ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4212/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4212/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35 din 14

februarie 2000, Tribunalului Bihor a dispus achitarea inculpatei C.E. pentru

infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (4) și (5) C. pen. cu

aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., întrucât fapta nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii, soluție menținută de Curtea de Apel Oradea prin

decizia penală nr. 258 din 14 decembrie 2000, ca urmare a respingerii

apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și partea civilă

SC C. SA.

Curtea Supremă

de Justiție, prin decizia penală nr. 4380 din 17 octombrie 2001, admițând

recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și părții civile SC C.

SA, a casat în totalitate hotărârile atacate și în rejudecare, a condamnat-o pe

inculpata C.E. la 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție și la

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen. pe o durată de 3 ani, obligând-o în solidar cu U.I. și I.G. și

cu partea responsabilă civilmente SC U. SRL, la plata sumei de 2.461.000.000 ROL

plus „dobânzile” aferente de la data rămânerii definitive a hotărârii și până

la achitarea integrală a debitului, reținând că aceasta, împreună cu U.I. și I.G.,

de comun acord au hotărât să nu aducă la cunoștința furnizorilor lipsa de

disponibil în cont și existența interdicției bancare, pentru a-i determina să

încheie un

contract în

scopul vădit de a induce în eroare, cu speranța că unitatea bancară va plăti

contravaloarea celor 11 cec-uri emise fără acoperire.

Împotriva acestei hotărâri, condamnata

C.E. a formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 394 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen., întrucât soluția de condamnare se fundamentează pe declarațiile

martorului M.N., director general al părții civile, audiat doar în cursul

urmăririi penale, care omițând să declare împrejurări esențiale cauzei, a făcut

afirmații mincinoase cu privire la implicarea sa în negocierea contractului.

Astfel, deși

discuțiile referitoare la relația comercială dintre partea civilă SC C. SA

Ploiești și partea responsabilă civilmente SC U. SRL s-au purtat doar între U.I.

și I.G., persoane ce aveau putere de decizie în cadrul SC U. SRL, martorul M.N.

cunoscând că această societate nu are disponibil în bancă deoarece biletele la

ordin emise anterior nu au fost onorate, a omis sa aducă la cunoștința

organelor judiciare aceste aspecte, precum și că completarea filelor cec de

către revizuentă s-a făcut în calitate de angajată și la solicitarea expresă a

directorului general U.I.

Ca urmare, împotriva acestui martor a

formulat plângere pentru mărturie mincinoasă, Parchetul de pe lângă Judecătoria

Oradea dispunând prin ordonanța din 15 decembrie 2009 încetarea urmăririi

penale față de învinuitul M.N. pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 C.

pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, reținând însă

existența faptei reclamate.

Prin sentința penală nr. 163/P/2010,

Tribunalul Bihor a respins cererea de revizuire, reținând, în esență lipsa de

relevanță a puterii de decizie a revizuentei C.E. în cadrul SC U. SRL, în

condițiile în care complice este orice persoană care, cu intenție, înlesnește

sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală, iar

necunoașterea lipsei de provizie necesară la acoperirea filelor cec pe care

le-a completat la îndemnul inculpatului U.I., nu reprezintă un element nou în

accepțiunea dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Curtea de Apel Oradea, admițând apelul

revizuentei C.E. a dispus, prin decizia penală nr. 61/A/2010, desființarea în

totalitate a hotărârii atacate, iar în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen. cu

referire la art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a admis în principiu

cererea de revizuire a sentinței penale nr. 35/P/2000 a Tribunalului Bihor,

definitivă prin decizia penală nr. 4380/2001 a Curții Supreme de Justiție și a

trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor, suspendând totodată

executarea hotărârii de condamnare cu consecința punerii în libertate a

revizuentei dacă nu este arestată în altă cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de prim control judiciar a reținut, în esență, că, prin ordonanța nr. 6425/P/2009

din 15 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, dispunând

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.N. sub aspectul infracțiunii

de mărturie mincinoasă ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii

penale, a constatat că acesta fiind audiat în calitate de martor, la data de 09

aprilie 1999, în Dosarul nr. 634/P/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție a făcut afirmații mincinoase cu privire la implicarea

revizuentei în negocierile purtate cu reprezentanții SC U. SRL, care nu i-ar fi

adus la cunoștință lipsa disponibilului în cont pentru a-l induce în eroare și

a-l determina să încheie contractul, omițând să precizeze că numita C.E. nu

avea putere de decizie, fiind doar o simplă angajată, ce a completat filele CEC

la

solicitarea expresă a

directorului U.I., depoziții în baza cărora aceasta a fost trimisă în judecată

și condamnată la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în regim de

detenție pentru infracțiunea de complicitate la înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave.

Deși s-a constatat că a intervenit

prescripția răspunderii penale, împrejurare ce a condus la pronunțarea unei

soluții de netrimitere în judecată față de martorul M.N., Curtea de Apel Oradea

a reținut incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc.

pen., date fiind dispozițiile art. 395 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora

în cazul în care organele judiciare nu pot examina fondul cauzei, sunt obligate

să constate în procedura revizuirii motivele de revizuire prevăzute de art. 394

lit. b), c) și d) C. proc. pen.

Recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Oradea a fost admis prin decizia penală nr. 157/2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, casându-se decizia atacată doar în ceea ce

privește suspendarea executării hotărârii de condamnare și punerea în libertate

a condamnatei dacă nu este arestată în altă cauză, reținându-se de către

instanța supremă că în mod corect s-a admis în principiu cererea de revizuire,

cu consecința trimiterii spre rejudecare la tribunal a cererii de revizuire pe

fond în vederea administrării de probe.

În rejudecarea cererii de revizuire, a

fost audiată C.E., care a arătat că nu a avut atribuții de decizie la nivelul SC

U. SRL, iar completarea filelor cec a făcut-o la solicitarea directorului U.I.,

predându-i-le acestuia, și a fost depusa sentința comercială nr. 204 din 25

februarie 2008 a Tribunalului Prahova prin care s-a dispus închiderea

procedurii falimentului debitorului SC C. SA și radierea acestuia din Registrul

Comerțului.

Prin sentința penală nr. 160/ P din 28

iunie 2011, Tribunalul Bihor în baza art. 406 C. proc. pen. cu referire la art.

394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a admis cererea de revizuire, a anulat

sentința penală nr. 35/ P din 14 februarie 2000 a aceleiași instanțe,

definitivă prin decizia penală nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curții Supreme

de Justiție în ceea ce o privește pe revizuentă atât pe latura penală cât și pe

latura civilă, precum și formele de executare emise în baza acestei hotărâri,

iar în rejudecare, a achitat-o pe inculpata C.E., în temeiul dispozițiilor art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, dispunând punerea de îndată în libertate a acesteia dacă nu

se află arestată în altă cauză.

A constatat că partea civilă SC C. SA

Ploiești a fost radiată din Registrul Comerțului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că SC U. SRL a achiziționat de la SC C. SA prin

intermediul SC E. 94 SRL 2161 porci vii în valoare totală de 3.072.122.025 ROL,

din care a plătit 310.000.000 ROL, contract încheiat din partea SC U. SRL de

către inculpatul I.G.

Ca urmare a neefectuării plăților, la

solicitarea martorului M.N., reprezentant al SC C. SA, inculpatul I.G. a emis bilete

la ordin în valoarea totală de 2.842.000.000 Rol, girate de M.E. (reprezentantul

SC E. 94 SRL), din care a fost onorat doar unul singur, motiv pentru care la

data de 30 aprilie 1998, între SC C. SA și inculpatul I.G. ca reprezentant al SC

U. SRL s-a încheiat o convenție potrivit căreia s-a stabilit ca scadență a

celor 8 bilete luna mai 1998, termene care însă nu au fost respectate, împrejurare

care i-a determinat la data de 13 mai 1998 pe martorii M.N., G.I. și M.E. să se

deplaseze la Oradea pentru a rezolva problema plății.

În urma

discuției purtate între inculpatul U.I. și M.N., la care au participat și I.G.

și G.I., s-au stabilit alte scadențe și altă modalitate de plată, respectiv

file cec, iar ulterior obținerii unui carnet de cec de la bancă, la solicitarea

lui U.I., revizuenta a completat filele cec, ce au fost remise martorului M.N.

Deși inițial

martorul M.N. a arătat că la negocierea convenției a participat și revizuenta C.E.,

a revenit asupra acestor declarații în condițiile în care prin ordonanța nr. 6425/P/2009

din 15 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a constatat

existența infracțiunii de mărturie mincinoasă în sarcina acestuia, iar în

cadrul revizuirii, a arătat că „în momentul în care am ajuns la Oradea am

discutat cu I.G. și U.I., discuție care a avut loc la Oșorhei unde era sediul

societății în abatorul”, „pe inculpată am văzut-o prima dată când s-a semnat

acea convenție prin care mi se dădeau filele cec. în ziua respectivă, înainte

de predarea filelor cec concomitent predării sau ulterior, inculpata nu a făcut

nici o afirmație legată de plata prin utilizarea acelor file cec”, „despre

plata datoriei am vorbit doar cu cei doi bărbați, U. și I. Eu am perceput-o pe

inculpată ca participând la discuție întrucât intra, ieșea din birou, se afla

într-o încăpere mică alăturată biroului în care ne aflam noi, ușa era deschisă”.

„Pe parcursul întregii zile, cei doi I. și U. m-au tot plimbat; înjurai orei

15.00 cei doi s-au dus la bancă și au venit cu un carnet de file cec..l-au dat

inculpatei și unul dintre cei doi i-a solicitat să completeze filele cec, nu

știu ce au discutat legat de completarea acestor file cec, cert este că eu am

primit 11 file cec fiecare în valoare de 200.000.000 lei vechi cu scadențe la

date diferite. Ceea ce îi reproșez eu inculpatei este că în calitatea pe care o

avea, de contabil șef, nu mi-a atras atenția că nu au disponibil în bancă

”

.

Instanța de fond a constatat că

declarațiile martorului se coroborează cu cele ale martorului I.G. care a

arătat că „filele cec au fost completate de către C.E. și semnate și ștampilate

de U.I.. Nu știu ca revizuenta să fi avut vreun rol în emiterea acelor file

cec. De altfel consider că aceasta neavând putere de decizie fiind un simplu

angajat și având în vedere firea autoritară a lui U.I. nu cred că ar fi putut

să-l influențeze în vreun fel”.. „nu știu dacă revizuenta a fost sau nu"

la discuția cu M.N. „revizuenta nu a avut nici un rol în negocierea

contractului cu SC C. SA”, precum și cu cele ale martorelor D.V. și B.I., angajate

ale SC U. SRL, potrivit cărora deciziile legate de contractul cu SC C. SA au

fost luate de U.I.;

În aceste condiții, s-a constatat că

inculpata C.E. nu a avut niciun rol în încheierea convenției din 13 mai 1998,

neparticipând la negociere, motiv pentru care nu se poate reține că a

desfășurat activități de complicitate, simpla completare a filelor cec fiind

lipsită de relevanță penală în condițiile în care martorul M.N. cunoștea lipsa

disponibilului în cont, iar semnarea și ștampilarea filelor cec s-a făcut de U.I.,

cu atât mai mult cu cât la momentul completării nu prezenta importanță dacă

exista disponibil în bancă, lichiditățile trebuind să existe la data înscrisă

pe instrumentul de plată și nu în ultimul rând, obligația alimentării contului

nu îi revenea revizuentei.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, criticând-o sub

aspect de nelegalitate, sens în care a arătat că s-a făcut o apreciere greșită

a probelor administrate în procedura revizuirii, soluția de achitare

întemeindu-se în mare parte pe depoziția martorului M.N., făcându-se abstracție

de declarațiile contradictorii ale revizuentei C.E., precum și cele ale

celorlalți martori audiați în cauză.

Prin decizia penală nr. 62/ A din 03

mai 2012, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul parchetului,

reținând, în esență, că în mod corect instanța de fond a stabilit pe baza

materialului probator din primul ciclu procesual coroborat cu mijloacele de

probă administrate în procedura revizuirii, că revizuenta C.E. nu a avut niciun

rol la încheierea convenției din 13 mai 1989, neparticipând la negocieri,

împrejurare care exclude orice formă de complicitate a sa la inducerea în

eroare a părții civile, în condițiile în care completarea filelor cec a făcut-o

la solicitarea lui U.T., care însă în calitate de director general al SC U. SRL

le-a semnat și ștampilat.

Relevantă a

fost considerată și împrejurarea că obligația alimentării contului nu îi

revenea revizuentei, iar existența disponibilului - în bancă trebuia raportată

la data înscrisă pe instrumentul de plată și nu la data completării acestuia.

S-a mai constatat că la discuțiile

purtate de martorul M.N. cu inculpatul U.I. în vederea renegocierii

contractului având ca obiect vânzarea de porci vii către SC U. SRL, societate

care nu plătise din preț suma de 2.472.988.993 ROL, au participat doar

inculpatul I.G. și martora G.I., precum și că prin ordonanța nr. 6425/P/2009

din 15 decembrie 2009, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a dispus

încetarea urmăririi penale față de martor pentru infracțiunea de mărturie

mincinoasă, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, stabilind

însă că fapta există în materialitatea ei.

În același context, s-a reținut și că

revizuenta nu avea putere de decizie la nivelul SC U. SRL, fiind un simplul

angajat al societății, fiind lipsită de relevanță calitatea acesteia de

director economic în condițiile în care, așa cum a rezultat din probele

administrate, C.E. nu a participat la renegocierea contractului.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În motivarea recursului s-a arătat că

probele administrate nu dovedesc că declarația martorului M.N. din 09 aprilie 1999

ar fi în mod obiectiv mincinoasă, în condițiile în care pe de o parte martorul

și-a menținut poziția inițială și în declarațiile

;

ulterioare,

inclusiv din data de 14 iunie 2011, iar pe de altă parte susținerile martorei G.I.,

condamnatului I.G. și chiar a revizuentei C.E. nu conduc la împrejurări de fapt

contrare celor reținute în hotărârea de condamnare a acesteia în ceea ce

privește contribuția sa la inducerea/menținerea în eroare a SC C. SA.

Sub aspectul laturii subiective s-a

precizat că nu s-a făcut dovada intenției cu care a acționat martorul M.N. în

denaturarea împrejurărilor esențiale, motiv - pentru care s-a concluzionat că:

acesta a săvârșit

in

fracțiunea de mărturie mincinoasă, procurorul

reținând în mod greșit în ordonanță acesta împrejurare.

De altfel, s-a mai susținut că revizuenta

a urmărit să dovedească prin prezenta cale de atac extraordinară aceeași

împrejurări ca cele invocate printr-o cerere anterioară de revizuire,

întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., respectiv

că nu avea nicio putere pentru a putea participa la inducerea în eroare a

părții civile.

Examinând

hotărârile atacate atât prin prisma criticilor formulate și a cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., cât și din oficiu

conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată ca fiind fondat recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă

eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de

achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de

câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența

sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost

comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau/fie prin

denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra

soluției.

Înalta Curte constată că există

contradicție evidentă între considerentele hotărârii de achitare și conținutul

real al mijloacelor de probă, starea de fapt reținută prin hotărârile atacate

fiind consecința ignorării și a denaturării probelor administrate. Prima

instanță și cea de apel, fără a face o examinare a materialului probator

administrat atât în fondul cauzei, cât și în procedura de judecare a celor două

cereri de revizuire ale condamnatei C.E., s-au limitat să rețină că Pachetul de

pe lângă Judecătoria Oradea, prin ordonanța nr. 6425/P/2009 din 15 decembrie

2009, a constatat vinovăția martorului M.N. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de mărturie mincinoasă, situație în care au apreciat că martorul a

revenit asupra declarațiilor inițiale, în depoziția dată la 14 iunie 2011,

întrucât a susținut că a văzut-o pe revizuentă, pentru prima dată, în ziua în

care s-au renegociat clauzele contractului cu privire la modalitatea de

efectuarea a plăților restante, aceasta completând filele CEC la solicitarea

lui U.I. care, însă, le-a semnat și datat, pentru ca în final să concluzioneze,

în raport și de declarațiile martorelor D.V., B.I. care au precizat că deciziile

legate de contractul cu SC C. SA au fost luate de U.I., dar și ale

condamnatului I.G. care nu cunoștea dacă revizuentă a avut vreun rol în

emiterea filelor CEC, că aceasta nu a participat la încheierea și la negocierea

respectivului contract, simpla completare a instrumentelor de plată neavând

semnificație penală, motiv pentru care nu a comis niciun act de complicitate,

ignorând astfel aspecte evidente ce rezultau din conținutul probelor.

Or, conform dispozițiilor art. 356 lit.

c) C. proc. pen. și 378 C. proc. pen. expunerea hotărârii trebuie să cuprindă o

analiză a probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a

cauzei, cât și a celor care au fost înlăturate, precum și analiza oricăror

elemente de fapt pe care se sprijină soluția dată.

În acest context, trebuia să fie avute

în vedere toate mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi

penale, la judecarea cauzei în fond, cât și cu ocazia soluționării primei

cereri de revizuire a condamnatei C.E., nu doar cele administrate ca urmare a

admiterii în principiu a prezentei cereri de revizuire, în condițiile în care

probele potrivit dispozițiilor art. 63 C. proc. pen. nu au o valoare mai

dinainte stabilite, aprecierea fiecăreia dintre acestea făcându-se în urma

examinării întregului material probator, în scopul aflării adevărului. Altfel

spus, împrejurările de fapt sunt stabilite în urma unei analize coroborate a

întregului material probator nu doar în baza unor mijloace de probă

administrate într-un anumit ciclu procesual, cu atât mai mult cu cât

declarațiile martorilor D.V., B.I., M.N., ale numitului I.G. date în

rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire,

au cunoscut anumite nuanțări determinate de trecerea timpului, în condițiile în

care a trecut mai bine de un deceniu de la primele lor depoziții date în fața

organelor de cercetare penală, fără a fi însă modificate în substanța lor.

Oricum, indiferent de faza procesuală

(urmărire penală, judecata în fond, căi extraordinare de atac) în care au dat

declarații martorii D.V. (contabilă la SC U. SA), B.I. (angajată la SC U. SA),

B.V. (angajata la SC U. SA), G.I. (consilier juridic SC C. SA), Înalta Curte

constată că din coroborarea acestora rezultă dincolo de orice dubiu

participarea revizuentei C.E. la discuțiile purtate de martorul M.N.,

reprezentantul părții civile SC C. SA cu condamnatul U.I., asociat și

administrator al părții responsabile civilmente SC U. SA, la data de 13 mai 1998,

când, cu ocazia renegocierii termenilor contractuali determinată de neachitarea

contravalorii mărfii de către SC U. SA, s-a stabilit în baza unei noi convenții

ca plata să se facă prin file CEC, ce urmau să fie încasate la anumite termene,

instrumente de plată ce au fost semnate și ștampilate de U.I., fiind însă

completate la solicitarea sa de către C.E., contabilă șefa la SC U. SA,

calitate în care cunoștea că societatea nu are disponibil în bancă, precum și

că este în interdicție bancară întrucât nu își rambursase creditul către B.A.,

împrejurări de fapt reținute și de instanța supremă prin decizia de condamnare

a acesteia, și care au valoarea unor acte de complicitate la activitatea de

inducere și menținere în eroare realizată de U.I., fiind lipsit de orice

relevanță faptul că nu avea putere de decizie în cadrul societății și că nu a

determinat încheierea contractului, în condițiile în care pentru existența

participației penale sub forma complicității este suficient ca subiectul activ

să facă acte de ajutor sau sprijin, fără ca legea să ceară ca acesta să aibă

vreo calitate specială.

Chiar dacă,

așa cum rezultă din declarațiile martorilor, revizuenta nu a fost prezentă pe

toată durata discuțiilor purtate, părăsind încăperea în anumite momente,

inclusiv pentru a-i dicta martorei B.V., secretară la SC U. SA, diferite

variante ale noului contract, schițate într-o agendă a sa (vezi declarații B.V.

- fila 33, B.I. - fila 34, Dosar nr. 4010/2005 al Tribunalului Arad, D.V. -

fila 51, I.G. - fila 50, B.I. - fila 52, Dosar nr. 2484/III/2010 al

Tribunalului Bihor), ajutorul dat condamnatului U.I., s-a concretizat în faptul

că nu i-a comunicat martorului M.N. că societatea nu are disponibilități,

precum și că se află în interdicție bancară, nici măcar când a completat filele

CEC, ce i-au fost remise acestuia după semnarea și ștampilarea de către U.I.,

împrejurări despre care avea cunoștință, în condițiile în care C.E. avea

atribuții de control și supraveghere a activității financiar contabile, dată

fiind calitatea sa de contabil șef, funcție în care cunoștea situația

patrimonială a societății și posibilitățile de plată pe termen scurt, aspecte

confirmate^ inclusiv de martora D.V. cu ocazia audierii de către prima

instanță,ulterior admiterii în principiu a cererii de revizuire și rejudecării

pe fond a acestei cereri.

De altfel,

nici revizuenta C.E. nu a contestat participarea sa la discuțiile purtate de

martorul M.N. cu U.I., afirmând în propria-i declarație dată în cursul

cercetării judecătorești, la prima instanță, (fila 36 Dosar nr. 3095/1999 al

Tribunalului Bihor) că a semnat convenția cunoscând că nu există disponibil în

cont, moment în care s-a stabilit ca onorarea filelor CEC să se facă la o dată

ulterioară emiterii pentru a putea fi recuperate creditele societății în

valoare de peste 1 miliard ROL.

Pe de altă

parte, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen., martorul care a declarat în cauză trebuie să fi fost

condamnat definitiv sau printr-o ordonanță a procurorului să se fi dispus

asupra fondului cauzei în sensul constatării săvârșirii mărturiei mincinoase.

Într-adevăr, în speță, Pachetul de pe

lângă Judecătoria Oradea, prin ordonanța nr. 6425/P/2009 din 15 decembrie 2009,

dispunând încetarea urmăririi penal față de martorul M.N. ca urmare a

intervenirii prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art.

260 C. pen., a reținut în baza actelor de urmărire că acesta se face vinovat de

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, însă, în condițiile art. 394 alin.

(3) C. proc. pen., pentru a fi admisă o cerere. de revizuire întemeiată pe

cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) al aceluiași articol, trebuie ca mărturia

mincinoasă să fi condus la luarea unei hotărâri netemeinice sau nelegale de

condamnare.

Altfel spus,

constatarea faptului că adevărul a fost alterat prin afirmații mincinoase sau

prin trecerea sub tăcere a unor împrejurări esențiale nu este suficientă pentru

ca mărturia mincinoasă să constituie temei al revizuirii hotărârii definitive

de condamnare a revizuenții C.E., fiind necesar a se aprecia în ce măsură

declarația mincinoasă a martorului I.G. a fost determinantă la luarea hotărârii.

Or, în cauză se constată că la

pronunțarea soluției de condamnare au fost avute în vedere și alte probe

(declarații martorilor D.V., B.I., B.V., G.I., ale condamnaților U.I. și I.G.

și inclusive ale revizuentei date în la judecata în fond la prima instanță),

depoziția martorului M.N. nefiind singurul mijloc de probă pe care instanța

supremă și-a întemeiat hotărârea și care, de altfel nu a avut un rol covârșitor

la luarea deciziei.

Înalta Curte constată că în lipsa

acestei mărturii, celelalte probe administrate în cauză, inclusiv în rejudecare

ca urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, au condus la

formarea convingerii că revizuenta C.E. a contribuit prin acte de complicitate

la inducerea și menținerea în eroare a părții civile de către U.I.

Este de menționat că, în realitate,

revizuenta C.E. tinde să dovedească și prin această nouă cerere de revizuire al

cărei temei sunt dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen. aceleași

împrejurări ca cele invocate în precedenta cerere căreia fost respinsă

definitiv prin decizia penală nr. 503/2009 a instanței supreme, precum că nu a

avut nicio putere de decizie în cadrul SC U. SRL, motiv pentru care nu a

participat la încheierea contractului cu SC C. SA și la stabilirea„ modalității

și termenelor de plată, împrejurări de fapt ce au fost deja avute în vedere de

Curtea Suprema de Justiție când a dispus condamnarea sa pentru acte de

complicitate, reținând că a fost suficient să înlesnească și să-l ajute pe U.I.

în activitatea infracțională, legea necondiționând calitatea de complice de vreo

condiție specială.

Pentru considerentele anterior

dezvoltate, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, casând, în totalitate, hotărârile atacate și în rejudecare va respinge

cererea de revizuire a sentinței penale nr. 35/ P din 14 februarie 2000 a

Tribunalului Bihor formulată de condamnata C.E., obligând-o la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGE

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 62/ A din 03 mai

2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează

decizia penală recurată, precum și sentința penală nr. 160/ P din 28 iunie 2011

a Tribunalului Bihor, secția penală și, rejudecând:

Respinge cererea de revizuire a

sentinței penale nr. 35/ P din 14 februarie 2000 a Tribunalului Bihor formulată

de condamnata C.E.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

obligă revizuenta condamnată la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19

decembrie 2012.