Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2011
admis

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 876/2011

HOTĂRÂRE
24.02.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 876/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cererii de revizuire de față, se constată următoarele: Revizuenta SC M.T.T. SRL Oradea a formulat cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5, 7 C. proc. civ., a sentinței civile nr. 9/CC/sind din 11 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov prin care s-a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei A.U.B. SA. În susținerea cererii revizuenta a arătat că prin sentința nr. 9/CC/sind din 11 iulie 2008 s-a apreciat eronat că titlul de creanță izvorât din cambia de 337 milioane ar fi fost plătită și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei A.U.B. SA, această situație venind în contradicție cu ceea ce s-a hotărât în baza altor hotărâri anterioare, respectiv sentința civilă nr. 777 din 17 iunie 2004 a Tribunalului București și a deciziei nr. 137/200 care au validat existența acestei creanțe cambiale.

Prin precizarea cererii de revizuire depusă la dosar, revizuenta a susținut că sentința nr. 9/CC/sind din 11 iulie 2008 și sentința nr. 744/sind din 22 octombrie 2007 ale Tribunalului Brașov în dosarul nr. 281/3/2002, sunt în contradicție cu hotărâri anterioare ale Tribunalului București (sentința nr. 777 din 17 iunie 2004 în dosar nr. 1351/2002, decizia nr. 402/C/2005 R a Curții de Apel Oradea în dosar nr. 2988/C/2005, decizia nr. 1338 din 5 iunie 2006 în dosar nr. 6031/3/2006 a Tribunalului București) solicitând anularea sentinței nr. 9/CC/sind, sentința nr. 744/sind/2004 precum și consecințele provocate de acestea, respectiv cele prevăzute de deciziile Curții de Apel Brașov, deciziilor nr. 311/R/2008 pronunțată în dosar nr. 1060/64/2008 și a încheierii din 19 august 2008 în dosar nr. 629/64/2008; să se dispună respingerea contestației la executare dosar nr. 20106/299/2008 aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în dosarul de executare nr. 1535/2008 a BEJ D.C., din aceleași motive, respectiv cambia de 337 milioane vechi nu a fost achitată până în prezent.Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ. a luat în examinare excepția autorității de lucru judecat, invocată din oficiu, și a reținut: În raport cu reglementarea de la art. 166 C. proc. civ., în care se prevede că "excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanței de recurs", adică oricând, este de la sine înțeles că instanța de revizuire nu poate trece peste o asemenea excepție, ea trebuind să o invoce, chiar din oficiu, înainte de a aborda examinarea în fond a cererii de revizuire. Potrivit art. 120 1 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat, pune capăt, irevocabil oricărui litigiu în care părțile au uzat de toate căile de atac, puse la dispoziția lor de către legi. În speță, prin decizia nr. 3681 din 3 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 1301/1/2010, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M.T.T. SRL cu privire la sentința civilă nr. 9/CC/sind din 11 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 281/3/2002 și sentința civilă nr. 744/sind din 22 octombrie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, litigiu ce formează și obiectul cauzei de față.

Reiese deci că, condițiile instituite în reglementarea de principiu, dată autorității de lucru judecat prin art. 120 1 C. civ., implică neîndoielnic existența identității de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate cu ocazia soluționării noii cereri în raport cu cererea anterioară de revizuire irevocabil judecată. În aceste condiții, se constată că prezenta cerere de revizuire se înscrie în cauzele de admisibilitate ale autorității de lucru judecat, în speță fiind îndeplinite condițiile triplei identități de obiect, cauză și părți. Astfel fiind, se va admite excepția autorității de lucru judecat și va fi respinsă cererea de revizuire ca intrând sub autoritatea de lucru judecat.

D E C I D E: Admite excepția autorității de lucru judecat. Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M.T.T. SRL Oradea împotriva sentinței civile nr. 9CC/sind din 11 iulie 2004 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, și sentinței nr. 744/sind din 22 octombrie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca intrând sub autoritate de lucru judecat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-11-03
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3681/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de revizuire formulată la 9 februarie 2010 de către revizuienta SC M.T.T. SRL cu sediul în Oradea și adresată Tribunalului Braș
ÎCCJ 2011-02-23
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 839/2011
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin petiția înregistrată cu nr. 3657 din 10 noiembrie 2010, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, revizuientul G.D. a form
ÎCCJ 2009-10-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2390/2009
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 3 decembrie 2008 revizuientul G.C.G. a solicitat, în contradictoriu cu BC S.P.I.B., sucursala Oradea, SC G.M.I. SRL
ÎCCJ 2010-10-11
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1113/2011
pct. 7 C. proc. civ., în ceea ce privește termenul în care se poate promova revizuirea sunt aplicabile dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care dispun în sensul că termenul este de o lună și se socotește de la data comunic
ÎCCJ 2012-12-19
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4212/2012
organele judiciare nu pot examina fondul cauzei, sunt obligate să constate în procedura revizuirii motivele de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b), c) și d) C. proc. pen. Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă