ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2841/2010

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a II-a

penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol soluționarea

recursurilor declarate de inculpații T.G.C. și D.N. împotriva Sentinței penale

nr. 332 din 31 martie 2010 pronunțată de Judecătoria sector 1 București și a

Deciziei penale nr. 397 din 03 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București,

secția a lI-a penală, în Dosarul nr. 33254.01/299/2009, la termenul din 22

iulie 2010, a pus în discuția părților, din oficiu, în baza art. 300

2

C. proc. pen. cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc.

pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților.

Prin încheierea din

aceeași dată, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu

minori și de familie, secția penală, în baza art. 300

2

C. proc. pen.

raportat la art. 160

b

din același cod, a constatat legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților T.G.C. și D.N., măsură

pe care a menținut-o față de fiecare dintre aceștia, apreciind că temeiurile ce

au determinat arestarea inițială a acestora impun, în continuare, privarea lor

de libertate, fixând totodată următorul termen de judecată la 27 august 2010.

Pentru a dispune

astfel, instanța de recurs a reținut că în speță sunt întrunite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv

că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este

închisoarea mai mare de 4 ani și că există probe certe că lăsarea inculpaților

în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

A mai constatat că

pericolul pentru ordinea publică a rezultat din natura și gravitatea faptelor

deduse judecății, împrejurările concrete în care acestea au fost comise, dar și

din circumstanțele personale ale inculpaților, care nu se află la primul

conflict cu legea penală.

Instanța de ultim

control judiciar a conchis apreciind că temeiurile care au determinat arestarea

inițială, impun în continuare, privarea de libertate a inculpaților și, în

consecință, prin încheierea de ședință din aceeași dată, în baza dispozițiilor

art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 300 C.

proc. pen., a menținut starea de arest a ambilor inculpați, fixând următorul

termen pentru soluționarea cauzei în recurs la 27 august 2010.

Împotriva Încheierii

din 22 iulie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat, din nou, recurs,

inculpații T.G.C. și D.N.

Pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 6478/1/2010,

fixându-se prim termen de judecată la 11 august 2010, când recurenții

inculpați, aflați în stare de arest și asistați de apărătorul desemnat din

oficiu, au lăsat la aprecierea Înaltei Curți soluția ce se va pronunța, față de

excepția admisibilității recursurilor invocată de reprezentantul parchetului,

la termenul mai sus menționat.

Înalta Curte,

examinând actele și lucrările dosarului a apreciat, în temeiul dispozițiilor

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a teza a II-a C. proc. pen.

raportat la dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., că recursurile

declarate de inculpați sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate o

singură dată cu recurs, menționând la alin. (2) că încheierile pot fi atacate

cu recurs numai odată cu sentința sau decizia recurată, cu excepția cazurilor

când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs.

De asemenea, în

dispozițiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menționează care este

calea de atac împotriva încheierii pronunțate de instanță în cursul judecății

privind măsurile preventive: „încheierea dată în primă instanță și în apel,

prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau

încetarea de drept a măsurii preventive, precum și împotriva încheierii prin

care se dispune menținerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu

recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunțare,

pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin

care prima instanță sau instanța de apel respinge cererea de revocare,

înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei

căi de atac."

Prin urmare,

încheierea prin care instanța de recurs dispune cu privire la menținerea

arestării preventive, nu poate fi atacată separat, cu recurs.

În speța dedusă

judecății se constată că Încheierea de la 22 iulie 2010 este una

interlocutorie, dar pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, ca instanță de recurs.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 332 din

31 martie 2010 din 13 octombrie 2009, pronunțată de către Judecătoria

sectorului 1 București în Dosarul nr. 33254.01/299/2009, inculpații T.G.C. și

D.N., recidiviști, au fost condamnați la câte o pedeapsă de 4 ani și 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat

[

prevăzută de art. 208

alin. (1) C. pen. - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu aplicarea art.

37 lit. b) C. pen.

]

și respectiv, de

complicitate la furt calificat,

[

faptă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat

la art. 208 alin. (1) C. pen. - 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen. cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

]

.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel ambii inculpați, iar Tribunalul București, secția a

II-a penală, prin Decizia nr. 397/A din 3 iunie 2010, în baza art. 379 pct. 1

lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de

inculpați, deducându-le, din pedepsele aplicate, prevenția de la 14 septembrie

2009 (inculpatului T.G.C.) și, respectiv, de la 28 septembrie 2009

(inculpatului D.N.) la zi, obligându-i, totodată, la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Împotriva acestei din

urmă decizii inculpații au formulat recurs, care se află pe rolul Curții de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

instanță de ultim control judiciar care, la termenul din 22 iulie 2010, s-a

pronunțat cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării ambilor

inculpați, prin încheierea de ședință din aceeași dată, încheiere atacată cu

prezentele recursuri.

Așadar, încheierea

mai sus menționată nu poate fi atacată separat cu nou recurs, întrucât prin Încheierea

din 22 iulie 2010, instanța de ultim control judiciar, verificând, din oficiu,

legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, a

apreciat că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestora și a

menținut măsura arestării preventive, cu atât mai mult cu cât cauza penală ce

face obiectul judecății Dosarului nr. 33254.01/299/2009 este în curs de

soluționare în recurs, nepronunțându-se, încă, o hotărâre în ultimă instanță.

Sistemul român de

jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la

recurs exercitându-se numai în condițiile expres prevăzute de lege, așa încât

posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o

încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare

ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Fată de cele mai sus

menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de inculpații T.G.C. și D.N., împotriva

Încheierii din 22 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.

33254.01/299/2009 (nr. 1673/2010).

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga

pe recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând

onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul

Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de inculpații T.G.C. și D.N. împotriva

Încheierii din 22 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr.

33254.01/299/2009 (nr. 1673/2010).

Obligă recurenții

inculpați la plata sumelor de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 august 2010.