ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 09 iulie 2009, sub nr. 29316/3/2009, reclamanții N.I., D.S. și P.V. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 11916 din 16 iunie 2009 emisa de pârâtul Primarul General al Municipiului București, prin care li s-a respins notificarea formulata în baza Legii nr. 10/2001, în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru un teren în suprafață de 624 mp., situat în București, C.C., sectorul 6. Prin sentința civilă nr. 130/03 februarie 2010 pronunțată de Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată contestația formulata.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții iar prin decizia civilă nr. 758/ A din 14 decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul formulat;a schimbat în tot sentința apelată; a admis contestația formulată de reclamanți și a anulat dispoziția nr. 11916 din 16 iunie 2009 emisă de Primăria Municipiului București stabilind dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul preluat abuziv de către stat în suprafață de 624 mp situat în București, C.C., sector 6, măsuri reparatorii care vor fi stabilite la valoarea de piață a terenului și vor fi acordate în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Din analiza întregului material probator și a dispozițiilor legale aplicabile în speță, instanța de apel a constatat greșita apreciere a instanței de fond în sensul ca apelanții nu ar fi făcut proba proprietății asupra terenului în discuție, reținând ca aceasta proba a rezultat în cauza în condițiile art. 24 din Legea 10/ 2001. Cu privire la suprafața terenului expropriat, instanța de apel a apreciat că în aplicarea aceluiași art. 24 din Legea nr. 10/2001, s-a făcut proba faptului că suprafața terenului la momentul exproprierii era de 624 mp., aceasta reieșind din însuși actul de preluare de către stat, dar și din nota de reconstituire a vechii proprietăți și din fișa tehnică a imobilului încheiata în anul 1978. Așadar s-a constatat că apelanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de teren de 624 mp., fiind persoane îndreptățită la restituire conform art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și că exproprierea terenului valorează preluare abuziva în condițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, întrucât, deși făcută pentru un interes public, aceasta a operat fără plata unei juste despăgubiri, astfel cum impunea art. 481 C. civ.

Împotriva menționatei decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul București, prin Primar General, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că în mod greșit Curtea de Apel a admis apelul reclamanților și că în mod corect a reținut prima instanță faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate. Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, în termen, comunicată. La termenul din 6 februarie 2012, Înalta Curte a pus în discuție aspectul nesemnării cererii de recurs, cerință impusă de art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., părțile prezente având poziția exprimată în practicau prezentei decizii.

Analizând cu prioritate această excepție a nulității recursului, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente: Din cuprinsul art. 302 1 alin. 1 lit. d) C. proc. civ. rezultă că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, semnătura. De altfel, potrivit Deciziei nr. XXXIX din 07 mai 20007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite dată în recurs în interesul legii, dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. d) raportate la art. 316 C. proc. civ., se interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părții. Nerespectarea acestei cerințe poate fi împlinită în condițiile art. 133 din C. proc. civ., partea putând să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare, iar când este prezentă în instanță în chiar ședința de judecată în care a fost invocată nulitatea.

Cererea de recurs nu a fost semnată de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, deși s-a acordat un termen în acest sens, și nici nu s-a depus un exemplar semnat de pârât, deși i s-a pus în vedere și acest aspect (fila 20 dosar). Ca atare, raportat și la art. 298 C. proc. civ. care prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu, cât și ale art. 316 C. proc. civ., conform căruia dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol, Înalta Curte constată că sancțiunea prevăzută de art. 133 alin. (1) se aplică și cererii de recurs, deoarece dispozițiile de procedură privind semnarea cererii de investire a instanței nu sunt potrivnice celor privind cererea de recurs.

Din perspectiva celor expuse, urmează a se constata nulitatea recursului în temeiul art. 133 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 758/ A din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.