ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1422/2016

Decizia nr. 1422/2016

Deliberând asupra contestației, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191/F din data de 28 octombrie 2016 pronunțată de

Curtea de Apel București,

în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a admis cererea de extrădare, formulată de autoritățile judiciare israeliene și, în consecință, s-a dispus extrădarea în Israel a persoanei extrădabile A., pentru a fi cercetat judecătorește de către autoritățile judiciare israeliene, cu respectarea regulii specialității.

S-a dispus predarea persoanei extrădabile A. către autoritățile judiciare israeliene.

În temeiul art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, modificată, cu aplicarea art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, și art. 226 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus arestarea provizorie, în vederea extrădării, a persoanei extrădabile A., pe o perioadă de 30 zile, respectiv 28 octombrie 2016-26 noiembrie 2016, inclusiv, cu emiterea mandatului de arestare provizorie, în vederea extrădării.

S-a constatat că persoana extrădabilă a fost reținută și arestată provizoriu, în procedura de urgență, în vederea extrădării, de la data de 23 septembrie 2016 la zi.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, la data de 24 septembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, a fost înregistrată solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/II/5/2016, privind arestarea provizorie, în regim de urgență, în vederea extrădării, a persoanei solicitate A., în cadrul cererii de extrădare formulată de autoritățile judiciare israeliene.

În Dosarul nr. x/II/5/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au fost depuse procesul-verbal din data de 23 septembrie 2016, întocmit de către Inspectoratul General al Poliției Române - Direcția de Investigații Criminale - Serviciul Urmăriri, de găsire a persoanei extrădabile, pașaportul, eliberat de autoritățile din Manila, Filipine, cererea de arestare preventivă din data de 27 august 2016, formulată de Biroul procurorului din Ierusalim, Israel, cu Mandatul de arestare din data de 3 aprilie 2016, emis de Curtea Magistraților Rishon LeZion, Israel, adresa din 12 septembrie 2016 a Ministerului Justiției din România către Pachetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin care se comunică faptul că autoritățile judiciare israeliene au precizat că solicită arestarea provizorie, în regim de urgență, în vederea extrădării, doar pentru infracțiunea de șantaj, prin mijloace de amenințare, fișa urmăritului, fișa de cazier judiciar, toate în fotocopie, precum și declarația persoanei extrădabile în fața procurorului.

Prin Încheierea de ședință din data de 24 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, după ascultarea persoanei extrădabile (fila 7, dosar de fond), a dispus, în temeiul art. 44 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, modificată, raportat la art. 43 alin. (3) din aceeași lege specială, cu aplicarea art. 226 alin. (2), teza a II-a C. proc. pen., luarea măsurii arestării provizorii, în regim de urgență, în vederea extrădării, pe o perioadă de 30 zile, respectiv 24 septembrie 2016-23 octombrie 2016, inclusiv, a persoanei extrădabile A., față de care a fost emis Mandatul de arestare provizorie, în vederea extrădării, nr. 4 din 24 septembrie 2016. Prin Decizia penală nr. 1.283 din 4 octombrie 2016, din Dosarul nr. x/2/2016/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, contestația împotriva încheierii de ședință din data de 24 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, din Dosarul nr. x/2/2016/a1 (nr. x/2016), formulată de contestatorul-persoană extrădabilă.

Prin Încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus, în temeiul art. 44 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, modificată, prelungirea măsurii arestării provizorii, în regim de urgență, în vederea extrădării, pe o perioadă de 10 zile, respectiv 24 octombrie 2016-2 noiembrie 2016, inclusiv, iar, în temeiul art. 242 alin. (2), C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării provizorii, în regim de urgență, în vederea extrădării, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, formulată de persoana extrădabilă. Prin Decizia penală nr. 1.349 din 20 octombrie 2016, din Dosarul nr. x/2/2016/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca nefondată, contestația împotriva încheierii de ședință din data de 14 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, din Dosarul nr. x/2/2016/a2 (nr. x/2016), formulată de contestatorul-persoană extrădabilă.

Prin adresa din data de 10 octombrie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a înaintat la dosar notificarea cod roșu a Interpol-ului, din 2016, în traducerea în limba română, efectuată de interpretul autorizat B., în baza autorizației, eliberată de Ministerul Justiției la data de 25 august 2011.

Prin Ordonanța din data de 19 octombrie 2016, din Dosarul nr. x/II/5/2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a dispus sesizarea cu privire la cererea de extrădare a persoanei extrădabile A., formulată de autoritățile judiciare israeliene.

În motivarea sesizării, s-a arătat că autoritățile judiciare israeliene au solicitat extrădarea persoanei extrădabile A., față de care a fost emis mandatul de arestare din data de 26 septembrie 2016, de către Curtea Magistraților Rishon LeZion, Israel, în vederea judecării acesteia pentru comiterea infracțiunilor de conspirație la comiterea unei crime, prev. de art. 499, lit. a) C. pen. israelian, de șantaj, prin mijloace de amenințare, prev. de art. 428, alin. (1) C. pen. israelian, și de furt, prev. de art. 384 C. pen. israelian, reținându-se în sarcina sa că, începând cu jumătatea anului 2015 și până la jumătatea anului 2016, împreună cu fratele său, a închiriat apartamente de lux private, în apropiere de plaja Tel Aviv, timp în care au acționat ca un grup infracțional, în sensul că au folosit, în mod insistent, diferite metode de intimidare, prin amenințări și violență, asupra managerului și angajaților hotelului, pentru a le oferi reduceri mari sau servicii gratuite, fapte penale care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. român, și de șantaj, prev. de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen. român, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen. român.

Au fost atașate adresa din 14 octombrie 2016, prin Care Ministerul Justiției înaintează Pachetului de pe lângă Curtea de Apel București documentele de extrădare, respectiv cererea de extrădare din data de 13 octombrie 2016 a Biroului procurorului din Ierusalim, Israel, și mandatul de arestare din data de 26 septembrie 2016, emis de Curtea Magistraților Rishon LeZion, Israel, toate în fotocopie.

S-a reținut că, la termenul de judecată din data de 21 octombrie 2016, Curtea a procedat la ascultarea persoanei extrădabile, a cărei declarație a fost consemnată și atașată la dosar (fila 116, dosar de fond).

La același termen de judecată, Curtea a solicitat autorităților judiciare israeliene informații suplimentare, întrucât a constatat contradicții între infracțiunile pentru care se solicită extrădarea, respectiv infracțiunea de șantaj, prin amenințare, menționată în cererea de extrădare, astfel cum a fost precizată, în timp ce în mandatul de arestare din data de 3 aprilie 2016, emis de Curtea Magistraților Rishon LeZion, Israel, sunt reținute infracțiunile de șantaj, prin amenințare, și de furt, iar în mandatul de arestare din data de 26 septembrie 2016, emis de Curtea Magistraților Rishon LeZion, Israel, sunt reținute infracțiunile de conspirație la comiterea unei crime, de șantaj, prin amenințare, și de furt. Prin adresa din data de 26 octombrie 2016, Ministerul Justiției a înaintat la dosar răspunsul primit la data de 25 octombrie 2016 din partea Ministerului Justiției israelian, în limba engleză și în traducerea în limba română, prin care se precizează faptul că se solicită extrădarea, în vederea cercetării judecătorești, numai cu privire la infracțiunea de șantaj, prin amenințare (fila 133, dosar de fond).

Curtea a reținut că la termenul de judecată din 28 octombrie 2016, persoana extrădabilă și-a modificat atitudinea procesuală, în sensul opoziției la extrădare, astfel că a fost reaudiată, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosar (fila 141, dosar de fond).

Analizând actele și lucrările dosarelor, Curtea a apreciat că cererea de extrădare este întemeiată.

Mai întâi, a constatat că persoana extrădabilă, după ce, inițial, a consimțit la extrădare, pe parcursul procedurii a formulat opoziție la extrădare. Curtea a apreciat că cererea de extrădare trebuie judecată prin prisma opoziției la extrădare, întrucât declarația de consimțământ inițială nu este definitivă, ceea ce înseamnă că persoana extrădabilă își poate modifica oricând, până la încheierea cercetării judecătorești, atitudinea procesuală. Curtea a constatat că, în reglementarea procedurii de extrădare din România, legea specială nu conține nici o dispoziție expresă cu privire la caracterul definitiv al unei astfel de declarații de consimțire la extrădare. A constatat că sunt reglementate cele două proceduri ale extrădării voluntare și opoziției la extrădare, iar la art. 47 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 302/2004, modificată, se arată, în mod expres, că instanța de judecată are obligația să constate că persoana extrădabilă este pe deplin conștientă de consecințele opțiunii sale, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că exprimarea acordului la extrădare nu constituie un act formal, de care judecătorul trebuie să ia act, fără nici o altă verificare, iar, pe de altă parte, că persoana extrădabilă își poate modifica opțiunea, evident până la intrarea în dezbateri.

În acest sens, s-a reținut că persoana extrădabilă a formulat opoziție la extrădare pentru două motive, și anume pentru faptul că nu a fost înaintată la dosar cererea de extrădare, în original, și pentru faptul că nu este urmărită penal, cercetată judecătorește sau în executarea vreunei pedepse penale.

Curtea a constatat că, într-adevăr, autoritățile judiciare israeliene nu au comunicat cererea de extrădare și mandatele de arestare în original sau în copie legalizată. În ceea ce privește cererea de extrădare, a constatat că nici dispozițiile art. 12 pct. 1 și 2 din Convenția europeană de extrădare de la Paris, din data de 3 decembrie 1957, și nici dispozițiile art. 36 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, care, de fapt, conțin reglementarea europeană, nu prevăd necesitatea depunerii cererii de extrădare în original, care, oricum, se transmite pe cale oficială între ministerele de justiție sau pe cale diplomatică, astfel că nu poate exista nici o îndoială cu privire la autenticitatea și seriozitatea solicitării. În schimb, potrivit art. 12 pct. 2 lit. a) din Convenția europeană de extrădare de la Paris, din data de 3 decembrie 1957, precum și art. 36 alin. (2) litera a din Legea nr. 302/2004, modificată, actele ajutătoare trebuie comunicate în original sau în copie legalizată.

Cu toate acestea, Curtea a constatat că, potrivit art. 38 din Legea nr. 302/2004, Ministerul Justiției efectuează examenul de regularitate internațională, care presupune, printre altele, conform art. 38 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 302/2004, verificarea documentelor justificative, traduse de interpreți autorizați. De asemenea, s-a reținut că Legea nr. 302/2004, modificată, consacră principiul curtoaziei internaționale și reciprocității, care înseamnă, printre altele, încrederea între state în cooperarea judiciară internațională în materie penală. Așadar, în opinia primei instanțe, lipsa documentelor ajutătoare în original sau în copie legalizată nu poate genera, în mod automat, vreo suspiciune autorității judiciare solicitate, cu atât mai mult cu cât această împrejurare nu constituie un motiv obligatoriu sau facultativ de refuz la extrădare.

Cât privește negarea de către persoana extrădabilă a existenței unui proces penal în fața autorităților judiciare israeliene, Curtea a constatat că, deși nu a fost comunicat rechizitoriul, documentele oficiale transmise fac dovada existenței unei cauze penale în desfășurare, întrucât mandatul de arestare din data de 26 septembrie 2016 al Curții Magistraților Rishon LeZion, Israel nu putea fi emis în afara existenței unui proces penal, iar, din conținutul cererii de extrădare, rezultă că procesul penal se află în faza cercetării judecătorești și că persoana extrădabilă s-a sustras încă din faza de urmărire penală.

În continuare, Curtea a reținut că persoana extrădabilă va fi cercetată judecătorește pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prin mijloace de amenințare, prev. de art. 428 alin. (1) C. pen. israelian, pentru care legea penală israeliană prevede pedeapsa de 9 ani închisoare, reținându-se în sarcina sa că, începând cu jumătatea anului 2015 și până la jumătatea anului 2016, împreună cu inculpatul C., fratele său, și cu alți inculpați, a închiriat apartamente private la Hotelul de lux din Israel, Tel Aviv, în apropiere de plaja Tel Aviv, și, pe întreaga perioadă, a șantajat, prin amenințări și violență, pe managerul și pe ceilalți angajați ai hotelului, pentru a le oferi prețuri reduse sau gratuite pentru apartamentele închiriate, precum și servicii de catering, în vederea invitării, la discuții, în locațiile respective, a unor oameni de afaceri, cărora să le creeze încredere în puterea financiară a acestora. Curtea a constatat că fapta penală reținută în sarcina persoanei extrădabile întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, în variantă agravată, prev. de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen. român, pentru care legea penală română prevede pedeapsa închisorii cuprinsă între 2 ani și 7 ani.

Astfel, s-a constatat că sunt îndeplinite cerința dublei incriminări, de la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, precum și condiția gravității pedepsei, de la art. 26 din Legea nr. 302/2004, modificată, conform căreia extrădarea, în vederea urmăririi penale sau cercetării judecătorești, poate fi acordată dacă pedeapsa prevăzută atât de legea penală a statului solicitant, cât și de legea penală a statului român este închisoarea de cel puțin 1 an.

În același timp, având în vedere data comiterii faptei penale, în perioada anilor 2015 și 2016, s-a constatat că nu a intervenit prescripția răspunderii penale, după cum solicită dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, care prevăd că extrădarea nu se acordă în cazul împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale fie potrivit legislației satului solicitant, fie potrivit legislației române.

De asemenea, prima instanță a reținut că, potrivit art. 49 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată, persoana extrădabilă nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitatea sa și că nu există nici unul dintre motivele de refuz ale extrădării obligatorii, prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. a)-f) din Legea nr. 302/2004, modificată, sau facultative, prevăzute de art. 22 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, iar, potrivit declarației exprese din data de 24 septembrie 2016 (fila 7 din dosarul de fond), persoana extrădabilă nu a renunțat la regula specialității.

Împotriva sentinței penale nr. 191/F din data de 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, a formulat contestație persoana extrădabilă A., solicitând, în esență, admiterea contestației, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 18 din Legea nr. 302/2004, iar în statul solicitant încă nu a fost pus sub acuzare și urmează să fie pus sub acuzare după ce va fi adus în Israel și audiat în prealabil.

Examinând cauza, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază contestația formulată de persoana

extrădabilă A.

ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Textul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată, prevede că această lege "se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate".

Potrivit art. 18 din Legea sus citată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală "pot fi extrădate din România, în condițiile prezentei legi, la cererea unui stat străin, persoanele aflate pe teritoriul său care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării unei măsuri de siguranță, a unei pedepse sau a unei alte hotărâri a instanței penale în statul solicitant.”

Art. 38 din aceeași lege prevede la alin. (1) că „examenul de regularitate internațională are ca scop verificarea conformității cererii de extrădare și a actelor anexate acesteia cu dispozițiile tratatelor internaționale aplicabile, inclusiv cu declarațiile formulate de România în baza dispozițiilor unor convenții multilaterale."

La alin. (2) al aceluiași art. se arată că „Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, efectuează, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internațională prevăzut la alin. (1), spre a constata dacă: a) între România și statul solicitant există norme convenționale ori reciprocitate pentru extrădare; b) la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internațional aplicabil; c) cererea și actele anexate acesteia sunt însoțite de traduceri, conform prevederilor art. 14; d) există una dintre limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3".

Prin urmare, în cauza pendinte, în urma controlului de regularitate, realizat în conformitate cu dispozițiile mai sus arătate, de către Ministerul Justiției rezultă că între România și Israel se aplică dispozițiile Convenției Europene de Extrădare, încheiată la Paris, la data de 13 decembrie 1957, iar Legea nr. 302/2004 se aplică în baza și pentru executarea acestei convenții pe care o completează în situațiile nereglementate, așa cum prevăd dispozițiile art. 4, mai sus menționate, din aceeași lege.

În continuare, Înalta Curte va verifica dacă, în sprijinul cererii de extrădare au fost prezentate actele menționate de dispozițiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată și au fost îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal.

Astfel, Înalta Curte constată că persoana solicitată este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prin mijloace de amenințare, prev. de art. 428 alin. (1) C. pen. israelian, pentru care legea penală israeliană prevede pedeapsa de 9 ani închisoare, reținându-se în sarcina sa că, începând cu jumătatea anului 2015 și până la jumătatea anului 2016, împreună cu inculpatul C., fratele său, și cu alți inculpați, a închiriat apartamente private la Hotelul de lux din Israel, Tel Aviv, în apropiere de plaja Tel Aviv, și, pe întreaga perioadă, a șantajat, prin amenințări și violență, pe managerul și pe ceilalți angajați ai hotelului, pentru a le oferi prețuri reduse sau gratuite pentru apartamentele închiriate, precum și servicii de catering, în vederea invitării, la discuții, în locațiile respective, a unor oameni de afaceri, cărora să le creeze încredere în puterea financiară a acestora.

Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 24 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, deoarece fapta pentru care este cercetată persoana solicitată are corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de șantaj prev. de art. 207 alin. (1) și alin. (3) C. pen. român, pentru care legea penală română prevede pedeapsa închisorii cuprinsă între 2 ani și 7 ani.

Deopotrivă, în acord cu prima instanță, se constată că, în cauză nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și nici motivele opționale de refuz prevăzute de art. 22 din aceeași lege.

Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția referitoare la gravitatea pedepsei, fiind incidente dispozițiile art. 26 din Legea nr. 302/2004, modificată, potrivit cărora extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecății, pentru fapte a căror săvârșire atrage potrivit legislației statului solicitant și legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puțin 4 luni.

Din relațiile comunicate de autoritățile solicitante, rezultă că infracțiunea pentru care se solicită extrădarea este sancționată cu o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, condiția fiind îndeplinită și raportat la legislația română.

De asemenea, se constată că nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în Israel de o instanță de judecată care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare.

Totodată, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată și critica invocată de către contestator, prin apărătorul său, referitoare la existența celor două mandate de arestare, întrucât prin cel de-al doilea mandat se operează o modificare în sensul că, se menține o singură infracțiune pentru care persoana extrădabilă este acuzat și care, de altfel, se regăsea și în primul mandat de arestare.

Față de cele mai sus evocate, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de dispozițiile art. 18, art. 24 și art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, precum și cele prevăzute de art. 36 - 46 din același act normativ, ce reglementează procedura specială a extrădării pasive din România.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 53 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, va respinge, ca nefondată,

contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 191/F din data de 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în raport de aliniatul 6 al aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă ebraică se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 191/F din data de 28 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2/2016.

Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădabilă în sumă de 100 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă ebraică se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2016.