i-a revenit o cotă de 1

din masa succesorală.

Conform

certificatului de moștenitor din 8 octombrie 1968 eliberat de fostul N.S.L.S.7,

la data de 8 aprilie 1968 a decedat și C.I., rămânând ca succesori C.G., în

calitate de fiu, căruia i-a revenit o cotă de 1 din masa succesorală și M.I.M.V.,

în calitate de fiică, căreia i-a revenit o cotă de 1 din masa succesorală.

Prin urmare,

reclamanta a dobândit, având în vedere și faptul că cei doi soți au cumpărat

imobilele în cote egale, dată fiind inexistența unei mențiuni contrare în

titlurile de proprietate, 1 din 1, pe cale succesorală de la tatăl său și 1 din

5/8, pe cale succesorală de la mama sa, în total o cotă de 7/16 din imobilele

în discuție.

S-a reținut a nu

corespunde realității nici afirmația potrivit căreia prima instanță ar fi

dispus obligarea sa la emiterea unei dispoziții privind acordarea de

despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 în favoarea reclamantei pentru

întregul imobil, prin aplicarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, de

vreme ce în hotărâre se prevede expres că este vorba doar de o cotă de 7/16.

Împotriva

susmenționatei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria municipiului

București, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii întrucât, în opinia sa, reclamanta nu a făcut dovada dreptului

de proprietate asupra cotei de 7/16 din imobilele în litigiu, chiar dacă la

dosarul cauzei au fost depuse certificatele de moștenitor emise în anul 1968,

respectiv în anul 1991.

De asemenea, unul

dintre actele de expropriere ce viza imobilul în litigiu o indica pe reclamantă

drept proprietara bunului, pentru ca cel de-al doilea decret de expropriere să

o menționeze pe aceasta împreună cu mama sa, deși aceasta din urmă era decedată

din anul 1968, ceea ce conduce, în opinia recurentei, la concluzia că cele două

acte de expropriere nu reflectă situația juridică reală a imobilului în litigiu

la data preluării de către stat.

Nu poate fi omisă

nici existența pe rolul instanțelor a unui litigiu ce-l are ca reclamant pe

numitul C.A.V., ca și a unui certificat de moștenitor din care rezultă că

fratele reclamantei, C.C., este în viață și a acceptat moștenirea și că

descendentul direct al celui de-al treilea frate domiciliază în România.

Aceste aspecte

demonstrează cu prisosință faptul că reclamanta are dreptul doar la o cotă de 1

din 5/8 din imobilele în litigiu și nu la o cotă de 7/16, cum eronat au reținut

instanțele fondului, actul administrativ atacat fiind emis corect și cu

respectarea legii.

A solicitat admiterea

recursului, cu consecința modificării deciziei instanței de apel, în sensul

admiterii apelului, desființării sentinței și, pe fond, respingerea acțiunii

reclamantei ca neîntemeiată.

Recursul nu este

fondat.

Potrivit adresei din 15

septembrie 2006 emisă de Primăria municipiului București - direcția evidența

imobiliară și cadastrală, imobilul situat la adresa poștală B-dul Păcii, a fost

preluat de către stat în baza Decretului nr. 97/1974, neabrogat sau declarat

caduc, în a cărui anexă la poziția 13 figurează înscrisă M.I.M.V., cu o

suprafață expropriată de 353,00 mp teren și 148,00 mp construcții.

Totodată, potrivit

aceluiași act, ce încorporează date extrase din evidențele instituției

emitente, imobilul ce a purtat adresa poștală B-dul Păcii a fost expropriat de

stat în baza Decretului nr. 278/1968 (suprafața de 41 mp teren pe numele C.I. și

M.I.), respectiv în baza Decretului nr. 97/1974 (suprafața de 280,00 mp teren

și 73,00 mp construcții, pe numele M.I.M.V. și C.G.).

Actele de expropriere

menționate, ce se coroborează cu actele de proprietate (act de vânzare din 5

decembrie 1932, ca și cel autentificat din 16 mai 1925) depuse în probațiune

precum și evidențele din registrele localității, confirmă pe deplin existența

dreptului de proprietate pretins asupra bunului litigios și preluarea acestuia

de către stat din patrimoniul reclamantei și al antecesorilor săi, C.S. și C.I.

Cât privește

întinderea dreptului cuvenit reclamantei, în calitate de unică notificatoare

privind averea preluată abuziv de către stat, actele dosarului, certificat de

moștenitor din 21 ianuarie 1991, respectiv certificat de moștenitor din 8

octombrie 1968, confirmă legalitatea dispozițiunilor instanței de apel.

Potrivit

certificatului de moștenitor privind succesiunea defunctului S.C., decedat la

data de 3 august 1945, au rămas ca moștenitori C.I., în calitate de soție

supraviețuitoare cu o cotă de 1 din masa succesorală, M.I.M.V., în calitate de

fiică cu o cotă de 1 din masa succesorală, ca și C.C. și C.G., în calitate de

fii, fiecare cu câte o cotă de 1 din masa succesorală.

Din certificatul de

moștenitor privind succesiunea defunctei C.I., decedată la data de 8 aprilie

1968, au rămas ca moștenitori C.G. și M.I.M.V., în calitate de fii, fiecare cu

câte o cotă de 1 din masa succesorală.

Ca urmare, reclamanta

a dobândit pe cale succesorală de la tatăl său (primul decedat) o cotă de 1 din

1 iar de la mama sa, de asemenea, prin transmisiune succesorală o cotă de 1 din

5/8, adică în total o cotă de 7/16 din averea defuncților (imobilele în

litigiu).

Ca urmare, se vădesc

a nu fi fondate nici criticile privind întinderea dreptului reclamantei asupra

bunului litigios, cât și cele privind pretinsele inadvertențe existente în

actele de expropriere a acelorași bunuri.

Aspectele invocate în

aceeași declarație de recurs, privind existența unui eventual litigiu pe rolul

instanțelor judecătorești, ori a unui certificat de moștenitor ce ar demonstra

existența și a altor moștenitori/succesori ce ar putea pretinde drepturi asupra

aceluiași/acelorași bunuri ca și reclamanta sunt lipsite de relevanță în

condițiile în care obiectul notificării și, ulterior, al litigiului l-a

constituit exclusiv (vocația reclamantei de a beneficia de măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială pentru bunurile preluate de stat din patrimoniul

antecesorilor săi, în limita cotei-părți cei i se cuvine din succesiunea

acestora (fără a afecta deci eventualele drepturi ce ar putea fi pretinse de

alte succesiuni), legal determinată în conformitate și cu prescripțiile art. 4

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus

judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului București prin Primar general

împotriva deciziei nr. 257/ A din 10 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 februarie 2012.