ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2722/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 12 iulie 2010 Curtea de Apel București,

secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, având pe rol

soluționarea apelurilor declarate de inculpații

Ș.C. și R.B.A. împotriva sentinței penale nr. 488/2010

a Tribunalului București,

în baza art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

alin.

(2) C. proc. pen. a revocat măsura arestării preventive a celor 2 inculpați,

dispunând punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu sunt arestați în

altă cauză.

Pentru a hotărî astfel, instanța

Curții de Apel a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților a fost

nelegal pusă în executare deoarece, deși luată în vederea executării pedepselor

cu închisoarea aplicată printr-o hotărâre de condamnare, instanța fondului a

dispus executarea mai înainte ca hotărârea să rămână definitivă.

S-a apreciat că nu au fost

respectate dispozițiile procedurale privind luarea măsurii arestării preventive

în cursul judecății prev. de art. 160

a

C. proc. pen., că în

realitate ce s-a dispus de către instanța fondului este executarea pedepselor

aplicate înainte ca hotărârea să rămână definitivă și executorie și nu luarea

unei măsuri preventive.

S-a mai motivat că instanța fondului

a fundamentat pedepsele de 5 ani și respectiv, 4 ani închisoare aplicate pe

necesitatea punerii acestora în executare.

Față de aceste considerente, în baza

art. 160

b

alin. (2) C. proc. pen. a revocat măsura arestării

preventive a inculpaților.

Împotriva încheierii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. care,

în esență, a cerut casarea în parte a încheierii și, în fond, să se constate că

instanța de apel a procedat greșit când a revocat măsura arestării preventive

și a dispus punerea în libertate a inculpaților, întrucât în cauză subzistau

temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, fiind

incidente dispozițiile art. 143 și 148 lit. f) din același cod.

Recursul parchetului nu este fondat.

Din examinarea sentinței penale nr. 488/

F din 11 iunie 2010 rezultă că inculpații

Ș.C. și R.B.A. au fost judecați în stare de libertate până

la data când au avut loc dezbaterile în fond.

Instanța fondului a dispus arestarea

preventivă a inculpaților prin minuta hotărârii prin care i-a condamnat în fond

la 5 ani și respectiv, 4 ani închisoare, în baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen. rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Din examinarea părții introductive a ședinței de judecată în

care a avut loc dezbaterea fondului rezultă că instanța Tribunalului București

nu a pus în discuție arestarea preventivă a inculpaților.

Pe de altă parte, Curtea observă că instanța fondului și-a

întemeiat luarea măsurii arestării preventive pe dispozițiile art. 350 C. proc.

pen.

Or, sediul materiei în ce privește luarea măsurilor

preventive este prevăzut în Titlul IV al părții generale, capitolul I, art. 136-160

10

C. proc. pen.

Prevederile art. 350 C. proc. pen. invocate de instanța

fondului în minuta hotărârii ca temei al arestării („în baza”) reglementează

chestiunile cuprinse în Secțiunea a II-a intitulată deliberarea și hotărârea instanței

din capitolul referitor la „Judecata în primă instanță”’, secțiune ce urmează

după aceea a „desfășurării judecării cauzei”.

Or, „deliberarea și hotărârea instanței”, după cum rezultă

din conținutul textelor legale și interpretarea lor sistematică, este o fază

distinctă a judecății în care completul deliberează asupra chestiunilor de fapt

și de drept care anterior au fost supuse dezbaterii în prima etapă a judecății.

Este adevărat că potrivit alin. (3) al art. 343 C. proc.

pen. fac obiectul deliberării și măsurile preventive asupra cărora potrivit art.

350 instanța este obligată să se pronunțe.

Curtea observă însă că în ce privește luarea măsurilor

preventive față de inculpați în cursul procesului penal, potrivit dispozițiilor

legale incidente C. proc. pen., art. 135-160

10

, această măsură este

întotdeauna supusă dezbaterii separate de dezbaterea fondului.

Legiuitorul a reglementat în această materie o procedură

specială, cu termene de rezolvare și căi de atac separate, menite să asigure garanții

referitoare la dreptul fundamental la libertate al cetățeanului.

Dezbaterile legate de luarea măsurilor restrictive și

privative de libertate sunt separate și contradictorii, cu termene scurte de

atac, tocmai pentru a asigura dreptul la apărare eficientă și un control

judecătoresc imediat, astfel ca persoanele care fac obiectul luării acestor

măsuri să nu fie expuse pericolului de a fi private de libertate în mod

netemeinic și nelegal.

Curtea apreciază că din punct de vedere legal nimic nu

împiedică instanța ca în ședința de dezbatere a fondului cauzei atunci când

constată existența unor temeiuri ce impun luarea imediată a măsurii preventive a

arestării să procedeze cu aceeași ocazie, dar separat la dezbaterea chestiunii

luării acestei măsuri.

Această dezbatere trebuie însă să respecte prevederile

legale referitoare la procedura strictă a luării măsurii preventive. Inculpatul

trebuie să cunoască intenția instanței de a lua o astfel de măsură și să aibă

posibilitatea de a se apăra, de a pune concluzii în legătură cu temeinicia și

legalitatea unei astfel de măsuri.

Or, în prezenta cauză n-au avut loc dezbateri pe chestiunea

arestării preventive și nu doar inculpații n-au avut cunoștință că față de ei

urma a se lua această măsură, dar nici apărătorii lor și nici procurorul n-au

avut posibilitatea să-și exprime punctul de vedere.

Procedând astfel instanța a încălcat și dispozițiile art. 160

a

alin. (2) C. proc. pen., referitoare la recursul la arestarea inculpatului în

cursul judecății, stabilind doar termenul general de apel, de 10 zile, omițând

însă să observe că potrivit textului inculpații beneficiau de un termen separat

de recurs, de 24 de ore, pentru controlul măsurii arestării preventive la

instanța superioară.

Așa fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul

parchetului, iar onorariile apărătorului din oficiu se vor plăti din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva încheierii din 12

iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 50783/3/2009 (nr. 1767/2010), privind

pe inculpații Ș.C. și R.B.A.

Sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor plăti din

fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 iulie 2010.