ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului penal de față constată și reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 32 din 20 iunie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie, în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, a condamnat pe inculpatul M.F. la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de mai sus.

În baza art. 82 C. pen. termenul de încercare a fost format din durata pedepsei la care s-a adăugat o perioadă de 2 ani, în total 3 ani.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

A obligat inculpatul la 500 RON cheltuieli judiciare la stat.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea a avut în vedere următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul din 16 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a fost trimis în judecată inculpatul M.F. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce avea dreptul de conducere suspendat.

Ca stare de fapt s-a reținut că la 16 martie 2012, în jurul orei 16:10, în timp ce conducea autoturismul marca S. nr. MS-XX-XXX pe raza localității Ungheni, M.F. a fost oprit în trafic pentru control de un echipaj al poliției rutiere. S-a constatat că acest conducător auto nu deține permis de conducere, fiindu-i reținut în urmă cu câteva zile, respectiv în 03 martie 2012, pe raza localității Bărcănești, județul Prahova, tot de un echipaj al poliției rutiere, care a stabilit și la acea dată că M.F. avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pe baza sesizării, a actelor aflate la dosar dar și pe baza actelor administrate atât în faza premergătoare cât și după începerea urmăririi penale s-a stabilit că anterior constatării faptei cercetate în prezenta cauză, inculpatul a mai săvârșit în câteva rânduri aceleași infracțiuni, după cum urmează:

a) Prin Ordonanța procurorului nr. 65/P/2011 din 29 septembrie 2011, inculpatul M.F. a fost scos de sub urmărire penală - conform art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. rap. la art. 181 C. pen. - pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată - cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., respectiv pentru patru fapte săvârșite la data de 14 martie 2011, 21 martie 2011, 01 aprilie 2011 și 01 mai 2011, aplicându-se sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 RON. Împotriva acestei soluții învinuitul a formulat plângere, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., la procurorul ierarhic superior. Prin ordonanța 405/II/2/2011 din 02 noiembrie 2011 plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată. Și această soluție a fost atacată de învinuit conform art. 278

1

C. proc. pen. la instanța de judecată. Prin Sentința penală nr. 22 din 19 decembrie 2011 - dată în dosar nr. 401/43/2011 Curtea de Apel Tg. Mureș, a respins plângerea lui M.F., menținând soluția procurorului.

Înainte ca această soluție să rămână definitivă, la 30 noiembrie 2011, M.F. s-a adresat Inspectoratului de Poliție al Județului Mureș - Serviciul Poliției Rutiere, pentru "radierea" din baza electronică a infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. 195/2002 republicată, anexând ordonanța procurorului nr. 65/P/2011 din 29 septembrie 2011 (a se vedea Cererea lui înregistrată sub nr. 206782 din 30 noiembrie 2011).

Așa cum rezultă din adresa nr. 208974/09 mai 2012 - comunicată de IPJ Mureș, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, urmare a Ordonanței nr. 65/P/2011 din 29 septembrie 2011, Șeful Serviciului Rutier prin Dispoziția nr. 1551 din 13 decembrie 2011 a dispus suspendarea dreptului de a conduce lui M.F. pentru perioada 14 iunie 2011 - 11 octombrie 2011.

b) Ulterior săvârșirii faptelor cercetate și soluționate în dosar nr. 65/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, respectiv la data de 13 iunie 2011 - organele de poliție din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Secția Autostrăzi l-au depistat pe M.F. conducând un autovehicul pe autostrada București - Pitești la km 43, fără a poseda permis de conducere (și fără a prezenta vreo dovadă înlocuitoare) motiv pentru care prezența unui martor asistent, i s-a întocmit proces-verbal, aducându-i-se la cunoștință că pentru fapta sa, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, i se va întocmi dosar penal și de asemenea i s-a comunicat că nu are drept de circulație. A se vedea în acest sens, copia procesului-verbal transmis nouă cu Adresa nr. 270016 din 21 mai 2012 de Inspectoratul General al Poliției Române - Secția Poliție Autostrăzi, precum și adresa nr. 606030 din 22 mai 2012 prin care Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova ne-a comunicat că Secția Autostrăzi a dispus reținerea permisului de conducere a lui M.F. în vederea anulării potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Aceste aspecte sunt reflectate și de fișa conducătorului auto aflată la dosar. În legătură cu această faptă, din 13 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1683/P/2011, prin Ordonanța din 27 iunie 2012 a dispus, conform prevederilor art. 230 și art. 228 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. coroborat cu art. 18

1

C. pen. și art. 91 lit. c) C. pen., neînceperea urmăririi penale față de M.F. pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și aplicarea amenzii în cuantum de 800 RON, apreciindu-se că deși fapta există, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind suficientă coerciția prin aplicarea sancțiunii administrative menționate.

c) În data de 03 martie 2012 M.F. a fost depistat conducând autoturismul cu nr. MS-XX-XXX, cu o viteză peste limita legală, pe raza localității Bărcănești, județul Prahova. Cu acea ocazie s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere, fiindu-i reținut, fapt stabilit atât prin declarația lui, cât și prin verificările efectuate în baza de date informatizată a poliției. Pentru acest motiv, i s-a întocmit dosar penal, înregistrat inițial sub nr. 2517/P/2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, ulterior declinat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești datorită calității de avocat a făptuitorului, unde poartă numărul 355/P/2012 și se află încă în curs de soluționare.

În fața instanței de fond a fost audiat inculpatul (f. 10) și la solicitarea acestuia au fost cerute o serie de acte, de la IGP Sibiu, Serviciul Rutier, (f. 20, 43 și 50) și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești (f. 31).

În declarația dată în fața instanței, inculpatul a susținut că cele reținute în rechizitoriul parchetului, în legătură cu fapta din 16 martie 2012, corespund aproape cu realitatea doar că, în opinia lui, el nu a avut niciodată permisul suspendat, la mijloc fiind o neînțelegere legată de un eveniment rutier petrecut în anul 2011, mai exact în 26 februarie 2011.

Inculpatul a arătat că, în opinia lui, până la 03 martie 2012 permisul de conducere nu i-a fost reținut și nici suspendat, până la acea dată nimeni nu i-a spus să se prezinte și să predea permisul. A susținut că la data de 03 martie 2012, a fost oprit pe raza loc. Bărcănești pe DN 1 la km. 54 pentru depășirea legală a vitezei. În acel moment polițiștii din Prahova i-au spus că figurează în baza de date a poliției cu permisul reținut. Atunci a prezentat permisul de conducere organelor de poliție, care i-au eliberat în schimb o dovadă din care rezulta că i s-a reținut permisul deoarece a condus autoturismul având permisul reținut. Inculpatul a recunoscut că deține o chitanță, pe care a prezentat-o instanței, care era de fapt o dovadă din care rezulta că nu avea drept de circulație însă, atunci i s-a spus că dacă o să i se întocmească dosar penal și dacă ajunge la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, aceștia au dreptul să-i dea dovadă de circulație.

Inculpatul a mai arătat că a continuat să circule cu mașina deoarece a apreciat că nu avea permisul suspendat.

A mai susținut că a fost oprit și în 16 martie 2012 pe raza loc. Ungheni, că i s-au cerut actele, a prezentat dovada și a explicat încă o dată situația lui polițistului, acesta spunându-i că ceea ce poate să facă pentru el este să-i elibereze o dovadă. A arătat că la acea dată, din 16 martie 2012, agentul din Ungheni i-a reținut permisul.

În opinia instanței de fond, apărarea inculpatului, în sensul că acesta nu a avut niciodată permisul de conducere suspendat, s-a reținut că nu se coroborează cu probele din dosar.

Astfel, rezultă din probele de la dosar că la data de 03 martie 2012, inculpatul a fost depistat conducând autoturismul MS-XX-XXX pe raza comunei Bărcănești, județul Prahova cu o viteză peste limita legală.

La data de atunci s-a în tocmit procesul-verbal, din care rezultă că inculpatului i s-a adus la cunoștință că din acel moment nu mai are dreptul de a conduce pe drumurile publice iar permisul de conducere i s-a reținut, eliberându-i-se dovada înlocuitoare, fără drept de circulație.

Cu toate acestea inculpatul a continuat să conducă, iar la data de 16 martie 2012 a fost depistat în trafic pe raza localității Ungheni.

Inculpatul, în apărarea sa, a încercat să lege prezenta faptă de sancțiunile sale anterioare, din anul 2011, sancțiuni care nu au legătură cu prezenta cauză.

În opinia instanței, la data de 16 martie 2012, când inculpatul a fost depistat în trafic, dreptul de a conduce a acestuia era suspendat iar inculpatul era conștient de acest aspect. Față de susținerile lui ulterioare, instanța de fond a reținut că nu au acoperire și nu se coroborează cu probele din dosar.

Ca urmare, s-a apreciat că fapta inculpatului, descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 Republicată.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-a ținut cont de prevederile art. 72 C. pen., privitoare la împrejurările în care s-a comis fapta și la persoana inculpatului. Astfel, s-a ținut seama de faptul că inculpatul nu este recidivist dar că a comis anterior și alte fapte de același gen, fapte pentru care a fost sancționat contravențional sau administrativ, fiind dovedită persistența acestuia în comiterea unor fapte similare.

Instanța de fond a arătat că acest aspect justifică aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu închisoare și nu cu amendă penală, deoarece s-a dovedit că aplicarea sancțiunii pecuniare nu a avut efectul scontat, acela ca inculpatul să nu mai comită fapte de genul celor pentru care este cercetat în prezentul dosar.

Ca urmare, a aplicat inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În raport de faptul că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea în detenție, astfel că a făcut aplicarea art. 81, 82 și 83 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul M.F. care prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat admiterea apelului formulat și în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., achitarea, întrucât fapta reținută în sarcina sa nu a fost săvârșită cu vinovăție.

În subsidiar, a solicitat achitarea în temeiul art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât în cauză nu au fost administrate probe care să dovedească vinovăția apelantului inculpat; achitarea în temeiul art. 16 lit. d) C. proc. pen., având în vedere că există o cauză de neimputabilitate sau achitarea în temeiul art. 16 lit. h) C. proc. pen., apelantul aflându-se în eroare la momentul săvârșirii presupusei fapte.

În motivarea apelului s-a arătat că din adresele existente la dosar, în baza de date a Serviciului Poliției Rutiere, la data săvârșirii faptei inculpatul figura cu permisul de conducere reținut, deși procesul-verbal în baza căruia s-a dispus sancțiunea suspendării permisului de conducere fusese atacat de apelantul inculpat cu plângere. În atare situație, sancțiunea aplicată acestuia a fost suspendată. Din acest motiv, a considerat că fapta reținută în sarcina sa nu a fost săvârșită cu vinovăția cerută de lege și nu au fost administrate probe.

Analizând apelul formulat, în raport de motivele invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat în raport de următoarele considerente:

Situația premisă ce a generat angajarea răspunderii penale a inculpatului din prezenta cauză, a fost generată de multiplele încălcări ale regulilor vizând siguranța în traficul rutier, reguli cărora acesta în calitatea sa de avocat nu le-a acordat niciun fel de valoare, le-a tratat cu o ușurință nepermisă în pofida avertismentelor primite și sancțiunilor contravenționale ce i-au fost aplicate astfel că în desconsiderarea tuturor măsurilor luate împotriva sa pentru fapte săvârșite la datele de 14 martie 2011, 21 martie 2011, 01 aprilie 2011 și 01 mai 2011 și pentru care i-a fost aplicată sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 1000 RON; acesta a continuat să circule în același mod abuziv.

Ceea ce a generat situația din prezenta cauză, se circumscrie așadar numeroaselor abuzuri în trafic ale inculpatului, precum și faptului că de fiecare dată când era oprit în trafic, nu avea permisul de conducere asupra sa motivând într-o manieră puerilă că nu deține niciun document asupra sa și că toate actele pe care ar fi trebuit să le aibă cu sine le are acasă.

Înalta Curte, constată că pe fondul acestor stări repetitive ale inculpatului și ca urmare a faptului că la data de 13 iunie 2011 a fost depistat din nou în trafic conducând un autovehicul pe autostrada București - Pitești la km 43, fără a poseda permis de conducere (și fără a prezenta vreo dovadă înlocuitoare) motiv pentru care în prezența unui martor asistent, i s-a întocmit proces-verbal, aducându-i-se la cunoștință că pentru fapta sa, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, i se va întocmi dosar penal și de asemenea i s-a comunicat că nu are drept de circulație.

Întrucât acesta nu avea permisul de conducere asupra sa, astfel cum obișnuia în mod frecvent să se protejeze cu prilejul întocmirii procesului-verbal, s-a dispus și reținerea permisului de conducere în vederea anulării, permis care în fapt nu a putut fi predat de inculpat, în sarcina sa rămânând obligația de a se prezenta la poliție în vederea predării acestuia, ca urmare a faptului că era cercetat penal pentru săvârșirea unei infracțiuni la legea circulației, astfel cum este prevăzut expres în conținutul art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002; obligație pe care acesta nu și-a îndeplinit-o nici până la data soluționării dosarului penal întocmit în baza sesizării din 13 iunie 2011, când prin Ordonanța din 27 iunie 2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. 1683/P/2011, a dispus, conform prevederilor art. 230 și art. 228 alin. (2) C. proc. pen. rap.la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. coroborat cu art. 181 C. pen. și art. 91 lit. c) C. pen., neînceperea urmăririi penale față de M.F. pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată și aplicarea amenzii în cuantum de 800 RON, apreciindu-se că deși fapta există, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind suficientă coerciția prin aplicarea sancțiunii administrative menționate.

Așadar pe fondul acestei situații, la data 3 martie 2012,când inculpatul a fost depistat din nou în trafic conducând autoturismul proprietate personală cu viteză peste limita legală astfel cum arată datele cauzei acesta avea deja permisul reținut, sens în care i s-a întocmit Procesul-verbal cu nr. 1287880 prin care i s-a adus la cunoștință acest fapt,precum și că în temeiul art. 103 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 i se suspendă exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 60 de zile, proces-verbal ce a fost semnat de inculpat și unde se prevede expres că nu are mențiuni de făcut. I s-a eliberat totodată o dovadă,care atesta faptul că avea permisul reținut și că nu are drept de circulație.

Și acest înscris a fost ignorat de inculpatul M.F., pentru că o simplă lecturare a acestuia relevă neechivoc faptul că din acel moment nu mai putea să conducă, însă acesta a continuat nestingherit să circule pe drumurile publice ca și cum nu ar fi fost vreodată încunoștiințat în acest sens, iar la data de 16 martie 2012, când a fost oprit din nou în trafic de data aceasta având permisul de conducere asupra sa, i-a prezentat agentului de poliție maniera sa proprie de interpretare, susținând în pofida evidentului, o situație denaturată și precizând că din punctul său de vedere circulă legal, apărare infirmată de toate actele dosarului.

Înalta Curte, în clarificarea situației de fapt, a solicitat depunerea procesului verbal din data de 3 martie 2012, pentru că aceeași atitudine de negare a adoptat-o inculpatul M.F. și în fața acestei instanțe, iar conținutul procesului-verbal confirmă situația de fapt reținută în cauză de către instanța fondului, precum și faptul că inculpatul era la curent cu toate măsurile dispuse împotriva sa.

Apărările inculpatului se circumscriu în opinia Înaltei Curți, unor situații ce nu se pliază nicicum pe actele dosarului, practic inculpatul s-a pierdut în hățișul multiplelor sancțiuni ce i-au tot fost aplicate și din care nu a învățat absolut nimic, astfel că apărarea sa circumscrisă faptului că avea atacat în instanță procesul-verbal în baza căruia fusese sancționat contravențional și ca atare era imposibil să i se fi suspendat permisul, este una nereală, situația invocată de apelantul inculpat vizează o cu totul altă situație, și care vizează o contravenție comisă de acesta la data de 10 februarie 2011, anterior tuturor datelor reținute în prezentarea evenimentelor ce au generat mecanismul care a atras răspunderea sa penală, astfel că apărarea sa pe acest palier este nefondată.

Prezentarea de către Înalta Curte, în detaliu a situației de fapt, pe etape și paliere, punctual pe date și detaliat în redarea stării de fapt, confirmă faptul că inculpatul a fost în deplină cunoștință de cauză de fiecare dată când a condus, iar probele cauzei îi confirmă pe deplin vinovăția, astfel că nu poate fi primită apărarea și implicit solicitarea de achitare pe lipsă de probe, element subiectiv sau că s-ar fi aflat în eroare.

Este evident din punctul de vedere al Înaltei Curți, că inculpatul care a beneficiat de clemența legii de nenumărate ori, a crezut că oricâte încălcări la legea circulației ar comite nu i se poate întâmpla nimic, că este deasupra legii pe care o poate ignora astfel cum dorește, că nu s-a preocupat în realitate nici măcar din pură curiozitate să-și clarifice situația juridică, tocmai pentru că nu i-a păsat în niciun fel de aceste valori, astfel că angajarea răspunderii penale a inculpatului a fost corect stabilită iar condamnarea sa este consecința unui proces firesc de aplicare a legii care ar fi trebuit să se producă mai demult, tocmai în considerarea atitudinii nepăsătoare a apelantului inculpat, de formație avocat și care ar fi trebuit să adopte o cu totul altă atitudine juridică.

În raport de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, apelul inculpatului este nefondat, sens în care urmează a-l respinge în consecință, cu obligarea apelantului inculpat la plata cheltuielilor judiciare generate prin exercitarea acestei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva Sentinței penale nr. 32 din 20 iunie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM