ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 240/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 240/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 95 din 14 octombrie

2010 Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondată plângerea petentului P.A.S.

împotriva Rezoluției nr. 400/P/2009 din 25 februarie 2010 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Pitești.

Instanța a reținut că

petentul a formulat plângere împotriva lucrătorului de poliție D.M. -

comisar-șef în cadrul IPJ Argeș - Serviciul Poliției Rutiere, la Direcția

Națională Anticorupție, solicitând să se efectueze cercetări sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență și abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 254,

art. 257 și art. 246 C. pen.

Prin Ordonanța nr.

124/P/2009 din 15 septembrie 2009 în temeiul art. 278 alin. (6) raportat la

art. 10 lit. a) C. pen., art. 38 și art. 24 raportat la art. 45 C. proc. pen.

s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prevăzute de art.

254 și art. 257 raportat la art. 5, 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 și art. 132

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. și disjungerea cauzei față

de același făptuitor și declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Pitești, competent să efectueze cercetări sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Petentul a susținut

în esență că făptuitorul și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu,

întrucât a procedat la suspendarea permisului de conducere al petiționarului,

începând cu data de 7 mai 2009 deși adresa de comunicare în acest sens este din

1 iunie 2009, iar măsura a fost adusă la cunoștință efectiv în data de 7 iunie

2009, procedând astfel, în mod abuziv, întrucât suspendarea exercitării

dreptului de conducere se poate dispune potrivit O.U.G. nr. 195/2001, pe o

perioadă de 3 luni și nu pentru 73 zile cum s-a reținut în adresa de comunicare

din 1 iunie 2009.

Prin Rezoluția nr.

400/P/2009 din 25 februarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a

dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul-șef D.M. pentru

infracțiunea prevăzută de art 246 C. pen., procurorul reținând că făptuitorul

în calitate de ofițer specialist I, responsabil compartiment

implementări-abateri în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Argeș, în

exercitarea atribuțiilor de serviciu nu a adus o atingere intereselor legale

ale petentului P.A.S., dovada de prelungire a dreptului de conducere fiind

luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Plângerea formulată

în temeiul art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată prin

Rezoluția din 19 mai 2010, dată în lucrarea nr. 205/II/2/2010 de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Nemulțumit și de

această soluție petentul s-a adresat o plângere formulată potrivit

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen. la judecător.

Verificând rezoluția

atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constatat

că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică cu

următoarea motivare:

Petentul a fost

implicat într-un accident de circulație la 28 septembrie 2009 din care a

rezultat rănirea din culpa petentului a numiților N.D. și N.A.

Urmare plângerilor formulate de N.D. și N.A. s-a

format Dosarul nr. 5880/P/2009, soluționat prin Rezoluția din 11 martie 2009

dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Prin această rezoluție s-a

dispus a nu se începe urmărirea penală față de P.A.S. pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., reținându-se că

fapta săvârșită de el este contravenție întrucât nu a fost respectată

semnificația indicatorului cedează trecerea, fără a antrena răspunderea penală.

Subzistând

contravenția descrisă mai sus, chiar și după atacarea rezoluției la procurorul

ierarhic, corect s-a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzută de

art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2001 - suspendarea exercitării

dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile ca urmare a reținerii

permisului de conducere de către organele de poliție.

Petentul a beneficiat

de prelungirea dovezii de circulație provizorii cu intermitențe, astfel că

dovada a fost prelungită lunar până la 28 martie 2009, lună în care a fost

soluționat dosarul penal prin Rezoluția nr. 5888/P/2009. Pentru că petentul s-a

plâns împotriva acestei soluții la procurorul șef, a mai beneficiat de o

prelungire în perioada 6.04 - 6.05 2009 - prelungirea fiind soluționată prin

Rezoluția nr. 383/II/2/2009 din 14 mai 2009.

Făptuitorul a dispus

suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 73 zile ținându-se cont de

ultima prelungire până la 6 mai 2009, suspendarea operând din 7 mai 2009,

măsură comunicată la 1 iulie 2009. Chiar dacă adresa a fost comunicată la 1

iunie 2009 vizând o suspendare care începea la o dată anterioară adică la 7 mai

2009 petentul nu a fost prejudiciat având în vedere expirarea ultimei

prelungiri la 6 mai 2009.

S-a mai reținut și

motivat că din moment ce s-a luat măsura suspendării permisului de conducere pe

o perioadă de 73 zile și nu 90 zile cum prevede legea, măsură dispusă a se

aplica din 7 mai 2009 odată în plus petentul nu a suferit un prejudiciu.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs petentul.

Prin recursul scris a

reiterat cele susținute în fața primei instanțe și anume:

- procedura

suspendării pe o perioadă de 73 zile nu este prevăzută de lege;

- au fost încălcate

dispozițiile art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, câtă vreme prelungirea

dreptului de circulație se poate dispune pe o perioadă de 30 zile de către

șeful poliției rutiere pe raza căreia s-a produs fapta până la rămânerea definitivă

a hotărârii judecătorești, - prin interpretarea per a contrario presupune că nu

poate fi suspendat dreptul de a conduce până la rămânerea definitivă și

irevocabilă a hotărârii.

O altă critică de

care instanța de fond nu a ținut cont este traficul de influență exercitat de

făptuitor asupra agentului de poliție ca să-i întocmească dosar pentru faptul

că ar fi circulat în data de 29 mai 2009 cu permisul suspendat.

În urma acestui abuz

s-au format două Dosare penale nr. 18899/280/2009 și nr. 5380/280/2009.

Recursul este

nefondat.

Instanța de fond a

verificat rezoluția pe baza actelor și materialului de la dosarul cauzei și a

motivat că așa cum, în mod judicios, s-a reținut în considerentele rezoluției

atacate, analiza întregului material probator administrat în cauză nu a relevat

comiterea de către intimatul ofițer de poliție a infracțiunii de abuz în

serviciu prevăzută de art. 246 C. pen.

Nu este fondată nici

critica adusă hotărârii în sensul că nu a fost avută în vedere infracțiunea de

trafic de influență comisă de făptuitor, atunci când i-a cerut agentului de

poliție V. să-i facă dosar urmând ca făptuitorul să facă tot posibilul să-i

anuleze permisul.

Sub acest aspect este

de observat că petentul s-a adresat cu plângere la 15 iulie 2009 împotriva

numitului D.M. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție.

În urma cercetărilor

prin Ordonanța nr. 124/P/15 septembrie 2009 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de numitul făptuitor pentru infracțiunile prevăzute de art. 254 și

257 C. pen. raportate la art. 5, 6, 7 din Legea nr. 78/2000 și art. 132 din

Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.

Prin ordonanță s-a

dispus disjungerea cauzei față de același făptuitor și declinarea acesteia în

favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești competent în

soluționarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

Așadar - obiectul

plângerii soluționată de Curtea de Apel Pitești - în procedura prevăzută de

art. 278

1

C. proc. pen. este numai infracțiunea de abuz prevăzută de

art. 246 C. pen., instanța fiind obligată să verifice rezoluția de neurmărire

numai cu referire la persoana și infracțiunea care au făcut obiectul actelor

premergătoare.

Față de cele de mai

sus, Înalta Curte reține că hotărârea recurată este legală și temeinică și

urmează ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să

respingă recursul ca nefondat.

Văzând și art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul

P.A.S. împotriva Sentinței penale nr. 95/F din 14 octombrie 2010 a Curții de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 25 ianuarie 2011.