ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1238/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1238/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală
nr. 102 din 22 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia, în conformitate cu
dispozițiile art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca
nefondată, plângerea formulată de petentul D.M.G., împotriva rezoluției nr.
544/P/2009 din 14 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Alba-Iulia, menținută prin rezoluția nr. 663/II//2/2009 din 04 august 2009 a procurorului general al aceluiași parchet.
Pentru a pronunța
hotărârea, instanța, verificând rezoluția procurorului, a constatat că petentul,
în luna octombrie 2007, a fost implicat într-un incident, astfel că în luna
aprilie 2008, el sa constituit parte vătămată în dosarul nr. 187/P/2008 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Totodată, în dosarul
nr. 272/P/2008 al aceluiași organ judiciar, D.M.G. a avut calitatea procesuală
de inculpat, instrumentarea ambelor dosare penale menționate fiind realizată de
B.I., procuror criminalist.
La 03 septembrie
2009, prin rechizitoriu, C.S. și C.D. au fost trimiși în judecată pentru
tentativă la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la
art. 174 alin. (1) și (2) din același cod și pentru infracțiunea de distrugere
prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. (parte vătămată D.M.G.).
În dosarul nr.
272/P/2008, a fost cercetat și trimis în judecată D.M.G. pentru infracțiunea de
omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la
art. 176 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) din același cod, ca situația
de fapt reținându-se că din dorința de a se răzbuna pentru ceea ce i se
întâmplase în octombrie 2007, la data de 17 aprilie 2008, el, împreună cu alte
persoane, s-a deplasat la stâna lui B.I.I., l-a lovit pe acesta cu furca, lopata
și o bâtă și după ce a constatat că a decedat, l-a îngropat într-un morman de
gunoi.
Tribunalul Sibiu, prin sentința penală nr. 41
din 18 martie 2009, l-a condamnat pe inculpatul D.M.G., la 22 de ani închisoare
și 5 ani pedeapsa complementară a
interzicerii exercitării unor drepturi, cauza,
ulterior fiind în apel pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia.
Plângerea în care s-a susținut că procurorul
criminalist, efectuând actele de urmărire penală, ar fi săvârșit infracțiunea
de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C.
pen., corect a fost respinsă ca nefondată, neexistând vreun indiciu că în
cauzele instrumentate nu s-ar fi respectat cadrul procesual sau că s-ar fi
comis acte de părtinire a vreunei părți.
În altă ordine de
idei, actul de inculpare emis de procuror, legal, este supus controlului
judecătoresc în fond, în apel ori în recurs.
Împotriva sentinței,
petentul, în termenul legal a declarat recurs, el susținând că procurorul B.I.
a abuzat în a-l inculpa sau în a nu stabili corect situația de fapt din dosarul
nr. 272/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Recursul nu este
fondat.
Actele premergătoare,
efectuându-se conform art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi
penale, sunt limitate la îndeplinirea scopului lor, acela de a completa
informațiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor
constatări care să determine urmărirea penală, de a verifica informațiile
obținute, confirmând sau infirmând concordanța acestora cu realitățile faptice
ale cauzei și, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire
penală referitoare la soluția de neurmărire penală, potrivit art. 228 din
același cod.
În raport cu actele
și lucrările dosarului, se constată că rezoluția nr. 544/P/2009 din 14 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia este legală și temeinică.
Infracțiunea de abuz
în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.,
constă în fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor sale de
serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod
defectuos și prin aceasta exercită o vătămare intereselor legale ale persoanei.
Deci, pentru
existența infracțiunii - este necesar ca funcționarul public să-și exercite
abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui
act, fir printr-o acțiune - îndeplinire defectuoasă, care să vatăme interesele
persoanei la care se referea acel act.
În cauză, magistratul
procuror a instrumentat dosarele penale în faza urmăririi penale, fază
încheiată cu întocmirea rechizitoriilor, acestea urmând a fi examinate de la cercetarea
judecătorească, intimatul procuror criminalist nemanifestând o atitudine
părtinitoare față de vreuna din părți.
Referitor susținerii
recurentului petent că victima ar fi trăit dacă era spitalizată mai repede, nu
poate constituit decât o apărare în cauza pentru care el a fost trimis în
judecată.
Ca atare, având în
vedere că în cauză lipsesc indiciile ce ar presupune că intimatul a abuzat în
realizarea atribuțiilor sale de serviciu, corect s-a adoptat soluția de
neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. a) C.
proc. pen.
Ca atare, și sentința
primei instanțe fiind legală și temeinică în conformitate cu dispozițiile art.
385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca
nefondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod,
recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge,
ca nefondat, recursul declarat de petentul D.M.G. împotriva sentinței penale
nr. 102 din 22 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze
cu minori și de familie.
Obligă
recurentul petent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare,
din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se
va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, azi 30 martie
2010.