ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 856/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 856/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin decizia penală nr. 1517/ R din 29

septembrie 2011, pronunțată în dosar nr. 257/238/2011, Curtea de Apel Timișoara

în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. a admis recursul

declarat de inculpatul D.I.D. împotriva sentinței penale nr. 23 din 4 mai 2011

pronunțată de Judecătoria Gurahonț. A casat sentința penală atacată sub

aspectul individualizării pedepsei și rejudecând: A redus de la 2 (doi) ani, la

8 (opt) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului și stabilește termenul

de încercare conform art. 82 C. pen. la 2 ani și 8 luni. A menținut în rest

dispozițiile hotărârii penale atacate.

Pentru a hotărî astfel Curtea a

reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 4 mai

2011 pronunțată de Judecătoria Gurahonț în dosarul nr. 257/238/2011, în baza

art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 49/2006, cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. a fost

condamnat inculpatul D.I.D., fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a

unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere suspendat.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza 2 și lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. S-a dispus în

temeiul art. 81 C. pen. suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului. În temeiul art. 82 C. pen. s-a stabilit termen de încercare

pentru inculpat de 4 ani, care se compune din durata pedepsei de 2 ani

închisoare, la care se adaugă încă 2 ani și care se socotește de la data

rămânerii definitive a hotărârii. Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus

suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei. Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția

inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a

executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen. Inculpatul a fost obligat la

250 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele Prin rechizitoriul nr. 468/P/2010 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Gurahonț a fost trimis în judecată în stare de libertate

inculpatul D.I.D., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile

publice a unui autovehicul de către o persoană care are permisul de conducere

suspendat, prevăzut de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 49/2006, reținându-se că în dimineața zilei de

05 octombrie 2010, inculpatul a condus pe drumurile publice o autoutilitară,

deși permisul său de conducere a fost suspendat cu data de 06 august 2010.

Prima instanță a reținut în fapt, pe baza probelor administrate, că în

dimineața zilei de 05 octombrie 2010, în jurul orelor 4,45, inculpatul a condus

pe drumurile publice o autoutilitară din localitatea Dulcele spre localitatea

Chișineu Criș. Ajuns pe raza localității Buteni, acesta a fost oprit de agenții

de poliție, care i-au solicitat documentele pentru materialul lemnos, precum și

actele personale și ale vehiculului. Inculpatul, pe motiv că nu are aceste

documente asupra sa, s-a deplasat în comuna Almaș, căutându-l pe martorul O.D.,

pe care l-a rugat să declare poliției că el a conclus autoutilitara menționată,

însă la postul de poliție Buteni, martorul a declarat adevărul. Prima instanță

a mai reținut că în momentul conducerii pe drumurile publice a acestei

autoutilitare, inculpatul avea permisul de conducere suspendat întrucât

împotriva sa a fost întocmit un dosar de urmărire penală în cursul lunii august

2010 pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui

autovehicul neînmatriculat și cu nr. fals de înmatriculare, infracțiuni cu

privire la care în data de 27 octombrie 2010 Parchetul de pe lângă Judecătoria

Gurahonț, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. cu aplicarea art. 18

1

alin. (3) C. pen. a dispus

scoaterea de sub urmărire penală. Inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi

penale și a judecății, săvârșirea acestei fapte. S-a reținut că în drept, fapta

inculpatului astfel cum a fost mai sus descrisă, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr.

195/2002 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/2006, vinovăția

îmbrăcând forma intenției directe prevăzute de art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a)

C. pen. Prima instanță, având în vedere cele expuse mai sus, a aplicat

inculpatului o pedeapsă cu închisoare, care să răspundă scopului acesteia

definit prin art. 52 C. pen., prin observarea criteriilor generale de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. Sub acest aspect, prima

instanță a reținut pericolul social mediu al faptei săvârșite, împrejurarea că

inculpatul nu este la prima încălcare a legii penale, conform fișei de cazier,

ordonanței, și a recunoscut săvârșirea faptelor. Totodată, întrucât inculpatul

a declarat în fața instanței că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor

reținute în actul de sesizare al instanței, că dorește ca judecata să se facă

în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște

și le însușește, și că nu solicită administrarea de noi probe în faza de

judecată, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. De asemenea, instanța de fond nu a aplicat circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. având în vedere

faptul că inculpatul a mai comis anterior infracțiunile de conducere pe

drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu număr fals de

înmatriculare, infracțiuni cu privire la care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative de 400 lei, prin

ordonanța din 27 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahont,

în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc.

pen., cu aplicarea art. 18

1

alin. (3) C. pen. Ca urmare, instanța de

fond nu a reținut împrejurarea că anterior săvârșirii infracțiunii de față,

inculpatul a avut o conduită bună. De asemenea, nu a reținut nici atitudinea

bună a infractorului după săvârșirea infracțiunii, având în vedere încercarea

acestuia de a zădărnici aflarea adevărului prin încercarea de a-l determina pe

martorul O.D. să declare că el a condus autovehiculul. împotriva sentinței

penale nr. 23 din 4 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Gurahont în dosarul nr.

257/238/2011 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul D.I.D., solicitând

încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. i

1

) C. proc.

pen., în subsidiar achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

susținând că faptei îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii, că nu

este prevăzută de legea penală, respectiv să se constate nulitatea actului de

sesizare a instanței în temeiul art. 197 C. proc. pen. întrucât a fost trimis

în judecată în condițiile în care pentru fapta care a condus la suspendarea

permisului de conducere a beneficiat de scoaterea de sub urmărire penală prin

ordonanța nr. 387/P/2010. În motivarea recursului, inculpatul a arătat că la

data întocmirii rechizitoriului exista un caz de impunitate în sensul că se

dispusese scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta pentru care îi fusese

suspendat permisul de conducere pe timpul efectuării cercetărilor penale,

nemaiputându-se reține infracțiunea de conducere fără drept. Analizând recursul

declarat de inculpat prin prisma motivelor invocate de acesta și din oficiu,

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., instanța a constatat că

este întemeiat, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pentru următoarele considerente: Starea de

fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării

probelor administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declarațiile

inculpatului, care a recunoscut fapta, beneficiind de aplicarea dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen. De altfel, beneficiind de aplicarea procedurii

reglementate de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. inculpatul a

recunoscut faptele reținute în sarcina sa așa cum au fost descrise în

rechizitoriu, soluția permisă în această procedură fiind doar cea de condamnare

conform alineatului 7 al acestui text legal. încadrarea juridică dată faptei

este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu

aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. Susținerile inculpatului în sensul

existenței unei cauze de nepedepsire prin aceea că prin ordonanța nr.

387/P/2010 din 27 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț

s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală sunt neîntemeiate. Astfel,

instanța de recurs a constatat că inculpatului i-a fost suspendat dreptul de a

conduce începând cu data de 06 august 2010, iar în dimineața zilei de 05

octombrie 2010 a fost surprins de organele de poliție conducând pe DN 79/ A o

autoutilitară, deși nu avea acest drept. Soluția de scoatere de sub urmărire

penală dispusă la data de 27 octombrie 2010 în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b)

raportat la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și de aplicare a unei

sancțiuni cu caracter administrativ nu produce efecte retroactive în ce

privește dreptul de a conduce vehicule, nu îl repunea pe inculpat în acest drept.

Prin urmare, nici susținerea privind existența unui caz de nulitate a actului

de sesizare a instanței nu este întemeiată, de altfel motivul invocat

neîncadrându-se în dispozițiile art. 197 C. proc. pen. În ce privește cuantumul

pedepsei, instanța de recurs a apreciat că instanța de fond nu a făcut o

corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de

individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul

de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care

agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, care

impuneau aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special prevăzut de

lege. Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere

și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte fată de muncă,

fată de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea

dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul

adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei,

periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și

natura sa pe de altă parte. Instanța de recurs a reținut și că pentru a conduce

la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată

particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și

proporțională cu gravitatea faptelor comise. În speță, o pedeapsă de 8 luni

închisoare aplicată inculpatului recurent pentru infracțiunea prevăzută de art.

86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. este în măsură să conducă la atingerea acestor deziderate, impunându-se

reducerea celei aplicate de prima instanță. În acest sens, s-a reținut că

urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

minimul special al pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia

s-a redus la 8 luni închisoare, o pedeapsă egală cu acest minim fiind

suficientă în condițiile în care inculpatul nu are antecedente penale și a avut

o conduită sinceră. Pe cale de consecință, se va dispune și reducerea

termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei la 2

ani și 8 luni. Împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara a formulat

contestație în anulare contestatorul D.I.D. care nu a fost motivat în scris.

Examinând contestația formulată s-a constatat că aceasta este inadmisibilă

pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 386 C.

proc. pen. împotriva hotărârilor penale se poate face contestație în anulare în

următoarele situații:când procedura de citare a părții pentru termenul la care

s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform

legii;când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a

încunoștința instanța despre această împiedicare; când instanța de recurs nu

s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe la

dosar; când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive

pentru aceiași faptă;când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de

către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea

acestuia este obligatorie potrivit prevederilor art. 385

14

alin. (1)

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen. Așa cum s-a menționat mai sus

contestatorul, prin cererea formulată nu a făcut nici un fel de precizare cu

privire la cazurile pe care își întemeiază contestația în anulare astfel că,

contestația a fost respinsă ca inadmisibilă în baza art. 391 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, a formulat

recurs contestatorul D.I.D.

Analizând cauza, prin prisma

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.

raportat la art. 385

1

C. proc. pen., Înalta Curte constată că

recursul declarat este inadmisibil, deoarece:

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

385

1

alin. (1) lit. c) și lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu

recurs numai sentințele pronunțate, ca instanțe de fond de curțile de apel și

deciziile pronunțate, ca instanțe de apel de tribunale, tribunale militare

teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Printre acestea nu sunt prevăzute și

deciziile pronunțate, ca instanță de recurs, de către Curțile de Apel, cum este

cea atacată în cazul de fată.

Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu

referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod,

prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi

ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție

a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs

stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai

multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză, secția penală a

înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de

către contestatorul D.I.D., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv

decizia nr. 1764/ R din 07 noiembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatorul D.I.D. împotriva deciziei penale nr.

1517/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 257/238/2011.

Or, recunoașterea unei căi de atac în

situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a

principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție

inadmisibilă în ordinea de drept.

Așa fiind, excepția inadmisibilității

recursului pusă în discuția părților din oficiu de către instanță, este

întemeiată, astfel încât prin admiterea excepției, criticile formulate de recurentul

petent, care vizează fondul cauzei, nu vor mai fi analizate.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul

declarat de contestator.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul contestator va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de contestatorul D.I.D. împotriva deciziei penale nr. 1764/ R din 07

noiembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul contestator la plata

sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

martie 2012.