ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1039/2011

Asupra cauzei penale de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 603 din 23 iulie 2009 a

Judecătoriei Cluj Napoca s-a

dispus

condamnarea inculpatei L.V. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani

închisoare cu suspendarea sub supraveghere a

executării pedepsei pe o durată de 7 ani

termen de încercare pentru infracțiunile de înșelăciune în formă

continuată (3ani închisoare), fals în înscrisuri sub semnătură privată (6 luni

închisoare) și uz de fals (6

luni

închisoare), deducându-se prevenția începând cu 26 februarie 2003 până la data

de 25 martie 2005, iar în baza art. 11 pct. 2

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de

aceiași inculpată pentru infracțiunile prevăzute de art. 25 rap. la

art. 260 alin. (1), art. 259 C. pen. și art. 22

din Legea nr. 51/1995 cu referire la art. 281

C. pen., toate cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul prevederilor art. 346

C. proc. pen. inculpata a fost obligată la plata

sumelor de 3500 dolari SUA, 10.000 dolari SUA și 80

lei, 200 dolari SUA

și 80.000 lei cu titlu de despăgubiri civile către părțile civile R.I., P.C.,

H.E., respectiv G.C., cu desființarea

înscrisurilor

false și obligarea la plata cheltuielilor de judecată către părțile civile și a

cheltuielilor judiciare către stat,

respingându-se, ca nefondate, celelalte acțiuni civile

formulate în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj

Napoca și părțile civile R.I., P.C., G.C., G.L.C.

și G.L. Procurorul a solicitat condamnarea

inculpatei la o

pedeapsă cu executare în regim de detenție în raport de

gravitatea faptelor,

circumstanțele reale

ale săvârșirii acestora și consecințele produse, precum și încetarea

procesului

penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale

pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de

fals, iar

părțile civile admiterea

acțiunilor civile așa cum au fost formulate.

Prin decizia penală nr. 157 din 27 aprilie 2010,

Tribunalul Cluj a admis, în

temeiul

dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., apelurile parchetului și

ale părților

civile G.L.C. și G.L.,

desființând în parte hotărârea atacată

numai

cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei pentru infracțiunea de

înșelăciune în formă continuată care a fost majorat la 5 ani închisoare cu

executare în

regim de detenție, la aplicarea dispozițiilor art. 11 pct.

2 raportat la art. 10 lit. g)

C. proc. pen.

pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., ambele

în

formă continuată și la obligarea

inculpatei la plata despăgubirilor civile în cuantum de

câte 10.000 lei

către părțile civile G.L.C. și G.L., fiind respinse apelurile părților civile

R.I. și P.C. și totodată, menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul Cluj a fost

atacată cu recurs de către inculpată și partea civilă G.C., inculpată

susținând, în esență, că a fost

lipsită de o

apărare efectivă întrucât a fost asistată de un avocat din oficiu.

Prin decizia penală nr. 816/R/din

20 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a

respins ca nefondat recursul inculpatei și ca

tardiv formulat cel al părții civile.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpata.

La termenul din 17 martie 2011, Înalta Curte a pus în

discuția părților admisibilitatea căi de atac exercitată de inculpată.

Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte

apreciază recursul declarat de

inculpata

L.V. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile

art. 129 din Constituția României, părțile interesate și Ministerul Public pot

exercita căile de atac în condițiile legii.

In speță, condamnata a formulat recurs împotriva unei

decizii pronunțate de

Curtea de Apel Cluj în

soluționarea căii de atac a recursului exercitată de aceiași

condamnată și partea civilă G.C. împotriva

deciziei penale nr. 157 din 27

aprilie

2010 a Tribunalului Cluj prin care s-a dat dezlegare apelurilor formulate de

parchet și părțile civile împotriva sentinței de

condamnare a acesteia.

Potrivit prevederilor art. 385

1

alin. (1) lit. e) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

356/2006, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, ca instanțe de

apel, de curțile de apel, cale de atac ce se

soluționează de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Din interpretarea per a contrario a acestor prevederi

rezultă că împotriva

deciziilor pronunțate

de curțile de apel, ca instanțe de recurs nu se mai poate exercita

recursul,

ca și cale ordinară de atac, decizia fiind definitivă și intrată sub puterea

lucrului judecat.

Față de cele reținute, în

temeiul art. 385

15

pct. l lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge

ca inadmisibil recursul formulat de inculpata L.V.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta la cheltuieli

judiciare către stat căreia îi incumbă culpa

procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

recurenta inculpată L.V.

împotriva deciziei

penale nr. 816/R din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel

Cluj, secția

penală și de minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei

cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului

desemnat

din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 17 martie 2011.