ÎCCJ, Secția penală

Deliberând, asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 29 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.F. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) teza a II-a C. pen. anterior.

În baza art. 81 C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

În baza art. 83 C. pen. anterior, i s-a pus în vedere inculpatului că săvârșirea; unei infracțiuni în cursul termenului de încercare atrage revocarea suspendării condiționate.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea aplicării pedepselor accesorii pe perioada suspendării condiționate a executării pedepsei.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureș din data de 09 iulie 2013 s-a ;dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.F. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

În fapt, s-a reținut că, la data de 08 noiembrie 2012 I.P.J. Mureș - Poliția Municipiului Reghin - Biroul Rutier a constatat săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce avea suspendat dreptul de a conduce, faptă prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002/R, aceasta fiind comisă de către numitul M.F.

Constatând că făptuitorul are calitatea de avocat și fapta a fost depistată pe raza localității Suseni, județul Mureș, organele de poliție au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg-Mureș, pentru competentă soluționare, în raport de dispozițiile art. 28

1

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Astfel, la data de 08 noiembrie 2012, în jurul orei 16

05

, în timp ce conducea autovehiculul, pe raza localității Suseni, județul Mureș, M.F. a fost oprit în trafic pentru control de un echipaj al poliției rutiere, întrucât a fost înregistrat de aparatul radar, circulând cu viteză peste limita legală de 64 km/h.

Pentru această abatere a fost sancționat contravențional prin proces-verbal.

În urma verificărilor efectuate în baza de date a poliției s-a constatat că acest conducător auto avea permisul reținut și suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, fapt recunoscut verbal de către M.F. în fața lucrătorilor de poliție.

În aceste condiții, i s-a adus la cunoștință că pe lângă abaterea sancționată contravențional a săvârșit și infracțiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. I s-a solicitat acestuia să dea o declarație olografă cu care inițial a fost de acord, după care a refuzat, rămânând în fila respectivă înscrisă doar mențiunea „ declarație și subsemnatul". Verbal, conducătorul auto a arătat polițiștilor că a condus autoturismul pe drumul public doar aproximativ 30 de km, deoarece martora A.D.F., aflată pe scaunul din dreapta, a fost cea care a condus autoturismul, însă la un moment dat s-a simțit foarte rău, fiind nevoit să o înlocuiască. Aceste aspecte declarate au fost consemnate în procesul-verbal de constatare a faptei pentru că, așa cum s-a arătat, conducătorul auto a refuzat să dea o declarație în scris la momentul depistării sale.

Cu ocazia efectuării actelor premergătoare, s-a procedat la audierea făptuitorului M.F. de către procuror, la data de 15 martie 2013. Acesta a recunoscut faptul că a fost depistat la data de 08 noiembrie 2012, în trafic, conducând autovehiculul, însă a arătat că, din punctul său de vedere nu a săvârșit o infracțiune pentru că nu are suspendat dreptul de a conduce autovehicule, nici în prezent și nici anterior, așa cum greșit s-a reținut în celelalte dosare în care a fost cercetat.

Tot în procedura actelor premergătoare s-au făcut verificări cu privire la dreptul acestuia de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, constatându-se că inculpatul M.F. a mai fost cercetat pentru aceeași infracțiune, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, după cum urmează:

- prin Ordonanța nr. 65/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg-Mureș s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului, conform prevederilor art. 18 C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen. (pentru fapte săvârșite la 14 martie 2011, 21 martie 2011, 01 aprilie 2011 și 01 mai 2011), fiind înlocuită răspunderea penală cu ceea administrativă, aplicându-se sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 lei. Soluția dispusă de procuror a devenit definitivă prin sentința penală nr. 22/2011 a Curții de Apel Tg-Mureș.

- prin Ordonanța nr. 1683/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus neînceperea urmăririi penale a inculpatului pentru aceeași infracțiune, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată (pentru faptă comisă la 13 iunie 2011), conform art. 181 C. pen. și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 800 lei:

S-a mai reținut că în Dosarul nr. 355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești se află în curs de cercetare același inculpat pentru aceeași infracțiune, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, faptă săvârșită la data de 03 martie 2012.

Prin Rechizitoriul nr. 143/P/2012 din data de 16 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, inculpatul M.F. a fost trimis în judecată pentru aceeași infracțiune, prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, săvârșită la data de 16 martie 2012. Cauza a făcut obiectul Dosarului nr. 555/43/2012 al Curții de Apel Târgu-Mureș, în care s-a pronunțat sentința nr. 32 din 20 iunie 2013 prin care inculpatul a: fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

S-a arătat că, din actele prezentului dosar, inclusiv a fișei de cazier auto, a rezultat că inculpatul M.F. avea suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, la momentul depistării sale, în data de 08 noiembrie 2012.

Drept urmare, prin Rezoluția nr. 34/P din 18 martie 2013 ora 09

00

s-a început urmărirea penală față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) djn O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

La data de 18 martie 2013, M.F. a fost audiat cu respectarea dispozițiilor art. 6 și 70 C. proc. pen. Acesta a recunoscut depistarea sa în trafic la data de 08 noiembrie 2012, însă a susținut, ca și în situațiile anterioare în care a fost depistat, că nu se consideră vinovat întrucât din punctul său de vedere nu a avut niciodată suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Cu ocazia audierii, a formulat o cerere de probațiune în sensul de a se solicita relații de la I.P.J. Sibiu - Serviciul Rutier. S-a dat curs solicitării învinuitului pentru respectarea dreptului său la apărare și în adresa această autoritate a comunicat datele solicitate, anexând în copie mai multe înscrisuri.

La data de 22 mai 2013 a fost reaudiat, aducându-i-se la cunoștință actele primite urmare a cererii sale de probațiune. La această dată, inculpatul M.F. a formulat o altă cerere în probațiune în sensul verificării adresei la care acesta își avea domiciliul la data comunicării pentru prima oară a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice și în sensul audierii martorului Tufa Teodor. Această cerere a fost respinsă de procuror prin rezoluția din 25 iunie 2013, întrucât făcea referire la acte care au susținut acuzațiile față de M.F. într-un Dosar anterior (nr. 65/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș) în care există deja o soluție definitivă a Curții de Apel Târgu-Mureș, respectiv sentința penală nr. 22/2011.

S-a reținut că dovada faptului că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce de la momentul primei sale depistări, din data de 14 martie 2011 dar și în prezent rezultă din actele Dosarelor nr. 65/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș (care este arhivat la Dosarul nr. 555/43/2012 al Curții de Apel Târgu-Mureș), Dosarului nr. 143/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș (care face obiectul Dosarului 555/43/2012 al Curții de Apel Târgu-Mureș în care s-a pronunțat sentința 32/20 iunie 2013) și, evident, din prezentul Dosar nr. 34/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș.

S-a mai reținut că, la data de 10 februarie 2011 inculpatului M.F. i-a fost reținut permisul de conducere pentru depășire neregulamentară și pentru neprezentarea documentelor privind calitatea sa de conducător auto, de către Poliția Mediaș-jud. Sibiu. I s-a eliberat acestuia dovadă înlocuitoare cu drept de circulație pentru 15 zile, conform art. 111 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., aducându-i-se la cunoștință că, după expirarea celor 15 zile, îi va fi suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 30 de zile, deci cu începere din 26 februarie 2011.

S-a menționat că obligativitatea comunicării perioadei de suspendare pentru organele de poliție există doar în cazurile în care suspendarea a fost dispusă în baza art. 103, alin. (1) și 2 din ordonanță (când permisul de conducere a fost suspendat pentru cumul de puncte penalizare, în situația când fapta a fost urmărită ca infracțiune și în situația în care perioada de suspendare a fost majorată cu 30 de zile) și este expres prevăzută la alin. (3) din același articol. Pe cale de consecință, s-a considerat că solicitarea inculpatului de a i se face dovada comunicării perioadei de suspendare de către Poliția Mediaș nu a subzistat, cu atât mai mult cu cât, din conținutul dovezii înlocuitoare rezulta clar că perioada de valabilitate a acesteia este de 15 zile de la data eliberării ei.

S-a mai precizat faptul că, în atare situație, conducătorul auto nu are autoritatea de a aprecia caracterul legal sau nelegal al acestei comunicări, având dreptul de a conduce atâta timp cât dovada înlocuitoare era valabilă. S-a mai reținut că, la data de 26 februarie 2011 această perioadă a expirat, drept urmare la data de 14 martie 2011, când Politia Rutieră Mureș l-a depistat pe M.F. conducând pe raza municipiului Târnăveni, i-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu permisul de conducere suspendat, conform art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare Jfără drept de circulație, conform ar. 111 alin. (3) din același act normativ.

Totodată, s-a constatat că, pentru această faptă, din data de 14 martie 2011, i s-a întocmit dosar penal și i s-a eliberat dovadă înlocuitoare fără drept de circulație, inculpatul a continuat să conducă autovehicule pe drumurile publice.

Pentru faptele depistate ulterior, în datele de 21 martie 2011, 01 aprilie 2011 și 01 mai 2011 i s-au întocmit dosare penale, toate acestea, împreună cu fapta din data de 14 martie 2011 fiind conexate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș în Dosar nr. 65/P/2011. Prin ordonanța cu același număr din 29 septembrie 2011 în acest dosar s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ a amenzii: în cuantum de 1000 de lei. Soluția a rămas definitivă prin sentința penală nr. 22/2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș.

S-a reținut că această ordonanță a fost comunicată inculpatului, de către parchet, în data de 03 octombrie 2011, iar la data de 30 noiembrie 2011 a fost depusă și înregistrată la Serviciul Rutier Mureș. în baza art. 103 alin. (1) lit. c), și alin. (1) din ordonanță, cu aplicarea art. 106 alin. (2), prin dispoziția șefului serviciului rutier Mureș din 13 decembrie 2011 s-a dispus suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 120 zile începând cu data 14 iunie 2011 până la 11 octombrie 2011. Stabilirea zilei de 14 iunie 2011, ca dată de începere a perioadei de suspendare, a avut ca fundament săvârșirea unei noi fapte penale, care a fost constatată de I.G.P.R. în data de 13 iunie 2011 și care a făcut obiectul Dosarului nr. 1683/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru această faptă depistată la data de 13 iunie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin Ordonanța nr. 1683/P din 27 iunie 2012 a dispus neînceperea urmăririi penale cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, fapt pentru care I.G.P.R. a dispus din nou suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 zile, începând cu data de 12 octombrie 2011 (după expirarea perioadei stabilite de Poliția Mureș).

S-a menționat că, la momentul la care s-au efectuat cercetări față de M.F. în Dosarul nr. 143/P/2012, pentru fapta depistată în data de 16 martie 2012, I.G.P.R. -Secția Poliția Autostrăzi a comunicat că s-a dispus reținerea permisului de conducere a acestuia în vederea anulării potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002 rep., pentru fapta săvârșită în data de,13 iunie 2011 care a făcut obiectul cercetării Dosarului nr. 1683/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș.

De asemenea, în data de 03 martie 2012, Poliția Prahova l-a depistat din nou pe M.F. conducând pe raza localității Bărcănești cu o viteză peste limita legală, în timp ce avea permisul de conducere suspendat, cauza făcând obiectul Dosarul nr. 355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-a considerat important de menționat în legătură cu fapta din 03 martie 2012, că la momentul cercetării în Dosarul nr. 143/P/2012, inculpatul a depus personal adresa nr. 632190/06 martie 2012 a I.P.J. Prahova prin care i s-a comunicat că dreptul de a conduce îi era suspendat.

S-a mai arătat că, la data de 16 martie 2012, inculpatul M.F. a fost depistat pe raza localității Ungheni, jud. Mureș conducând un autovehicul, deși acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Cauza a făcut obiectul Dosarului nr. 143/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș în care a fost emis rechizitoriu și s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendare, prin sentința penală nr. 32 din 20 iunie 2013, Dosar nr. 555/43/2012 al Curții de Apel Târgu-Mureș.

S-a arătat că, reținerea infracțiunilor din data de 03 martie 2012 de către Poliția Prahova și din data de 16 martie 2012 de către Poliția Mureș sunt justificate întrucât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a soluționat Dosarul nr. 1683/P/2012 la data de 27 iunie 2012, fiind aplicabile pentru perioada corespunzătoare datelor menționate mai sus prevederile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. care prevăd că „perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul se consideră suspendare. ". S-a menționat că, pentru infracțiunea din data de 16 martie 2012, Poliția Mureș i-a comunicat lui M.F. faptul că nu mai are dreptul de a conduce, susnumitul luând la cunoștință de acest lucru pe bază de semnătură, în ziua săvârșirii faptei (după cum rezultă din Dosarul nr. 555/43/2012 al Curții de Apel Târgu-Mureș).

S-a mai constatat că, deși în Dosarul nr. 143/P/2012 M.F. era cercetat în calitate de învinuit, anterior emiterii rechizitoriului din data de 16 noiembrie 2012, acesta a continuat să conducă autovehicule pe drumurile publice, astfel că la data de 08 noiembrie 2012 a fost depistat pe raza localității Suseni, jud. Mureș, întocmindu-se dosarul penal care face obiectul prezentei cauze. S-a reținut că, de această, dată M.F. a refuzat să semneze comunicarea, fapt confirmat de un martor (în acest sens fiind copia anexei 2 la procesul-verbal de constatare eliberată la 08 noiembrie 2012 aflată la dosar la fila 60).

S-a reținut, de asemenea, că, în afara argumentelor juridice prezentate, apărarea inculpatului în sensul că nu a avut niciodată dreptul de a conduce suspendat, nu poate fi acceptată nici prin prisma profesiei sale de avocat, deoarece pregătirea și experiența sa presupun cunoașterea exactă și interpretarea corectă a dispozițiilor legale, inclusiv a O.U.G. nr. 195/2002.

Drept urmare, s-a apreciat că fapta comisă la data de 08 noiembrie 2012 exista și a fost săvârșită de inculpat cu intenție.

S-a constatat că, la dosarul cauzei, au fost depuse următoarele înscrisuri: rechizitoriul din 09 iulie 2013 din Dosarul nr. 34/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureș, declarație inculpat, (filele 8-9 dosar urmărire penală), declarație martori (fila 10 dosar urmărire penală), proces-verbal încheiat la 03 martie 2012 (fila 6 dosar urmărire penală), adresa din 18 mai 2012 a I.P.J. Prahova (fila12 dosar urmărire penală (fișa de cazier rutier (filele 15-23, 46-48 dosar urmărire penală), proces-verbal din 12 martie 2012 (fila 30 dosar urmărire penală), declarație inculpat din 25 aprilie 2012 (filele 14-31 dosar urmărire penală), proces-verbal de constatare a contravenției (fila 33), adrese I.P.J. Prahova și I.P.J. Mureș (filele 34 și 35 dosar urmărire penală), ordonanța din 29 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureș (fila 37 dosar urmărire penală), sentința penală nr. 22 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Tg.-Mureș (fila 40 dosar urmărire penală), ordonanța din 27 iunie 2012 din 31 iulie 2013 din Dosarul nr. 355/P/2012 a Curții de Apel Ploiești (fila 57 dosar urmărire penală). S-a anexat Dosarul nr. 355/P/2012 al Curții de Apel Ploiești, adresa din 06 martie 2012 a I.P.J. Prahova, sentința civilă nr. 1142 din 29 aprilie 2011 a Judecătoriei Mediaș (fila 53), rechizitoriul din 16 noiembrie 2012 din Dosarul nr. 143/P/2012 al Curții de Apel Tg-Mureș (fila 66 dosar urmărire penală).

În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut că inculpatul M.F. are calitatea de avocat în carul Baroului București.

S-a reținut că, la data de 08 noiembrie 2012 I.P.J. Mureș a constatat săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către inculpatul menționat care avea suspendat dreptul de a conduce.

În motivare, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul a susținut și susține în continuare că nu a avut niciodată dreptul de a conduce suspendat arătând că, la 10 februarie 2011, în mod nelegal, i-a fost suspendat dreptul de a conduce deoarece procesul-verbal de constatare a contravenției nu i-a fost comunicat la adresa de domiciliu din T., ci la București unde a locuit în chirie pe perioada studenției și astfel s-a creat un tăvălug al proceselor-verbale prin care s-a constatat, în mod nereal, că dreptul său de a conduce ar fi fost suspendat.

Curtea a considerat că cele arătate de inculpat nu sunt justificate deoarece procesul-verbal încheiat la 10 februarie 2011 a fost semnat de petent „de luare la cunoștință", iar comunicarea acestuia a fost realizată la 10 martie 2011 dată la care i s-a înmânat inculpatului un exemplar și la data de 10 martie 2011 inculpatul a luat cunoștință despre sancțiunea contravențională complementară care i-a fost aplicată, respectiv suspendarea dreptului de a conduce, și care era deja în vigoare.

S-a mai reținut că, după acest moment, adică la data de 14 martie 2011, inculpatul a fost surprins conducând pe drumurile publice în Târnăveni, iar ulterior datei menționate, inculpatul a introdus plângere contravențională, la data de 16 martie 2011 la Judecătoria Mediaș. Astfel că, instanța a constatat că doar după 16 martie 2011, a operat suspendarea de drept reglementată de legiuitor în art. 118 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Pe de altă parte, Curtea a mai constatat că, inculpatul fiind deja cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, i se aplicau prevederile art. 111 coroborat cu art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

În altă ordine de idei, Curtea a reținut că la data de 03 martie 2012, Poliția Prahova l-a depistat din nou pe inculpat conducând pe raza comunei Bărcănești cu o viteză peste limita legală, în timp ce avea permisul de conducere suspendat, cauza făcând obiectul Dosarului nr. 355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cauză care s-a soluționat prin aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, iar atacarea soluției de către inculpat s-a finalizat cu respingerea plângerii acestuia.

Totodată, instanța de fond a reținut că inculpatul însuși a depus la Dosarul nr. 143/P/2012 adresa din 06 martie 2013, din care rezultă că inculpatul nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule până la finalizarea dosarului penal.

Deopotrivă, s-a arătat că inculpatul a fost avertizat că, dacă începând cu data de 03 martie 2012, este surprins în trafic conducând autovehicule, fapta constituie infracțiune la regimul circulației, ori, inculpatul nu s-a conformat acestei avertizări și a fost surprins conducând la data de 08 noiembrie 2012.

Prin urmare, Curtea a apreciat că fapta inculpatului M.F., de a conduce pe drumurile publice autovehicul, pe raza localității Suseni, județul Mureș, având dreptul de a conduce suspendat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu art. 5 C. pen.

Instanța de fond a considerat că vechea încadrare juridică este mai favorabilă deoarece regimul sancționator prevăzut de C. pen. anterior este mai favorabil decât cel prevăzut de noul C. pen.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului s-a avut în vedere că inculpatul a comis faptele, deși știa că are suspendat dreptul de a conducere, fapte care s-au repetat constant, în timp, astfel că, a ajuns să aibă cazier auto impresionant.

Curtea a constatat că inculpatul nu are antecedente penale și a avut o conduită bună, atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul M.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei apelantul inculpat a solicitat instanței achitarea sa, întrucât sunt incidente dispozițiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. în sensul că fapta nu a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, de asemenea, sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. în sensul că nu există probe că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, precum și dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. în sensul că există o cauză justificativă în privința sa, respectiv cea prevăzută de art. 18 raportat la art. 21 C. pen. în sensul că este justificată fapta prevăzută de legea penală deoarece a constat în exercitarea unui drept recunoscut de lege, respectiv dreptul de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, iar potrivit art. 23 raportat la art. 30 alin. (1) C. pen., s-a aflat în eroare întrucât nu a avut cunoștință de faptul că dreptul de a conduce i-a fost suspendat, cunoscând dispozițiile O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora plângerea suspendă executarea.

În subsidiar, a solicitat ca, în baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal, întrucât sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., existând o cauză de nepedepsire, respectiv că inculpatul a fost în eroare că îi fusese suspendat dreptul de a conduce.

Motivele de apel au fost susținute cu prilejul dezbaterii în fond a apelului.

Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate de către inculpatul M.F., cât și din oficiu în limitele efectului devolutiv, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de control judiciar constată că situația de fapt a fost corect stabilită, în sensul că inculpatul M.F., a condus pe drumurile publice autovehiculul, pe raza localității Suseni, județul Mureș, având dreptul de a conduce suspendat, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., după cum s-a reținut și prin sentința apelată.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanța de fond a reținut situația de fapt, pe baza probelor administrate, respectiv adresa din 06 martie 2013, din care rezultă că inculpatul nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la finalizarea Dosarului penal nr. 143/P/2012, procesul verbal de cercetare la fața locului și de constatare a faptei din data de 08 noiembrie 2012 pentru care inculpatul este cercetat în prezenta cauză, procesul verbal din data de 16 martie 2012 din care rezultă că permisul i-a fost reținut pentru comiterea faptei de la aceeași dată, fișă cazier auto, extras sentința penală nr. 32 din data de 20 iunie 2013 a Curții de Apel Târgu-Mureș, din 16 mai 2013 a Curții de Apel Târgu-Mureș, declarațiile inculpatului, înscrisuri.

Relevante în cauză sunt cercetările efectuate de către organele de urmărire penală, cercetări din care a rezultat perseverența infracțională a inculpatului M.F., precum și fișa de cazier auto din care rezultă că inculpatul avea suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, la momentul depistării sale, în data de 08 noiembrie 2012.

Totodată, este de remarcat că, potrivit procesului verbal din data de 03 martie 2012(fila 6 Dosar nr. 355/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș -atașat), inculpatul a luat cunoștință, sub semnătură, că nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar permisul de conducere i-a fost reținut, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare fără drept de circulație (pentru fapta comisă la data de 03 martie 2012).

Soluția dispusă prin Ordonanța nr. 355/P/2012 din data de 31 iulie 2013, de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în baza art. 181 C. pen. și aplicarea unei amenzi administrative, de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a fost menținută prin Rezoluția nr. 1237/II/2/2013 din data de 05 septembrie 2013a procurorului ierarhic superior. Prin sentința penală nr. 244 din data de 12 decembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent.

Relevant sub aspectul analizat este și faptul că, potrivit rechizitoriului 143/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș, emis la data de 16 noiembrie 2012, la momentul opririi în trafic în data de 16 martie 2012, s-a constatat că inculpatul conducea autoturismul, fără a deține permis de conducere, fiindu-i reținut în urmă cu câteva zile, respectiv la data de 03 martie 2012, tot de un echipaj de poliție rutieră, care a stabilit și la acea dată că avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Potrivit procesului verbal din data de 08 noiembrie 2012 întocmit de organele de poliție cu ocazia depistării în trafic a inculpatului conducând autoturismul, în localitatea Suseni, din direcția Toplița spre Reghin, s-a constatat că permisul de conducere al acestuia figura ca fiind reținut pentru săvârșirea infracțiunii la regimul circulației pe drumurile publice din data de 16 martie 2012 pentru conducerea unui autovehicul cu permis de conducere necorespunzător.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, deși inculpatul cunoștea faptul că îi era ridicat dreptul de a mai conduce autovehicule pe drumurile publice, acesta nu a înțeles să respecte aceste dispoziții, încălcând prevederile O.U.G. nr 195/2002 republicată, de 08 noiembrie 2012 inculpatul fiind depistat în trafic circulând pe drumurile publice, având dreptul de a conduce suspendat.

În atare condiții, apărarea formulată de către apelantul inculpat privind lipsa vinovăției în săvârșirea faptei nu poate fi reținută de către Înalta Curte, având în vedere că probele administrate în cauză dovedesc fără tăgadă că acesta avea cunoștință că dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice îi era suspendat.

Astfel, Înalta Curte constată că, sub aspectul laturii subiective, apelantul inculpat a săvârșit fapta cu vinovăție sub forma intenției. Chiar dacă nu a urmărit în mod expres să pună în pericol, prin conduita sa, valorile sociale ocrotite de lege, a prefigurat și a acceptat eventualitatea acestei urmări a faptei sale, cunoscând faptul că, la data săvârșirii faptei, acesta avea permisul de conducere suspendat și nu mai avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până la finalizarea Dosarului penal nr. 143/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș decât cu o aprobare expresă în acest sens.

Infracțiunea reținută în sarcina apelantului inculpat, fiind una de pericol și nu de rezultat, urmarea socialmente periculoasă constă într-o atingere adusă valorilor sociale ocrotite prin reglementările O.U.G. nr. 195/2002, creându-se o stare de pericol pentru desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice.

Deopotrivă, nici apărarea privind lipsa unui probatoriu, care să conducă la concluzia că apelantul inculpat se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de a conduce pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat nu poate fi sustenabilă, întrucât, în cauză, conținutul mijloacelor de probă dovedesc fără dubiu că inculpatul se face vinovat de comiterea, la data de 08 noiembrie 2012, a infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Privitor la cererea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocată de apărare, înalta Curte reține că, în situația cauzelor justificative, legea penală permite săvârșirea unor fapte pe care chiar aceasta le interzice. Practic, în contextul anumitor stări ori împrejurări specifice, se înlătură caracterul nejustificat al unei fapte penale, dându-i-se aspect de legalitate.

Așadar, cauzele nejustificative nu pun la îndoială faptul că infracțiunea a fost săvârșită de cel care se folosește de cauza justificativă. Ea survine din voința celui care o săvârșește, pe deplin conștient și responsabil de actele sale. Deși fapta există în materialitatea ei, aceasta este săvârșită în anumite condiții ce nasc prezumția că cel ce a săvârșit-o a avut un motiv întemeiat, legal, prevăzut de lege ca permis.

Or, Înalta Curte consideră că invocarea cauzei justificative prevăzută de art. 21 C. pen. este lipsită de temeinicie, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se putea reține în favoarea acestuia, apelantul :inculpat nefacând dovada vreunui motiv întemeiat și legal care să conducă instanța la concluzia că există date și împrejurări favorabile, apte a justifica soluția unei achitări întemeiată pe existența unei cauze justificative față de apelantul inculpat.

Cât privește încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., întemeiată pe împrejurarea că apelantul inculpat s-a aflat în eroare cu privire la faptul că avea suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice, Înalta Curte face mai întâi precizarea că aspectul învederat ar putea constitui o cauză de neimputabilitate care atrage achitarea, nefiind o cauză de nepedepsire care are drept efect încetarea procesului penal.

Potrivit art 30 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.

Or, în cauză, după cum s-a constatat, inculpatul a avut cunoștință de împrejurarea de care depinde caracterul penal al faptei, respectiv că avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Cauzele de nepedepsire care determină încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., spre deosebire de cauzele justificative sau neimputabile, nu înlătură existența infracțiunii, ci doar aplicarea unei pedepse (cum ar fi desistarea și împiedicarea producerii rezultatului prevăzute de art. 34 C. pen.).

În privința individualizării pedepsei, Înalta Curte apreciază că prima instanță, în mod corect, a avut în vedere în procesul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului M.F., criteriile generale de individualizare, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială, gradul de pericol social concret al faptelor, modalitatea concretă de săvârșire, circumstanțele care agravează sau atenuează răspunderea penală, având în vedere și circumstanțele personale, constând în lipsa antecedentelor penale, dar și comportamentul avut atât anterior comiteri faptei pentru care este cercetat în prezenta cauză cât și cel ulterior, dar, mai ales calitatea acestuia de persoană cu studii juridice care, în contextul dat, trebuia să depună diligente pentru a nu mai intra în conflict cu legea penală.

Scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Înalta Curte constată că instanța de fond, în mod legal și temeinic, a statuat că se poate asigura îndeplinirea scopului educativ, preventiv și coercitiv al pedepsei, fără executarea pedepsei aplicate în regim de detenție, în funcție de criteriile anterior menționate.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei, înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății.

Luând în considerare toate aceste elemente, instanța de fond a cuantificat judicios gravitatea concretă a faptei săvârșită de inculpat și, în mod corect a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 (un) an închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. anterior și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, o garanție a atingerii scopului pedepsei fiind constituită și de termenul de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. anterior.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva sentinței penale nr. 23 din 29 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

în baza art. art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat M.F. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva sentinței penale nr. 23 din 29 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul inculpat M.F. la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 noiembrie 2014.