ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1070/2016

Deliberând, asupra contestației la executare declarate, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 134/F din data de 13 iulie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 (939/2016), Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 597 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A..

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală sub nr. x/2/2016 (x/2016) din data de 16.03.2016, persoana solicitată A. a arătat că înțelege să solicite rejudecarea dosarului nr. x/2015, suspendarea executării Deciziei pronunțate de I.C.C.J. la 16.02.2016 în acest dosar și suspendarea mandatului de arestare preventivă emis de Curtea de Apel București în acest dosar.

În motivarea cererii s-au arătat, în esență, următoarele:

Persoana solicitată este cetățean sârb, aspect constatat de M.A.I.- Giurgiu prin hotărârea dată la 14.03.2016 în dosarul nr. x/K/PM.

S-a mai arătat că același aspect a fost reținut și de M.A.I.- Giurgiu în dosarul nr. x/2015, de Judecătoria Giurgiu prin hotărârea dată la 07.03.2016 în dosarul nr. x/2015, de Judecătoria Giurgiu prin hotărârea pronunțată la 14.03.2016 în dosarul nr. x/2015, de Judecătoria Sectorului 3 București prin hotărârea pronunțată la 16.03.2016 în dosarul nr. x/2015.

S-a precizat că prin hotărârea dată de Judecătoria sectorului 4 București la 29.02.2016 în dosarul nr. x/2016, a fost desființată Hotărârea nr. 7/05.01.2016 a judecătorului delegat prin care i s-a refuzat accesul la internet pentru a obține documentele necesare pentru apărare în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a arătat că nici Curtea de Apel București și nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu i-au acordat acest drept, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.

S-a mai arătat că aceste două instanțe nu au constatat că pașaportul persoanei solicitate, actul de naștere și cetățenie depuse la dosar sunt false, neexaminând nici documentul transmis de Ambasada Serbiei la București la 28.12.2015.

S-a precizat că autoritățile bosniace, în afara cererii către România, nu au transmis niciun al document original - certificat de naștere, cetățenie, cazier și, ce este mai important, semnele caracteristice (persoana solicitată având trei asemenea semne)-, informații pe care autoritățile bosniace, în condițiile în care susțin că persoana solicitată a fost în penitenciar, ar fi trebuit să de le dețină.

S-a arătat că a fost încălcat principiul in dubio pro reo și principiul in favorem.

S-a mai arătat că persoana solicitată nu a primit motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și că, deși din partea Penitenciarului Jilava a fost propus pentru liberare condiționată, a refuzat pentru că nu este persoană condamnată.

La termenul din 06.04.2016, persoana solicitată-revizuent a depus la dosar Hotărârea nr. 2668707/h/PM/11.03.2016 emisă de MAI - IGI - Direcția Azil și Integrare - Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Giurgiu, în original.

La termenul din 06.04.2016, a fost pusă în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

Prin încheierea dată în cauză la 07.04.2016, cauza a fost repusă pe rol.

La solicitarea Curții a fost comunicată și atașată la dosar adresa nr. x/12.04.2016 emisă de MAI - IGI - Direcția Azil și Integrare - Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Giurgiu.

La termenul din 25.04.2016 s-a pus în discuție și s-a dispus recalificarea cererii ca fiind contestație la executare, conform art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. pen.

Persoana solicitată a depus la dosar înscrisuri.

S-au efectuat verificări succesive cu privire la stadiul soluționării cererii contestatorului A. de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, fiind comunicate și atașate la dosar, respectiv atașate din oficiu la dosar următoarele: adresa nr. x/25.05.2016 emisă de MAI - IGI - Direcția Azil și Integrare - Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Giurgiu (adresă însoțită de Hotărârea IGI - DAI nr. 2763243/h/MM/24.05.2016 pronunțată în dosarul nr. R-157489/2016, nota de interviu din data de 07.04.2016, copia după pașaportul sârbesc al solicitantului), extrase din aplicația Ecris privind dosarul nr. x/2016, adresele nr. 103/24.06.2016, nr. 113/06.07.2016, nr. 116/13.07.2016 emise de Judecătoria Giurgiu.

De asemenea, s-au efectuat verificări succesive cu privire la o eventuală liberare condiționată a contestatorului, fiind comunicate și atașate la dosar, respectiv atașate din oficiu la dosar următoarele: adresa nr. H-1830/2/2016/PBJB2016 emisă de ANP - Penitenciarul Jilava; extrase din aplicația Ecris privind dosarul nr. x/2016, Decizia penală nr. 117/C/18.02.2016, pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. x/2015 (extras din aplicația Ecris), adresele nr. x/2/2016 (939/2016) emise de Tribunalul Ilfov.

Au fost efectuate verificări și cu privire la alte soluții privindu-l pe contestator, fiind atașate extrase din aplicația Ecris (cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Giurgiu) - (date generale), Sentința penală nr. 1037/05.04.2016, pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2015, extras Decizia penală nr. 190/19.05.2016, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr. x/2015.

De asemenea, a fost atașată din aplicația Ecris fișa dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul ICCJ.

Totodată, MAI - IGPR - CCPI - Biroul Național INTERPOL a comunicat adresa nr. x/GEL/NRM/12.07.2016.

La termenul din 13.07.2016, contestatorul a invocat două motive suplimentare de contestația la executare - lipsa identității între persoana contestatorului și persoana solicitată, prescripția executării -, motive ce au fost puse în discuție de instanță, așa cum rezultă din partea introductivă a hotărârii.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că, prin Sentința penală nr. 153/F/15.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015 (x/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București; în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus extrădarea persoanei condamnate A. către autoritățile din Bosnia Herțegovina, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialității; în temeiul art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a amânat predarea persoanei extrădate A. către autoritățile din Bosnia Herțegovina până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea la termen a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 750/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1590/2003 a Tribunalului București (MEPI nr. 1718/2003); în temeiul art. 43 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii față de persoana extrădată A. pe o durată de 30 de zile; în temeiul art. 58 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării care va intra în vigoare la data punerii în libertate sub orice formă din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 750/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1590/2003 a Tribunalului București (MEPI nr. 1718/2003).

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale date de aceeași instanță în aceeași cauză la 21.09.2015, s-au dispus următoarele: în temeiul art. 278 C. proc. pen. s-a îndreptat eroarea materială din cuprinsul minutei și a dispozitivului Sentinței penale nr. 153/F din 15.09.2015 în sensul că se înlocuiește mențiunea privind Sentința penală nr. 750/2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1590/2003 a Tribunalului București (MEPI nr. 1718/2003) cu Sentința penală nr. 2047 din 10.08.2015 a Judecătoriei Giurgiu (MEPI nr. 3596/25.08.2015), cum din eroare s-a menționat.

Pe numele contestatorului a fost emis mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării nr. 2/15.09.2015 emis de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

În cauza de față contestatorul a invocat trei impedimente la executare: calitatea de solicitant de azil; prescripția executării pedepsei aplicate de autoritățile din Bosnia Herțegovina; inexistența unei identități între persoana solicitată și persoana contestatorului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a apreciat nefondată contestația pentru următoarele considerente:

Cu privire la calitatea contestatorului de solicitant de azil se constată următoarele:

Din analiza actelor dosarului rezultă că petentul a formulat o cerere de acces la o nouă procedură de azil (cererea nr. x/10.03.2016), adresată MAI - IGI - Direcția Azil și Integrare - Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Giurgiu, prin Hotărârea nr. 2668707/h/PM/11.03.2016 emisă de MAI - IGI - Direcția Azil și Integrare - Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Giurgiu constatându-se admisibilitatea cererii, respectiv îndeplinirea condițiilor art. 88 și art. 91 din Legea nr. 122/2006 și, în consecință, dispunându-se admiterea cererii și acordarea accesului la o nouă procedură de azil pentru contestatorul A..

Prin Hotărârea IGI - DAI nr. 2763243/h/MM/24.05.2016, pronunțată în dosarul nr. R-157489/2016, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestator de acordare a statului de refugiat; prin aceeași hotărâre s-a dispus să nu se acorde protecție suplimentară, contestatorul fiind obligat la respectarea dispozițiilor art. 19 lit. j) din Legea nr. 122/2006 modificată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat plângere contestatorul, plângere ce a fost respinsă prin Sentința civilă nr. 5547 din 12.07.2016, pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2016.

S-a mai reținut că în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia penală nr. 4079 din 27 decembrie 2013 - decizie publicată pe site-ul www.scj.ro, secțiunea jurisprudența secției penale - s-au decis următoarele:

"Astfel, împrejurarea că persoana extrădabilă a formulat o cerere de azil politic, nu constituie un impediment pentru derularea procedurii, aceasta fiind a doua cerere, iar prima a fost respinsă. Mai mult, art. 6 din Legea nr. 122/2006 nu este aplicabil în speță, respectiv, cetățeanul turc poate fi extrădat, întrucât nu are calitatea de solicitant de azil, astfel cum a fost interpretat și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție."

Prin urmare, având în vedere urgența cauzei - în condițiile în care contestatorul a obținut liberarea condiționată din executarea pedepsei ce a condus la amânarea predării către autoritățile din Bosnia Herțegovina-, Curtea a apreciat suficiente demersurile efectuate până în prezent, nefiind necesară pronunțarea unei soluții de către instanța de recurs anterior soluționării prezentei contestații la executare; o altă interpretare ar permite amânarea discreționară de către o persoană solicitată a predării către statul solicitant și ar lipsi de finalitate dispozițiile incidente în materia extrădării.

Astfel, în condițiile în care contestatorul se află în situația formulării unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat (după ce anterior a fost respinsă irevocabil o cerere similară), iar această nouă cerere a fost respinsă în primă instanță ca nefondată, având în vedere și interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 122/2006, Curtea a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite în prezent exigențele art. 19 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, contestatorul neavând calitatea de refugiat, calitate ce ar fi constituit un impediment la punerea în executare a hotărârii prin care s-a încuviințat cererea de extrădare și s-a dispus predarea acestuia către autoritățile din Bosnia Herțegovina.

Mai mult, prin Hotărârea IGI- DAI nr. 2763243/h/MM/24.05.2016, pronunțată în dosarul nr. R-157489/2016, s-a reținut că temerea contestatorului nu este bine întemeiată din punct de vedere subiectiv, reținându-se, totodată, inexistența unei baze reale de temere sau a unei probabilități de persecuție în sensul prevederilor legale privind acordarea statutului de refugiat.

Prin urmare, Curtea a apreciat că în cauză nu este incident impedimentul invocat (statutul de refugiat) în calea executării sentinței prin care a fost admisă cererea de extrădare și s-a dispus predarea contestatorului.

Cu privire la prescripția executării pedepsei aplicate de autoritățile solicitante din Bosnia Herțegovina, s-au constatat următoarele:

Din analiza considerentelor Sentinței penale nr. 153/F/15.09.2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015 (2810/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015, s-a reținut faptul că, examinând cererea de extrădare, instanța a examinat și instituția prescripției executării pedepsei aplicate de autoritățile solicitante din Bosnia Herțegovina - art. 33 din Legea nr. 302/2004 modificată, impediment invocat de contestator și cu ocazia soluționării cererii de extrădare, constatând că nu este prescrisă executarea acestei pedepse.

S-a mai reținut că instituția contestației la executare - art. 596 și urm. C. proc. pen. - nu pune în discuție legalitatea și temeinicia sentinței contestate, ci numai împrejurări ulterioare rămânerii sale definitive.

Prin urmare, nu se mai poate analiza incidența prescripției la data sesizării Curții de Apel București cu cererea de extrădare (extrădare pasivă), Sentința penală nr. 153/F/15.09.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015 (2810/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015 având autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

Cu privire la aspecte ulterioare rămânerii definitive a acestei sentințe, s-a constatat faptul că, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția neîmplinită anterior, întreruperea termenului presupunând, conform art. 163 C. pen. român, curgerea unui nou termen de prescripție.

S-a arătat că, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, instituția prescripției executării se raportează, atât la legislația statului solicitant (în cauză, Bosnia Herțegovina), cât și la legislația statului solicitat (România).

Din analiza cererii de extrădare a rezultat că, la momentul sesizării Curții de Apel București cu cererea de extrădare, autoritățile solicitante au comunicat faptul că termenul de prescripție a executării pedepsei, conform statului solicitant, se împlinea la 21.01.2020; conform legislației române - art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. - acest termen este de 6 ani și 3 luni.

Or, în cauză cererea de extrădare a fost formulată la data de 09.02.2015 - dosar x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București - fiind evidentă împrejurarea că în cauză, trecând doar aproximativ un an de la data formulării cererii de extrădare și până în prezent, nu s-a împlinit - nici potrivit legislației române, nici potrivit legislației din Bosnia Herțegovina - noul termen de prescripție ce a început să curgă după întreruperea sa prin depunerea cererii de extrădare.

Mai mult, s-a arătat că, aplicând în materie dispozițiile art. 58 alin. (7) din Legea nr. 302/2004 modificată (dispoziție aplicabilă prin analogie, față de lacuna legislativă, astfel cum s-a stabilit și prin considerentele Deciziei nr. 25/2014 date de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală), pentru perioada în care persoana solicitată execută pe teritoriul României o altă pedeapsă privativă de libertate, dispunându-se amânarea predării, cursul noului termen de prescripție a executării pedepsei aplicate de autoritățile solicitante, termen ce a început să curgă după depunerea cererii de extrădare, se suspendă.

În raport cu acestea, Curtea a apreciat nefondate susținerile contestatorului privind incidența instituției prescripției executării pedepsei aplicate de autoritățile din Bosnia Herțegovina.

Cu privire la inexistența unei identități între persoana solicitată și persoana contestatorului se constată următoarele:

Din analiza considerentelor Sentinței penale nr. 153/F/15.09.2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2015 (2810/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015, s-a reținut faptul că, examinând cererea de extrădare, instanța a examinat și obiecțiunile ridicate de contestator - persoană solicitată cu privire la identitatea sa, conform art. 49 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004 modificată, constatând că "numitul A., cu datele de identificare cunoscute de către autoritățile române este persoana condamnată de către autoritățile din Bosnia Herțegovina și a cărei extrădare se cere".

Din analiza actelor dosarului nr. x/2015, s-a reținut că prezentul contestator a invocat aceleași apărări de fond cu ocazia soluționării cererii de extrădare ca și în prezentul dosar.

Or, astfel cum s-a reținut anterior, instituția contestației la executare - art. 596 și urm. C. proc. pen. - nu pune în discuție legalitatea și temeinicia sentinței contestate, ci numai împrejurări ulterioare rămânerii sale definitive.

Prin urmare, nu se mai poate analiza inexistența unei identități între persoana solicitată și persoana contestatorului, Sentința penală nr. 153/F din 15 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2015 (2810/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2015 având autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

De altfel, aspectele ulterioare - hotărâri pronunțate ulterior rămânerii definitive a sentinței prin care s-a dispus extrădarea - nu sunt de natură să confirme susținerile contestatorului.

În consecință, Curtea a apreciat nefondate susținerile vizând inexistența unei identități între persoana solicitată și persoana contestatorului.

În raport cu acestea, în temeiul art. 597 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A..

Împotriva Sentinței penale nr. 134/F din data de 13 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a declarat contestație, în termenul legal, contestatorul A., acesta invocând trei motive în sprijinul contestației la executare declarate: calitatea de solicitant de azil; prescripția executării pedepsei aplicate de autoritățile din Bosnia Herțegovina; inexistența unei identități între persoana solicitată și persoana contestatorului.

Înalta Curte, examinând contestația declarată de contestatorul A., constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Înalta Curte constată că motivele invocate de către contestator se încadrează formal în cazurile prevăzute de literele b), c) și d) ale art. 598 alin. (1) C. proc. pen. de asemenea, constată că, contestația la executare este un mijloc procesual, pus la dispoziție de legiuitor, pentru rezolvarea incidentelor privind executarea, legea prevăzând expres cazurile în care poate fi folosită.

Astfel fiind, Înalta Curte, în urma analizării actelor și înscrisurilor existente la dosar, constată că niciunul dintre cele trei motive invocate de către contestator nu sunt întemeiate, hotărârea primei instanțe, prin care a fost respinsă contestația la executare declarată de către contestator, fiind legală și temeinică, amplu și judicios motivată, considerentele sale fiind însușite și de către instanța de control judiciar.

Astfel, cu privire la calitatea contestatorului de solicitant de azil, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță că, în condițiile în care acesta se află în situația formulării unei noi cereri de acordare a statutului de refugiat, după ce anterior a fost respinsă irevocabil o cerere similară (iar această nouă cerere a fost respinsă în primă instanță, ca nefondată), în cauză nu este incident impedimentul invocat (solicitant de azil) în calea executării sentinței prin care a fost admisă cererea de extrădare și s-a dispus predarea contestatorului, întrucât o altă interpretare ar permite amânarea repetată și în mod discreționar, de către o persoană solicitată, a predării către statul solicitant, prin formularea unor cereri succesive, ceea ce ar conduce la lipsa de finalitate a dispozițiilor incidente în materia extrădării.

Cu privire la prescripția executării pedepsei aplicate de autoritățile solicitante din Bosnia Herțegovina, Înalta Curte constată, așa cum în mod corect a arătat prima instanță, că instanța care a soluționat cererea de extrădare a examinat și instituția prescripției executării pedepsei aplicate de autoritățile solicitante din Bosnia Herțegovina și a constatat că nu este prescrisă executarea acestei pedepse; or, instituția contestației la executare - art. 596 și urm. C. proc. pen. - nu pune în discuție legalitatea și temeinicia sentinței contestate, ci numai împrejurări ulterioare rămânerii sale definitive.

Cu privire la aspecte ulterioare rămânerii definitive a acestei sentințe, se constată faptul că, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată, depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția neîmplinită anterior, întreruperea termenului presupunând curgerea unui nou termen de prescripție, iar, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, instituția prescripției executării se raportează, atât la legislația statului solicitant (în cauză, Bosnia Herțegovina), cât și la legislația statului solicitat (România).

Din analiza cererii de extrădare rezultă că, la momentul sesizării Curții de Apel București cu cererea de extrădare, autoritățile solicitante au comunicat faptul că termenul de prescripție a executării pedepsei, conform statului solicitant, se împlinea la 21.01.2020; conform legislației române - art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen. - acest termen este de 6 ani și 3 luni.

Or, în cauză cererea de extrădare a fost formulată la data de 09.02.2015, iar, în condițiile în care a trecut aproximativ un an și jumătate de la data formulării cererii de extrădare și până în prezent, este clar că nu s-a împlinit, nici potrivit legislației române, nici potrivit legislației din Bosnia Herțegovina, noul termen de prescripție ce a început să curgă după întreruperea sa prin depunerea cererii de extrădare.

Cu privire la inexistența unei identități între persoana solicitată și persoana contestatorului, Înalta Curte constată, și de această dată în acord cu prima instanță, că, examinând cererea de extrădare, instanța învestită cu soluționarea acesteia a examinat și obiecțiunile ridicate de contestator- persoană solicitată cu privire la identitatea sa, conform art. 49 alin. (3) teza I din Legea nr. 302/2004 modificată, constatând că "numitul A., cu datele de identificare cunoscute de către autoritățile române este persoana condamnată de către autoritățile din Bosnia Herțegovina și a cărei extrădare se cere".

Or, astfel cum s-a reținut anterior, instituția contestației la executare - art. 596 și urm. C. proc. pen. - nu pune în discuție legalitatea și temeinicia sentinței contestate, ci numai împrejurări ulterioare rămânerii sale definitive.

Prin urmare, nu se mai poate analiza inexistența unei identități între persoana solicitată și persoana contestatorului, Sentința penală nr. 153/F/15.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2015 (x/2015), definitivă prin Decizia penală nr. 210/17.02.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2015, având autoritate de lucru judecat sub acest aspect.

Cu privire la aspectele ulterioare, hotărâri pronunțate ulterior rămânerii definitive a sentinței prin care s-a dispus extrădarea, acestea nu sunt de natură să confirme susținerile contestatorului.

Având în vedere cele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 134/F din data de 13 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 134/F din data de 13 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 330 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06 septembrie 2016.

Procesat de GGC - CL