ÎCCJ, decizie (scj.ro #83940)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83940) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Extrădare.

Condiții.

Non bis in idem

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal.

Proceduri prevăzute în legi speciale. Extrădarea

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

extrădare

-

non bis

in idem

Legea nr.

302/2004,

art. 10, art. 22, art. 24

alin. (1) lit. b)

art. 22 din Legea nr. 302/2004, pot fi extrădate din România, în

condițiile acestei legi, la cererea unui stat străin, persoanele

aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în

judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt

căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de

siguranță în statul solicitant. În accepțiunea acestor

dispoziții, expresia „persoană urmărită penal” nu

echivalează cu expresia „persoană față de care s-a început

urmărirea penală”, ci este utilizată în sens larg, și anume

de persoană cercetată penal, având în vedere situațiile în care,

potrivit legislației statului solicitant, sustragerea persoanei

extrădabile constituie un impediment pentru efectuarea actului procesual

al începerii urmăririi penale.

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, cetățenii români pot fi

extrădați din România în baza convențiilor internaționale

multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de reciprocitate,

dacă persoana extrădabilă are și cetățenia

statului solicitant. În acest caz, formularea unei cereri de azil de către

persoana care are atât cetățenia română, cât și

cetățenia statului solicitant nu poate constitui un motiv pentru

respingerea cererii de extrădare, întrucât, în temeiul art. 4 din Legea

nr. 122/2006, autoritățile competente române asigură accesul la

procedura de azil oricărui cetățean străin sau apatrid, iar

nu cetățeanului român, care nu poate solicita calitatea de

azilant

în România.

consacră principiul

non bis in idem

,

în temeiul căruia cooperarea judiciară internațională nu

este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a

desfășurat un proces penal pentru aceeași faptă și

dacă: a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau

încetarea proce­sului penal ori b) pedeapsa aplicată în cauză,

printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau

a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra

părții neexecutate. Principiul

non

bis in idem

nu este încălcat în procedura extrădării,

dacă în România procesul penal s-a finalizat în faza de urmărire

penală, printr-o soluție de netrimitere în judecată, întrucât nu

a fost pronunțată o hotărâre definitivă prin care să

se dispună achitarea sau încetarea procesului penal, iar soluțiile

procurorului de netrimitere în judecată nu se bucură de autoritate de

lucru judecat.

I.C.C.J., Secția penală,

decizia nr. 3903 din 3 noiembrie 2010

A.

Prin sentința nr. 317/F din 14 octombrie 2010 a Curții de Apel

București, Secția a

ll-a

penală

și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis sesizarea Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București, iar în baza art. 54 din Legea

nr. 302/2004, modificată, s-a admis cererea de extrădare a numitului

S.B.,

persoană cu dublă

cetățenie, română și israeliană, formulată de

autoritățile judiciare din Israel și s-a dispus predarea

acestuia autorităților din Israel.

S-a

menținut măsura arestării provizorii în vederea

extrădării până la predarea persoanei extrădate.

Pentru

a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

Ministerul Justiției din România a transmis Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București

cererea formulată

de autoritățile judiciare din

Israel, prin care se solicita

extrădarea către acest stat a numitului S.B.

Cererea

de extrădare este formulată de către Ministerul de Justiție

al Statului Israel la data de 29 iunie 2010.

Potrivit

acestei solicitări, persoana extrădabilă este urmărită

pentru punerea în executare a unui mandat de arestare emis la data de 26 iunie

2000 de Tribunalul Suprem din Tel

Aviv

Yaffo

pentru comiterea infracțiunilor de fraudă

(obținerea de bunuri prin înșelăciune) prevăzută în

art. 415 C.

pen

. israelian, falsificare

prevăzută în art. 418 C.

pen

. israelian

și furt prevăzută în art.

393

C.

pen

. israelian, pedeapsa maximă

prevăzută de legislația

statului

israelian pentru infracțiunile săvârșite fiind închisoarea de 5

ani.

După cum rezultă din documentele furnizate de statul

solicitant, în

cursul anului 2000, împreună cu alte persoane,

dintre care unele au fost judecate și condamnate, prin manopere

frauduloase, inclusiv falsificarea

unor înscrisuri oficiale, persoana

extrădabilă a intermediat vânzarea mai

multor terenuri aparținând

Patriarhului Ortodox grec al Ierusalimului, cauzând un prejudiciu de mai multe

milioane USD.

Prima

instanța a constatat că faptele pentru care este solicitată

extrădarea numitului S.B. au corespondent în legislația penală

română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor

prevăzute în art. 215 alin. (5), pedepsită cu închisoare de la 10 la

20 de ani, în art. 288 și în art. 291 C.

pen

.

român.

Totodată, în

cauză sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor

art. 26 și art. 28 din Legea nr. 302/2004, privind dubla

incriminare a faptelor și limitele pedepselor în legislația statelor

implicate în procedură.

În materia

extrădării, în raporturile dintre România și Israel sunt

aplicabile prevederile Convenției europene de extrădare semnată

la Paris la 13 decembrie 1957 și ratificată de România prin Legea nr.

80/1997.

Din

verificările efectuate, a rezultat că numitul S.B. este

cetățean român, iar în cauza sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 24 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care cetățenii români pot

fi extrădați din România în baza convențiilor

internaționale multilaterale la care aceasta este parte și pe

bază de reciprocitate, când persoana extrădabilă are și

cetățenia statului solicitant.

În ceea ce privește condiția reciprocității, s-a

constatat că aceasta

este acordată de statul solicitant prin cererea de

extrădare, fiind verificată acordarea ei de Ministerul Justiției

român, în cadrul examenului de regularitate internațională.

Persoana

extrădabilă nu face parte dintre acelea care sunt exceptate de la

extrădare, așa cum arată art. 23 din Legea nr. 302/2004.

Din actele dosarului a rezultat că persoana solicitată este

cetățean

cu

dublă cetățenie, română și israeliană.

De asemenea, în

cauză nu există

niciunul

dintre motivele

obligatorii de refuz al extrădării, așa cum sunt reglementate în

art. 24

1

din Legea nr. 302/2004, nu a intervenit nici

prescripția răspunderii penale, astfel că sunt îndeplinite

și prevederile art. 35 din Legea nr. 302/2004.

Persoana

extrădabilă a fost reținută la data de 7 octombrie 2010

și arestată provizoriu în vederea extrădării la data de 7

octombrie 2010, în baza art. 45 din Legea nr. 302/2004, când s-a emis și

mandat de arestare.

Persoana

extrădabilă a fost audiată și a formulat opoziție la

extrădare.

Potrivit art. 51

alin. (3) din Legea nr. 302/2004, opoziția la extrădare nu poate fi

întemeiată decât pe faptul că persoana arestată nu este persoana

urmărită sau că nu sunt îndeplinite condițiile pentru

extrădare.

Persoana

extrădabilă nu a contestat că ea este persoana

urmărită și nici nu a făcut dovada că nu ar fi

îndeplinite condițiile pentru extrădare.

Potrivit art. 24

2

din Legea nr. 302/2004, extrădarea

unei persoane

poate

fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia este

susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate

deosebită pentru ea, în special din cauza vârstei sau a stării sale

de sănătate.

Prima

instanță a reținut că la dosar nu sunt probe că

predarea persoanei extrădabile ar avea consecințe de o gravitate

deosebită

asupra persoanei

extrădabile, actele medicale depuse de acesta nefiind

de

natură să ducă la concluzia că predarea persoanei extrădabile

ar avea consecințe deosebite pentru ea.

La cererea

Ministerului Justiției din Israel au fost atașate următoarele

acte: ordinul de arestare, dispozițiile legale aplicabile, expunerea

faptelor, înscrisuri reprezentând mijloace de probă, asigurarea de

reciprocitate.

Instanța care

soluționează cererea de extrădare nu este

competentă să se pronunțe asupra

temeiniciei urmăririi sau condamnării

pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici

asupra oportunității

extrădării.

După examinarea cererii de extrădare, a materialului probator

și a

concluziilor

părților, prima instanță, constatând că sunt

îndeplinite condițiile de extrădare, în baza art. 54 alin. (3) din

Legea nr. 302/2004, a admis cererea de extrădare a numitului S.B.,

cetățean cu dublă cetățenie română și

israeliană.

Totodată, în baza art. 54 alin. (3) teza a

ll-a

din Legea nr. 302/2004, a menținut starea de arest

provizorie până la predarea

persoanei extrădabile, reținând că solicitarea acesteia de a se

dispune înlocuirea măsurii arestării

provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi

țara este neîntemeiată și nu

poate fi primită, având în vedere că dispozițiile legale

impun menținerea

stării de arest până la predare.

B. Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs persoana extrădabilă, criticând-o

pentru greșita admitere a cererii de extrădare, arătând, în

esență, că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din Legea

nr. 302/2004, în sensul că împotriva sa nu este începută

urmărirea penală, că nu poate fi extrădată până

nu i se soluționează cererea de azil, precum și că s-a

încălcat principiul

non bis in idem

,

întrucât în trecut s-a dispus în România, pentru aceleași fapte,

neînceperea, respectiv, scoaterea de sub urmărire penală.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul formulat, prin prisma

motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin.

(3) C.

proc

.

pen

.,

constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele

considerente:

1.

Potrivit

art. 22 din Legea nr.302/2004, modificată, pot fi extrădate din

România, în condițiile acestei legi, la cererea unui stat străin,

persoanele aflate pe teritoriul său

care

sunt urmărite penal

sau sunt trimise în judecată pentru

săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea

executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță în

statul solicitant.

În speță, potrivit lămuririlor transmise de statul

solicitant,

nu s-a

început urmărirea penală împotriva persoanei extrădabile,

întrucât, potrivit legislației din statul respectiv, sustragerea persoanei

este un impediment pentru efectuarea acestui act procesual. Împrejurarea este,

însă, lipsită de relevanță, întrucât nu poate exista

echivalență între sintagma „persoană urmărită penal”

și „persoană față

de

care s-a început urmărirea penală”, termenul de

persoană urmărită penal,

utilizat

în Legea nr. 302/2004, fiind folosit în sens larg, acela de

persoană cercetată penal.

Ca atare, critica

formulată în acest sens este nefondată.

2.

Î

n ceea privește împrejurarea că

recurentul a formulat între timp

cerere de azil, este adevărat

că Legea nr. 122/2006 privind azilul în România prevede că o

persoană nu poate fi extrădată înainte de soluționarea

cererii de azil, însă aceeași lege prevede în art. 4 că

„autoritățile competente asigură accesul la procedura de azil

oricărui cetățean străin sau apatrid”; or, în cauză,

recurentul este

și cetățean

român,

deci nu poate solicita

și calitatea de

azilant

în propria

țară,

fiind

evident

că cererea de azil este formulată

pro

causa

, cu rea - credință, în vederea

tergiversării procedurii de extrădare. Această concluzie se

impune și pe calea interpretării dispozițiilor art. 76 alin. (3)

din aceeași lege, potrivit cărora „inducerea în eroare, în mod

deliberat, a organelor cu competențe în materie de refugiați ori

recurgerea abuzivă la procedura de azil

există

în toate cazurile în care solicitantul, fără a

oferi o explicație plauzibilă, (...)

a depus o cerere pentru acordarea statutului de refugiat cu scopul

evident de a împiedica punerea iminentă în

executare a unei măsuri dispuse de autoritățile

competente,

de scoatere

din

țară, de

extrădare

sau

de expulzare, deși anterior dispunerii unei astfel de măsuri a avut

posibilitatea să depună o asemenea cerere.”

ultimei critici formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că la dosarul cauzei există adresa din 2 iulie 2003 a Parchetului

de pe lângă Curtea Supremă de Justiție - Secția de

combatere a criminalității organizate și antidrog, din care

rezultă că recurentul a fost cercetat în România sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 23 alin. (1)

lit. a), b) și c) din Legea nr. 21/1999, art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen

. și art. 290 C.

pen

.

și că, prin

ordonanța din 4

iunie 2003 a acestei unități de parchet, s-a dispus, în baza

art.

249 și art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc

.

pen

.,

scoaterea de

sub urmărire penală

pentru infracțiunea

prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. b) și c) Legea nr. 21/1999,

precum și

neînceperea

urmăririi penale

pentru infracțiunile prevăzute în art.

23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999, art. 215 alin. (2) și (3) C.

pen

. și art. 290 C.

pen

., în

baza art. 228 alin. (4) și art. 10 alin. (1) lit. d) C.

proc

.

pen

.

Cu toate acestea,

prin extrădarea recurentului nu se încalcă principiul

non bis in

idem

,

întrucât potrivit

art. 10 din Legea nr. 302/2004, modificată, cooperarea judiciară

internațională nu este admisibilă dacă în România sau în

orice alt stat s-a desfășurat un proces penal pentru aceeași

faptă și dacă:

a) printr-o

hotărâre definitivă

s-a

dispus achitarea sau încetarea procesului penal;

b)

pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de

condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau

amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate.

Or, în

speță, procesul penal s-a oprit în faza de urmărire penală,

nefiind pronunțată vreo hotărâre definitivă prin care

să se dispună achitarea sau încetarea procesului penal, iar

soluțiile de netrimitere în judecată dispuse de procuror nu se

bucură de autoritate de lucru judecat.

În

concluzie, prin prisma propriului examen, constatând că sunt întrunite

cerințele art. 22 coroborat cu art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

302/2004, modificată (recurentul având dublă cetățenie,

română și israeliană), că nu există

niciunul

dintre motivele obligatorii de refuz al

extrădării prevăzute în art. 24

1

din aceleași

lege și nici nu s-a făcut dovada vreunui motiv opțional în

același sens, că este îndeplinită condiția dublei

încriminări și cea privind gravitatea pedepsei, că nu

există date în sensul că ar fi încălcat dreptul la apărare,

că faptele nu sunt prescrise potrivit

niciuneia

dintre legislațiile statului solicitant sau solicitat și nici nu a

intervenit grațierea sau amnistia, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că hotărârea primei instanțe, care a

dispus extrădarea recurentului, este legală și temeinică,

neexistând motive de reformare a acesteia.

Pentru aceste considerente, văzând și

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C.

proc

.

pen

., Înalta Curte de Casație și

Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă.