ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 418/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 418/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Tribunalul Hunedoara, prin Sentința penală nr. 108 din 1 iulie 2010 a condamnat inculpatul P.C.  la 12 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. a) și alin. (3) C. pen.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată în stare de reținere și arest preventiv de la data de 03 noiembrie 2009 până la data de 01 iulie 2010.

A obligat inculpatul la plata sumei de 5.673,9 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul de Urgență Petroșani, cu sediul în Petroșani, str. D., județul Hunedoara.

A constatat că părțile vătămate D.M., P.C.A. și P.A.M., prin curator P.I., nu s-au constituit părți civile în cauză.

A obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul P.C. din localitatea Uricani, județul Hunedoara, în vârstă de 49 de ani, s-a căsătorit în anul 1993 cu numita P.M., în vârstă de 33 de ani. Din relația celor doi au rezultat minorii P.A.M.,  și P.C.A.

Inițial, relațiile dintre soți s-au situat în sfera normalității, însă în ultimii 4 - 5 ani aceste relații s-au degradat pe fondul suspiciunilor inculpatului legate de presupusele relații extraconjugale pe care soția le-ar fi avut.

Din aceste motive P.M. a introdus de două ori acțiune de divorț la Judecătoria Petroșani, renunțând însă de fiecare dată la judecată.

În ziua de 12 octombrie 2009, în jurul orei 08.00, inculpatul s-a deplasat la un teren agricol pe care îl deținea în zona Dealul lui Vâncu, din localitatea Uricani, unde a amenajat clădiri cu destinație de locuință și adăpost de animale, cu scopul de a transporta în podul grajdului fânul adunat în clăi pentru depozitare.

Constatând că fânul se umezise, a amânat transportul până în jurul amiezii, când a sunat-o pe soția sa, solicitându-i să vină să-l ajute să transporte fânul în pod. Aceasta a venit după circa o jumătate de oră, însă inculpatul văzând că este irascibilă, în jurul orei 15.00, i-a cerut să plece acasă.

P.C. a continuat să ducă fânul în pod, iar în jurul orei 17.00 și-a sunat din nou soția pe telefonul mobil, solicitându-i să vină pentru a încheia lucrul.

P.M. a sosit după circa o oră, iar la 15 minute după venirea acesteia, inculpatul și-a manifestat intenția de a servi masa, invitându-și și soția (care a refuzat). După ce a servit masa, inculpatul a revenit din cabană și având senzația că P.M. se uită cu insistență într-o anumită direcție, a întrebat-o dacă se uită după presupusul amant. În urma răspunsului afirmativ și în contextul în care soția l-a întrebat pe inculpat dacă este deranjat de acest aspect, inculpatul s-a enervat și a amenințat-o că îi va da foc în cazul în care nu va înceta cu astfel de afirmații.

Consecventă în atitudinea sa, victima a răspuns că nu poate să își pună în aplicare amenințarea întrucât nu are chibrituri și l-a urmat pe acesta înspre beciul clădirii, unde s-a așezat pe treptele de acces cu spatele la inculpat și continuând să îl șicaneze.

Inculpatul ajuns într-o stare de surescitare psihică, a luat un bidon în care se afla benzină, a revenit la victimă și, sub imperiul stării de nervozitate, a stropit-o cu benzină, apoi cu ajutorul unei brichete a incendiat-o.

Hainele și părul victimei au luat foc instantaneu, însă cu toate acestea, P.M. a reușit să stingă flacăra rostogolindu-se pe pământ și apoi să îndepărteze de pe corp hainele arzând.

După acest moment, deși prezenta arsuri grave la nivelul capului și al feței, a apelat de pe telefonul mobil serviciul de urgență și s-a îndreptat prin forțe proprii spre baza dealului, unde se află orașul. Ajungând în apropierea locuinței numitului P.I. (nepotul inculpatului), i-a solicitat acestuia o bluză cu care și-a acoperit corpul, după care sosind ambulanța, a fost transportată și internată la Spitalul de Urgență Petroșani.

În spital, victima a fost supusă intervențiilor chirurgicale, însă cu toate acestea, în data de 28 octombrie 2009, a decedat ca urmare a gravității leziunilor suferite.

Din raportul medico-legal de autopsie rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutivă unei bronhopneumonii în evoluția unor arsuri de gradul II și III (circa 15% din suprafața corporală).

S-a reținut că fapta inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

Cu privire la solicitarea inculpatului, prin avocat ales, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., tribunalul a motivat că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, acceptând în momentul în care și-a incendiat soția că rezultatul faptei sale ar putea fi decesul acesteia, neurmărind însă acest lucru.

Nu a fost primită apărarea că inculpatul nu a prevăzut acest rezultat, în condițiile utilizării unei substanțe inflamabile, aptă să producă leziuni grave într-o perioadă scurtă de timp.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen. și anume: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă, pericolul social concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită și persoana inculpatului.

Apreciind comportamentul ireproșabil al inculpatului dinainte de săvârșirea faptei, precum și atitudinea de regret manifestată de acesta ulterior evenimentului tragic, ținând seama și de relațiile bune pe care acesta le are cu copiii săi minori, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen. cu privire la circumstanțele atenuante judiciare și a dat eficiență efectelor acestora, prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. c) C. pen., aplicând pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen.

Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara și inculpatul P.C.

În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a criticat hotărârea atacată sub aspect penal, apreciind că s-a făcut o greșită încadrare juridică a faptei, impunându-se schimbarea încadrării juridice în omor deosebit de grav, datorită suferințelor cauzate victimei, precum și o individualizare judiciară greșită, prin reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, și neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.

Inculpatul în motivarea apelului a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal apreciind că s-a făcut o greșită încadrare juridică a faptei, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., vinovăția pentru moartea victimei fiind sub forma praeterintenției, și a solicitat instanței reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate și reducerea acestuia, dându-se o mai mare eficientă circumstanțelor atenuante.

Referitor la motivul de apel prin care parchetul a criticat hotărârea atacată, susținând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a motivat că este nefondat deoarece omorul nu a fost săvârșit prin cruzimi.

Astfel, prin „cruzimi", în sensul dat de legiuitor, trebuie să se înțeleagă modurile, procedeele, mijloacele și actele de violență aplicate victimei, de natură sau pentru a-i provoca suferințe deosebit de mari și prelungite în timp, fie pentru a ucide, fie pentru a o chinui înainte de a o ucide sau înainte de survenirea morții acesteia.

Moartea victimei s-a produs la 16 zile după acțiunea de ucidere săvârșită de inculpat, suferințele fiind inevitabile și subsecvente acțiunii, iar inculpatul nu a urmărit cauzarea unor dureri deosebite, prelungite în timp.

Suferințele destul de grele ale victimei se circumscriu suferințelor inerente oricărei activități de ucidere și nu pot fi apreciate ca și cruzimi, neexistând o periculozitate sporită a inculpatului reflectată de sentimentul de oroare și insecuritate socială determinat de acțiunea inculpatului.

Referitor la motivul de apel prin care s-a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante s-a motivat că este nefondat, deoarece prima instanță în mod justificat a motivat că regretul inculpatului, comportamentul ireproșabil înainte de săvârșirea infracțiunii, relațiile bune pe care inculpatul le are cu minorii relevă o periculozitate mai redusă a acestuia.

Dintr-o altă perspectivă, reținerea circumstanțelor atenuante, justificate și de modul în care s-a derulat activitatea infracțională, este de natură a asigura o bună proporționalizare a pedepsei.

Curtea a motivat că, critica parchetului privind neaplicarea pedepsei complementare este fondată din următoarele considerente:

Potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. omorul calificat se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Potrivit art. 65 alin. (2) C. pen. aplicarea pedepsei complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.

Astfel fiind, a apreciat că aplicarea unei pedepse complementare, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani este suficientă.

Curtea a reținut și arătat că motivul inculpatului prin care a criticat hotărârea atacată privind greșita încadrare juridică a faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, este nefondat deoarece:

În cazul infracțiunilor praeterintenționate, urmarea mai gravă se atribuie pe baza culpei dovedite a făptuitorului, și nu pe baza unei prezumții de culpă, deoarece admiterea unei asemenea prezumții ar însemna încălcarea principiului potrivit căruia nu există infracțiunea și nici răspunderea penală fără vinovăție.

În speță urmarea mai gravă, decesul victimei nu s-a bazat pe culpa inculpatului, deoarece inculpatul a prevăzut că incendierea victimei poate determina moartea victimei și a acceptat producerea acestui rezultat, deși nu l-a urmărit, iar intenția inculpatului a fost suprimarea vieții victimei și nu cauzarea de vătămări corporale.

Cu privire la critica privind greșita individualizare, Curtea a motivat că aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare având în vedere limitele cuprinse între 15 și 25 ani prevăzute pentru infracțiunea de omor calificat, este bine proporționalizată asigurând o constrângere suficientă precum și o prevenție generală dar și specială adecvată.

Așa fiind, prin Decizia nr. 75/A din 9 septembrie 2010 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva Sentinței penale nr. 108/2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 1508/97/2010.

A desființat sentința penală atacată sub aspect penal, privind neaplicarea dispozițiilor art. 65 alin. (2) C. pen., și procedând la o nouă judecată în aceste limite, a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.

A menținut celelalte dispoziții din sentință.

În temeiul art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului P.C.

A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 36 din 04 noiembrie 2009 emis de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 5472/97/2009 dacă nu este arestat în altă cauză.

A computat din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 03 noiembrie 2009 la 09 septembrie 2010.

A luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, potrivit art. 145

1

C. proc. pen.

A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.C. împotriva Sentinței penale nr. 108/2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 1508/97/2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul care a criticat-o ca nelegală și netemeinică susținând în esență, în principal, că se impune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., orientarea pedepsei sub minimul special și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În subsidiar a susținut că se impune redozarea pedepsei aplicate care este prea mare, că scopul pedepsei poate fi atins în ce-l privește și prin reducerea sub minimul special ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 76 alin. (2) C. pen. până la 5 ani închisoare.

Recursul este nefondat.

Prima critică a constituit apărarea invocată de inculpat în cursul urmăririi penale și la instanța de fond și critica de nelegalitate în fața instanței de apel.

Ambele instanțe au reținut pe baza probelor o situație de fapt corectă și că inculpatul a acționat cu intenția indirectă, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Astfel, având în vedere că inculpatul este în vârstă de 49 ani, absolvent al unei școli tehnice, are o bogată experiență de viață, acceptând așa cum a susținut acesta că nu a urmărit uciderea soției, prin stropirea acesteia cu benzina dintr-un bidon și apoi incendierea, corect s-a motivat că rezultatul era previzibil și pentru un om neinstruit și fără experiența de viață a inculpatului și că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție indirectă.

Pedeapsa a fost individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și nu există motive de reducere a acesteia așa cum cm solicită inculpatul. Față de limitele de pedeapsă - 15 la 25 ani, prin recunoașterea de circumstanțe judiciare atenuante ținând însă cont de pericolul social deosebit al faptei - inculpatul și-a ucis soția - pedeapsa de 12 ani închisoare este singura în măsură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Așa fiind, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 75/A din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2011.