ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 856/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1517/ R din 29 septembrie 2011, pronunțată în dosar nr. 257/238/2011, Curtea de Apel Timișoara în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a admis recursul declarat de inculpatul D.I.D. împotriva sentinței penale nr. 23 din 4 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Gurahonț. A casat sentința penală atacată sub aspectul individualizării pedepsei și rejudecând: A redus de la 2 (doi) ani, la 8 (opt) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului și stabilește termenul de încercare conform art. 82 C. pen. la 2 ani și 8 luni. A menținut în rest dispozițiile hotărârii penale atacate. Pentru a hotărî astfel Curtea a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 23 din 4 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în dosarul nr. 257/238/2011, în baza art. 86 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.I.D., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat. S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza 2 și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. S-a dispus în temeiul art. 81 C. pen. suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului. În temeiul art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare pentru inculpat de 4 ani, care se compune din durata pedepsei de 2 ani închisoare, la care se adaugă încă 2 ani și care se socotește de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen. Inculpatul a fost obligat la 250 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele Prin rechizitoriul nr. 468/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul D.I.D., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat, prevăzut de art. 86 alin. (2) din O.U.G.

nr. 195/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/2006, reținându-se că în dimineața zilei de 05 octombrie 2010, inculpatul a condus pe drumurile publice o autoutilitară, deși permisul său de conducere a fost suspendat cu data de 06 august 2010. Prima instanță a reținut în fapt, pe baza probelor administrate, că în dimineața zilei de 05 octombrie 2010, în jurul orelor 4,45, inculpatul a condus pe drumurile publice o autoutilitară din localitatea Dulcele spre localitatea Chișineu Criș. Ajuns pe raza localității Buteni, acesta a fost oprit de agenții de poliție, care i-au solicitat documentele pentru materialul lemnos, precum și actele personale și ale vehiculului. Inculpatul, pe motiv că nu are aceste documente asupra sa, s-a deplasat în comuna Almaș, căutându-l pe martorul O.D., pe care l-a rugat să declare poliției că el a conclus autoutilitara menționată, însă la postul de poliție Buteni, martorul a declarat adevărul.

Prima instanță a mai reținut că în momentul conducerii pe drumurile publice a acestei autoutilitare, inculpatul avea permisul de conducere suspendat întrucât împotriva sa a fost întocmit un dosar de urmărire penală în cursul lunii august 2010 pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu nr. fals de înmatriculare, infracțiuni cu privire la care în data de 27 octombrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18 1 alin. (3) C. pen. a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale și a judecății, săvârșirea acestei fapte.

S-a reținut că în drept, fapta inculpatului astfel cum a fost mai sus descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/2006, vinovăția îmbrăcând forma intenției directe prevăzute de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. pen. Prima instanță, având în vedere cele expuse mai sus, a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare, care să răspundă scopului acesteia definit prin art. 52 C. pen., prin observarea criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. Sub acest aspect, prima instanță a reținut pericolul social mediu al faptei săvârșite, împrejurarea că inculpatul nu este la prima încălcare a legii penale, conform fișei de cazier, ordonanței, și a recunoscut săvârșirea faptelor.

Totodată, întrucât inculpatul a declarat în fața instanței că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței, că dorește ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește, și că nu solicită administrarea de noi probe în faza de judecată, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. De asemenea, instanța de fond nu a aplicat circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

având în vedere faptul că inculpatul a mai comis anterior infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de înmatriculare, infracțiuni cu privire la care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative de 400 lei, prin ordonanța din 27 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahont, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18 1 alin. (3) C. pen. Ca urmare, instanța de fond nu a reținut împrejurarea că anterior săvârșirii infracțiunii de față, inculpatul a avut o conduită bună. De asemenea, nu a reținut nici atitudinea bună a infractorului după săvârșirea infracțiunii, având în vedere încercarea acestuia de a zădărnici aflarea adevărului prin încercarea de a-l determina pe martorul O.D.

să declare că el a condus autovehiculul. împotriva sentinței penale nr. 23 din 4 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Gurahont în dosarul nr. 257/238/2011 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul D.I.D., solicitând încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. i 1 ) C. proc. pen., în subsidiar achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. susținând că faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii, că nu este prevăzută de legea penală, respectiv să se constate nulitatea actului de sesizare a instanței în temeiul art. 197 C. proc. pen. întrucât a fost trimis în judecată în condițiile în care pentru fapta care a condus la suspendarea permisului de conducere a beneficiat de scoaterea de sub urmărire penală prin ordonanța nr. 387/P/2010.

În motivarea recursului, inculpatul a arătat că la data întocmirii rechizitoriului exista un caz de impunitate în sensul că se dispusese scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta pentru care îi fusese suspendat permisul de conducere pe timpul efectuării cercetărilor penale, nemaiputându-se reține infracțiunea de conducere fără drept. Analizând recursul declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., instanța a constatat că este întemeiat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pentru următoarele considerente: Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut fapta, beneficiind de aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. De altfel, beneficiind de aplicarea procedurii reglementate de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa așa cum au fost descrise în rechizitoriu, soluția permisă în această procedură fiind doar cea de condamnare conform alineatului 7 al acestui text legal. încadrarea juridică dată faptei este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. Susținerile inculpatului în sensul existenței unei cauze de nepedepsire prin aceea că prin ordonanța nr. 387/P/2010 din 27 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sunt neîntemeiate.

Astfel, instanța de recurs a constatat că inculpatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce începând cu data de 06 august 2010, iar în dimineața zilei de 05 octombrie 2010 a fost surprins de organele de poliție conducând pe DN 79/ A o autoutilitară, deși nu avea acest drept. Soluția de scoatere de sub urmărire penală dispusă la data de 27 octombrie 2010 în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ nu produce efecte retroactive în ce privește dreptul de a conduce vehicule, nu îl repunea pe inculpat în acest drept. Prin urmare, nici susținerea privind existența unui caz de nulitate a actului de sesizare a instanței nu este întemeiată, de altfel motivul invocat neîncadrându-se în dispozițiile art. 197 C. proc.

pen. În ce privește cuantumul pedepsei, instanța de recurs a apreciat că instanța de fond nu a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, care impuneau aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege. Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte fată de muncă, fată de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. Instanța de recurs a reținut și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. În speță, o pedeapsă de 8 luni închisoare aplicată inculpatului recurent pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen.

este în măsură să conducă la atingerea acestor deziderate, impunându-se reducerea celei aplicate de prima instanță. În acest sens, s-a reținut că urmare a aplicării dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., minimul special al pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia s-a redus la 8 luni închisoare, o pedeapsă egală cu acest minim fiind suficientă în condițiile în care inculpatul nu are antecedente penale și a avut o conduită sinceră. Pe cale de consecință, se va dispune și reducerea termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei la 2 ani și 8 luni. Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara a formulat contestație în anulare contestatorul D.I.D.

care nu a fost motivat în scris. Examinând contestația formulată s-a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente: Potrivit prevederilor art. 386 C. proc. pen.

împotriva hotărârilor penale se poate face contestație în anulare în următoarele situații:când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe la dosar; când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceiași faptă;când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit prevederilor art. 385 14 alin. (1) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Așa cum s-a menționat mai sus contestatorul, prin cererea formulată nu a făcut nici un fel de precizare cu privire la cazurile pe care își întemeiază contestația în anulare astfel că, contestația a fost respinsă ca inadmisibilă în baza art. 391 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, a formulat recurs contestatorul D.I.D. Analizând cauza, prin prisma dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 385 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat este inadmisibil, deoarece: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de curțile de apel și deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu sunt prevăzute și deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Curțile de Apel, cum este cea atacată în cazul de fată. Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză, secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de către contestatorul D.I.D., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia nr. 1764/ R din 07 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.I.D. împotriva deciziei penale nr. 1517/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 257/238/2011. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția inadmisibilității recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile formulate de recurentul petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestator. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul D.I.D. împotriva deciziei penale nr. 1764/ R din 07 noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2012.