ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3986/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 25 iunie 2008, sub nr.

24724/3/2008, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul

București prin Primar General, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care

să fie obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții de restituire în natura a

imobilului teren în suprafață de 300 m.p. situat în București, fosta stradă I.,

în prezent situat în incinta parcului I., iar, în subsidiar, în măsura în care

restituirea în natură nu este posibilă, obligarea pârâtului la emiterea unei

dispoziții de restituire prin echivalent a imobilului arătat mai sus.

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 176 din 10 februarie 2010, a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că:

Prin notificarea din

26 iunie 2001 transmisă Primăriei Municipiului București prin intermediul Biroului

executorului judecătoresc P.S., reclamantul P.C. și numita S.E. au solicitat restituirea

în natură a unei cote de 1/3 pentru fiecare, din terenul situat în București,

strada I., în suprafață de 300 m.p.

La Primăria Municipiului

București s-a format Dosarul nr. 3988, pentru analizarea acestei cereri.

Potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă,

unitatea deținătoare este obligată ca prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite

măsuri reparatorii.

Până în prezent, Primăria

Municipiului București nu a emis o dispoziție, prin care să se pronunțe asupra cererii

formulate de reclamanți privind restituirea în natură a imobilului menționat mai

sus.

În speță, Tribunalul a

constatat că reclamantul nu a făcut dovada că are calitatea de persoană îndreptățită

la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

imobilul situat în București, strada I., în sensul dispozițiilor legale mai sus

amintite.

Împotriva acestei sentințe

a formulat apel reclamantul.

Apelul a fost respins

prin decizia civilă nr. 324A din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

III civilă, reținându-se următoarele.

Susțin apelanții că au

făcut dovada dreptului de proprietate cu testamentul autentificat sub nr. AA din

02 septembrie 1933, prin care D.C. a transmis pentru cauză de moarte proprietatea

sa asupra imobilului situat în strada I. către c

opiii săi, E., J. și V. în cote egale de

1/3 fiecare, dar, așa cum a reținut și instanța de fond, acest testament este un

legat cu titlu particular, act declarativ de drepturi și nu constitutiv, care singur,

în lipsa titlului de proprietate al autorului nu poate face dovada faptului că cei

3 fii au fost coproprietari ai imobilului.

De asemenea, înscrierea

în cartea funciară nu face dovada dreptului de proprietate, această înscriere având

rolul doar de opozabilitate față de terți.

Mai mult, din înscrisurile

depuse la dosar există neconcordanțe cu privire la autorul D.C.; astfel în unele

apare ca fiind C.P. (copie B.I. - S.E., procesul-verbal de înscriere în cartea funciară)

sau P.D. (istoricul de rol fiscal din 13 februarie 2002), astfel încât nu s-a făcut

dovada clară a proprietarului inițial al imobilului.

Împotriva deciziei civile

nr. 324 A din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs P.C. care a susținut următoarele

motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

Instanța de apel a pronunțat

o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de

nelegalitate reglementat de 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel, ca

și cea de fond au considerat în mod nelegal că în speță reclamantul nu a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării nr. CC/2001

formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a pronunțat

o hotărâre nelegală, refuzând în mod greșit să recunoască calitatea de persoană

îndreptățită la restituirea prin echivalent a imobilului.

Reclamantul a invocat

în dovedirea acțiunii testamentul autentificat sub nr. AA din data de 02

septembrie 1933, și procesul-verbal de carte funciară nr. PP din 26 noiembrie 1941.

Se mai susține că instanța

de apel a considerat în mod greșit că legatul cu titlu particular are doar un efect

declarativ de drepturi și nu constitutiv, în condițiile în care interpretarea corectă

este în sensul că legatul cu titlu particular reprezintă excepția față de celelalte

tipuri de legate, acesta având nu doar un efect declarativ, ci și constitutiv de

drepturi.

Pe de altă parte, instanța

de apel ar fi interpretat greșit probele administrate în cauză, pronunțând astfel

o hotărâre nelegală, fiind incident art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru

următoarele considerente:

Pentru a fi incident motivul

de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea

recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea

greșită a legii.

Pentru a hotărî asupra

acesteia, în condițiile art. 314 C. proc. civ., trebuie să fie pe deplin stabilită

situația de fapt. Or, în speță, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită pentru

cele ce succed: instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., conform cărora „

Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru

lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze

probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților

necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile

se împotrivesc”.

Față de înscrisurile depuse

la dosarul cauzei, și anume testamentul autentificat sub nr. AA din 02

septembrie 1993 ce a aparținut autorului reclamantului, instanța de apel nu a manifestat

rol activ, în sensul de a pune părților în vedere să depună actul în forma lizibilă,

ci s-a rezumat la a constata caracterul său declarativ de drepturi. Procedând astfel,

instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, motiv pentru care se

impune în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casarea deciziei civile și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În cauză, se impune analiza

și a celorlalte înscrisuri cu care reclamantul, față de caracterul declarativ al

testamentului, încearcă să facă dovada proprietății autorului său, asupra imobilului

în litigiu, inclusiv a înscrisurilor din care ar rezulta acele neconcordanțe cu

privire la numele autorului, precum și analiza probelor din care rezultă naționalizarea

imobilului teren situat în București, fosta strada I., pentru a se verifică calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la restituire, conform art. 4 din Legea

nr. 10/2001.

Dacă se va constata calitatea

de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii pentru imobilul în

litigiu, în baza Legii nr. 10/2001 și preluarea abuzivă a acestui imobil de către

stat, instanța va administra probatoriul necesar identificării imobilului și în

raport de situația juridică a acestuia la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

va statua, în aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, asupra măsurilor reparatorii

ce i se cuvin reclamantului.

Pentru aceste considerente,

se impune admiterea recursului, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul P.C. împotriva deciziei civile nr. 324 A din 23 martie 2011 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.