ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2779/2010

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol spre soluționare Dosarul nr.

1407/232/2009 având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Dâmbovița și de inculpații D.R.M., D.I. și C.I. împotriva Deciziei

penale nr. 96 din 14 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală,

la data de 9 iulie 2010, a fixat termen intermediar pentru verificarea, din

oficiu, a legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe

inculpații C.I. (fiul lui O. și P.), D.I. (fiul lui B. și A.) și D.R.M. (fiul

lui B. și A.) toți aflați în Penitenciarul Mărgineni.

Prin

încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 300

2

raportat

la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de fiecare dintre

inculpații D.R.M., D.I. și C.I., măsură pe care a menținut-o, reținând

totodată, că la 11 august 2010 a fost fixat termenul de judecată pentru

soluționarea recursurilor declarate în cauză, când urmează a fi avute în vedere

de același complet și cererile de liberare provizorie sub control judiciar.

Pentru a

dispune astfel, examinând actele și lucrările dosarului, instanța de ultim

control judiciar, în esență, a constatat că există indicii de temeinicie care

să susțină presupunerea rezonabilă, în sensul prevederilor art. 681 și art. 143

C. proc. pen., că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost cercetați,

trimiși în judecată și condamnați de prima instanță, chiar dacă operează în

continuare prezumția de nevinovăție potrivit art. 5 C. proc. pen., reținându-se

existența temeiurilor legale ca inculpații să fie judecați în stare de arest

preventiv.

În considerentele

aceleiași încheieri s-a mai relevat de către instanța de recurs că lăsarea în

libertate a inculpaților D.R.M., D.I. și C.I. ar crea în rândul opiniei publice

un sentiment de insecuritate, măsura arestării preventive luată față de fiecare

dintre aceștia fiind justificată și față de necesitatea de a-i împiedica să

comită alte infracțiuni, cu atât mai mult cu cât aceștia nu se aflau la prima

încălcare a legii penale.

De asemenea,

Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

a apreciat că măsura arestării preventive a fost luată față de fiecare dintre

cei trei recurenți inculpați cu respectarea dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile

reținute în sarcina lor este mai mare de 4 ani închisoare, considerând ca fiind

totodată îndeplinită și condiția referitoare la existența unor probe certe că

lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea

publică.

S-a mai

menționat că recurentul inculpat D.I. este recidivist, din certificatul de

cazier judiciar reieșind că acesta a suferit mai multe condamnări pentru

săvârșirea unor fapte de același gen -infracțiuni de furt - la momentul

săvârșirii faptei din noaptea de 05/06 octombrie 2008, aflându-se în stare de

recidivă postcondamnatorie, așa cum este reglementată în dispozițiile art. 37 lit.

a) C. pen., deoarece la 18 martie 2008 fusese eliberat după executarea unei

pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, cu un rest de 421 zile.

S-a mai

reținut de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, că pericolul concret pentru ordinea publică reiese din temerea

că, odată lăsați în libertate, inculpații ar putea comite fapte de același gen.

De asemenea,

instanța de recurs a mai constatat că recurentul inculpat D.R.M. a suferit mai

multe condamnări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat,

intervenind însă reabilitarea, iar în ceea ce-l privește pe recurentul inculpat

C.I., potrivit fișei de cazier judiciar, acesta a mai fost condamnat pentru

infracțiuni de furt, împrejurări ce denotă perseverența infracțională a

acestora în comiterea unor fapte de același gen.

Față de

împrejurarea că inculpații au fost condamnați de prima instanță - Judecătoria

Găești - prin sentința penală nr. 293 din 10 decembrie 2009, la pedepse

rezultante cu închisoarea (de câte 3 ani și 4 luni - D.I. și D.R.M. și

respectiv, 3 ani - inculpatul C.I.), pedepse menținute de instanța de apel - Tribunalul

Dâmbovița, secția penală - Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, ca instanță de ultim control judiciar, a constatat că

au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 5 paragr. 1 lit. a) din

Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, care

prevăd că dreptul persoanei la libertate și siguranță nu este încălcat în

situația în o persoană este deținută legal pe baza condamnării pronunțate de

către un tribunal competent.

Astfel, s-a

apreciat de instanța de recurs că temeiurile care au determinat arestarea

preventivă a recurenților-inculpați subzistau și la acel moment și impuneau

menținerea în continuare a stării de arest a inculpaților la judecata cauzei în

recurs, în condițiile art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin.

(1) și (3) C. proc. pen., raportat la împrejurările și modalitatea concretă în

care au acționat inculpații, de regulă, pe timp de noapte, prin efracție,

perseverența infracțională prin punerea la punct a unui mod de operare pe care

l-au folosit, în mod repetat, în diferite comunități locale, în special pe raza

județelor Dâmbovița, Argeș și Giurgiu.

Împotriva

încheierii din 9 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat din nou recurs inculpații

D.I., D.R.M. și C.I., fără a le motiva însă în scris.

Pe rolul

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr.

6268/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 28 iulie 2010, când

susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul părții introductive a

prezentei decizii.

La termenul

fixat, Înalta Curte, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 alin. (2) C.

proc. pen. raportat la dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

a) teza a ll-a cu referire la art. 141 alin. (1) din același cod, a pus în

discuția părților excepția admisibilității recursurilor formulate de inculpații

D.I., D.R.M. și C.I.

Înalta Curte,

examinând actele și lucrările dosarului a apreciat, în temeiul dispozițiilor art.

385

15

alin. (1) pct 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. raportat și

la dispozițiile legale mai sus menționate, că recursurile declarate de

inculpații D.I., D.R.M. și C.I. sunt inadmisibile, pentru următoarele

considerente:

Prin sentința

penală nr. 293 din 10 decembrie 2009 Judecătoria Găești, printre altele, a

dispus, condamnarea inculpaților D.I. și D.R.M. la câte o pedeapsă rezultantă

de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea mai multor fapte de furt

calificat și distrugere și condamnarea inculpatului C.I. la pedeapsa de 3 ani

închisoare pentru același tip de infracțiuni (astfel cum au fost reținute în

actul de inculpare), pedepse ce au fost menținute în apel de către Tribunalul

Dâmbovița, secția penală, prin Decizia penală nr. 96 din 14 mai 2010.

Curtea de

Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe

rol în curs de soluționare cauza penală ce face obiectul Dosarului nr. 1407/232/2009,

vizând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și

de inculpații D.R.M., D.I. și C.I. împotriva Deciziei penale nr. 96 din 14 mai

2010, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, la 9 iulie 2010,

verificând, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive

privind pe inculpații D.I., D.R.M. și C.I., aflați în Penitenciarul Mărgineni,

printre altele, a constatat, că aceasta a fost legal luată, fiind menținută

succesiv până în prezent, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere

inițial, la luarea acestei măsuri, nu s-au schimbat și că măsura arestării

preventive față de fiecare dintre acești inculpați se impune a fi menținută și

în continuare, încheiere împotriva căreia cei trei inculpați au formulat

prezentul recurs.

Dispozițiile art.

385

15

C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot

fi atacate o singură dată cu recurs, menționând la alin. (2) că încheierile pot

fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia rec urată cu excepția

cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs.

De asemenea,

în dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menționează care

este calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul

judecății privind măsurile preventive: „încheierea dată în primă instanță și în

apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea

sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii

prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat,

cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la

pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare,

înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei

căi de atac."

Așadar numai

împotriva încheierii pronunțată în primă instanță sau în apel, prin care se

dispune menținerea arestării preventive, se poate declara separat, recurs, de

procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei

prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

Ori, în

speța, dedusă judecății se constată că încheierea pronunțată la 9 iulie 2010 de

către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

este una definitivă, prin care instanța de recurs, verificând, din oficiu,

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților D.I., D.R.M.

și C.I., în baza dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată

față de fiecare dintre acești inculpați, constatând că temeiurile ce au fost

avute inițial în vedere nu s-au schimbat și că, în speță, de impune în

continuare menținerea stării de arest a acestora, cu atât mai mult cu cât cauza

penală ce făcea obiectul judecății Dosarului nr. 1407/232/2009 era, încă, în

curs de soluționare în recurs, cu termen fixat la 11 august 2010,

nepronunțându-se până la acel moment, o decizie, în ultim control judiciar.

Sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac,

dreptul la recurs exercitându-se numai în condițiile expres prevăzute de lege,

așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or,

recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual

penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din

acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Fată de cele

mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a lI-a C. proc. pen. cu referire la art. 141 alin.

(1) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de

inculpații D.R.M., D.I. și C.I. împotriva încheierii din 9 iulie 2010 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 1407/232/2009.

Potrivit art.

192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurenții inculpați la

plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din

oficiu, se vor avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de inculpații D.R.M., D.I. și C.I. împotriva

încheierii din 9 iulie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1407/232/2009.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 iulie 2010.