ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3903/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele :

A. Prin Sentința penală nr. 317/ F din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 9468/2/2010 (2626/2010), s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar în baza art. 54 din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a admis cererea de extrădare a numitului S.B., alias Z.B., persoană cu dublă cetățenie, română și israeliană, formulată de autoritățile judiciare din Israel și s-a dispus predarea acestuia autorităților din Israel.

S-a menținut măsura arestării provizorii în vederea extrădării până la predarea persoanei extrădate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sesizarea înregistrată sub nr. 9468/2/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat, în baza art. 44 din Legea nr. 302/2004 modificată, arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei urmărite S.B. alias „Z.B.".

Ministerul Justiției din România a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul disp. art. 39 alin. (4) lit. c) și art. 45 din Legea nr. 302/2004, cererea formulată de autoritățile judiciare din Israel, prin care se solicita extrădarea către acest stat a numitului S.B. alias Z.B.

Cererea de extrădare este formulată de către Ministerul de Justiție a statului Israel la data de 29 iunie 2010.

Potrivit acestei solicitări, persoana extrădabilă este urmărită pentru punerea în executare a unui mandat de arestare emis la data de 26 iunie 2000 de Tribunalul Suprem din Tel Aviv - Yaffo pentru comiterea infracțiunilor de fraudă (obținerea de bunuri prin înșelăciune) prevăzută de art. 415 C. pen. israelian, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 5 ani, falsificare prev. de art. 418 C. pen. israelian, pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea de până la 5 ani și furt efectuat de un agent, prev. de art. 393 C. pen. israelian, pedeapsa maximă prevăzută de legislația statului israelian pentru infracțiunile săvârșite este închisoarea de 5 ani.

După cum rezultă din documentele furnizate de statul solicitant, în cursul anului 2000, împreună cu alte persoane, dintre care unele au fost judecate și condamnate, prin manopere frauduloase, inclusiv falsificarea unor înscrisuri oficiale, persoana extrădabilă a intermediat vânzarea mai multor terenuri aparținând Patriarhului Ortodox grec al Ierusalimului, cauzând un prejudiciu de mai multe milioane dolari S.U.A.

Prima instanța a constatat că faptele pentru care este solicitată extrădarea numitului S.B., alias Z.B. au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (5), pedepsită cu închisoare de la 10-20 ani, de art. 288 și art. 291 C. pen. român.

Totodată, în cauză sunt îndeplinite cerințele disp.art. 26 și art. 28 din Legea nr. 302/2004, privind dubla incriminare a faptelor și limitele pedepselor în legislația statelor implicate în procedură.

În materia extrădării, în raporturile dintre România și Israel sunt aplicabile prevederile Convenției Europene de extrădare semnată la Paris la 13 decembrie 1957 și ratificată de România prin Legea nr. 80/1997.

Din verificările efectuate, a rezultat că numitul S.B., alias Z.B. este cetățean român, iar în cauza sunt îndeplinite condițiile prev.de art. 24 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care cetățenii români pot fi extrădați din România în baza convențiilor internaționale multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de reciprocitate, când persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant.

În ceea ce privește condiția reciprocității, s-a constatat că aceasta este acordată de statul solicitant prin cererea de extrădare, fiind verificată acordarea acesteia de Ministerul Justiției român, în cadrul examenului de regularitate internațional.

Persoana extrădabilă nu face parte dintre acelea care sunt exceptate de la extrădare, așa cum arată art. 23 din Legea nr. 302/2004.

Din actele dosarului a rezultat că persoana solicitată este cetățean cu dublă cetățenie, română și israeliană, având pașaport românesc și israelian.

De asemenea, în cauză nu există niciunul dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării, așa cum sunt reglementate de art. 241 din Legea nr. 302/2004, nu a intervenit nici prescripția răspunderii penale, astfel că sunt îndeplinite și prevederile art. 35 din Legea nr. 302/2004.

Persoana extrădabilă a fost reținută la data de 7 octombrie 2010 și arestată provizoriu în vederea extrădării la data de 7 octombrie 2010, în baza art. 45 din Legea nr. 302/2004, când s-a emis și mandat de arestare.

Persoana extrădabilă a fost audiată și a formulat opoziție la extrădare.

Potrivit art. 51 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, opoziția la extrădare nu poate fi întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile de extrădare.

Persoana extrădabilă nu a contestat că ea este persoana urmărită și nici nu a făcut dovada că nu ar fi îndeplinite condițiile pentru extrădare.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 302/2004, extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată dacă predarea acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a sănătății.

Prima instanță a reținut că la dosar nu sunt probe că predarea persoanei extrădabile ar avea consecințe de o gravitate deosebită asupra persoanei extrădabile, actele medicale depuse de acesta nefiind de natură să ducă la concluzia că predarea persoanei extrădabile ar avea consecințe deosebite pentru ea.

La cererea Ministerului Justiției din Israel au fost atașate următoarele acte: ordinul de arestare, dispozițiile legale aplicabile, expunerea faptelor, înscrisuri reprezentând mijloace de probă, asigurarea de reciprocitate.

Instanța care soluționează cererea de extrădare nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.

După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator și a concluziilor părților, prima instanță, constatând că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, în baza art. 54 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 a admis cererea de extrădare a numitului S.B., alias Z.B., cetățean cu dublă cetățenie română și israeliană.

Totodată, în baza art. 54 alin. (3) teza ll-a a menținut starea de arest provizorie până la predarea persoanei extrădabile, reținând că solicitarea acesteia de a se dispune înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi țara este neîntemeiată și nu poate fi primită, având în vedere că dispozițiile legale impun menținerea stării de arest până la predare.

B. Împotriva acestei sentinței a declarat recurs persoana extrădabilă, criticând-o pentru greșita admitere a cererii de extrădare, arătând în esență că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din Legea nr. 302/2004, în sensul că împotriva sa nu este începută urmărirea penală, că are calitatea de azilant și nu poate fi extrădat până nu i se soluționează cererea, precum și că s-a încălcat principiul non bis in idem, întrucât în trecut s-a dispus în România, pentru aceleași fapte neînceperea, respectiv, scoaterea de sub urmărire penală.

Înalta Curte, examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 22 din Legea nr. 302/2004, modificată, pot fi extrădate din România, în condițiile acestei, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță în statul solicitant. în speță, potrivit lămuririlor transmise de statul solicitant, nu s-a început urmărirea penală împotriva persoanei extrădabile întrucât, potrivit legislației din statul respectiv, sustragerea persoanei este un impediment pentru efectuarea acestui act procesual.

Împrejurarea este însă lipsită de relevanță întrucât nu poate exista echivalență între sintagma „persoană urmărită penal" și „persoană față de care s-a început urmărirea penală", în accepția Curții, termenul de persoană urmărită penal, uzitat în Legea 302/2004, fiind folosit în sens larg, acela de persoană cercetată penal.

Ca atare, critica formulată în acest sens este nefondată.

În ceea privește împrejurarea că recurentul a formulat între timp cerere de azil, este adevărat că Legea nr. 122/2006 privind azilul în România prevede că o persoană nu poate fi extrădată înainte de soluționarea cererii de azil, însă aceeași lege prevede în art. 4 că: „Autoritățile competente asigură accesul la procedura de azil oricărui cetățean străin sau apatrid"; or, în cauză recurentul este și cetățean român, deci nu poate solicita și calitatea de azilant în propria țară, fiind evident că cererea de azil este formulată pro causa, cu rea - credință, în vederea tergiversării procedurii de extrădare. Această concluzie se impune și pe calea interpretării dispozițiilor art. 76 alin. (3) din aceeași lege, potrivit cărora „Inducerea în eroare, în mod deliberat, a organelor cu competențe în materie de refugiați ori recurgerea abuzivă la procedura de azil există în toate cazurile în care solicitantul, fără a oferi o explicație plauzibilă (...) a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat cu scopul evident de a împiedica punerea iminentă în executare a unei măsuri dispuse de autoritățile competente, de scoatere din țară, de extrădare sau de expulzare, deși anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut posibilitatea să depună o asemenea cerere".

Sub aspectul ultimei critici formulate, Curtea constată că la dosarul cauzei există adresa din 2 iulie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, secția de combatere a criminalității organizate și antidrog (fila 52 dosar apel), din care rezultă că recurentul a fost cercetat în România sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 23 lit. a), b) și c) din Legea nr. 21/1999, art. 215 alin. (2), (3) C. pen. și art. 290 C. pen. și că, prin ordonanța din 4 iunie 2003 a acestei unități de parchet s-a dispus, în baza art. 249 și art. 10 lit. d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) și c) Legea nr. 21/1999, precum și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile prev. de art. 23 lit. a din Legea nr. 21/1999, art. 215 alin. (2), (3) C. pen. și art. 290 C. pen., în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu toate acestea, prin extrădarea recurentului nu se încalcă principiul non bis in idem, întrucât potrivit art. 10 din Legea nr. 302/2004, modificată, cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă:

a) Printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal;

b) Pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate.

Or, în speță, procesul penal s-a oprit în faza de urmărire penală, nefiind pronunțată vreo hotărâre definitivă prin care să se dispună achitarea sau încetarea procesului penal, iar soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de procuror nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

În concluzie, prin prisma propriului examen, constatând că sunt întrunite cerințele art. 22 coroborat cu art. 24 alin. (1) lit b) din Legea nr. 302/2004, modificată (recurentul având dublă cetățenie, română și israeliană), că nu există nici unul dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării, prev. de art. 24

1

din aceleași lege și nici nu s-a făcut dovada vreunui motiv opțional în același sens, că este îndeplinită condiția dublei încriminări și cea privind gravitatea pedepsei, că nu există date în sensul că ar fi încălcat dreptul la apărare, că faptele nu sunt prescrise potrivit nici uneia dintre legislațiile statului solicitant sau solicitat și nici nu a intervenit grațierea sau amnistia, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanțe, care a dispus extrădarea recurentului, este legală și temeinică, neexistând motive de reformare a acesteia.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă S.B., alias Z.B. împotriva sentinței penale atacate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta -persoană extrădabilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă S.B., alias Z.B. împotriva sentinței penale nr. 317/ F din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 9468/2/2010 (2626/2010).

Obligă recurenta persoană extrădabilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2010.