ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6689/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1014 din 21 aprilie 2010 a Tribunalului Timiș s-a respins acțiunea reclamantei G.S. având ca obiect obligarea pârâților la plata daunelor materiale și morale în sumă de 1.200.000 euro ca urmare a neexecutării ca urmare a neexecutării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente. Deși reclamanta invocă refuzul autorităților române de a executa o hotărâre pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, rămasă definitivă la 12 octombrie 2005, în realitate, neexecutarea acesteia îi este imputabilă în exclusivitate.

S-a reținut de către instanța de fond că din actele din dosarul nr. 9184/2007 a Tribunalului Timiș reclamanta a refuzat atât să indice un cont bancar în care să îi fie virate despăgubirile stabilite prin hotărârea Camerei a III-a a Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg din 23 iunie 2005 cât și să le încaseze în numerar, cu toată că o comisie special constituită în acest scop s-a deplasat la domiciliul său din comuna Livezile, Județul Timiș. În această situație, reține instanța de fond, Guvernul României a decis să consemneze despăgubirile cuvenite reclamantei într-un cont la C.E.C., informând-o pe reclamantă despre aceste demersuri.

Împrejurarea că suma cuvenită cu titlu de despăgubiri s-ar fi consemnat cu deprecierea termenului de 3 luni în care se impunea executarea Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, se datorează tot reclamantei ce a refuzat orice modalitate de primire a acestor sume, condiționând executarea hotărârii de efectuare a altor plăți de către Statul Român cu titlu de impozite și taxe aferente precum și de completarea carnetului de muncă al acesteia, operațiuni ce exced obiectului dedus judecății.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta iar prin Decizia civilă nr. 415 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul ca nefondat, reținându-se următoarele considerente: Susținerea reclamantei în sensul că Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 13 iunie 2005 prin care Statul Român a fost obligat să-i plătească reclamantei despăgubiri de 4.900 euro în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii nu a fost executată din vina exclusivă a pârâților, nu este întemeiată.

Astfel, reține instanța de apel, din nota de constatare din 12 ianuarie 2006 întocmită de o comisie specială constituită în vederea executării Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului urmare a adresei nr. 610/190 din 17 ianuarie 2006 a Direcției Generale Juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, rezultă că reclamanta a refuzat primirea sumei de 4.900 euro conform Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, cu motivarea că aceasta nu reprezintă decât o parte din obligațiile ce îi revin Statului Român în baza Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului. Urmare a refuzului reclamantei și dat fiind faptul că a refuzat să indice un cont bancar, suma sus menționată a fost consemnată la C.E.C.

pe numele reclamantei, fiindu-i comunicată această modalitate de executare a obligațiilor Statului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Se susține astfel că instanța de apel și cea de fond au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de obiectul dedus judecății și față de faptul că nici Decizia civilă nr. 831/R din 11 mai 2001 a Tribunalului Timiș și nici Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 iunie 2005 nu au fost executate timp de 11 ani, fiindu-i cauzate atât prejudicii materiale cât și prejudicii morale.

Se mai învederează că depunerea sumei de 4.900 euro într-un cont la C.E.C. pe seama și la dispoziția ei, nu înseamnă că Statul Român ar fi executat datoriile pe care le are față de ea, cu atât mai mult cu cât consemnarea sumei s-a făcut fără indicarea datelor de identificare: C.N.P., seria și nr. cărții de identitate, situație în care suma nu poate fi accesată. Recurenta mai susține că deși a făcut dovada culpei exclusive a pârâților, în neexecutarea hotărârii, instanța de apel nu a examinat toate aspectele pentru clarificarea situației legale privind neexecutarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Prin hotărârea Camerei a III-a a Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasburg din 23 iunie 2005 a fost obligat Statul Român să plătească reclamantei suma de 4900 euro daune morale. În condițiile în care reclamanta a refuzat primirea sumei motivat de îndeplinirea de către Statul Român și a altor obligații, ce însă nu se regăsesc în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului sus evocată, suma a fost consemnată la C.E.C. pe numele și la dispoziția reclamantei. Această situație de altfel i-a fost adusă la cunoștință reclamantei așa cum rezultă din actele de la filele dosarului instanței de apel. Ca atare, prin această modalitate de plată constând în consemnarea sumei la C.E.C.

pe numele și la dispoziția reclamantei, debitorul Statul Român și-a executat obligația stabilită în sarcina sa prin Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului sus evocată. Consemnarea sumei la C.E.C. pe numele și la dispoziția reclamantei a fost determinată chiar de conduita reclamantei, care a refuzat primirea sumei, fapt ce rezultă fără posibilitate de echivoc din actele, dosarul instanței de fond. Din această perspectivă pretențiile reclamantei de obligarea pârâților la 1.200.000 euro pentru instituirea executării Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut nici dovada prejudiciului moral sau material și nici raportul de cauzalitate și respectiv gradul de culpă stabilite al pârâților, nefiind astfel îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale.

Cum, în cauză s-a dovedit conduita culpabilă a reclamantei, constând în refuzul primirii sumei în condițiile în care o comisie special constituită s-a deplasat la domiciliul ei pentru executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel a făcut o legală și corectă apreciere atât a stării de fapt cât și de drept și a raportului juridic dintre părți prin prisma obiectului dedus judecății. Susținerile reclamantei că nu poate accesa suma consemnată pe numele ei, este nefondată în condițiile în care suma de 4.900 euro a fost consemnată pe numele și la dispoziția ei în condițiile de consemnare și depunere la C.E.C. Din perspectiva celor expuse și cum nici una din susținerile reclamantei nu se circumscrie dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul fiind nefondat urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta G.S. împotriva Deciziei nr. 415 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2011.