ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2717/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2717/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Galați, secția penală,

având pe rol soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vrancea, de inculpații H.A.M., I.M.l., P.A., P.G., I.D.l. și T.R.V. și

de părțile vătămate B.G. și B.M. împotriva sentinței penale nr. 105 din 26 mai

2010 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în Dosarul nr. 3047/91/2009, la data de

23 iunie 2010, a luat în examinare, din oficiu, verificarea legalității și

temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de apelanții inculpați

anterior menționați, inclusiv față de apelanții-inculpați: I.D.l. și T.R.V. (ambii

deținuți în prezent în Penitenciarul pentru Minori și Tineri Tichilești), toți

trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 192 C.

pen., art. 211 C. pen.

Totodată,

instanța de prim control judiciar a constatat că la data de 20 septembrie 2010

a fost fixat termenul pentru soluționarea apelurilor în cauză.

Prin încheierea

din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Galați, secția penală, în baza art. 300

2

C. proc. pen. în referire la art. 160

b

C. proc. pen., constatând că

în cauză nu au încetat să subziste temeiurile care au condus la luarea și

menținerea succesivă a arestării preventive față de cei 6 inculpați, a menținut

măsura arestării preventive a tuturor inculpaților, inclusiv a apelanților inculpați

I.D.I. (fiul lui V. și M.) și Ț.R.V. (fiul lui R. și M.), și a fixat, totodată,

termen intermediar pentru verificarea măsurii arestării preventive la data de

16 august 2010.

Pentru a dispune

astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că, în mod justificat, atât

prima instanță, cât și instanța de control judiciar au constatat că măsura

arestării preventive dispusă anterior față de fiecare dintre apelanții

inculpați a fost legală și temeinică, fiind luată cu respectarea dispozițiilor

legale în vigoare, iar motivele care au stat la baza luării ei, subzistă și în

prezent, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei soluții.

S-a mai relevat

în considerente de către instanța de apel că, raportat la circumstanțele

concrete ale cauzei, la valoarea extrem de mare a prejudiciului reclamat a se

fi produs și la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile de

săvârșirea cărora au fost acuzați inculpații, lăsarea acestora în libertate ar

prezenta și la acest moment un pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea,

instanța de prim control judiciar a constatat că nu s-au schimbat temeiurile

care au determinat arestarea celor 6 inculpați și că acestea impun în

continuare privarea lor de libertate, astfel că a considerat că nu se impune

înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puțin

restrictivă de libertate, apreciind că starea de detenție preventivă este în

continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Împotriva

încheierii mai sus - menționate, în termen legal, au formulat recurs numai

inculpații Ț.R.V. și I.D.l., criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie,

fără însă a le motiva în scris, dar prin intermediul apărătorilor desemnați din

oficiu, la termenul din 14 iulie 2010, au solicitat, în esență, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) coroborat cu art. 160

b

alin. (2) C.

proc. pen., admiterea recursurilor, astfel cum au fost formulate, casarea în

parte, a încheierii recurate și, pe fond, revocarea măsurii arestării dispusă

față de aceștia, întrucât în cauză nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute

în vedere la luarea acestei măsuri, considerând că lăsarea lor în libertate nu

prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat și la circumstanțele

personale ale acestora.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și

art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile declarate

de inculpați sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

160

a

alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate

dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În speța dedusă

judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că

inculpații Ț.R.V. și I.D.l. au fost trimiși în judecată, în stare de arest

preventiv alături de alți inculpați, prin rechizitoriul nr. 1655/P/2009 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 211 alin. (21) lit. a), c) C. pen. și art. 211 alin. (3) C.

pen.

În esență, s-a

reținut că, în noaptea de 26/27 iulie 2009, în jurul orelor 2,00 inculpatul Ț.R.V.

împreună cu ceilalți inculpați H.A.M., I.M.l., P.A. și I.D.l. s-au deplasat în

municipiul Adjud, jud. Vrancea în locul unde era amenajat parcul de distracții

și unde se afla familia B. din municipiul Huși, jud. Vaslui cu utilajele de

divertisment. Aici l-au agresat pe paznicul parcului, după care, conform

indicațiilor precise ale inculpatului P.G., primite telefonic, au mers la

locuința tip rulotă în care dormeau părțile vătămate B.M. și B.G., au forța ușa

de acces a acesteia, le-au agresat fizic pe cele două părți vătămate și

folosind obiecte contondente au sustras dintr-o ladă metalică ce se afla sub

pat suma de1.115.300 lei.

Prin sentința

penală nr. 105 din 26 mai 2010 Tribunalul Vrancea, secția penală, printre

altele, i-a condamnat pe inculpații Ț.R.V. și I.D.l., prin schimbarea

încadrării juridice dată faptelor reținute în sarcină prin actul de inculpare

în infracțiunile prevăzute de art. 192 alin (1) și (2) C. pen. și art. 211

alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și c) și alin. (3) C. pen., la

câte o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare sporită cu câte 3 luni

închisoare, având astfel de executat o pedeapsă de 5 ani și 3 luni închisoare

fiecare.

Împotriva

sentinței mai sus menționate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, toți

inculpații, dar și părțile vătămate B.M. și B.G. au formulat apel, iar la

termenul din 23 iunie 2010, instanța de prim control judiciar, verificând din

oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de

toți apelanții inculpați, a menținut măsura arestării preventive a acestora,

inclusiv a inculpaților Ț.R.V. și I.D.l., constatând, în mod justificat, că se

impune în continuare privarea lor de libertate, încheiere atacată de numai de

cei doi inculpați anterior menționați cu prezentul recurs.

Înalta Curte,

examinând actele și lucrările dosarului, apreciază că prima instanță, corect și

justificat a constatat că faptele pentru care inculpații Ț.R.V. și I.D.l. au

fost cercetați și deduși judecății sunt violente și grave, întrunind elementele

constitutive ale infracțiunilor reținute în sarcina acestora, iar pedepsele

prevăzute de legea penală pentru infracțiunile reținute în dispozitivul

hotărârii de condamnare sunt mai mari de 4 ani închisoare.

Așadar, se

constată că, în speță, există motive verosimile de a bănui că inculpații Ț.R.V.

și I.D.l. se fac vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost

cercetați și condamnați în primă instanță, de un tribunal competent, în speță

de Tribunalul Vrancea, secția penală, fiind, totodată, îndeplinite cumulativ

dispozițiile art. 143 cu referire la art. 68

1

C. proc. pen.

Totodată, Înalta

Curte constată că instanța de prim control judiciar, corect, a apreciat că

existența pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării

inculpaților în libertate, s-a relevat urmare modalității violente în care

aceștia au acționat, pe timp de noapte și alături de alți 3 inculpați,

pătrunzând prin forțarea ușii de acces în rulota unde dormeau cele două părți

vătămate (femei) lipsite de apărare și sustrăgând prin violență o importantă

sumă de bani despre existența căreia au aflat de la un alt inculpat, care i-a

și îndrumat, prin telefon, în activitatea infracțională.

Prin urmare, în

speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite, atât cerințele prevăzute

de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., dispunându-se întemeiat, menținerea măsurii arestării preventive a

inculpaților Ț.R.V. și I.D.l.

Înalta Curte mai

constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu

pericolul, ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție

de natura și gravitatea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată

inculpații, de împrejurările și modalitatea violentă în care au acționat

aceștia, ajutați de alți patru coinculpați (pătrunzând cu forța, pe timp de

noapte, în rulota părților vătămate și agresându-le pentru a le deposeda de o

sumă importantă de bani, dar și de natura obiectului vulnerant folosit (o bâtă).

În același sens,

se mai reține că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea

inculpaților și au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul

comunității locale din care provin, așa încât, corect s-a apreciat de către

instanța de prim control judiciar că lăsarea acestora în libertate ar avea un

impact negativ la nivelul societății civile și ar genera neîncrederea

cetățenilor onești în riposta fermă a autorităților statului dată celor ce

acționează în disprețul legii, fiind astfel și un avertisment pentru cei

tentați să comită astfel de fapte reprobabile.

Înalta Curte, în

raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de gravitatea acesteia,

dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării

acestora în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut

în mod corect incidența dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât

mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluționării apelurilor în fața

Curții de Apel Galați, secția penală.

De asemenea, și

condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este

evident îndeplinită, întrucât infracțiunea pentru care au fost cercetați și

deduși judecății sunt, prin ele însele, fapte grave ce aduc atingere unor

valori sociale importante ocrotite de lege: libertatea și bunurile patrimoniale

ale persoanei.

În cauză, așa

cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci

când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpaților, constatând

motivat, că există indicii temeinice că aceștia au săvârșit faptele deduse

judecății, fapte care, prin violența cu care s-au comis, conduc la concluzia

existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

De asemenea, Înalta

Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că „se exceptează de la

dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau

reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau

când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când

există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia", constată,

cu referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a

menționat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze

numai în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui

stat, conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de

legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale .

Rezultă, așadar,

că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se

facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală,

fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc

Totodată, Înalta

Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și

prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat

pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție preventivă

de aproximativ 1 an (ambii inculpați fiind arestați preventiv din 28 iulie

2009) nu depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O.,

având în vedere cele mai sus menționate.

De altfel,

legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată,

constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu

s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului desemnat din oficiu

al recurenților inculpați că această măsură nu se mai impune, urmând a fi

revocată.

Totodată, Înalta

Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpaților exclude atingerea

dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori

ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de

neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

Pentru

considerentele mai sus-enunțate și constatând că judecarea cauzei cu inculpații

Ț.R.V. și I.D.l. în stare de arest, cel puțin până la acest moment, va asigura

celeritatea și buna desfășurare a procesului penal, Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ț.R.V.

și I.D.l. împotriva încheierii din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Galați,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3047/91/2009.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte urmează a-i obliga

pe recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând

onorariile apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații Ț.R.V. și I.D.l. împotriva

încheierii din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, pronunțată

în Dosarul nr. 3047/91/2009.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile

apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 iulie 2010.