ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3986/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 25 iunie 2008, sub nr. 24724/3/2008, reclamantul P.C. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin Primar General, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la emiterea unei dispoziții de restituire în natura a imobilului teren în suprafață de 300 m.p. situat în București, fosta stradă I., în prezent situat în incinta parcului I., iar, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziții de restituire prin echivalent a imobilului arătat mai sus. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 176 din 10 februarie 2010, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că: Prin notificarea din 26 iunie 2001 transmisă Primăriei Municipiului București prin intermediul Biroului executorului judecătoresc P.S., reclamantul P.C. și numita S.E. au solicitat restituirea în natură a unei cote de 1/3 pentru fiecare, din terenul situat în București, strada I., în suprafață de 300 m.p. La Primăria Municipiului București s-a format Dosarul nr. 3988, pentru analizarea acestei cereri. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, unitatea deținătoare este obligată ca prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite măsuri reparatorii.

Până în prezent, Primăria Municipiului București nu a emis o dispoziție, prin care să se pronunțe asupra cererii formulate de reclamanți privind restituirea în natură a imobilului menționat mai sus. În speță, Tribunalul a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că are calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în București, strada I., în sensul dispozițiilor legale mai sus amintite. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul. Apelul a fost respins prin decizia civilă nr. 324A din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția III civilă, reținându-se următoarele. Susțin apelanții că au făcut dovada dreptului de proprietate cu testamentul autentificat sub nr. AA din 02 septembrie 1933, prin care D.C.

a transmis pentru cauză de moarte proprietatea sa asupra imobilului situat în strada I. către c opiii săi, E., J. și V. în cote egale de 1/3 fiecare, dar, așa cum a reținut și instanța de fond, acest testament este un legat cu titlu particular, act declarativ de drepturi și nu constitutiv, care singur, în lipsa titlului de proprietate al autorului nu poate face dovada faptului că cei 3 fii au fost coproprietari ai imobilului. De asemenea, înscrierea în cartea funciară nu face dovada dreptului de proprietate, această înscriere având rolul doar de opozabilitate față de terți. Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar există neconcordanțe cu privire la autorul D.C.; astfel în unele apare ca fiind C.P.

(copie B.I. - S.E., procesul-verbal de înscriere în cartea funciară) sau P.D. (istoricul de rol fiscal din 13 februarie 2002), astfel încât nu s-a făcut dovada clară a proprietarului inițial al imobilului. Împotriva deciziei civile nr. 324 A din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs P.C. care a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de apel, ca și cea de fond au considerat în mod nelegal că în speță reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării nr. CC/2001 formulate în baza Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, refuzând în mod greșit să recunoască calitatea de persoană îndreptățită la restituirea prin echivalent a imobilului. Reclamantul a invocat în dovedirea acțiunii testamentul autentificat sub nr. AA din data de 02 septembrie 1933, și procesul-verbal de carte funciară nr. PP din 26 noiembrie 1941. Se mai susține că instanța de apel a considerat în mod greșit că legatul cu titlu particular are doar un efect declarativ de drepturi și nu constitutiv, în condițiile în care interpretarea corectă este în sensul că legatul cu titlu particular reprezintă excepția față de celelalte tipuri de legate, acesta având nu doar un efect declarativ, ci și constitutiv de drepturi.

Pe de altă parte, instanța de apel ar fi interpretat greșit probele administrate în cauză, pronunțând astfel o hotărâre nelegală, fiind incident art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie lipsită de temei legal sau să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii. Pentru a hotărî asupra acesteia, în condițiile art. 314 C. proc. civ., trebuie să fie pe deplin stabilită situația de fapt.

Or, în speță, situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită pentru cele ce succed: instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora „ Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc”.

Față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, și anume testamentul autentificat sub nr. AA din 02 septembrie 1993 ce a aparținut autorului reclamantului, instanța de apel nu a manifestat rol activ, în sensul de a pune părților în vedere să depună actul în forma lizibilă, ci s-a rezumat la a constata caracterul său declarativ de drepturi. Procedând astfel, instanța de apel nu a stabilit pe deplin situația de fapt, motiv pentru care se impune în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În cauză, se impune analiza și a celorlalte înscrisuri cu care reclamantul, față de caracterul declarativ al testamentului, încearcă să facă dovada proprietății autorului său, asupra imobilului în litigiu, inclusiv a înscrisurilor din care ar rezulta acele neconcordanțe cu privire la numele autorului, precum și analiza probelor din care rezultă naționalizarea imobilului teren situat în București, fosta strada I., pentru a se verifică calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire, conform art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Dacă se va constata calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în baza Legii nr. 10/2001 și preluarea abuzivă a acestui imobil de către stat, instanța va administra probatoriul necesar identificării imobilului și în raport de situația juridică a acestuia la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, va statua, în aplicarea dispozițiilor acestui act normativ, asupra măsurilor reparatorii ce i se cuvin reclamantului. Pentru aceste considerente, se impune admiterea recursului, casarea deciziei civile și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei civile nr. 324 A din 23 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași Curte de Apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.