ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 09 iulie 2009, sub nr. 29316/3/2009,

reclamanții N.I., D.S. și P.V. au formulat contestație împotriva Dispoziției nr.

11916 din 16 iunie 2009 emisa de pârâtul Primarul General al Municipiului

București, prin care li s-a respins notificarea formulata în baza Legii nr. 10/2001,

în vederea acordării de măsuri reparatorii pentru un teren în suprafață de 624

mp., situat în București, C.C., sectorul 6.

Prin sentința civilă nr.

130/03 februarie 2010 pronunțată de Tribunalului București, secția a V-a civilă,

a fost respinsă, ca neîntemeiată contestația formulata.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții iar prin decizia civilă nr. 758/ A din 14

decembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

formulat;a schimbat în tot sentința apelată; a admis contestația formulată de

reclamanți și a anulat dispoziția nr. 11916 din 16 iunie 2009 emisă de Primăria

Municipiului București stabilind dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în

echivalent pentru terenul preluat abuziv de către stat în suprafață de 624 mp

situat în București, C.C., sector 6, măsuri reparatorii care vor fi stabilite

la valoarea de piață a terenului și vor fi acordate în condițiile Titlului VII

al Legii nr. 247/2005.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Din analiza

întregului material probator și a dispozițiilor legale aplicabile în speță,

instanța de apel a constatat greșita apreciere a instanței de fond în sensul ca

apelanții nu ar fi făcut proba proprietății asupra terenului în discuție,

reținând ca aceasta proba a rezultat în cauza în condițiile art. 24 din Legea

10/ 2001.

Cu privire la

suprafața terenului expropriat, instanța de apel a apreciat că în aplicarea

aceluiași art. 24 din Legea nr. 10/2001, s-a făcut proba faptului că suprafața

terenului la momentul exproprierii era de 624 mp., aceasta reieșind din însuși

actul de preluare de către stat, dar și din nota de reconstituire a vechii

proprietăți și din fișa tehnică a imobilului încheiata în anul 1978.

Așadar s-a constatat

că apelanții au făcut dovada dreptului lor de proprietate asupra suprafeței de

teren de 624 mp., fiind persoane îndreptățită la restituire conform art. 3 și art.

4 din Legea nr. 10/2001 și că exproprierea terenului valorează preluare abuziva

în condițiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001, întrucât, deși făcută

pentru un interes public, aceasta a operat fără plata unei juste despăgubiri,

astfel cum impunea art. 481 C. civ.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul

București, prin Primar General, pentru motive de nelegalitate întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestora s-a arătat că în mod greșit Curtea de Apel a admis apelul

reclamanților și că în mod corect a reținut prima instanță faptul că nu s-a

făcut dovada dreptului de proprietate.

Intimații-reclamanți

au depus întâmpinare, în termen, comunicată.

La termenul din 6

februarie 2012, Înalta Curte a pus în discuție aspectul nesemnării cererii de

recurs, cerință impusă de art. 302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ.,

părțile prezente având poziția exprimată în practicau prezentei decizii.

Analizând cu

prioritate această excepție a nulității recursului, datorită caracterului său

peremptoriu, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:

Din cuprinsul art. 302

1

alin. 1 lit. d) C. proc. civ. rezultă că cererea de recurs va cuprinde, sub

sancțiunea nulității, semnătura.

De altfel, potrivit

Deciziei nr. XXXIX din 07 mai 20007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție –

Secțiile Unite dată în recurs în interesul legii, dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. d) raportate la art. 316 C. proc. civ., se interpretează în

sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura părții.

Nerespectarea acestei

cerințe poate fi împlinită în condițiile art. 133 din C. proc. civ., partea

putând să semneze cel mai târziu la prima zi de înfățișare, iar când este prezentă

în instanță în chiar ședința de judecată în care a fost invocată nulitatea.

Cererea de recurs nu

a fost semnată de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, deși s-a

acordat un termen în acest sens, și nici nu s-a depus un exemplar semnat de

pârât, deși i s-a pus în vedere și acest aspect (fila 20 dosar).

Ca atare, raportat și

la art. 298 C. proc. civ. care prevede că dispozițiile de procedură privind

judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care

nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu, cât și ale art. 316 C.

proc. civ., conform căruia dispozițiile de procedură privind judecata în apel

se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor

cuprinse în acest capitol, Înalta Curte constată că sancțiunea prevăzută de art.

133 alin. (1) se aplică și cererii de recurs, deoarece dispozițiile de

procedură privind semnarea cererii de investire a instanței nu sunt potrivnice

celor privind cererea de recurs.

Din perspectiva celor

expuse, urmează a se constata nulitatea recursului în temeiul art. 133 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 758/ A din 14 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 februarie 2012.