ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială, sub nr. 41486/3/2008, reclamanta SC R.P. & G.S.M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.L. ROMÂNIA I.F.N. SA să se constate să se constate nulitatea absolută a art. 21 din contractul de leasing nr. F/2002/1113/2003 pentru încălcarea prevederilor art. 15 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing. Cauza a fost soluționată prin sentința comercială nr. 12838 din 10 noiembrie 2009, în sensul admiterii excepției autorității de lucru judecat și respingerii acțiunii reclamantei SC R.P. & G.M.S. SA, pentru existența autorității de lucru judecat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat că în cauză este întrunită condiția triplei identități prevăzută de art. 1201 C. civ., în raport de cererea soluționată prin sentința civilă nr. 16691 din 30 noiembrie 2007 de Judecătoria Sectorului 1 București. Astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București sub nr. 14989/299/2007, SC R.P. & G.S.M. SA a formulat în contradictoriu cu intimata SC A.L. ROMÂNIA I.F.N. SA o contestație la executare, solicitând instanței să dispună suspendarea executării silite obiect al dosarului de executare nr. 126/E/2007 al BEJ G.J., să constate nulitatea absolută a titlului executoriu, respectiv a contractului de leasing nr. F/2002/1113/2003 și nulitatea absolută a popririi înființate asupra M.C.S.C.

SRL, în calitate de terț poprit. Prin sentința civilă nr. 16691 din 30 noiembrie 2007 Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte contestația la executare, dispunând anularea popririi înființate de BEJ G.J. în dosarul de executare nr. 126/E/2007. In considerentele hotărârii, referitor la capătul de cerere privind nulitatea absolută a contractului de leasing, instanța a consemnat că este neîntemeiat, fiind întocmit cu respectarea formelor prevăzute de legea în vigoare la data întocmirii lui.

Astfel, s-a reținut că, în cadrul litigiului dedus judecății pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, s-a realizat examinarea, din perspectiva eventualei nulități, a întregului contract de leasing, implicit și a clauzei stipulate la art. 21 din economia acestuia, stabilindu-se că, actul juridic a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, situație în raport de care, Tribunalul a concluzionat că, în cauza cu care a fost învestit, operează autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește cererea de constatare a nulității art. 21 din contract. Împotriva sentinței comerciale nr. 12838 din 10 noiembrie 2009, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel reclamanta SC R.P.

& G.S.M. SA, susținând că, în mod eronat a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, în speță nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. În sensul acestei susțineri, reclamanta a arătat că, în realitate, în cauză nu este îndeplinită niciuna dintre condițiile prevăzute de textul legal pentru a opera autoritatea lucrului judecat. Referitor la identitatea de obiect, a precizat că cele două litigii au obiect distinct având în vedere că, în cadrul dosarului nr. 14989/299/2007 soluționat de Judecătoria Sector 1 București, reclamanta a formulat o contestație la executare, solicitând anularea formelor de executare și nulitatea titlului executoriu - contractul de leasing pentru neconformitatea cu dispozițiile art. 6 și art. 7 din O.G.

nr. 51/1997, în timp ce în cadrul dosarului nr. 41486/3/2008, pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială, aceasta a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei 21 din contractul de leasing, motivat de faptul că încalcă prevederile exprese si imperative ale art. 15 din O.G. nr. 51/1997. In ceea ce privește identitatea de cauză, reclamanta a arătat că, nici această condiție nu a fost întrunită, deoarece, primul litigiu a avut ca finalitate anularea formelor de executare silită, iar în cel de-al doilea, prin cererea de constatare a nulității unei clauze contractuale, scopul urmărit este paralizarea înscrierii pârâtei la masa credală cu valoarea totală a contractului de leasing.

Reclamanta a susținut că și identitatea de părți a fost apreciată greșit în hotărârea primei instanțe, în condițiile în care, procedura de executare silită este o procedură specială, calitățile părților fiind diferite în cele două procese: contestator și creditor urmăritor (intimat), în cadrul contestației la executare, respectiv reclamant si pârât, în cazul procedurii de drept comun. Prin decizia comercială nr. 357 din 10 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul reclamantei SC R.P. & G.S.M. SA și desființând sentința comercială nr. 12838 din 10 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că, nu există autoritate de lucru judecat în cauză și că, în mod greșit, prima instanță a apreciat ca fiind întrunită condiția triplei identități, prevăzută de art. 1201 C. civ., în speță, neregăsindu-se îndeplinite niciuna dintre condițiile impuse de norma legală menționată. Instanța de control, în considerentele hotărârii pronunțate a apreciat că nu se poate reține existența identității de obiect întrucât în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 16691 din 30 noiembrie 2007 de Judecătoria Sectorului 1 București, obiectul cererii îl constituia o contestație la executare, motivată de începerea executării silite în baza unui contract de leasing, care nu îndeplinea condițiile pentru a fi titlu executoriu, iar în cauza de fată s-a solicitat constatarea nulității absolute a art. 21 din contractul de leasing, motivat de faptul că acesta ar încălca prevederile exprese și imperative ale art. 15 din O.G.

nr. 51/1997, cele două proceduri având efecte diferite. De asemenea, instanța de apel a reținut că nu este întrunită nici identitatea de cauză, respectiv a situației de fapt calificate juridic, deoarece în sentința anterioară s-a soluționat o cerere întemeiată pe dispoziții legale ce reglementează actele procesuale efectuate cu privire la executarea silită a unui titlu executoriu, iar în cauza dedusă judecății, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 51/1997, cele două cauze fiind net diferite. Condiția identității de părți a fost apreciată ca neîndeplinită, întrucât, în procedura specială a executării silite calitatea părților a fost aceea de creditor și intimat, pe când în pricina de față au calitatea de reclamantă și pârât, instanța fiind învestită cu o acțiune de drept comun.

Împotriva Deciziei comerciale nr. 357 din 10 iunie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat recurs pârâtă SC A.L. I.F.N. SA, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pentru aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1201 C. civ., ce reglementează autoritatea de lucru judecat. Recurenta-pârâtă a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu operează autoritatea de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 16691 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, pentru neîntrunirea triplei condiții de: obiect, cauză și părți. Astfel, SC A.L.

I.F.N. SA a susținut că : există identitate de obiect, întrucât, deși, cele două acțiuni au fost formulate de către SC R.P. & G.S.M.

SA în cadrul a două proceduri denumite în mod diferit, acestea au același obiect și urmăresc același scop, respectiv invalidarea dispozițiilor Contractului de leasing nr. F/2002/1113/2003, sens în care, a invocat ca jurisprudență Decizia nr. 4525/2002 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în care s-a consemnat că „pentru a exista identitate de obiect nu este necesar ca acesta să fie formulat în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că scopul final este același în ambele acțiuni." Referitor la identitatea de cauză, pârâta a arătat că soluția instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere că, nu a făcut distincția între cauza acțiunii civile - reprezentată de scopul urmărit de acela care formulează acțiunea - și cauza cererii de chemare în judecată - respectiv fundamentul raportului juridic dedus judecății - funcție de care ar fi trebuit să aprecieze existența autorității de lucru judecat, nu așa cum eronat a dispus, prin raportare la cauza acțiunilor civile și temeiurile de drept pe care erau întemeiate cererile.

Referitor la soluția Curții de Apel în ceea ce privește neîntrunirea identității de părți în cele două cauze, pârâta a arătat că este dată cu încălcarea doctrinei în materie care a stabilit că a avea aceeași calitate în ambele cereri, înseamnă a figura în ambele procese în calitate de titular de drepturi sau de obligații, prezentând importanță identitatea juridică a părților, iar nu identitatea procesuală, în cauză această condiție fiind îndeplinită prin aceea că, în ambele acțiuni, SC R.P. & G.S.M. SA și SC A.L. I.F.N. SA au participat în calitate de titulare de drepturi și obligații litigioase față de aceeași situație juridică dedusă judecății, în ambele cereri R.P. solicitând constatarea nulității absolute a contractului de leasing.

Analizând decizia atacată, în raport de criticile formulate, de susținerile părților și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, reținând că instanța de apel a făcut o aplicare judicioasă și temeinică a dispozițiilor art. 1201 C. civ., având în vedere următoarele considerente: Cerințele reglementate prin prevederile art. 1201 C. civ., ca elementele ale autorității de lucru judecat și care trebuie să fie aceleași în ambele cereri, sunt: părțile, obiectul și cauza. Dacă în cauză, critica vizând identitatea părților este fondată, SC R.P. & G.S.M. SA și SC A.L. I.F.N. SA participând ca titulare de drepturi și obligații în aceeași calitate în ambele procese, fiind lipsită de semnificație denumirea acestor calități, criticile asupra identității obiectului și cauzei în cele două litigii sunt în mod categoric nefondate.

Cum textul legal menționat, impune cumulativ îndeplinirea celor trei condiții, în mod obligatoriu, pentru a opera autoritatea de lucru judecat, trebuia să fie îndeplinite și cerințele aceluiași obiect - care reprezintă pretenția formulată prin cerere cât și dreptul subiectiv reclamat - și aceleiași cauze, care constituie fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii. Din perspectiva textului legal menționat, Înalta Curte, apreciază că instanța de apel a făcut o analiza corectă și judicioasă a actelor și lucrărilor dosarului, reținând că în prezentul litigiu, nu sunt îndeplinite cerințele identității de obiect și de cauză, cu raportare la acțiunea care a format obiectul litigiului finalizat prin sentința civilă nr. 16691 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă.

Astfel, dacă prin acțiunea cu care a investit Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanta a înțeles să solicite constatarea nulității titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing încheiat cu pârâta, din perspectiva dispozițiilor art. 5 și art. 6 din O.G. nr. 51/1997, respectiv pentru nerespectarea formei scrise a contractului și lipsa datelor de identificare a bunului ce constituia obiectul leasing­ului, prin acțiunea înregistrată pe rolul tribunalului, aceeași reclamantă a solicitat constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 21 din contract, prin raportare la dispozițiile imperative ale art. 15 din actul normativ anterior amintit.

Ca atare, dacă, în primul litigiu, reclamanta a solicitat instanței verificarea legalității contractului de leasing sub aspectul capacității sale de a constitui titlu executoriu, deci exclusiv din perspectiva acestui act de a fi susceptibil de punere în executare, în cadrul unei proceduri speciale, în cadrul celei de-a doua acțiuni, reclamanta a cerut verificarea unei clauze contractuale în raport de conformitatea sa cu un alt text legal, și prin urmare, soluția instanței de apel, în sensul că între cele două cauze nu operează autoritatea de lucru judecat, pentru inexistența identității de obiect între cele două, este corectă pretenția formulată prin cerere cât și dreptul subiectiv reclamat fiind distincte în cele două litigii.

Susținerile recurentei - pârâte, în sensul că, prin hotărârea pronunțată în contestația la executare, s-ar fi realizat o examinare integrală a validității contractului de leasing, în raport de întreaga legislație în materie, întrucât în considerentele respectivei hotărâri s-a consemnat că acesta a fost întocmit cu respectarea formelor prevăzute de legea în vigoare la data întocmirii lui, urmează a fi înlăturate, întrucât a da eficientă unei asemenea susțineri ar avea semnificația unei aprecieri inadecvate asupra sentinței intrate sub autoritate de lucru judecat, în sensul că ar reprezenta un caz de plus petita, fiind pronunțată cu depășirea cadrului procesual cu care instanța a fost investită.

Referitor la cauza acțiunii, se reține că, aceasta nu poate fi confundată nici cu dreptul subiectiv, nici cu mijloacele de dovadă ale faptelor pe care reclamanta își întemeiază pretențiile, fiind reprezentată de instituția sau categoria juridică, ori principiul de drept substanțial pe care își întemeiază pretenția, iar cum soluția se pronunță într-un caz determinat, interesează nu numai regula de drept, ci și împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică în acea speță.

Astfel, înalta Curte apreciază că, în mod corect s-a reținut de instanța de apel și că, în speță nu este îndeplinită nici condiția identității de cauză între cele două litigii, acestea având fundamente juridice distincte, respectiv temeiuri de drept diferite, avându-se în vedere că prin sentința Judecătoriei Sector 1 s-a soluționat o cerere întemeiată pe dispoziții legale ce reglementează actele procesuale efectuate cu privire la executarea silită a unui titlu executoriu, iar în cauza dedusă judecății, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 51/1997, cele două cauze fiind net diferite. Existența condiției triplei identități între cele două litigii poate fi, desigur, pusă în discuție în contextul analizei autorității de lucru judecat cu rol de prezumție.

Insă, o astfel de analiză se impune a parcurge toate gradele de jurisdicție, instanțele urmând a hotărî în ce măsură și sub ce aspecte constatările făcute în prima judecată (acțiunea soluționată prin nr. 16691 din 30 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București) produc consecințe în cea de-a doua judecată din perspectiva prezumției autorității de lucru judecat. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei SC A.L. I.F.N. SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge recursul declarat de pârâta SC A.L. I.F.N. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 357 din 10 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2011.