ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2779/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol spre soluționare Dosarul nr. 1407/232/2009 având ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de inculpații D.R.M., D.I. și C.I. împotriva Deciziei penale nr. 96 din 14 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, la data de 9 iulie 2010, a fixat termen intermediar pentru verificarea, din oficiu, a legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe inculpații C.I. (fiul lui O. și P.), D.I. (fiul lui B. și A.) și D.R.M. (fiul lui B. și A.) toți aflați în Penitenciarul Mărgineni.

Prin încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de fiecare dintre inculpații D.R.M., D.I. și C.I., măsură pe care a menținut-o, reținând totodată, că la 11 august 2010 a fost fixat termenul de judecată pentru soluționarea recursurilor declarate în cauză, când urmează a fi avute în vedere de același complet și cererile de liberare provizorie sub control judiciar. Pentru a dispune astfel, examinând actele și lucrările dosarului, instanța de ultim control judiciar, în esență, a constatat că există indicii de temeinicie care să susțină presupunerea rezonabilă, în sensul prevederilor art. 681 și art. 143 C. proc.

pen., că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost cercetați, trimiși în judecată și condamnați de prima instanță, chiar dacă operează în continuare prezumția de nevinovăție potrivit art. 5 C. proc. pen., reținându-se existența temeiurilor legale ca inculpații să fie judecați în stare de arest preventiv. În considerentele aceleiași încheieri s-a mai relevat de către instanța de recurs că lăsarea în libertate a inculpaților D.R.M., D.I. și C.I. ar crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate, măsura arestării preventive luată față de fiecare dintre aceștia fiind justificată și față de necesitatea de a-i împiedica să comită alte infracțiuni, cu atât mai mult cu cât aceștia nu se aflau la prima încălcare a legii penale.

De asemenea, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a apreciat că măsura arestării preventive a fost luată față de fiecare dintre cei trei recurenți inculpați cu respectarea dispozițiilor art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina lor este mai mare de 4 ani închisoare, considerând ca fiind totodată îndeplinită și condiția referitoare la existența unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică. S-a mai menționat că recurentul inculpat D.I.

este recidivist, din certificatul de cazier judiciar reieșind că acesta a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea unor fapte de același gen -infracțiuni de furt - la momentul săvârșirii faptei din noaptea de 05/06 octombrie 2008, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie, așa cum este reglementată în dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., deoarece la 18 martie 2008 fusese eliberat după executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, cu un rest de 421 zile. S-a mai reținut de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, că pericolul concret pentru ordinea publică reiese din temerea că, odată lăsați în libertate, inculpații ar putea comite fapte de același gen.

De asemenea, instanța de recurs a mai constatat că recurentul inculpat D.R.M. a suferit mai multe condamnări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, intervenind însă reabilitarea, iar în ceea ce-l privește pe recurentul inculpat C.I., potrivit fișei de cazier judiciar, acesta a mai fost condamnat pentru infracțiuni de furt, împrejurări ce denotă perseverența infracțională a acestora în comiterea unor fapte de același gen. Față de împrejurarea că inculpații au fost condamnați de prima instanță - Judecătoria Găești - prin sentința penală nr. 293 din 10 decembrie 2009, la pedepse rezultante cu închisoarea (de câte 3 ani și 4 luni - D.I. și D.R.M.

și respectiv, 3 ani - inculpatul C.I.), pedepse menținute de instanța de apel - Tribunalul Dâmbovița, secția penală - Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ca instanță de ultim control judiciar, a constatat că au fost îndeplinite cerințele prevăzute de art. 5 paragr. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, care prevăd că dreptul persoanei la libertate și siguranță nu este încălcat în situația în o persoană este deținută legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent. Astfel, s-a apreciat de instanța de recurs că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a recurenților-inculpați subzistau și la acel moment și impuneau menținerea în continuare a stării de arest a inculpaților la judecata cauzei în recurs, în condițiile art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc.

pen., raportat la împrejurările și modalitatea concretă în care au acționat inculpații, de regulă, pe timp de noapte, prin efracție, perseverența infracțională prin punerea la punct a unui mod de operare pe care l-au folosit, în mod repetat, în diferite comunități locale, în special pe raza județelor Dâmbovița, Argeș și Giurgiu. Împotriva încheierii din 9 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat din nou recurs inculpații D.I., D.R.M. și C.I., fără a le motiva însă în scris. Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 6268/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 28 iulie 2010, când susținerile părților au fost consemnate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

La termenul fixat, Înalta Curte, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 alin. (2) C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a ll-a cu referire la art. 141 alin. (1) din același cod, a pus în discuția părților excepția admisibilității recursurilor formulate de inculpații D.I., D.R.M. și C.I. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului a apreciat, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct 1 lit. a) teza a ll-a C. proc. pen. raportat și la dispozițiile legale mai sus menționate, că recursurile declarate de inculpații D.I., D.R.M. și C.I. sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 293 din 10 decembrie 2009 Judecătoria Găești, printre altele, a dispus, condamnarea inculpaților D.I.

și D.R.M. la câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea mai multor fapte de furt calificat și distrugere și condamnarea inculpatului C.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru același tip de infracțiuni (astfel cum au fost reținute în actul de inculpare), pedepse ce au fost menținute în apel de către Tribunalul Dâmbovița, secția penală, prin Decizia penală nr. 96 din 14 mai 2010. Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol în curs de soluționare cauza penală ce face obiectul Dosarului nr. 1407/232/2009, vizând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de inculpații D.R.M., D.I. și C.I.

împotriva Deciziei penale nr. 96 din 14 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, la 9 iulie 2010, verificând, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive privind pe inculpații D.I., D.R.M. și C.I., aflați în Penitenciarul Mărgineni, printre altele, a constatat, că aceasta a fost legal luată, fiind menținută succesiv până în prezent, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere inițial, la luarea acestei măsuri, nu s-au schimbat și că măsura arestării preventive față de fiecare dintre acești inculpați se impune a fi menținută și în continuare, încheiere împotriva căreia cei trei inculpați au formulat prezentul recurs. Dispozițiile art. 385 15 C. proc.

pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs, menționând la alin. (2) că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentința sau decizia rec urată cu excepția cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs. De asemenea, în dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menționează care este calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății privind măsurile preventive: „încheierea dată în primă instanță și în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă.

încheierea prin care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac." Așadar numai împotriva încheierii pronunțată în primă instanță sau în apel, prin care se dispune menținerea arestării preventive, se poate declara separat, recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Ori, în speța, dedusă judecății se constată că încheierea pronunțată la 9 iulie 2010 de către Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, este una definitivă, prin care instanța de recurs, verificând, din oficiu, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților D.I., D.R.M.

și C.I., în baza dispozițiilor art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive luată față de fiecare dintre acești inculpați, constatând că temeiurile ce au fost avute inițial în vedere nu s-au schimbat și că, în speță, de impune în continuare menținerea stării de arest a acestora, cu atât mai mult cu cât cauza penală ce făcea obiectul judecății Dosarului nr. 1407/232/2009 era, încă, în curs de soluționare în recurs, cu termen fixat la 11 august 2010, nepronunțându-se până la acel moment, o decizie, în ultim control judiciar. Sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs exercitându-se numai în condițiile expres prevăzute de lege, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Fată de cele mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a lI-a C. proc. pen. cu referire la art. 141 alin. (1) C. proc. pen., va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de inculpații D.R.M., D.I. și C.I. împotriva încheierii din 9 iulie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1407/232/2009. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații D.R.M., D.I. și C.I. împotriva încheierii din 9 iulie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1407/232/2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iulie 2010.