ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2717/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția penală, având pe rol soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, de inculpații H.A.M., I.M.l., P.A., P.G., I.D.l. și T.R.V. și de părțile vătămate B.G. și B.M. împotriva sentinței penale nr. 105 din 26 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în Dosarul nr. 3047/91/2009, la data de 23 iunie 2010, a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de apelanții inculpați anterior menționați, inclusiv față de apelanții-inculpați: I.D.l. și T.R.V. (ambii deținuți în prezent în Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești), toți trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 C. pen., art. 211 C. pen.

Totodată, instanța de prim control judiciar a constatat că la data de 20 septembrie 2010 a fost fixat termenul pentru soluționarea apelurilor în cauză. Prin încheierea din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Galați, secția penală, în baza art. 300 2 C. proc. pen. în referire la art. 160 b C. proc. pen., constatând că în cauză nu au încetat să subziste temeiurile care au condus la luarea și menținerea succesivă a arestării preventive față de cei 6 inculpați, a menținut măsura arestării preventive a tuturor inculpaților, inclusiv a apelanților inculpați I.D.I. (fiul lui V. și M.) și Ț.R.V.

(fiul lui R. și M.), și a fixat, totodată, termen intermediar pentru verificarea măsurii arestării preventive la data de 16 august 2010. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că, în mod justificat, atât prima instanță, cât și instanța de control judiciar au constatat că măsura arestării preventive dispusă anterior față de fiecare dintre apelanții inculpați a fost legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluții.

S-a mai relevat în considerente de către instanța de apel că, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la valoarea extrem de mare a prejudiciului reclamat a se fi produs și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile de săvârșirea cărora au fost acuzați inculpații, lăsarea acestora în libertate ar prezenta și la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică. De asemenea, instanța de prim control judiciar a constatat că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat arestarea celor 6 inculpați și că acestea impun în continuare privarea lor de libertate, astfel că a considerat că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate, apreciind că starea de detenție preventivă este în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva încheierii mai sus - menționate, în termen legal, au formulat recurs numai inculpații Ț.R.V. și I.D.l., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie, fără însă a le motiva în scris, dar prin intermediul apărătorilor desemnați din oficiu, la termenul din 14 iulie 2010, au solicitat, în esență, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) coroborat cu art. 160 b alin. (2) C. proc. pen., admiterea recursurilor, astfel cum au fost formulate, casarea în parte, a încheierii recurate și, pe fond, revocarea măsurii arestării dispusă față de aceștia, întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri, considerând că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat și la circumstanțele personale ale acestora.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385 6 și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 160 a alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În speța dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că inculpații Ț.R.V. și I.D.l. au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv alături de alți inculpați, prin rechizitoriul nr. 1655/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen.

și art. 211 alin. (3) C. pen. În esență, s-a reținut că, în noaptea de 26/27 iulie 2009, în jurul orelor 2,00 inculpatul Ț.R.V. împreună cu ceilalți inculpați H.A.M., I.M.l., P.A. și I.D.l. s-au deplasat în municipiul Adjud, jud. Vrancea în locul unde era amenajat parcul de distracții și unde se afla familia B. din municipiul Huși, jud. Vaslui cu utilajele de divertisment. Aici l-au agresat pe paznicul parcului, după care, conform indicațiilor precise ale inculpatului P.G., primite telefonic, au mers la locuința tip rulotă în care dormeau părțile vătămate B.M. și B.G., au forța ușa de acces a acesteia, le-au agresat fizic pe cele două părți vătămate și folosind obiecte contondente au sustras dintr-o ladă metalică ce se afla sub pat suma de1.115.300 lei.

Prin sentința penală nr. 105 din 26 mai 2010 Tribunalul Vrancea, secția penală, printre altele, i-a condamnat pe inculpații Ț.R.V. și I.D.l., prin schimbarea încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcină prin actul de inculpare în infracțiunile prevăzute de art. 192 alin (1) și (2) C. pen. și art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și c) și alin. (3) C. pen., la câte o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare sporită cu câte 3 luni închisoare, având astfel de executat o pedeapsă de 5 ani și 3 luni închisoare fiecare. Împotriva sentinței mai sus menționate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, toți inculpații, dar și părțile vătămate B.M. și B.G. au formulat apel, iar la termenul din 23 iunie 2010, instanța de prim control judiciar, verificând din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de toți apelanții inculpați, a menținut măsura arestării preventive a acestora, inclusiv a inculpaților Ț.R.V.

și I.D.l., constatând, în mod justificat, că se impune în continuare privarea lor de libertate, încheiere atacată de numai de cei doi inculpați anterior menționați cu prezentul recurs. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, apreciază că prima instanță, corect și justificat a constatat că faptele pentru care inculpații Ț.R.V. și I.D.l. au fost cercetați și deduși judecății sunt violente și grave, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestora, iar pedepsele prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute în dispozitivul hotărârii de condamnare sunt mai mari de 4 ani închisoare. Așadar, se constată că, în speță, există motive verosimile de a bănui că inculpații Ț.R.V.

și I.D.l. se fac vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost cercetați și condamnați în primă instanță, de un tribunal competent, în speță de Tribunalul Vrancea, secția penală, fiind, totodată, îndeplinite cumulativ dispozițiile art. 143 cu referire la art. 68 1 C. proc. pen. Totodată, Înalta Curte constată că instanța de prim control judiciar, corect, a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpaților în libertate, s-a relevat urmare modalității violente în care aceștia au acționat, pe timp de noapte și alături de alți 3 inculpați, pătrunzând prin forțarea ușii de acces în rulota unde dormeau cele două părți vătămate (femei) lipsite de apărare și sustrăgând prin violență o importantă sumă de bani despre existența căreia au aflat de la un alt inculpat, care i-a și îndrumat, prin telefon, în activitatea infracțională.

Prin urmare, în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite, atât cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., dispunându-se întemeiat, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților Ț.R.V. și I.D.l. Înalta Curte mai constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul, ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, de împrejurările și modalitatea violentă în care au acționat aceștia, ajutați de alți patru coinculpați (pătrunzând cu forța, pe timp de noapte, în rulota părților vătămate și agresându-le pentru a le deposeda de o sumă importantă de bani, dar și de natura obiectului vulnerant folosit (o bâtă).

În același sens, se mai reține că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpaților și au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul comunității locale din care provin, așa încât, corect s-a apreciat de către instanța de prim control judiciar că lăsarea acestora în libertate ar avea un impact negativ la nivelul societății civile și ar genera neîncrederea cetățenilor onești în riposta fermă a autorităților statului dată celor ce acționează în disprețul legii, fiind astfel și un avertisment pentru cei tentați să comită astfel de fapte reprobabile. Înalta Curte, în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de gravitatea acesteia, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării acestora în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc.

pen., cu atât mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluționării apelurilor în fața Curții de Apel Galați, secția penală. De asemenea, și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este evident îndeplinită, întrucât infracțiunea pentru care au fost cercetați și deduși judecății sunt, prin ele însele, fapte grave ce aduc atingere unor valori sociale importante ocrotite de lege: libertatea și bunurile patrimoniale ale persoanei. În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpaților, constatând motivat, că există indicii temeinice că aceștia au săvârșit faptele deduse judecății, fapte care, prin violența cu care s-au comis, conduc la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

De asemenea, Înalta Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a menționat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale . Rezultă, așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc Totodată, Înalta Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 parag.

3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă de aproximativ 1 an (ambii inculpați fiind arestați preventiv din 28 iulie 2009) nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., având în vedere cele mai sus menționate. De altfel, legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată, constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului desemnat din oficiu al recurenților inculpați că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată. Totodată, Înalta Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpaților exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

Pentru considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpații Ț.R.V. și I.D.l. în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ț.R.V. și I.D.l. împotriva încheierii din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3047/91/2009. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga pe recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ț.R.V. și I.D.l. împotriva încheierii din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3047/91/2009. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2010.