ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 416/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 439/PI din 27 septembrie 2010, Tribunalul Timiș, secția penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul K.D., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen. raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul K.D. și-a desfășurat activitatea în calitate de asociat și administrator al SC D.K. SRL cu sediul în Timișoara, jud. Timiș, societatea având ca obiect de activitate, printre altele și comercializarea de materiale de construcții.

Pe parcursul derulării activității, societatea administrată de inculpat a avut relații de colaborare cu partea vătămată SC A. SRL. Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 52 din 9 februarie 2005, inculpatul a achiziționat de la firma sus amintită diverse materiale de construcții, marfa cumpărată fiind plătită, fie cu file CEC, fie prin bilete la ordin, cu scadența în termen de 30 de zile de la data facturării ori cu ordin de plată la livrare. Este de subliniat faptul că între cele două societăți comerciale, până în cursul lunii noiembrie 2005, nu au existat nici un fel de probleme în ceea ce privește relația de colaborare.

În perioada octombrie – noiembrie 2005, cu facturile fiscale ce se regăsesc la dosar, inculpatul a achiziționat de la SC A. SRL diverse materiale de construcții pentru plata cărora a emis un număr de 14 file CEC și trei bilete la ordin, cu scadență în luna noiembrie, respectiv decembrie 2005. La data scadenței, acele instrumente de plată au fost introduse în circuitul bancar, spre decontare, fiind însă refuzate la plată, cu justificarea – lipsă disponibil. Împotriva sentinței Tribunalului Timiș a declarat apel inculpatul K.D. criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul laturii penale și civile pe motiv că temeiul achitării ar fi trebuit să fie art. 10 lit. a) C. proc. pen. și că toate instrumentele de plată au fost emise în scopul și pentru societatea condusă de inculpat și nu în interesul propriu al acestuia, astfel că el trebuia să fie scutit de plata despăgubirilor civile.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 165/A din 1 noiembrie 2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul K.D. împotriva sentinței penale nr. 439/PI/2010 a Tribunalului Timiș. A obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că temeiul în baza căruia instanța de fond a dispus achitarea inculpatului art. 10 lit. d) C. proc. pen. este cel corect. Sub aspectul laturii civile s-a reținut că instanța de fond, având în vedere prev. art. 346 C. proc. pen. a dispus în mod legal obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul K.D., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate ca fiind nelegală și netemeinică și respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă SC A. SRL, ca fiind nefondate. Totodată, inculpatul a reiterat solicitarea din fața instanței de apel referitoare la schimbarea temeiului juridic al achitării sale în art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivele de recurs fiind detaliate în scris în memoriul depus la dosar. Criticile nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinica deciziei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate conform art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpatul K.D.

nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte apreciază că situația de fapt a fost corect stabilită în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza de cercetare judecătorească, iar încadrarea juridică dată faptei corespunde situației de fapt reținute. În fapt se reține că inculpatul K.D. și-a desfășurat activitatea în calitate de asociat și administrator al SC D.K. SRL, societatea având ca obiect de activitate, printre altele și comercializarea de materiale de construcții. Pe parcursul derulării activității, societatea administrată de învinuit a avut relații de colaborare cu partea vătămată SC A. SRL.

Astfel, în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 52 din 9 februarie 2005, inculpatul a achiziționat de la firma sus amintită diverse materiale de construcții, marfa cumpărată fiind plătită, fie cu file CEC, fie prin bilete la ordin, cu scadența în termen de 30 de zile de la data facturării ori cu ordin de plată la livrare. Între cele două societăți comerciale, până în cursul lunii noiembrie 2005, nu au existat nici un fel de probleme în ceea ce privește relația de colaborare. În perioada octombrie - noiembrie 2005, inculpatul a achiziționat de la SC A. SRL diverse materiale de construcții pentru plata cărora a emis un număr de 14 file CEC și trei bilete la ordin, cu scadență în luna noiembrie, respectiv decembrie 2005. La data scadenței acele instrumente de plată au fost introduse în circuitul bancar, spre decontare, fiind însă refuzate la plată, cu justificarea - lipsă disponibil.

Analizând actele și lucrările dosarului se constată că în mod corect instanța de fond a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului K.D. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen. rap. la art.41 alin. (2) C. pen. Astfel, în prezenta cauză este de netăgăduit faptul că, în baza unui contract încheiat cu SC A. SRL, inculpatul K.D., în calitate de administrator al SC D.K. SRL a emis, în perioada noiembrie – decembrie 2005, un număr de 14 file cec, cecuri care, fiind introduse la plată, nu au putut fi valorificate datorită lipsei de disponibil. Împrejurarea că cecurile au fost refuzate la plată rezultă din adresa nr. II/4/9133 din 11 noiembrie 2009 a BNR.

Potrivit acestei adrese, SC D.K. SRL figurează în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăți cu 29 de incidente de plată cu cecuri, motiv pentru care s-a instituit interdicția bancară de a emite cecuri în perioada 11 noiembrie 2005 – 12 iunie 2007. La dosarul cauzei se regăsesc și justificările refuzurilor de plată a cecurilor, justificări emise de unitățile bancare, înscrisuri din care rezultă că titlurile de valoare nu au fost plătite datorită lipsei de disponibil. Inculpatul nu a contestat nici un moment emiterea acelor cecuri, însă el a precizat că nu a avut niciodată intenția de a induce în eroare partea vătămată. Lipsa disponibilului necesar pentru valorificarea cecurilor s-a datorat unor împrejurări independente de voința sa, respectiv faptului că, la rândul său, nu a reușit să recupereze de la debitorii săi sumele de bani pe care aceștia i le datorau.

În acest sens, inculpatul a prezentat și o situație analitică a conturilor sale, din care rezultă faptul că la data de 31 octombrie 2005 SC D.K. SRL avea de încasat, de la debitorii săi, creanțe în valoare totală de 1.253.112 lei, la data de 30 noiembrie 2005 avea de încasat suma de 1.253.711 lei, iar la data de 31 decembrie 2005 avea de încasat suma de 1.083.627 lei. Susținerile inculpatului au fost confirmate și de martorii audiați în cauză. Astfel, martorul B.D., reprezentantul părții vătămate, a menționat faptul că relațiile comerciale cu societatea administrată de către inculpat se derulau deja de 2 sau 3 ani la momentul incidentului. Martorul a mai precizat că timp de 2 sau 3 ani relațiile s-au desfășurat normal, inculpatul achitând marfa cumpărată.

Martorul a mai arătat că nici un moment inculpatul nu s-a ascuns. La data la care au apărut primele probleme cu filele cec, inculpatul i-a răspuns la telefon și i-a transmis faptul că a intrat în interdicție bancară de a mai plăti cu cecuri, motiv pentru care i-a cerut ca filele cec să nu fie introduse la plată. În acest context, martorul B.D. i-a cerut inculpatului să discute cu șeful său direct, respectiv cu martorul G.D. Martorul B.D. a indicat faptul că inculpatul și-a asumat obligația să achite marfa în alte modalități, fără însă a reuși acest lucru. La rândul său martorul G.D. a precizat că a discutat cu inculpatul în momentul în care a aflat că acesta are probleme financiare. Și acest martor a învederat organelor judiciare faptul că relațiile comerciale cu SC D.K.

SRL s-au desfășurat în condiții bune timp de 2 sau 3 ani, motiv pentru care nici un moment nu a avut impresia că numitul K.D. ar fi încercat să inducă în eroare societatea pentru care lucrează. Martorul G. a mai arătat faptul că inculpatul i-a transmis că are dificultăți de plată, el neîncasând bani de la debitorii săi, motiv pentru care va încerca să plătească eșalonat. Martorul a menționat că nici în această modalitate inculpatul nu a reușit să se descurce, astfel că au fost nevoiți să introducă cecurile la plată. Infracțiunea de înșelăciune poate fi săvârșită numai cu intenție directă ca modalitate a vinovăției fiind necesar ca inculpatul să-și dea seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și prin aceasta provoacă o pagubă urmare pe care de altfel o dorește.

În prezenta cauză nu există suficiente dovezi care să confirme faptul că în momentul în care a emis cele 14 file cec, inculpatul a acționat cu intenția de a prejudicia partea civilă. Cum s-a arătat anterior, inculpatul nu a contestat niciun moment emiterea acelor cecuri precizând totodată că nu a avut niciodată intenția de a induce în eroare partea vătămată. Solicitarea inculpatului în sensul de a fi achitat în temeiul disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., întrucât fapta nu există, nu poate fi primită pentru următoarele considerente: În mod corect s-a reținut că între societatea pe care inculpatul o avea în administrare și partea vătămată au existat anterior relații comerciale derulate în condiții bune pe baza cărora inculpatul a achiziționat, în numele firmei sale mărfuri în valoare de aproximativ 1.000.000 lei, care au fost plătite, iar neplata ultimelor facturi s-a datorat unor probleme financiare apărute ca urmare a unui blocaj financiar rezultat în urma nerecuperării unor debite de la alte societăți. Așa fiind fapta comisă de inculpat există fiind dovedită cu probele existente la dosar, având ca rezultat crearea unui prejudiciu în dauna părții vătămate, însă nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune sub aspectul laturii subiective, astfel că soluția de achitare, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este corectă. Latura civilă a cauzei a fost corect soluționată de instanța de fond. Astfel fapta există prejudiciul dovedit este necontestat de către inculpat, există raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu și așa fiind, în mod corect, în conformitate cu prev. art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998 și urm. C. civ., instanța de fond a obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă. Neexistând alte împrejurări care luate în considerare din oficiu să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.D. împotriva deciziei penale nr. 165/A din 1 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2011.